I thrive from danger

[SoulOfHell]

Acest capitol este cu dedicatie pentru draga mea prietenă, care îşi sarbatoreşte ziua de naştere în urmatoarele zile. La multi ani!


Capitolul III
Eram bine plasat strategic, pe un bloc nu prea înalt, dar care oferea o rază de actiune vastă, de unde puteam verifica perimetrul nestingherit. Arma pe care o aveam cu mine, un M16, avea montată o lunetă prin care puteam supravegra o rază destul de largă. Această „îmbunatăţire” mă costase o gramadă de bani, şi îmi asumasem multe riscuri când am decis să îmi cheltui banii pe aşa ceva, mai ales că ,Kevin nu era de acord. Dar cui îi pasa ce mai credea şi ăla. Mie nu, asta-i sigur. Aşa că, în ciuda avertismentelor lui că o să primesc o bataie soră cu moartea dacă îi mai încalc regulile, am decis să îl ignor complet. Acum mă bucur că am facut-o, deoarece sunt mai bine pregatit pentru misiuni.
Brusc, îmi sună telefonul, trezindu-mă din amorteala în care mă aflam de două ore, de când stateam nemişcat pe bloc pentru a supreaveghea o casă din apropiere în care se presupunea că se ascundea Noah, cel pe care trebuia să îl asasinez. Dar nu fusese atât de rau, avusesem noroc că nu plouase, deşi aerul era umed.
-Da. Raspund plictisit fară macar să ştiu cine mă sunase.
-Vin. Aud vocea calmă a lui Alexander care mă anunta că se apropie maşina pe care o aşteptam, conform planului, în care banuiam că e Noah, întorcându-se de la un club.
În câteva momente cele spuse de Alexander se confirmase, în capatul strazii zarisem o maşină neagră care oprise în fata zidului masiv, ce ţinea loc de gard. Un om uscăţiv, îmbracat în costum, coborâse din maşină, se îndreptă spre portile uriaşe unde, nu pot spune sigur caci nu puteam vedea bine din unghiul acela, dar probabil confirma portarului cine era şi ce dorea. Apoi se întoarse înapoi la maşină, între timp portile se deschise şi acesta conduse vehicolul înauntru.
De aici începe planul pe care l-am întocmit împreună cu cei trei parteneri ai mei, Alexander, Emma şi Sky. Aveam de gând să intru în casă, împreună cu Sky, în timp ce Emma crea o diversiune în curtea din spate, iar, după ce îi pricinuiam moartea acelui nenorocit, urma să fugim la maşină, unde ne aştepta Alexander.
Casa era impunatoare, ca o fortareaţă. În afară de faptul că era îngradită, mai era şi foarte mare. Gradina din faţă era o întindere vastă care, în afară de pomi şi statui, mai prezenta doar o alee lată cât să poată trece o maşină. Iar pe terenul curtii din spate era o piscină şi câteva garaje, mare parte din aceasta fiind asfaltată. Vila avea două etaje plus parterul, care se întindea pe o arie de mare anvergură.
Am coborât de pe bloc după ce m-a sunat şi Emma ca să mă anunte că în zece minute începea diversiunea. La capatul scarilor era Sky, un tip scund şi slab, mereu palid, care îmi dadea impresia că avea o boală incurabilă. Avea parul şaten, lung, prins la spate într-o coadă. Acesta parea mai mic şi slab decât era din cauza hainelor pe care le purta, care erau cu patru marimi mai mari decât ar fi trebuit. Dar, în ciuda aparentelor, acesta era foarte agil şi inteligent, putând să retină, cuvânt cu cuvânt, pagini întrgi, fară să depună nici un efort.
Toate informatiile le detineam de la Sky care, în timp ce noi ne plimbasem toată ziua de colo colo sub diferite pretexte, el se documentase despre tot ce ţinea de această misiune. Îi luase ceva timp dar, la final, ştia totul despre victima noastră, până şi ce manânca la micul dejun.
Cum nu aveam nimic mai bun de facut decat să aştept până începea Emma diversiunea, începusem să mă gândesc la cât de multi bani avea nenorocitul acela care locuia în ditamai palatul. Şi noi aveam bani, iar sediul nostru nu era deloc micuţ, aveam şi arme şi droguri, tot ce avea şi el, şi totuşi se poate vedea că exista o diferenţă. Aveam o opinie, dar vroiam să ştiu ce crede şi Sky:
-Care crezi că e diferenta dintre noi şi el? Tresari, cufundat, cum era, în propriile gânduri eu îl luasem prin surprindere. După ce realiză ce întrebasem se încruntă, parcă reproşându-mi ceva.
-Ai fost macar atent la ce v-am spus? Nu chiar… habar n-aveam ce spusese, în timp ce el vorbise eu mă gândisem că îmi trebuie un pachet nou de ţigari. Nu mai aveam, şi nu îmi surâdea ideea că trebuia să traiesc fară. Aşa că, i-am raspuns scurt şi la obiect:
-Nu… După o scurtă pauză facu un gest absent cu mâna, de parcă se lasa pagubaş - cu unu ca mine, cred şi eu.
-Face parte şi din mafie, idiotule… îmi raspunse într-un târziu.
Asta mă puse pe gânduri. Dar nu am meditat prea mult la această idee deoarece Sky mă anunţă că intervalul de timp pe care ni-l acordase Emma se scurse, ceea ce însemna că urma să trecem la actiune.
Am sarit gardul, care nu era deloc mic, iar după ce trecuse şi Sky, cu mai multă uşurinţă decât mine, am înaintat, printre copaci, spre locuinţă. Ca planul să decurgă fară probleme nu puteam risca să fim descoperiti, aşa că, până să ajungem la casa prapaditului, a trebuit să ascundem vreo doi oameni în costum, în tufişuri, după ce i-am ucis. În timp ce ne ascundeam după copaci, un paznic care verifica zona trecuse chiar pe lângă noi. Sky îşi scoase cutitul, pe care îl mânuia cu maiestrie, şi îl luase prin surprindere, pe la spate, lasându-l lat. Dar în timp ce acesta se pregatea să ascundă cadavrul, altul venise din spatele sau, ameninţândul cu arma, dar nu apucase să traga caci îl împuşcasem eu înainte.
Am ajuns totuşi, fară alte incidente. Ferestrele nu aveau alarmă aşa că am intrat pe geam, după ce l-am spart, deoarece era încuiat. Cu speranta că nu ne-a auzit nimeni, am intrat rapid, fară zgomot. N-am remarcat în ce stil era decorată casa, deoarece treceam rapid dintr-o cameră în alta - fiind mai atent la inamici - dar predomina culoarea vişinie, pe covoare, draperii, iar mobila, din câte observasem în trecere, era din lemn de mahon - închisă la culoare.
Îl urmam pe Sky, deoarece el ştia planul casei ca-n palmă, şi trebuia să recunosc că m-aş fi ratacit în orice clipă în imensitatea ei dacă nu era el. Ajunsesem într-un hol îngust în capatul caruia era o uşă pazită de doi oameni ai lui Noah, îmbracati în costumul lor negru, de care mă saturasem deja. Întelesem, fară ca Sky să mă anunte, că trebuia să ajungem la acea uşă fară să facem prea multă zarvă, aşa că am scos pistolul silentios, de care nimeni nu ştia, şi am tras. L-am nimerit pe cel din dreapta uşii in cap apoi l-am împuşcat şi pe al doilea, înainte ca acesta să apuce să facă vreo mişcare. Totul se întâmplase foarte rapid, şi fară nici un zgomot. Dar nu am avut timp să reactionez, am fugit, împreună cu Sky, direct la uşă, pe care am deschiso, şi i-am târât pe cei doi înauntru.
Am fost surprins să vad că era o cameră de control, destul de mare, cu doar un calculator uriaş şi multe ecrane. Sky mă informă că din acea cameră se supraveghea toată aria, şi că de acolo putea să dezactiveze sistemul de securitate. Eu nu trebuia decât să stau de pază în timp ce el îşi facea datoria. Lucrurile decurgeau foarte bine, nimeni nu mai intrase în cameră, iar şatenul trecea rapid de toate parolele.
-Nu te-ai schimbat deloc, zise acesta în timp eu îmi aprindeam o ţigară pe care o „împrumutasem” de la unul din oamenii ce zaceau pe podea, oricum el nu mai avea nevoie de ea.
-Ce vrei să insinuezi? Dar acesta nu raspunse, oricum ştiam la ce se referea, întotdeauna ne zicea, mie şi lui Alexander, mai în glumă mai serios, că nu suntem normali. Şi avea dreptate, noi doi eram practic detaşati de tot ce ne înconjura. Nu ştiu cum era pentru Alexander dar pentru mine oricât de multi oameni aş fi omorât nu îmi pasa, oricum pacatul era deja comis… de când murise Andrew… mă simteam ca şi cum eu l-aş fi împuşcat… aşa că nu mai conta pe cine mai omoram.
După ce Sky a dezactivat toate alarmele şi camerele de supravegheat, am ieşit din cameră şi ne-am îndreptat spre etajul doi, unde era biroul lui Noah. Până să ajungem acolo ne-au ieşit în cale multi oameni la costum, oricum iam omorât pe toti, dar era un semn că ne tradasem pozitia.
Într-un final am ajuns la biroul nenorocitului. Întreaga casă era un mare labirint pentru mine, fusese mai obositor decât o oră la sală cu Emma, câtă energie avea fata aceea în tot corpul nu aveam eu în degetul mic de la picior.
Când am intrat am fost orbit de lumina din acea cameră, care mi-a luat vederea. Toată casa era slab luminată, contribuind şi faptul că se înnoptase de când intasem în gradină, în afara camerei ăsteia stupide. După ce m-am obişnuit cu lumina am privit în jur, camera era saracacioasă, în ceea ce priveşte mobila, deoarece nu se vedea, în afara câtorva ghivece mari cu flori, decât o canapea roză, mă enerva culoarea, şi un birou, din mahon, după care statea, la un fotoliu confortabil, un om mai mare cât biroul ce îmi aducea aminte de un porc - banuiam că era Noah - iar lângă el era… respiratia mi se întretaiase iar o furie, cum nu mai simtisem până atunci, îmi invadase spatiul personal.
Simteam cum sângele îmi clocotea în vene… acum devenise ceva personal, toată indiferenta mea se duse pe apa sâmbetei, disparuse fară urmă, fiind înlocuită de o mânie exacerbată la vederea… acelui chip schimonosit într-un zâmbet detestabil pe care l-aş fi recunoscut oriunde, care îmi invadase toate visele, transformându-le în adevarate coşmaruri. Nu uitasem nici o clipă chipul acela care şi atunci ranjise, ca şi acum, cu multă satisfactie după ce îl împuşcase pe Andrew.
Aveam de gand să îl împuşc pe loc dar surâsul prostesc, al matahalei de la birou, îmi atrase atentia. Ce era aşa amuzant când erai sortit la moarte… sau poate credea ca, printr-o minune, putea să scape. Eu, în locul lui, m-aş mai fi gândit caci, la ce furie clocotea în mine, nu mai avea nici o şansă, cât de mică, de supravietuire, eram în stare şi să trec de o armată ca să ajung la cel din dreapta sa. Şi se pare că avusesem aceaşi idee, caci în urmatoarele secunde cameca, care era destul de mare, se umplu de oameni la costum, mai rapid decât aş fi crezut că era posibil. La semnul namilei toti îşi îndreptară armele spre noi.
-Doar nu credeati că o să vă aştept să veniti fară să mă pregatesc. E surprinzator că ati ajuns până aici dar, vă asigur, mai departe nu mergeti. Am fost şocat când am auzit vocea pitigaiată a acestuia, poate că, dacă nu eram într-o situatie ca aceea, în acel monent m-aş fi prapadit de râs. Dar n-aveam timp de crize de râs caci acesta facuse semn oamenilor sai să tragă.