I thrive from danger

[SoulOfHell]

Vârstă minimă: +16
Gen: Dramă
Limbă: Povestirea este în română dar se presupune că personajele vorbesc în spaniolă şi/sau engleză.
Observatii cu privire la continut: Povestea este inspirată din realitate si filme (ţin să precizez că nu ştiu dacă cineva a trait o dramă asemanatoare cu personajul principal)
Tipul de comentariu solicitat: Simplu

Capitolul I
Mai întâi de toate ar trebui să mă prezint: sunt David Jacob Ortiz, un puşti de 16 ani, şi în acelaşi timp protagonistul. Parul negru, tuns scurt, îmi scoate în evidenţă ochii albaştri, am tenul închis şi un cercel de aur în urechea dreaptă. Am copilarit pe strazile din San Salvador împreună cu Andrew, un zapacit ce adora să se dea în spectacol, cu parul si ochii negri, şi Emma, o tipă ce arata prea bine pentru vârsta ei, cu parul castaniu, lung, împletit într-o multime de codite şi ochii caprui. Cei doi fiindu-mi cei mai buni prieteni. Dar, între timp, Andrew a fost împuşcat de un membru din banda SM, în timp ce încerca să mă salveze. De aceea eu, împreună cu Emma, am intrat în banda rivală, 18.
Am fost în multe misiuni ale bandei deoarece doream al prinde pe ticalosul care ia curmat viata prietenului meu. Am facut, şi fac, anumite lucruri pe care cineva de varsta mea n-ar trebui să le facă, cum ar fi crimele. Am vazut multi camarazi care au murit împuşcati de SM, de aceea cred că ticaloşii ăia merită să moară şi nu mă simt vinovat sau regret în vreun fel când îi împuşc.
Momentan mă aflam în sediul bandei, o casă care a fost odată parasită şi pe care au renovato cei mari, acum fiind închişi, şi în care se ascundeau unii membri ai bandei, de obicei cei care încă nu erau majori, nu aveau unde sta sau erau cautati de politie. Casa era mare, deşi avea doar un etaj. La parter, de cum intrai pe uşa din faţă, dadeai într-un hol, mic şi dreptunghiular. În stânga era o sufragerie mare, cu un televizor plasmă amplasat lângă ferestră, în fata caruia era o canapea spatioasă. Peretii, încarcati de mobilă, în unele colturi zarindu-se câte un fotoliu, erau albi. Uşa din faţă, din hol, dadea într-o cameră ce servea drept cantină, diferenta fiind faptul că peretii şi podeaua nu erau acoperiti de gresie iar atmosfera era cu totul alta. În acea cameră era o uşă ce dadea într-o terasă, în spatele casei. Din cantină intrai în bucatarie, un loc cam stâmt, dreptunghiular, în capatul caruia era o uşa ce dadea în spatele casei. În holul de la intrare era o scară in spirală ce ducea la etaj. Etajul era plin de dormitoare, unii dormeau câte trei în cameră. Fiecare dormitor având câte o baie.
Momentan eram în camera mea, îmbracat într-o pereche de pantaloni trei sferturi, negri, şi o pereche de skateri, şi îmi calcam un tricou alb, foarte larg, pe care doream să-l îmbrac. Era o regulă faptul că trebuia să ne îmbracam decent, aşa eram mai greu de recunoscut de politie.
-Frate, hai odată! Strigă Alexander, unul dintre colegii de cameră. Acesta mă aştepta să mă îmbrac ca să plecam la întrunirea convocată de Kevin, şeful bandei.
-Vin acum! M-am îmbracat repede şi am ieşit din cameră, într-un balcon ce era construit de-a lungul casei, în capatul caruia era o scară ce ducea la uşa principală. Am coborât pe scară, zarindu-l pe Alexander mai în faţă, pe şosea, grabind pasul ca să nu întârzie. Am alergat spre el până l-am prins din urmă.
Acesta era mai înalt decât mine şi avea parul negru împletit într-o multime de codite, exact ca Emma, doar că el avea parul mult mai lung decât ea şi îl purta strâns într-o coadă. Avea ochii negrii şi un pierce în buza de jos. Era îmbracat îmtr-o pereche de blugi, închişi la culoare şi foarte largi, şi un tricou mare, portocaliu, iar în picioare purta o pereche de adidaşi.
Nu prea am vorbit pe drum, iar când am ajuns se înnoptase deja. Întrunirea se ţinea undeva între blocuri. Toti membri bandei din cartierul nostru, care încă nu au fost închişi - aceştea fiind în jur de 50 - se aşerzau pe un şir lung de trepte de lângă un bloc. La capatul treptelor era un felinar ce ne scalda într-o lumină aurie.
Kevin venise după putin timp de la aparitia noastră. Avea parul negru, tuns scurt, sprâncene stufoase înspicate, ochii ageri caprui priveau spre multimea aşezată pe scari având o anumită eleganta sprintenă, care inspira forta. Aspectul sau sugera un caracter viclean şi puternic. Acesta era îmbracat într-o pereche de pantaloni de stofă, albi, prinşi cu o curea maronie, un maieu, tot alb, lipit de corp ce îi scotea în evidenţă muşchii, iar în picioare era încaltat cu o pereche de pantofi maronii. Pe umarul drept avea un tatuaj cu numele bandei.
-Vă salut, membri ai bandei 18! Spuse acestea ridicând bratele în aer şi facând un semn cu mâinile. Toti cei prezenti îi urmară exemplul apoi Kevin continuă:
- Ne-am întrunit pentru că avem o multime de probleme. Nu înteleg de ce nu vreti să faceti nimic. Avem atâtea probleme, iar voi doar vă plângeti…, spunea acestea cu un aer serios din care reieşea o noanţă de exasperare. Apoi continuă să vorbească, spunând cam aceleaşi lucruri pe care le spunea la fiecare întrunire. Iar la sfârşit adaugă:
- Alexander şi Paul au s-o încaseze.
Nu eram deloc surprins, de fapt chiar mă aşteptam la asta după taraboiul de aseară. Ăştia doi mai aveau putin şi se luau la bataie, după ce îşi atribuiră unul altuia apelative “dragute” toată seara. Şi totul pentru locul din fata televizorului.
-Unde e Paul? Un baiat bine facut de pe primele trepte ridică mâna. Alexander este primul,… hotarâ Kevin după un moment de ezitare.
Când urma să fii pedepsit - asta însemnând să încasezi pumni şi picioare într-un interval de timp, exact ca la initiere – nu aveai voie sa te opui. Aşa că Alexander veni în faţă, după ce au fost aleşi cei cinci care urmau să-i aplice pedeapsa. Când intervalul de timp se scurse, cei aleşi îl învinetiră mai rau decat ma aşteptam.
După ce a fost pedepsit şi Paul, şeful ne anunţă că a doua zi, de la prima oră, vor pleca în misiune patru dintre noi. Am ramas perplex când am aflat că unul dintre cei patru eram eu. Adică, într-un fel chiar mă entuziasmasem, dar nu mă aşteptam să fiu printre cei aleşi , având în vedere faptul că în ultimele două misiuni tot eu am fost.
Dar nu am comentat nimic, oricum era mai interesant decât să vinzi marijuana sau să faci de pază. După întrunire am plecat la sediu unde i-am dezinfectat ranile lui Alexander, care avea nişte vânatai de toată frumusetea, apoi m-am pregatit pentru misiune. Aveam un M16 cu care mă mândream şi pe care abia aşteptam să-l folosesc.