Prolog
Daca aş fi avut de ales aş fi fugit… aş fi fugit cat de departe si cat de repede aş fi putut. Dar viata avea alte planuri, punându-mă in fel de fel de situatii care mai de care mai agonisante şi întortocheate. Şi aşa, testul, pe care speram să-l pot trece, începuse… mai repede si mai brutal decât mă aşteptam.
Eram doar un puşti, care nici nu împlinise încă 16 ani, când mi-au permis să fac parte din bandă, după initiere, desigur.Din punctul meu de vedere initierea nu era aşa de grea, doar încasai pumni si picioare într-un interval de câteva secunde (de obicei 18 sau 36). Banda careia urma să mă dedic era 18, cea mai mare din lume, localizată în San Salvador, un oraş din America Centrală.
Ştiam că, în ochii celorlalti, ceea ce faceam noi era greşit dar, din punctul nostru de vedere, era mai mult decat corect pentru că în acest razboi erau principiile şi credintele noastre şi, mai presus de toate, era reputatia noastră, cealaltă banda permiţându-şi a se crede mai bună decât noi.
Deoarece se iscase un razboi între banda noastră si banda adversă, SM, faptul că ne omoram reciproc nu ne cauza nici un fel de regret sau remuşcare. Razboiul era pentru preluarea controlului asupra oraşului şi, deşi mii de membrii din ambele bande au fost întemnitati, pe stradă, recrutii din rândul adolescentilor continuau lupta, aceştia fiind cauza unei rate a criminalităţii foarte ridicată.
Membrii bandei erau obligati sau onorati, depinde din ce punct de vedere priveşti situatia, să îşi tatueze numele bandei pe corp, ca semn că fac parte din ea. Majoritatea alegând să şi-l tatuere pe abdomen, piept sau faţă.
Dar lucrurile se complicaseră, guvernul începând să ia masuri tot mai drastice împotriva gangsterilor din cele două bande. În primul rând era ilegal să faci parte din una dintre cele două bande, cei care erau tatuati cu numele celor două bande erau arestati. În al doilea rând armata patrula zilnic prin cartiere, aceasta nefiind o masură foarte îngrijoratoare deoarece noi ne cunoşteam bine teritoriul. Totuşi nu puteam risca să fim prinşi, aşa că trebuia să fim vigilenti.
Pentru că aveau tatuajele bandei, membrii acesteia, nu puteau lucra, de aceea cautau alte mijloace de existenţă. Afacerea cu marijuana aducândule 60 de dolari pe saptamână. Iar cea de extorcare în jur de 100 de dolari.
Abandonat de parinti şi de societate am avut o copilarie sub imperiul drogurilor, extorcarilor şi crimei, o copilarie supusă disciplinei dure a bandei. Deşi habar nu aveam ce îmi rezerva viitorul nu mă aşteptam să trec peste 30 de ani, ca majoritatea celor din bandă de altfel.
Daca aş fi avut de ales aş fi fugit… aş fi fugit cat de departe si cat de repede aş fi putut. Dar viata avea alte planuri, punându-mă in fel de fel de situatii care mai de care mai agonisante şi întortocheate. Şi aşa, testul, pe care speram să-l pot trece, începuse… mai repede si mai brutal decât mă aşteptam.
Eram doar un puşti, care nici nu împlinise încă 16 ani, când mi-au permis să fac parte din bandă, după initiere, desigur.Din punctul meu de vedere initierea nu era aşa de grea, doar încasai pumni si picioare într-un interval de câteva secunde (de obicei 18 sau 36). Banda careia urma să mă dedic era 18, cea mai mare din lume, localizată în San Salvador, un oraş din America Centrală.
Ştiam că, în ochii celorlalti, ceea ce faceam noi era greşit dar, din punctul nostru de vedere, era mai mult decat corect pentru că în acest razboi erau principiile şi credintele noastre şi, mai presus de toate, era reputatia noastră, cealaltă banda permiţându-şi a se crede mai bună decât noi.
Deoarece se iscase un razboi între banda noastră si banda adversă, SM, faptul că ne omoram reciproc nu ne cauza nici un fel de regret sau remuşcare. Razboiul era pentru preluarea controlului asupra oraşului şi, deşi mii de membrii din ambele bande au fost întemnitati, pe stradă, recrutii din rândul adolescentilor continuau lupta, aceştia fiind cauza unei rate a criminalităţii foarte ridicată.
Membrii bandei erau obligati sau onorati, depinde din ce punct de vedere priveşti situatia, să îşi tatueze numele bandei pe corp, ca semn că fac parte din ea. Majoritatea alegând să şi-l tatuere pe abdomen, piept sau faţă.
Dar lucrurile se complicaseră, guvernul începând să ia masuri tot mai drastice împotriva gangsterilor din cele două bande. În primul rând era ilegal să faci parte din una dintre cele două bande, cei care erau tatuati cu numele celor două bande erau arestati. În al doilea rând armata patrula zilnic prin cartiere, aceasta nefiind o masură foarte îngrijoratoare deoarece noi ne cunoşteam bine teritoriul. Totuşi nu puteam risca să fim prinşi, aşa că trebuia să fim vigilenti.
Pentru că aveau tatuajele bandei, membrii acesteia, nu puteau lucra, de aceea cautau alte mijloace de existenţă. Afacerea cu marijuana aducândule 60 de dolari pe saptamână. Iar cea de extorcare în jur de 100 de dolari.
Abandonat de parinti şi de societate am avut o copilarie sub imperiul drogurilor, extorcarilor şi crimei, o copilarie supusă disciplinei dure a bandei. Deşi habar nu aveam ce îmi rezerva viitorul nu mă aşteptam să trec peste 30 de ani, ca majoritatea celor din bandă de altfel.
It is our choices that show us what we truly are, far more than our abilities.![[Imagine: img_a43eb6a3trandafiri3.jpg]](http://www.felicitari.starclub.ro/images/ecards/fullsize/img_a43eb6a3trandafiri3.jpg)