Hope vs. Saravis

[Saravis]

Deci eu si Hope am hotarat sa facem un duel. Eu voi deschide topicul, iar Hope va posta cele doua lucrari, anonime.
Tema: crima/ sinucidere
Data postare: azi, 24 aprilie
Data votare: pana pe 1 mai

Eh, baftă Hope şi spor la votat :3 Regulile le ştiti, un vot prin poll şi doua prin comentariu.

[Hope]

Am venit si eu cu cele doua compuneri ! Mersi Sara si multa bafta ! Spor la votat..si, cea mai buna sa castige ! <3


Fluturele de fier


Ideea ii trecuse prin minte asemeni unei tornade, facand ravagii promitatoare in subconstientul ei. Nu-i era teama, dar avea lipsa unei tactici concrete. Nu trebuia sa dea gres ! Defapt isi jurase, ca acest criminal nu se va mai bucura de un nou rasarit. Aranjase actiunile intregului plan, ca si cum ar fi fost un puzzle de o mie de bucati. Nu-l putea ierta, si totusi avea unele indoieli care-i nu-i dadeau pace. Daca va fi prinsa ?
Daca planul ei va da gres ? Dar daca ..reuseste ? Atunci cu siguranta tatal ei va fi razbunat. Intreaga ei familie era dependenta de aceasta razbunare, doar asa iisi pute-ai recastiga mandria avuta odata. I se parea de-a dreptul ingrozitor, ca tatal ei sa fie inchis, din cauza unor idioti care nu-si pute-ai tine gura inchisa. Ei bine, Lucia era pregatita sa le inchida gura pe veci.
A fi muscata de setea de razbunare e una, dar sa ticlui un plan de razbunare e alta. Practic ii era imposibil sa intre in acea inchisoare, dar mai sa-l si ucida. Si totusi , avea un plan ..bun sau rau, era un plan. Iar ea isi pusese toata speranta intr-o reusita , dar inainte de asta , mai trebuia sa faca ceva.
In dimineata urmatoare Lucia aparu la usa judecatorului Patrick Polyter. Cand acesta deschise usa, se uita la aceasta cu surpindere. O vazuse de multe ori la resedinta Cameron, dar niciodata nu avusesera sa-si spuna multe unul altuia. Judecatorul o primi in casa, ascultand curios ce avea fata sa-i spuna.
- Am venit sa va multumesc pentru ca l-ati demascat pe tatal meu. Nicodata nu am stiut ce fel de monstru este si cu ce afaceri ilegale se ocupa. Cand am aflat ... nu stiiti ce am simtit eu. Am vrut sa plec de acasa, dar nu exista cale de scapare. Va da-ti seama ? Tata sa fie traficant ? Cand ma gandesc ca eu pute-am pati ceva si ..toate victimele atacurilor lui. Nu mai pot rezista..
- Nu am stiut, te-am judecat gresit.
Judecatorul privea uimit la faptura inocenta din fata lui. Isi dadea clar seama, ca aceasta suferea cumplit. Mereu crezuse ca si Lucia era vinovata, dar acum...stand in fata lui asa de pura, fara urma de pata, gandurile lui incriminatori se spulberara ca fumul negru de tigara.
Lucia vorbea cu un ton patimas. Patrick observa, si nu pentru prima data, ce femeie frumoasa era Lucia. Purta o rochie simpla, neagra, care-i reliefa curbele corpului voluptos. Daca ar fi trebuit sa alega o fata pentru Miss Univers, Lucia era canditata perfecta. Si totusi, ceva il deranja la ea. Poate felul cum vorbeste..pentru o secunda crezuse ca joaca teatru, pana ce Lucia varsa cateva lacrimi pentru tatal ei.
O ingrijitoare mai varstica aduse o tava cu serviciul de ceai si un platou cu prajituri. Le aseza pe masuta. Lucia se oferii sa toarna ceai in cesti , oferindu-i judecatorului o ceasca .
Judecatorul lua o inghititura din ceai apoi se instramba. Avea un gust amar.
- E prea...?
- Nu nu, este bun.
Lucia isi inalta ceasca zicand :
- Pentru prietenia noastra.
Lua si ea o inghititura, iar el o imita.
- Pentru...
Polyter nu si-a mai isparvit toastul. A fost cuprins de un spasm subit si a simtit in inima arsura unui fier inrosit. Si-a inclestat peptul cu mainile.
Lucia ramase locului, sorbindu-si linistita ceaiul si prinvindu-l pe judecator cum se impleticea si se prabusea la pamant. Zacu un timp, zvacnind din toate madularele, apoi se linisti.
- Asta-i primul din ei tata ! Urmeaza Alec si razpunarea va lua sfarsit, spuse Lucia.
Criminalul, Alec Riss, statea in celula lui cand gardianul il anunta:
- Ai o vizita conjugala.
Alec ranji cu toata gura. In urma informatiilor pe care le furnizase, primise un statut mai sepcial, cu multe privilegii. Avea voie sa fie vizitat de oricine, sa i se aduca orice si sa vorbeasca la un telefon al inchiisorii cu cine dorea si cat timp vroia el. Alec se intreba oare cine il vizitase. " Cu siguranta Siera , " gandi el cu un zambet patetic pe fata. Se studie in oglinjoara care atarna pe peretele celulei, isi unse parul cu putina pomada, apoi il netezi, dupa care il urma pe cardian pe coridor, indreptandu-se spre sectorul unde erau camerele particulare.
Gardianul ii facu semn sa intre. Alec pasi tantos in incapere, vibrand de nerabdare. Dar se opri locului, surprins.
- Lucia ! Ce naibii faci aici ? Cum ai intrat ?
- Le-am spus ca suntem logoditi , raspunde Lucia suav.
Purta o rochie de matase rosie, decolatata, care i se lipea de trup.
Alec dadu indarat:
- Iesi de aici !
- Daca asa doresti, bine. Dar mai intai trebuie sa asculti ce vreau sa-ti spun. Cand te-am vazut ridicandu-te si depunand marturie impotriva tatalui meu, te-am urat. Asi fi vrut sa te omor. Dar pe urma mi-am dat seama ca ce ai facut tu a fost un act de bravura. Ai avut curajul sa te ridici in picioare si sa spui adevarul. Tatal meu nu era un om rau, dar a facut fapte rele si tu ai fost singurul sufiecient de puternic ca sa se ridice impotriva lor.
- Lucia ..am fost obligat eu..
- Nu trebuie sa-mi explici nimic Alec. Eu sunt idragostita de tine si de asta vreau sa uitam tot ce s-a intamplat.
Degetele ei trageau in jos bretele rochiei si, o clipa mai tarziu, rochia ii aluneca in joc. Era goala.
" Doamne cat e de frumoasa, " gandi Alec.
Cand imbratisare celor doi era pe puctul de a se sfarsii, Lucia isi duse mana la ceafa si scoase un ac lung, infipt in par. Alec simtii ceva injunghiindu-l sub coasta stanga, si durerea crunta il facu se deschida gura ca sa tipe , dar Lucia i-o inchise cu o sarutare. Trupul lui Alec se zvarcoli si se crispa, cazand fara viata pe podea rece a camerei.
Cateva minute mai tarziu era complet imbracata si cu acul infipt din nou in par. Alec zacea sub patura cu ochii inchisi. Lucia batu in usa celulei si-i zambi gardianului care i-o deschise sa-i dea drumul afara.
- A adormi.
Lucia se indrepta increzatoare spre iesirea inchisori. Cand ajunse afara si soarele placut ii incalzea pielea , striga fericita catre inaltul cer:
- Ai fost razbunat tata !
Acum isi putea trai viata, uitand de criminali tatalui sau. Pentru moment era in siguranta, dar mai tarziu.. Nu stia la ce sa se astepte. Un fluture albastru se aseza pe umarul ei, parca soptindu-i cand de frumoasa este viata, si ca fusese iertata. Cand fluturele zbura spre albeata pufoasa a vazduhului, stiuse ca este libera.




Ultima zi din viata mea


Iubeam să iubesc şi mereu mi s-a parut uşor să spun cele două cuvinte atât de speciale din punctul de vedere al unor persoane.
Te iubesc!
Cât de greu poate să fie? Poate mie mi s-a parut uşor din cauză că nu m-am despartit niciodată de gândurile şi sentimentele copilareşti. M-am agăţat ca o disperată de copilul din mine şi încă îl ţin strâns, nelasându-l să-mi scape. Sau poate nu am iubit niciodată cu adevarat pe cineva, ca să fiu în stare să pun vreo emotie în aceste cuvinte.
Dacă mă uit în urmă, trecutul îmi apare încetoşat, de un alb pur şi într-un fel neclar. Dacă mă uit înainte, vad negru. Viitorul meu nici nu este acolo. Pentru că aripirile mortii plonjează deasupra mea. Moarte este rabdatoare, aşteaptă oricât pentru rasplata finală: sufletul unui om. Întotdeauna am vazut sufletele oamenilor ca fiind un amestec de sentimente avute de respectiva persoană de-a lungul vietii şi atât. Dar dacă e mai mult? Nu-i nimic. Oricum voi primi raspunsul foarte curând.
Acum... Nici prezentul nu e clar pentru mine. Poate din cauză că trece atât de repede. Prezentul de la începutul gândurilor mele a devenit deja trecut. Legile acestea reale sunt cu adevarat ucigatoare. Dacă timpul nu există? Dacă este pur şi simplu o unealtă creată din prostie, doar ca să picam singuri în agonie? Dacă sufletul ramâne mereu acelaşi, marcat doar de experiente, şi doar trupul este cel care se schimbă? Aş fi atât de fericită dacă ar fi adevarat. Pentru că timpul şi moartea ar fi singurele care şi-ar pune amprenta pe acea jumatate a mea.
Aştept o salvare, deşi ştiu că nu o voi avea. Am simtit prezenta acelui sentiment de nelinişte crescând în inima mea. Pentru că azi e ultima zi din viata mea. Şi am de gând să o fac memorabilă!
Sunetul enervant al draperiilor trase şi un „Bună dimineata!” vesel mă conving să-mi deschid timidă ochii. Soarele îmi mângâia fata, încalzind pielea palidă. Mi-am ridicat cu greu mâna, cercetându-mi degetele lungi şi subtiri. Atât de schimbată...
- Cum vă simtiti în dimineata aceasta, domnişoară?
M-am ridicat cu greu din pat, ajutându-mă de noptierea din lemn de stejar. În picioare, zâmbind veselă, îi raspund majordomului meu:
- Mai bine ca niciodată!
Mi-a zâmbit înapoi şi cu grijă m-a ajutat să mă schimb într-o rochiţă verde. Am mai aruncat încă o privire de ansamblu în oglindă. Atât de schimbată. Ochii, odată atât de stralucitori şi vii, parcă stau să plângă la fiecare clipă, iar întreg trupul meu pare gata să fie frânt de vânt.
Mi-e frică să ies din nou în lume. Am fost toată viata izolată, o printesă închisă în castelul ei, singurul copil al familiei. Am ajuns aşa din cauza ei, a lumii. Mi-a distrus visele şi mi-a rapit speranta. În acel moment, sufletul meu s-a oprit să mai traiască.
- Lavi, vreau să ies în oraş azi! i-am spus entuziasmată servitorului meu şi probabil singurei persoane care mi-a fost alaturi de când mă ştiu.
- Dar vă simtiti în stare, domnişoară?
- Ţi-am spus, mă simt perfect. Plus, nu am de gând să te las în pace până nu-mi arăţi toate locurile superbe din oraş! l-am amenintat, împungându-i pieptul cu degetul aratator.
A izbucnit într-un râs zgomotos care a umplut casa uriaşă care ne gazduieşte doar pe noi doi. Atâta timp cât l-am avut pe Lavi, nu mi-a trebuit nimic altceva. El a ţinut locul mamei mele, bunicii, prietenilor, profesorilor. Lavi a fost lumea mea.
- Îmi permiteti să vă ţin de mână, domnişoară?
Am îngaduit din cap, lasându-mi parul şaten să fluture în voie. Când am ieşit din casă, ca o pasare scoasă din colivie, m-am simtit liberă şi fericită. Şi în acelaşi timp copleşită de maretia cerului albastru, de imensitatea lumii din jur. Eram un copil neştiutor, care vedea lumea pentru prima dată, cu ochii unui om plin de regrete.
Dar era imposibil să am regrete. Nu facusem niciodată nimic. Dar oare asta regretam? Că nu am observat mai devreme locurile, oamenii? Nu, nu regret. Ştiu că dacă aş putea să o iau de la capat, tot alaturi de Lavi aş ramâne.
Deodată, cerul pe care-l urmarisem tot timpul cu privirea a fost fragmentat. Mi-am mutat privirea în jur. Era un loc ciudat, ca o casă, doar că în loc de mobilă era plină de plante, şi în loc de acoperiş avea coroanele arborilor. M-am aşezat pe o bancuţă veche din lemn, acoperită de un strat de iarbă. Mirosul acela, de proaspat şi de viu îmi îmbata simturile, facându-mi sufletul să tresalte din nou.
Visam din nou? Nu credeam că voi mai avea din nou sentimentul acela de libertate. Exact ca o pasare, puteam să jur că simt cum zbor. Mă simteam vie, atât de vie. Am rupt visatoare o floare galbenă pe care Lavi mi-a pus-o în parul des.
Silueta lui îmi aparea încetoşată înaintea ochilor. De ce? Nu vroiam să-l pierd, nu şi pe el! Mi-am dus mâinile la faţă, tremurând şi am dat de lacrimi. Lacrimi varsate fară ca macar să realizez.
- Domnişoară, s-a întâmplat ceva? întrebă Lavi cu o vadită îngrijorare pe chip.
- De ce e atât de greu, Lavi? De ce nu pot să o zic la fel de uşor?
Îmi luă delicat mâinile în ale sale, şi le sarută. Era lângă mine, chiar şi acum, când nu eram decât o aşa numită stapână slabă.
- Domnişoară... Mie poti să-mi zici orice.
Nu, nu pot. Ştiu că m-ar asculta şi ar accepta orice voi zice, dar pur şi simplu nu pot. Pentru că în sfârşit am observat de ce lumea consideră atât de greu să rosteşti aceste cuvinte. Pentru că atunci când sunt sincere, ţi-e frică. În plus, nu am nici un drept să fac asta, să i-o fur. Inima lui e a lui şi azi e ultima zi din viata mea.
M-am ridicat leneşă şi mi-am şters hotarâtă lacrimile. Nu vreau să am regrete, deci nu voi lasa moartea să-mi râdă în nas. L-am tras de mânecă pe Lavi, sperând să mă mai ducă într-un loc la fel de minunat. Îmi apucă din nou mâna şi m-am lasat din nou purtată de el, gândindu-mă la albastrul atât de pur al cerului.
Când Lavi m-a facut din nou atentă, eram pe un pod înalt, de piatră, înconjurati de cireşi înfloriti. Era minunat. Mă simteam iubită şi protejată.
- Lavi... Te iubesc!
- Domnişoară... Eu voi fi mereu lângă dumneavoastră.
- Ba nu, Lavi. Îţi ordon să nu te mişti!
Trebuia să fac asta, să nu am nici un regret. Acum, ultima zi din viata mea se poate termina. Şi am sarit... Simteam golul înghitindu-mă şi totuşi, totul se petrecea atât de încet. În ciuda aşteptarilor mele, am simtit caldura unui trup învaluindu-mă. Un sarut depus pe buzele mele şi două cuvinte, venite din inima unui majordom credincios, mi-au încununat moartea.
Ultima zi din viata mea mi-am încheiat-o brutal. Dar mai degrabă am acceptat moartea, alaturi de cel iubit, decât o viaţă cu frica că moartea mă va rapi, sau mi-l va rapi pe el.
Să vezi un om aruncându-se de pe un pod, este ciudat şi nebunesc. Dar când vezi doi oameni e minunat. Un cuplu de nebuni ce se iubesc se aruncă de pe pod, râzându-i mortii în faţă. E iubire, forta care-i ţine uniti oricând, şi apoi aceleaşi sentimente amestecate, aceleaşi trairi simtite în acelaşi timp, batute de două inimi unite de un sarut. E dragoste pură... Dusă până la culmile extazului, a nebuniei. Un tribut divin al mortii. Caci sufletele lor vor continua să traiască împreună, de nedespartit, chiar dacă trupurile au devenit jertfe ale timpului. indiferent de dorintele celuilalt de a trai persoana iubită, să moară împreună e dovada supremă de iubire. Aşa cum a facut-o şi Lavi. Nesocotindu-mi ordinele, doar pentru a fi împreună: două suflete unite de moarte.

[K.V.]

Uu, duel. ^^ La tema ati pus "crima/sinucidere". Sunt pana la urma doua lucruri diferite. Una e sa ucizi un om si alta e sa'ti iei propria viata. Sunt subiecte diferite cu discutie proprie. De asta nu prea poti sa compari textele din punctul de vedere al respectarii temei. Daca vreti puteti sa puneti simplu "moarte", asa va incadrati cat de cat:-J.
Fluturele de fier: Un lucru care tin sa ti'l spun de la inceput e ca povestea ta a sunat mai mult ca rezumatul unui roman. Ai probleme cu tehnoredactarea. Regula generala cand scrii ceva: cuvant, imediat virgula, pauza [ ex: Si totusi, avea un plan...]. Nici la virgule nu prea te pricepi, la locul lor in propozitie ma refer. Iar cuvintele "pute-ai" si "pute-am" m'au uluit @-). Se scrie legat, cratima leaga doua parti de vorbire diferite. La tine pur si simplu nu e cazul :-??.
In legatura cu continutul. Ideea mi s'a parut un pic cam cliche [ membru al familiei bagat la zdup pentru ceva ce nu a facut, copilul innebunind dea binele si facand omoruri pe motiv de razbunarea - suna ca plotul unui film american from nowadays =)). Plus ca tema ta a fost 'razbunarea' mai mult decat 'crima/sinucidere'. Nu cred ca ai fost inspirata cand ai ales sa bagi asa de multa actiune intr-o compunere de lungimea redusa. De ce zic asta, personajele tale sunt fade. Avocatul acela nu este omul inteligent care a reusit sa'l bage pe tatal protagonistei la inchisoare, ci un pusti naiv de 16 ani care alearga dupa fustite :)).
Alec a iesit mai bine in schimb- tipicul omului din inchisoare. Mi'a placut si ideea aceea "in urma informatiilor pe care le furnizase primise un statut mai special cu multe privilegii." Caracterizeaza indirect societatea. Ai dat'o in bara cu " doamen cat e de frumoasa", what the hell? E un criminal, totusi. Ti se parea el atat de Eminescu incat sa zica "frumoasa"?
Mi'a palcut mult ca la inceput ai spus lucrurilor pe nume.
" A fi muscata de setea de razbunare e una, dar sa ticlui un plan de razbunare e alta. " Lucrurile nu par atat de simple:>.
Ultima zi din viata mea: Nici ideea asta nu mi se pare foarte originala. Vechea poveste cu printesa care din anumite motive este tinuta intr-o casa [prin metafore si altele devenind "cusca"] toata viata ei. Probabil esti genul care scrie romante... not my type so i won't say much about it. Ai descris foarte bine sentimentele personajului, putin prea dramatic for my taste, dar bine. Stii cum sa asezi cuvintele in propozitie.
Ce nu mi'a placut... ideea de final. Mi s'a parut ca ai scris finalul doar ca se incadreze cu tema :)). I mean, fata aia [ oh, care btw, din cauza diminutivelor am avut impresia ca e vreo inocenta de 8-9 ani @-). O dadeia in pedofilism=)). Ai grija.] care si-a luat tot curajul sa-i spuna lui Lavi ca-l iubeste, renunta asa... pur si simplu la viata si se arunca de pe pod. Ma rog, tipa a fost crescuta intr-un mediu ostil, asa ca orice actiune care o face este sub semnul intrebarii. Chiar si asa, tot mi s'a parut tras de par.
Desi tu ai descris moartea lor ca o dovada de iubire suprema, mie mi-a sunat a lasitate :-?.
All the things considered, i vote for "Ultima zi din viata mea."

[Pikachu]

Tema celor doua compuneri m.a atras,imi place!Este posibil ca cele doua compuneri sa nu aibe vreo legatura,dar asta mi se pare interesat si tot odata original.Va felicit !

Fluturele de fier -mi.a placut denumirea compunerii, originala si deosebita,dar si asa zisul "fluture de fier".Buna treaba!Acum.....actiunea mi s.a parut putin grabita.Cu ideile pe care le-ai folosit aici asa de bine puteai face si un fic.Oricum este destul de interesant si mai ales,are o tactica care mie imi place foarte mult.Me refer la tactica Luciei.Adica la inceput blanda si naiva, apoi BOOM, ucide!Mi-a placut mult! Adevarat, ai ceva greseli, dar se mai intampla.....

Ultima zi din viata mea -ce.i drept e drept,titilul are o legatura buna cu compunerea,dar nu m.a atars intr.un mod deosebit.Poate pentru ca nu are atata mister ...dar totusi cel putin s.a potrivit cu actiune din compunere. Ce mi.a placut a fost ca ai folosit multe sentimente si descriere,dar dupa parerea mea,compunerea nu are o actiune chiar bazata.Te.ai axat mai mult pe a descrie decat pe a nara o intamplare....foarte originala nu mi s.a parut,dar totusi a fost destul de interesanta.Sfarsitul este chiar fosrte bine construit.Pot spune ca te pricepi destul de bine! Te felicit si pe tine!

In concluzie votul meu merge catre Fluturele de fier ,mi.a placut mai mult,a vut mai multa tactica, si destul de original si interesant!

[Delyth]

First of all: Tema e kind of interesting, desi ideile, ambelor creatii sunt cam.. oxidate [okay, incep sa vorbesc aiurea.] Ce vreau sa zic e ca nu stiu cine stie ce idei de geniu care m-au facut sa reflect profund asupra subiectului adus in discutie. Insa an reusit sa fiu destul de placut surprinsa de registrul stilistic si de alte lucruri pe care urmeaza sa le mentionez. De asemenea, nu ma voi lega de redactare pentru ca nici eu nu excelez la asta si nu vreau sa va critic in legatura cu ceva ce nici eu nu fac foarte bine.

Fluturele de fier: Actiunea a fost destul de concentrata, stilul imi aminteste clar de filmele de actiune americane (ia asta ca pe ce vrei tu). Personajul principal a fost caracterizat destul de detaliat, genul feminin tipic manipulativ, al fetei care poate juca teatru si minti fara rusine ca sa isi atinga scopul. In rest personajele si actiunea nu au fost speciale, nu au avut acel ceva din cartile ca acest gen care te atrage in a mai citi un alt rand. Cred ca asta s-a datorat si faptului ca textul este de dimensiuni reduse, actiunea fiind prea concentrata. Acele crime au fost putin trase de par dupa parerea mea, cel putin a doua mi s'a parut aproape imposibila deoarece in cadrul acestor intalniri dintre puscariasi si vizitatori exista elementul numit gardieni ce te impiedica sa comiti asemenea fapte. Un lucru care mi-a placut (poate sunt doar eu ciudata, dar sincer am ras) a fost o parte din discutia Luciei cu judecatorul. Mi s-a parut un dialog foarte real care, cel putin pentru mine, spune destul de multe atat despre relatia celor doi, dar si in general despre acea politete ipocrita intre cunostinte.

Judecatorul lua o inghititura din ceai apoi se instramba. Avea un gust amar.
- E prea...?
- Nu nu, este bun

In mare compunerea a fost mediocra, nu m'a atras in mod deosebit.

Ultima zi din viata mea: Nici ideea acestei compuneri nu a fost stralucita, dar mi'a placut regirtrul stilistic, modul in care ai conturat personajele. Sincer mi'ai dat impresia ca actiunea se petrece acum cateva secole, in viziunea mea fata are aproximativ 16-17 ani (atunci erau foarte inocente) si ai descris-o foarte bine cu ajutorul diminutivelor si a felului in care gandeste. Desi compunerea este destul de sweet si romancy (ceea ce nu imi place in mod deosebit, dar asta a fost ideea ta cand ti s-a dat tema “crima/ sinucidere”) a reusit sa ma introduca intr-o atmosfera placuta si sa nu ma mai gandesc asa de mult la cat se siropoasa si clicheica e. Din cate am observat, doar finalul se potriveste cu tema duelului, restul fiind ca un fel de invelis colorat la ceea ce urma sa se intample. Ah, am insa o problema cu personajul. Oricat de inocenta, calma si fericita ar fi, nu cred ca cineva ar putea sa gandeasca cu atata seninatate

Pentru că azi e ultima zi din viata mea.

Ce vreau sa zic e ca ai facut-o oarecum sa zica pe acelasi ton “Acum mor.” si “Ma duc sa fac briose.” Finalul a fost bun pentru tema textului, nu stiu daca asta e dovada suprema de iubire, dar aici e diferenta de concepte (sau poate tu ai scris asta doar pentru ca se potrivea cu tema si textul) dar oricum nu vreau sa ti le bag pe ale mele pe gat.
All in all: Compunerea, desi nu este exact my style (nici nu trebuie sa fie), a fost scrisa bine si in ciuda unor lucruri cu care nu sunt de acord si a reusit sa ma surprinda intr-un mod placut.

Toate acestea fiind spuse, votul meu merge catre Ultima zi din viata mea .

[Saravis]

Ok, cam tarziu pe data de 1 mai, inchei si eu duelul.
Fluturele de Fier- 4 puncte
Ultima zi din viata mea- 7 puncte
Lucrare castigatoare este a mea. Felicitari pentru lucrare, Hope. Sper sa mai avem ocazia sa mai facem un duel :3
Multumim celor ce si-au facut timp si au citit, votat si comentat. Si da, eu sunt tipul care scrie romante... : ">