28-11-2010, 11:19 PM
Cap 12.(Placere si durere)
In prima clipa fusese prea uimita ca sa se miste. Parca timpul inghetase in loc si odata cu el si trupul ei. Clipi de cateva ori in incercarea de a se agata de realitate, o realiatate ce devenea din ce in ce mai difuza si se pierdea in caldura si dulceata buzelor lui. Niciodata nu mai simtise asa ceva. Pamantul incepuse sa se invarta in jurul ei, fiind nevoita sa se prinda cu mainile de umerii lui puternici pentru a nu se pierde de tot. Pentru un scurt moment, cat inca mai avea ratiune incerca sa se zbata si sa se indeparteze, dar propriul ei trup se impotrivii logicii si bunului simt. Simti caldura lichida cum se revarsa in trupul sau ca o cascada dezlantuita, scalzandu-i simturile adormite pana ce incepu sa tremure incontrolabil. Era atat de obosita, mult prea obosita ca sa lupte impotriva a ceea ce-si dorea, impotriva naturii ei si nu in ultimul rand impotriva lui. Se lasa cu toata greutatea corpului pe pieptul lui fiind sigura ca o va sustine, incercand sa imprumute un pic din caldura si siguranta tanarului. Isi incolaci mainile pe dupa gatul lui si il trase mai aproape de ea, dandu-i de inteles ca nu vrea sa se opreasca. De cat timp venise pe pamant fusese singura si vulnerabila, rupta de tot ceea ce cunostea si iubea, dar acum, aici in bratele lui avea o mica posibilitate de a se detasa de durerea si dorul ce ii macinase sufletul. Nu, nu era acasa, dar era bine, confortabil si in siguranta si momentan era deajuns.
Hajime rupse intr-un final sarutul cu un suspin de regret si o privi in ochii ce devenisera mult mai mari si mai adanci precum doua lagune care ascundeau misterele lumii. Fata il privi la randul ei, dar cu o urma de neliniste si jena, obrajii ei prinzand o nuanta foarte simpatica de roz, care devenea din ce in ce mai inchisa pe masura ce privirea lui o cuprindea.
-Imi pare rau…zise baiatul, nu vroiam sa profit. Dar pur si simplu nu ma puteam abtine. Mana sa ii mangaie obrazul cu tandrete, trasand linii usoare de la ochi in jos, pana la barbie.
-Eu…eu..adica…ce vreau sa spun. Nu putea gandi. Mintea i se blocase de tot. Se inrosii si mai mult si isi pleca capul, lasand parul bogat si intunecat s-o protejeze de privirea celuilalt. Eu trebuie sa plec. Noapte buna. Inghiti in sec si deschise usa aparamentului intrebandu-se daca Hajime o va opri. Dar el se indeparta usor de ea si o lasa sa treaca.
Intra in apartament si inchise usa in urma ei. Astepta sa auda pasii lui indepartandu-se dupa care se lasa sa cada in genunchi. Picioarele ii tremurau atat de tare incat nu mai avusera puterea sa o sustina si corpul ii era strabatul de fiori de anticipatie in timp ce adrenalina pura incepu sa-i curga prin vene de parca luase foc. Se simtea bine, vibrand din cauza unei forte vitale pe care nu o cunoscuse pana atunci, dar in acelasi timp ii era frica de ceea ce facuse. Pe toti dracii, sarutase un muritor! Daca Hajime ar sti cine este ea, CE este ea nici nu-si putea imagina ce s-ar intampla. Ce ar simti daca ar sti ca o sarutase pe insasi fiica Infernului. Ce naiba ar putea sa simta?o mica voce ii sopti, replusie,ura.Ce crezi?ca el e mai special? Un ras diabolic ii rasuna in urechi. Esti atat de naiva!Chiar ma gandeam ca te-ai invatat minte dupa atata timp.Dar din cate vad ai ramas aceeasi fata prostuta si plina de speranta.Si te mai numesti Fiica Infernului! Vocea pufni cu dezaprobare. Capul incepuse sa-i bubuie si inima sa-i bata din ce in ce mai tare de parca atunci vroia sa-I iasa din piept. Atat de tare incat o durea. Isi duse mana in dreptul ei si stranse bucata de material intre degete pana ce simti ca si le va rupe. Ce era durerea aia? atat de covarsitoare si de intunecata parca o tragea spre ceva…spre ceva rau unde nu vroia sa mearga. Incerca sa se ridice, dar degeaba. Esti slaba!om sau demon,esti la fel de slaba!
-Cine esti? striga fata in linistea apartamentului, dar nu-i raspunse decat vantul ce se strecura prin geamul deschis.
Cine crezi ca sunt? Esti patetica, nu trebuie sa urli ca sa vorbesti cu mine. Eu sunt aici in tine…eu sunt tu.
-Nu! nu poti fi eu. Eu sunt eu!
Nu prea te duce minte, nu-i asa? Eh lasa, ca nu-i asa grav. De aceea sunt si eu aici.
-Pleaca! Lasa-ma in pace! Se ridica pana la urma cu greu si incerca sa ajunga pana la canapea, dar legatura dintre minte si trup nu mai exista. Miscarile ei erau dezordonate, fara logica, de parca era o simpla marioneta in mainile unui papusar abil. Se lupata sa-si recapete suflul si calmul. Nu trebuia sa se panicheze, totul va fi bine.
Sti, tot timpul m-ai uimit cu incapatanarea ta. Niciodata nu ai stiut cand sa te dai batuta. Dar acum nu are rost sa lupti, cel putin nu cu mine. Vocea o dojanea cu ceea ce parea a fi regret. Leah nu intelegea ce naiba se intampla, dar nici nu avea acum rabdarea si timpul necesar ca sa gandeasca la rece problema. Pieptul o strangea si mai mult, de parca era prinsa intr-o menghina. Se prabusi din nou la pamant, fiind incapabila sa se mai ridice. Nu mai avea destul energine ca sa mearga. Abia mai putea respira…
Esti constienta ca va trebui sa-l omori daca afla ceva, nu? Nimeni nu poate afla ca tu esti cine esti. Nici macar el.
-Lasa-ma, zise fata cu vocea stinsa. Taci o data, nu mai vreau sa aud nimic!
Voi pleca, pe moment,dar tine minte: cu cat stai mai mult aici, cu cat lasi garda jos mai mult eu te voi acapara si atunci tu vei disparea. De tot. Eu sunt adevarata Fiica a Infernului. Tu esti doar o umbra enervanta, care nu-si atinge adevaratul potential!
Vocea disparu…Era prea obosita ca sa inteleaga ce insemnase totul. Capul ii cazu pe podeaua rece, mintea fiindu-I cuprinsa in sfarsit de inconstiineta.
Se plimba prin apartament fara pic de stare. Ce naiba fusese in capul lui de o sarutase? Se lasa pe canapea, se ridica, mai facu inca o tura de apartament, apoi se aseza pe fotoliu. Dar in cateva minute se ridica si de acolo si merse in bucatarie. Deschise usa frigiderului si-si lua stica de lapte din care bau cateva inghitituri. O puse la loc si se intoarse in dormitor. Se lasa sa cada pe pat, proptindu-si capul in maini si privi tavanul incepand sa numere neregularitatile de pe el. Degeaba. Asa nu va gasi nici un raspuns. Poate era mai bine sa doarma…Inchise ochii, dar in fata ii aparu imaginea ei, acei ochi albastrii nelinistiti si atat de frumosi de iti taiau respiratia, mirosul distinct, feminin, moliciunea corpului…Deschise ochii si-si scutura capul cu un oftat. Asa nu va ajunge nicaieri. Respira de cateva ori adanc, incercand sa-si indrepte atentia spre niste probleme mai importante…cum ar fi cine se afla in spatele noii conspiratii? In ultimii ani fusese liniste, din cate stia el, cel putin. Cine ar fi putut fi atat de prost incat sa riste distrugerea echilibrului? Niciun nume nu-i venea in cap, dar nu era de mirare. Lipsise destul de mult. Trebuia sa ia legatura cu vechile lui contacte ca sa stabileasca cum va actiona mai departe.
In timp ce gandurile ii erau ocupate cu aceasta dilema un fior destul de neplacut ii strabatu corpul, facandu-l sa tremure. Se incrunta si sari din pat dintr-o singura miscare. Ceva nu era bine. Asculta sunetele din apartament, dar aici totul era ok. Totusi acea senzatie nu disparu ci se intesifica. Leah! Ceva nu era in regula cu ea. Inchise ochii si-si concentra toata energia spirituala spre partea din spate a corpului. In cateva clipite din umerii sai isi facura aparitia doua aripi mari si albe cu straluciri de diamant. Si le deschise cu putere, intinzandu-le in toata splendoarea lor, lasand puterea bruta sa-i strabata corpul, apoi se indrepta spre balcon. Iesi afara si dintr-o singura zbatere de aripi ajunse la geamul ei deschis. Intra usor, cu simturile trezite la viata in incercarea de a determina un potential pericol. Dar nu era nimic, doar prezenta ei.Intra in apartament, luand din nou forma umana si se indrepta spre living. Totul era scaldat in intuneric, un intuneric necaracteristic lumii oamenilor. Inainta pana ce o vazu prabusita pe podeaua rece. Groaza il cuprinse, dar reusi sa-si stapaneasca pana la urma tremurul corpului. Se duse langa ea, se lasa in genunchi si o lua in brate. Respira. Piaptul i se ridica cu miscari ritmice si vioaie. Fata ii era scaldata in sudoare, iar ochii incercanati erau inchisi. O ridica de jos si merse cu ea in dormitor, unde o aseza cu grija pe pat. In momentul in care trase patura subtire peste ea o voce binecunoscuta reusi sa-l sperie:
-E bine acum. Nu ai de ce sa-ti faci griji.
Se intoarse pregatit de lupta, dar nu vaza decat imaginea Miei reflectata in oglinda.
-Ce cauti aici? zise pe un ton jos, amenintator. Ce a patit?
-E mai complicat…
-Explica! nu avea de gand sa renunte fara sa primeasca un raspuns cat de cat satisfacator.
-Cred ca pentru prima oara Leah a avut de-a face cu cel mai mare demon al ei. Femeia ofta. Avea o privire trista, dar resemnata.Trebuia sa se intample pana la urma.
-Nu inteleg.
-Cum ti-am mai zis, e complicat.Sa zicem doar ca a dat o mica bataile cu ea insasi in seara asta. Si a castigat.
-Daca asa arata cand a castigat, cum ar fi aratat daca ar fi pierdut?
Femeia se gandi pentru un moment la intrebare dupa care aborda o mina serioasa.
-Daca ar fi pierdut, probabil ai fi fost nevoit sa o ucizi. Pana nu te ucidea ea pe tine.
-Pierdera controlului…nu mai continua idea. Stia la ce se referea Mia. O privi pe Leah cu blandete si ii aranja parul care ii cazuse in ochi, poposind cu mana mai mult decat era nevoie pe fata micuta si usor palida. Oricat de firava parea, nu trebuia sa uite ca este fiica lui Lucifer si manuitoarea Lancii lui Hades. Daca isi va pierde controlul, stia ca bunatatea din ea, acea parte care apartine luminii se va pierde, luand cu ea toata ratiunea, logica si cunostiintele pe care Leah le poseda. Asta era pretul pe care un posibil Gardian il platea daca nu trecea testul initiatic. Iar ea nu era un simplu Gardian asa ca, era normal ca pedeapsa sa fie mai mare.
-Nu o poti proteja de asta, Calaiah. Vocea suava reusi sa-l smulga din visare.O privi pe femeia din oglinda, dar nu zisese nimic. Si el stia asta. Nu o va putea proteja de acea parte a ei.Putea doar sa spere ca Leah este destul de puternica pentru a rezista si pentru a invinge.
-Stiu, zise intr-un final cand simti privirea femeii pe spatele sau. Stiu,repeta cu regret, dar asta nu inseamna ca nu voi incerca.
Mia zambi, fiind multumita de raspunsul lui, apoi disparu, oglinda revenind la forma ei initiala.
-Promit ca voi incerca, sopti baiatul in urechile fetei ce dormea, dupa care se apleca si ii depuse un sarut usor pe frunte.Nu esti singura…
Vreau un comm,doua, mai multe :)) nu fiti rai.poop
In prima clipa fusese prea uimita ca sa se miste. Parca timpul inghetase in loc si odata cu el si trupul ei. Clipi de cateva ori in incercarea de a se agata de realitate, o realiatate ce devenea din ce in ce mai difuza si se pierdea in caldura si dulceata buzelor lui. Niciodata nu mai simtise asa ceva. Pamantul incepuse sa se invarta in jurul ei, fiind nevoita sa se prinda cu mainile de umerii lui puternici pentru a nu se pierde de tot. Pentru un scurt moment, cat inca mai avea ratiune incerca sa se zbata si sa se indeparteze, dar propriul ei trup se impotrivii logicii si bunului simt. Simti caldura lichida cum se revarsa in trupul sau ca o cascada dezlantuita, scalzandu-i simturile adormite pana ce incepu sa tremure incontrolabil. Era atat de obosita, mult prea obosita ca sa lupte impotriva a ceea ce-si dorea, impotriva naturii ei si nu in ultimul rand impotriva lui. Se lasa cu toata greutatea corpului pe pieptul lui fiind sigura ca o va sustine, incercand sa imprumute un pic din caldura si siguranta tanarului. Isi incolaci mainile pe dupa gatul lui si il trase mai aproape de ea, dandu-i de inteles ca nu vrea sa se opreasca. De cat timp venise pe pamant fusese singura si vulnerabila, rupta de tot ceea ce cunostea si iubea, dar acum, aici in bratele lui avea o mica posibilitate de a se detasa de durerea si dorul ce ii macinase sufletul. Nu, nu era acasa, dar era bine, confortabil si in siguranta si momentan era deajuns.
Hajime rupse intr-un final sarutul cu un suspin de regret si o privi in ochii ce devenisera mult mai mari si mai adanci precum doua lagune care ascundeau misterele lumii. Fata il privi la randul ei, dar cu o urma de neliniste si jena, obrajii ei prinzand o nuanta foarte simpatica de roz, care devenea din ce in ce mai inchisa pe masura ce privirea lui o cuprindea.
-Imi pare rau…zise baiatul, nu vroiam sa profit. Dar pur si simplu nu ma puteam abtine. Mana sa ii mangaie obrazul cu tandrete, trasand linii usoare de la ochi in jos, pana la barbie.
-Eu…eu..adica…ce vreau sa spun. Nu putea gandi. Mintea i se blocase de tot. Se inrosii si mai mult si isi pleca capul, lasand parul bogat si intunecat s-o protejeze de privirea celuilalt. Eu trebuie sa plec. Noapte buna. Inghiti in sec si deschise usa aparamentului intrebandu-se daca Hajime o va opri. Dar el se indeparta usor de ea si o lasa sa treaca.
Intra in apartament si inchise usa in urma ei. Astepta sa auda pasii lui indepartandu-se dupa care se lasa sa cada in genunchi. Picioarele ii tremurau atat de tare incat nu mai avusera puterea sa o sustina si corpul ii era strabatul de fiori de anticipatie in timp ce adrenalina pura incepu sa-i curga prin vene de parca luase foc. Se simtea bine, vibrand din cauza unei forte vitale pe care nu o cunoscuse pana atunci, dar in acelasi timp ii era frica de ceea ce facuse. Pe toti dracii, sarutase un muritor! Daca Hajime ar sti cine este ea, CE este ea nici nu-si putea imagina ce s-ar intampla. Ce ar simti daca ar sti ca o sarutase pe insasi fiica Infernului. Ce naiba ar putea sa simta?o mica voce ii sopti, replusie,ura.Ce crezi?ca el e mai special? Un ras diabolic ii rasuna in urechi. Esti atat de naiva!Chiar ma gandeam ca te-ai invatat minte dupa atata timp.Dar din cate vad ai ramas aceeasi fata prostuta si plina de speranta.Si te mai numesti Fiica Infernului! Vocea pufni cu dezaprobare. Capul incepuse sa-i bubuie si inima sa-i bata din ce in ce mai tare de parca atunci vroia sa-I iasa din piept. Atat de tare incat o durea. Isi duse mana in dreptul ei si stranse bucata de material intre degete pana ce simti ca si le va rupe. Ce era durerea aia? atat de covarsitoare si de intunecata parca o tragea spre ceva…spre ceva rau unde nu vroia sa mearga. Incerca sa se ridice, dar degeaba. Esti slaba!om sau demon,esti la fel de slaba!
-Cine esti? striga fata in linistea apartamentului, dar nu-i raspunse decat vantul ce se strecura prin geamul deschis.
Cine crezi ca sunt? Esti patetica, nu trebuie sa urli ca sa vorbesti cu mine. Eu sunt aici in tine…eu sunt tu.
-Nu! nu poti fi eu. Eu sunt eu!
Nu prea te duce minte, nu-i asa? Eh lasa, ca nu-i asa grav. De aceea sunt si eu aici.
-Pleaca! Lasa-ma in pace! Se ridica pana la urma cu greu si incerca sa ajunga pana la canapea, dar legatura dintre minte si trup nu mai exista. Miscarile ei erau dezordonate, fara logica, de parca era o simpla marioneta in mainile unui papusar abil. Se lupata sa-si recapete suflul si calmul. Nu trebuia sa se panicheze, totul va fi bine.
Sti, tot timpul m-ai uimit cu incapatanarea ta. Niciodata nu ai stiut cand sa te dai batuta. Dar acum nu are rost sa lupti, cel putin nu cu mine. Vocea o dojanea cu ceea ce parea a fi regret. Leah nu intelegea ce naiba se intampla, dar nici nu avea acum rabdarea si timpul necesar ca sa gandeasca la rece problema. Pieptul o strangea si mai mult, de parca era prinsa intr-o menghina. Se prabusi din nou la pamant, fiind incapabila sa se mai ridice. Nu mai avea destul energine ca sa mearga. Abia mai putea respira…
Esti constienta ca va trebui sa-l omori daca afla ceva, nu? Nimeni nu poate afla ca tu esti cine esti. Nici macar el.
-Lasa-ma, zise fata cu vocea stinsa. Taci o data, nu mai vreau sa aud nimic!
Voi pleca, pe moment,dar tine minte: cu cat stai mai mult aici, cu cat lasi garda jos mai mult eu te voi acapara si atunci tu vei disparea. De tot. Eu sunt adevarata Fiica a Infernului. Tu esti doar o umbra enervanta, care nu-si atinge adevaratul potential!
Vocea disparu…Era prea obosita ca sa inteleaga ce insemnase totul. Capul ii cazu pe podeaua rece, mintea fiindu-I cuprinsa in sfarsit de inconstiineta.
Se plimba prin apartament fara pic de stare. Ce naiba fusese in capul lui de o sarutase? Se lasa pe canapea, se ridica, mai facu inca o tura de apartament, apoi se aseza pe fotoliu. Dar in cateva minute se ridica si de acolo si merse in bucatarie. Deschise usa frigiderului si-si lua stica de lapte din care bau cateva inghitituri. O puse la loc si se intoarse in dormitor. Se lasa sa cada pe pat, proptindu-si capul in maini si privi tavanul incepand sa numere neregularitatile de pe el. Degeaba. Asa nu va gasi nici un raspuns. Poate era mai bine sa doarma…Inchise ochii, dar in fata ii aparu imaginea ei, acei ochi albastrii nelinistiti si atat de frumosi de iti taiau respiratia, mirosul distinct, feminin, moliciunea corpului…Deschise ochii si-si scutura capul cu un oftat. Asa nu va ajunge nicaieri. Respira de cateva ori adanc, incercand sa-si indrepte atentia spre niste probleme mai importante…cum ar fi cine se afla in spatele noii conspiratii? In ultimii ani fusese liniste, din cate stia el, cel putin. Cine ar fi putut fi atat de prost incat sa riste distrugerea echilibrului? Niciun nume nu-i venea in cap, dar nu era de mirare. Lipsise destul de mult. Trebuia sa ia legatura cu vechile lui contacte ca sa stabileasca cum va actiona mai departe.
In timp ce gandurile ii erau ocupate cu aceasta dilema un fior destul de neplacut ii strabatu corpul, facandu-l sa tremure. Se incrunta si sari din pat dintr-o singura miscare. Ceva nu era bine. Asculta sunetele din apartament, dar aici totul era ok. Totusi acea senzatie nu disparu ci se intesifica. Leah! Ceva nu era in regula cu ea. Inchise ochii si-si concentra toata energia spirituala spre partea din spate a corpului. In cateva clipite din umerii sai isi facura aparitia doua aripi mari si albe cu straluciri de diamant. Si le deschise cu putere, intinzandu-le in toata splendoarea lor, lasand puterea bruta sa-i strabata corpul, apoi se indrepta spre balcon. Iesi afara si dintr-o singura zbatere de aripi ajunse la geamul ei deschis. Intra usor, cu simturile trezite la viata in incercarea de a determina un potential pericol. Dar nu era nimic, doar prezenta ei.Intra in apartament, luand din nou forma umana si se indrepta spre living. Totul era scaldat in intuneric, un intuneric necaracteristic lumii oamenilor. Inainta pana ce o vazu prabusita pe podeaua rece. Groaza il cuprinse, dar reusi sa-si stapaneasca pana la urma tremurul corpului. Se duse langa ea, se lasa in genunchi si o lua in brate. Respira. Piaptul i se ridica cu miscari ritmice si vioaie. Fata ii era scaldata in sudoare, iar ochii incercanati erau inchisi. O ridica de jos si merse cu ea in dormitor, unde o aseza cu grija pe pat. In momentul in care trase patura subtire peste ea o voce binecunoscuta reusi sa-l sperie:
-E bine acum. Nu ai de ce sa-ti faci griji.
Se intoarse pregatit de lupta, dar nu vaza decat imaginea Miei reflectata in oglinda.
-Ce cauti aici? zise pe un ton jos, amenintator. Ce a patit?
-E mai complicat…
-Explica! nu avea de gand sa renunte fara sa primeasca un raspuns cat de cat satisfacator.
-Cred ca pentru prima oara Leah a avut de-a face cu cel mai mare demon al ei. Femeia ofta. Avea o privire trista, dar resemnata.Trebuia sa se intample pana la urma.
-Nu inteleg.
-Cum ti-am mai zis, e complicat.Sa zicem doar ca a dat o mica bataile cu ea insasi in seara asta. Si a castigat.
-Daca asa arata cand a castigat, cum ar fi aratat daca ar fi pierdut?
Femeia se gandi pentru un moment la intrebare dupa care aborda o mina serioasa.
-Daca ar fi pierdut, probabil ai fi fost nevoit sa o ucizi. Pana nu te ucidea ea pe tine.
-Pierdera controlului…nu mai continua idea. Stia la ce se referea Mia. O privi pe Leah cu blandete si ii aranja parul care ii cazuse in ochi, poposind cu mana mai mult decat era nevoie pe fata micuta si usor palida. Oricat de firava parea, nu trebuia sa uite ca este fiica lui Lucifer si manuitoarea Lancii lui Hades. Daca isi va pierde controlul, stia ca bunatatea din ea, acea parte care apartine luminii se va pierde, luand cu ea toata ratiunea, logica si cunostiintele pe care Leah le poseda. Asta era pretul pe care un posibil Gardian il platea daca nu trecea testul initiatic. Iar ea nu era un simplu Gardian asa ca, era normal ca pedeapsa sa fie mai mare.
-Nu o poti proteja de asta, Calaiah. Vocea suava reusi sa-l smulga din visare.O privi pe femeia din oglinda, dar nu zisese nimic. Si el stia asta. Nu o va putea proteja de acea parte a ei.Putea doar sa spere ca Leah este destul de puternica pentru a rezista si pentru a invinge.
-Stiu, zise intr-un final cand simti privirea femeii pe spatele sau. Stiu,repeta cu regret, dar asta nu inseamna ca nu voi incerca.
Mia zambi, fiind multumita de raspunsul lui, apoi disparu, oglinda revenind la forma ei initiala.
-Promit ca voi incerca, sopti baiatul in urechile fetei ce dormea, dupa care se apleca si ii depuse un sarut usor pe frunte.Nu esti singura…
Vreau un comm,doua, mai multe :)) nu fiti rai.poop
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui