Happiness beside Sadness

[Fifilina]

Pai,m-am decis sa fac un fic,original,pentru ca ideile imi tot curg..Acest fic..Este inspirat din viata mea..Inspirat,deci nu toate detaliile sunt adevarate..Sper sa va placa si sa va spuneti parerea!

Happiness beside Sadness

Capitolul 1

Privesc fulgii de nea cum cad in neant, pe farama de pamant, pe care traim in prezent.Multimea de copii, iesititi in graba afara la sanius,imi aminteste cat de fascinata eram de aceast fenomen numit zapada.Pe cat era de magic dansul fulgilor de afara, pe atat de periculos.Era ceva simplu si frumos dar complicat de inteles.Te bucuri de fiecare fulg de nea cand esti cuprins de magia lor,dar nu iti dai seama ca te poate ranii.Frigul te poate aduce in pragul disperarii,cauzand sangerari,degeraturi si alte complicatii survenite.Nu inteleg de ce, ceva atat de frumos, face atat de mult rau?
Zapada se aseamana cu Trandafirii.Trandafirul este pur,dar veninos.Omul optmist uita de spini atunci cand vede frumusetea trandafirului,dar omul pesimist uita de frumusete, atunci cand vede spinii.Nu ii pot intelege pe nici unul dintre ei.Eu sunt undeva intre neutru.Pentru ca ma tem de spini,dar trandafirii sunt florile mele preferate.
Eu pe langa aceste chestii complicate,eram o fata simpla.Fara talente,fara rost pe lume,cel putin asa cred eu.Sa ma prezint.Ma numest Antonia,desi prefer Anto.Este mai scurt,si mai altfel.Sunt o fata de 15 ani.Debea am intrat la liceu,clasa a 9 a B.Am ramas cu cativa dintre colegii mei vechi,dar cei noi ma cred o ciudata.Colegii vechi,adica prietenii mei, pentru ca nu ii pot numi colegi,pentru ca am petrecut atata timp impreuna,incat ne cunoastem foarte bine,ne spunem secrete si restul.Ei bine ei,ma accepta asa cum sunt.Si le sunt recunoascatoare pentru asta.Am avut multi prietenii, dar de cand sunt la liceu, nu mai ma baga in seama, pentru ca, considera ei, ca m-am schimbat prea mult.Daca erau prietenii meu adevarati, cum se considerau, atunci nu plecau de langa mine, doar pentru ca m-am schimbat.Asta este viata, trebuie sa trecem si peste coborasuri si sa rezistam cu brio testelor peste care trecem, dealungul anilor.Uneori, cand imi amintesc ma apuca plansul, dar imi tot spun in gand, ca nu merita si nu trebuie sa mai plang.Imi amintesc generala.Cat de dor imi este de ea.Ca doar aici m-am maturizat foarte mult.Imi pretuiesc prietenii care mi-au fost alaturi si la bine si la greu, cei care au fost aacolo, ca sa imi stearga lacrimile si sa ma incurajeze, ca totul va fi bine.Profesorii, cu care eram obisnuita, erau atat de diferiti, fata de acestia, care sunt mai duri cu noi, pentru ca ei cred ca nu avem altceva de facut, decat de invatat.Noi nu avem o viata, nu avem pasiuni, nu avem placeri, noi trebuie doar sa invatam, dupa gandirea lor comunista.Noi incercam pe cat posibil san e descurcam,dar nu totul era roz.
-Antonia,este timpul sa pleci la scoala,grabeste-te!
-Da mami,imediat.
Eu si mama suntem cele mai bune prieten.Ne spunem una alteia, ce patim, ce avem pe suflet, pe scurt totul.Ea ma ducea in fiecare zi cu masina pana la scoala.Ce bine ca are carnet.Am ajuns si la liceu,unde ma asteptau prietenii, Anelie,Mihnea,Andreea si Raluca.
-Anto!!Ce bine ca ai venit.
-Da ce bine.
Mihnea ma lua de mana,ca intotdeauna si a intors pasul catre banca noastra,unde stateam zilnic.Eu stateam in bratele lui, langa Raluca si Anelie.Pai eu si Mihnea eram impreuna inca din clasa a 8 –a .
-Anto,vi la ziua lui Alex?
-Da, daca ma invita, de ce nu.
-Te-a initat deja, adica ne-a rugat sa iti dam invitatia.
-Ah’ ce bine..
Acum mai aveam o probleama.Cu ce sa ma imbrac la ziua lui.El era inca un prieten de al meu, bine relatia noastra era mult mai puternica inainte, dar decand este cu Anna, s-au mai schimbat cate ceva.
-Trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr!
Clopotel afurisit.Intotdeauna suna cand este mai nepotrivit.Nu prea aveam chef de prima ora, ce bine ca profa era bolnava.Am ascultat toata ora muzica si am reflectat la schimbarea mea.Acum daca ma gandesc mai bine, chiar ca m-am schimbat mult.
Inainte eram o fata care nu prea iesea in evidenta, imi placea muzica de orice tip, cu exceptia manelelor, nu ca nici acum nu mi-ar placea.Dar, altceva ma face schimbata.Nu numai schimbarea la infatisare.Intradevar, acum am parul mult mai lung, sunt mult mai slaba, mai ales decand parintii mei s-au despartit, mai inalta..Etc. Dar mi-am schimbat mult stilul vestimentar, felul de a gandi, de a ma purta.Cred ca m-am maturizat prea repede.Tara mea preferata este Japonia, inainte nici nu vroiam sa aud de aceasta tara.Acum ador tot ce este legat de ea, de la limba, pana la cultura.Deja stiam sa scriu in japoneza, nu ca nu as fi stiut si limba.Am invatat-o laperfectie, intr-un an.Deseori in prind parul cu betele acelea specifice al lor.Am o colectie intreaga, orice culoare si foarte multe modele.Desigur ca aveam si o colectie frumoasa de Chop Stiks-uri.Calendare, picsuri, caiete, bani, cati, haine.Aveam orice, ce era legat de Japonia.Si din cauza asta am ajuns sa fiu considerata, o ciudata, desi eu nu sunt asa.Sunt o persoana sociabila si oricand dornica sa ajut.Nu imi prea place ca sunt caracerizata gresit, dar m-am obisnuit cu asta.
-Anto, mergi in parc?
-Desigur.
Mihnea ma lua in brate ca deobicei si nu se mai dezlipi de mine.Isi apasa buzele de ale mele, incepand sa isi plimbe limba prin lacasul meu.
-Mih’ vi in weekend pe la mine?
-Mi-ar face placere.Ce zici mergem la un film?
-Sigur.
-Amorezilor, mai suntem si noi prin preajma!
-Ne scuzati!
Mi-am petrecut mai toata dupa-amiza stand cu ei si palavragind despre tot ce ne place.Aveam deja planuri pentru la vara.Doamne ce nebuni suntem.
Ajung acasa si ma trantesc obosita in pat.Ma gandesc numai si numai la el.Ma gandesc la falptul ca prietenii care nu imi mai sunt prietenii ne-au adus impreuna, pentru ca nu aveam curajul sa ne spunem unul altuia ceea ce simtim.Ce noroc cu ei..
Trrrr!Trrr!Trr! Mih’ apeleaza!
-Iubire, ce faci?
-Bine, Mih’, tu?
-Pai, m-am plictisit si m-a gandeam ca ar fi bine sa mai vorbim si noi.
-Da, sti, ma gandeam la cum am ajuns sa fim impreuna..
-Da, ciudat, ma mir ca au avut binevointa sa faca asta..
-Si eu, chiar ma mir, este ceva ciudat pentru ei..
Am mai vorbit asa inca vreo doua ore pana cand am inceput sad au semne de oboseala.
-Pai, mai vorbim, te iubesc!
-Si eu, noapte buna!
Deschid laptopul si ajung la un forum unde gasesc un cncurs.O excursie in Japonia ca premiu.Totul consta intr-o compunere, in care sa povestim ceva din viata noastra, care ne-a determinat sa ne placa Japonia atat de mult, incat sa vrem sa ajungem acolo.M-am gadit ca nu ar strica sa fac asta, asa ca am inceput, sa imi insir viata intr-o compunere de 6 pagini, pe care am tradus-o apoi in japoneza, dupa care dau Shut Dawn si imi pun capul pe perna.
Ma las purtata de ganduri, intr-o lume imaginara, o lume a mea, doar a mea, in care nu lasam pe nimeni sa patrunda.Deseori in aceasta lume, eu si prietena mea Andreea, cea mai buna prietena, locuiam immrepuna, cu iubitii nostrii si eram foarte fericita.Faceam doar ce ne taia capul si nimeni nu ne spunea ce sa facem.Dar toate, erau doar vise, fara cusur.
Unul dintre visele mele, spunea ca voi ajunge o cantareata celebra, in Japonia si ca toate visele mele vor deveni retaliate..In Japonia.Cat mi-as dori sa fie adevarat.
[/size][/size]