Salut, Storymaker. Incep prin a lauda curajul cu care ai impartasit framantarile si ceva din vulnerabilitatea firii tale. Dupa cum m-a invatat o prietena, exista o distinctie fina intre slabiciune si vulnerabilitate. Slabiciunea este manifestata ca un efect al lasitatii, pe cand vulnerabilitatea necesita curaj pentru a se manifesta. In afara de frica actuala de a fi batjocorit in dragoste, sunt convinsa ca ai avut (toti avem) frica de a fi batjocorit in public. In acest caz, ti-ai depasit-o si cred ca ai ocazia sa depasesti mult mai multe bariere impuse de propria gandire. Iti voi scrie mai jos ceea ce am dedus din aceasta expresie a gandirii tale, alaturi de niste sfaturi, cu mentiunea ca iti scriu in mod subiectiv din intuitia mea si nu am pretentia de a ma considera purtatoarea adevarului vietii nimanui. Pot sa am sau nu dreptate, depinde de ceea ce consideri tu ca se potriveste la tine.
Aaa si, TLDR, iti scriu din acest al doilea paragraf, din moment ce nu ai timp de citit chestii prea lungi, dar ai timp sa comentezi jignitor si sa emiti pareri fara sa te sinchisesti sa afli intreaga situatie. Chiar ma bucur si iti multumesc ca ai intervenit, intrucat esti relevant pentru ceea ce urmeaza sa-i spun lui Storymaker. Si imi cer iertare fata de tine daca socotesti sa-mi atribui in cele scrise un ton invectiv adresat tie. Doar semnalizez tendinte sociale.
Ei bine, Storymaker, confesiunile in public sunt riscante pentru ca mereu intervin persoane precum TLDR care nu vor sa ajute, ci sa arate cu degetul paiul din ochiul altcuiva si eventual sa-l scoata, sa-l arate triumfator altora si sa il infiga inapoi, de ce nu chiar mai adanc. E ok, e firesc, se intampla de cand lumea. Fixeaza-ti in cap (si in fire) ca asta e un lucru normal, pentru ca tine de un instinct de supravietuire al omului care-l ajuta sa-si pastreze sanatatea mintala. Cu cat esti mai nemultumit de propria persoana, cu atat te simti mai bine cu tine cautand si accentuand defectele altora. Inferioritatea altora te face sa te simti superior si asta contribuie - in aparenta si pe termen scurt - la linistea din capul tau. E pe termen scurt, pentru ca ajungi sa ai in permanenta nevoie sa scoti la lumina (si in reflectoarele sociale) defectele altora, ca sa reusesti de fiecare data sa le alungi pe ale tale din minte. E pe termen scurt, pentru ca, la un moment dat crucial, toate te izbesc din urma (ai chiar si o cadere nervoasa) deoarece nu mai ai cum sa le ignori. Pe de alta parte, daca ai sta si ai reflecta indelung la propriile neajunsuri, atunci te-ai adanci in frustrari si ai innebuni mai devreme sau mai tarziu, pentru ca rasare de fiecare data concluzia ca nu esti de ajuns si ca n-o sa fii niciodata. Echilibrul este undeva la mijloc.
Legat tot de cele de mai sus, Storymaker, o greseala in gandirea ta este ca te iei pe tine si toate reflectiile si simtirile tale mult prea in serios. Natura umana este egoista. Cu totii ne preocupam de binele nostru, de imaginea noastra inainte de toate. Cand ai impresia ca lumea iti cauta nod in papura, ca rad de tine verde in fata sau pe la spate, ca iti observa si nu-ti iarta defectele, sa stii ca e adevarat, DAR ca ei o fac cu nici jumatate din preocuparea cu care ai tu impresia ca o fac. Ei o fac din motivele expuse mai sus, nu pentru ca tu ai conta in vreun fel. O fac pentru ei, iar tu devii doar pretext. Adevarul este ca nici nu le pasa, ca multi nu isi dau silinta sa inteleaga prin ce treci, ca nu recurg la prea mare empatie ca sa-ti reconstituie sentimentele, iar cei care te judeca oricum o fac in mod superficial. Sunt, de asemenea, si multi care sunt politicosi si se prefac ca asculta. Si cei care doresc sa se implice si dau sfaturi o fac IN PRIMUL RAND pentru a se simti mai bine in sinea lor, si tu devii din nou un pretext. [Uite exemplul meu, eu iti scriu acum nu doar pentru ca m-am regasit in situatia ta si pentru ca mi-ar fi placut sa fi avut pe cineva care sa-mi spuna lucrurile astea inainte sa ma lovesc brutal de ele, ci in primul rand pentru ca am impresia ca am stofa de psihologa si mi-ar prinde bine orice confirmare, fie ca e a ta sau a altcuiva care isi va dedica timp sa citeasca acest alt tl;dr. Si chiar daca mi-ai raspunde si mi-ai spune ca n-am deloc dreptate, eu as suferi putin dezamagita in sinea mea, dar tot eu m-as bate apoi singura pe umar, formuland in capul meu replici de solidaritate precum "Lasa, tu Morga, ce stie el? O sa ajunga mai incolo la vorbele tale." Intentia mea in fond e sa epatez cu cat sunt eu de desteapta si sa fiu laudata pentru spiritul meu de observatie, si, deci, nu doar sa te ajut, dandu-ti niste sfaturi de care consider ca as fi avut eu nevoie. Intelegi mecanismul, ne? In final, se rezuma la mine, tu ai devenit pretext.] Nimeni n-o sa tina la tine din prima postare/confesiunea/intalnire/ochiada, dar majoritatea vor tine mortis sa te anuleze verbal daca simt nevoia sa o faca.
Storymaker, esti un om hipersensibil si meditativ, care se straduieste sa traiasca dupa niste repere morale; deoarece tu esti bun si incerci sa nu faci rau altora, cauti aceeasi bunatate in cei din jur si esti de obicei dezamagit, te inchizi din nou in tine cand vezi ca nu ti se raspunde cu aceeasi moneda de bunatate. Accepta ca este o alta trasatura a naturii umane si renunta la orice asteptari de recunostinta sau de buna conduita din partea altora. Cum zicea si Tacitus, care a trait acum aproape 20 de secole: *Men are more ready to repay an injury than a benefit, because gratitude is a burden and revenge a pleasure*. Asa a fost atunci, asa-i si acum, asa va fi mereu. Asa suntem noi, oamenii. Egoisti si vindicativi daca ni se ofera ocazia. Daca nu avem ocazia de razbunare, o sa injuram olea' in minte si basta.
In plus, tu n-ai avut un climat familial care sa-ti inspire increderea in fortele proprii, asadar cauti validare de la alte persoane. Crezi ca persoana iubita iti va darama barierele, crezi ca te va ajuta sa-ti clarifici idealurile si le implinesti. Gresit. De fapt cauti o salvatoare care sa te iubeasca asa cum esti si sa vada totodata toate ipostazele marete in care ai putea fi, sa ti le confirme si sa-ti redea increderea in tine, ca mai apoi sa le implinesti. Gresit. N-o sa vina nimeni sa te salveze de toate temerile tale. [Uite, din nou despre mine duh, exemplul meu: si eu am daddy issues si mi-am petrecut ani buni din viata asteptand printul pe cal alb care sa(-mi fie tata, iubit, prieten, salvator, gardian, investitor blabla) ma trateze ca pe printesa disney care consideram eu ca sunt, pentru ca asa am invatat eu suspinand la filme, seriale si animeuri romantice. Ca trebuie sa fie o persoana speciala, caci numai o persoana cu adevarat speciala nu s-ar teme de mocirla si ar scoate la iveala comoara din adancuri care sunt eu cu adevarat. Bullshit, fetita, toti avem propriul bagaj de probleme, framantari, temeri, complexe de inferioritate etc. si n-o sa vina nimeni sa ti-l care si pe al tau pana o sa-ti iasa tie aripile si o sa zburati impreuna pana la adanci batraneti.] Deci sunt chestii pe care intai ti le rezolvi tu cu tine, te pui pe picioare si abia apoi apare garla de fete care vor si ele sa ia parte la succesul tau sau macar sa pozeze in imaginea ta stabila/interesanta. Pana atunci, retine, nimeni nu-si doreste sa se scalde in mocirla altcuiva, alaturi de acel cineva. Si nici nu face ce am facut eu inainte sa-mi dau seama ca nu exista nici un print pe cal alb, adica m-am facut eu din Cenusareasa printesa Xena si am incercat sa-mi scot printul din broaste si m-am incurcat cu tipi mai fucked up psihic decat mine, gandindu-ma ca, daca ii salvez eu intai pe ei, vor deveni ei printii care sa ma salveze si sa-i garanteze Cenusaresei destinul ei fericit.
Revenind la tine, ai si tu partea ta de complexe de inferioritate si te-ai prins deja ca ele izvorasc din mediul familial. Daca te nasteai intr-o familie bogata, acum nu mai erai trecut prin toate procesele astea de constiinta si de observare a propriei neputinte si a destinului tau nedrept, precum si a altor nedreptati din lumea asta, pentru ca ai fi fost mult prea ocupat sa spargi bani prin mall-uri, benzinarii si vacante sau alte chestii superficiale si luxoase la care majoritatea oamenilor viseaza. De obicei, oamenii care s-au nascut si au crescut in medii austere sunt mai lesne sa devina scriitori, ganditori, filosofi etc., pentru ca au avut nenumarate motive si prilejuri de a contempla scopul existentei, propria conditie, precum si conditia umana, moravuri sociale si alte aspecte gnoseologice, morale si blablauri umane. Multi dintre ei au studiat si au scris despre om, despre cate face omul si cate poate sa faca, incercand sa transforme lumea in care traiesc intr-un loc mai bun in care sa fie mai usor sa supravietuiasca ei si alti oameni la fel de sensibili si meditativi ca ei. Evident, exista si genul de oameni care, desi se scalda in bani si-si permit tot felul de desfatari, isi rezerva totusi timp sa se gandeasca la chestiuni din astea profunde. Ca de exemplu Gautama Siddhartha, care, desi nu-i lipsea nimic de bogat ce era, s-a trezit ca totusi nu se simte implinit si a mers in singuratate sa caute scopul vietii, a meditat la umbra unui copac si in ceva timp a devenit Buddha (ala supremul gen, tata lor gen), renuntand la orice confort material. Dar genul acesta de oameni sunt exceptii de la natura umana si apar o data la zeci de generatii. In general oamenii bogati au alte chestii de facut decat sa contemple palierele existentei si ale metaexistentei, mai ales in zilele noastre in care globalizarea a doborat metaforic frontierele nationale, iar mijloacele ultramoderne permit omului sa ajunga oriunde (iar majoritatea abia asteapta sa se laude pe fb cu orice rahat si decor).
Vad ca ti-ai format o relatie cu Dumnezeu. E foarte bine, atat cat ramane la nivel personal si nu o impui nimanui. Dezamagit de oameni, negasindu-ti locul si rostul, te-ai intors sa cauti afectiunea si raspunsurile la Creator. Te macina nedreptatile din jurul tau, dar retine ca nu e de datoria ta sa faci dreptate. Dreptatea nu este posibila in aceasta lume, pentru ca ar incalca in primul rand liberul arbitru. Fiecare parte implicata priveste dreptatea in mod subiectiv. Fiecare isi gaseste propriile argumente pentru care considera ca are dreptate. Ai, deci, incredere in Dumnezeu; doar El este cel menit sa imparta dreptate la momentul potrivit. Nu lua in carca ta cognitiva povara neajunsurilor lumii. Poti semnala nedreptatile din jur, dar nu te da peste cap sa impui dreptate, standarde morale si sa rezolvi nerezolvabilul.
"Doamne, da-mi puterea sa schimb ceea ce poate fi schimbat, rabdarea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat si intelepciunea de a distinge intre cele doua.* o rugaciune pentru linistea sufletului, preluata apoi de imparatul Marcus Aurelius in Meditatii
Tu n-ai groaza de dragoste, ai groaza de tine. Ti-e groaza ca nu meriti sa ti se ofere dragoste si ca fiecare persoana de care te vei atasa iti va confirma teama asta. Adevarul e ca persoana asta cu care iti doresti sa-ti impartasesti viata nu o sa apara in stadiul tau actual. Vei cauta in orice potentiala iubita defectele tale si, pentru ca nu le-ai acceptat la tine, nu le vei putea accepta nici la ea, iar frustrarile vor defula la un moment dat. Adevarul e ca, in afara de Dumnezeu pentru crestini/ alti zei pentru alt soi de credinciosi/ stiinta si credinta in propria persoana pentru atei, nu avem cu adevarat pe nimeni si nimic. Ne nastem singuri, traim singuri oricate persoane ne-ar inconjura, murim singuri. Nimeni n-o sa simta exact cum simti tu, nimeni n-o sa judece exact ca tine, nimeni n-o sa traiasca exact ca tine. Sunt similitudini si completari care fac interactiunea umana tolerabila, dorita sau utila. Ai o singura viata, asuma-ti natura egoista si dreptul natural de a face ce-i mai bine pentru tine si supravietuirea ta, pastreaza grija cu care incerci sa nu faci rau nimanui in exercitarea acestui drept, cere-i divinitatii iertare pentru orice exces incontrolabil si revanseaza-te prin oameni, ofera fara a avea asteptari de la nimeni si, mai ales, incearca sa-ti cultivi increderea in tine - in fond, esti singura persoana pe care poti conta si care va fi mereu acolo pentru tine, orice s-ar intampla. Hehe, suna tautologic de siropos, dar naah.
Pace!
Aaa si, TLDR, iti scriu din acest al doilea paragraf, din moment ce nu ai timp de citit chestii prea lungi, dar ai timp sa comentezi jignitor si sa emiti pareri fara sa te sinchisesti sa afli intreaga situatie. Chiar ma bucur si iti multumesc ca ai intervenit, intrucat esti relevant pentru ceea ce urmeaza sa-i spun lui Storymaker. Si imi cer iertare fata de tine daca socotesti sa-mi atribui in cele scrise un ton invectiv adresat tie. Doar semnalizez tendinte sociale.
Ei bine, Storymaker, confesiunile in public sunt riscante pentru ca mereu intervin persoane precum TLDR care nu vor sa ajute, ci sa arate cu degetul paiul din ochiul altcuiva si eventual sa-l scoata, sa-l arate triumfator altora si sa il infiga inapoi, de ce nu chiar mai adanc. E ok, e firesc, se intampla de cand lumea. Fixeaza-ti in cap (si in fire) ca asta e un lucru normal, pentru ca tine de un instinct de supravietuire al omului care-l ajuta sa-si pastreze sanatatea mintala. Cu cat esti mai nemultumit de propria persoana, cu atat te simti mai bine cu tine cautand si accentuand defectele altora. Inferioritatea altora te face sa te simti superior si asta contribuie - in aparenta si pe termen scurt - la linistea din capul tau. E pe termen scurt, pentru ca ajungi sa ai in permanenta nevoie sa scoti la lumina (si in reflectoarele sociale) defectele altora, ca sa reusesti de fiecare data sa le alungi pe ale tale din minte. E pe termen scurt, pentru ca, la un moment dat crucial, toate te izbesc din urma (ai chiar si o cadere nervoasa) deoarece nu mai ai cum sa le ignori. Pe de alta parte, daca ai sta si ai reflecta indelung la propriile neajunsuri, atunci te-ai adanci in frustrari si ai innebuni mai devreme sau mai tarziu, pentru ca rasare de fiecare data concluzia ca nu esti de ajuns si ca n-o sa fii niciodata. Echilibrul este undeva la mijloc.
Legat tot de cele de mai sus, Storymaker, o greseala in gandirea ta este ca te iei pe tine si toate reflectiile si simtirile tale mult prea in serios. Natura umana este egoista. Cu totii ne preocupam de binele nostru, de imaginea noastra inainte de toate. Cand ai impresia ca lumea iti cauta nod in papura, ca rad de tine verde in fata sau pe la spate, ca iti observa si nu-ti iarta defectele, sa stii ca e adevarat, DAR ca ei o fac cu nici jumatate din preocuparea cu care ai tu impresia ca o fac. Ei o fac din motivele expuse mai sus, nu pentru ca tu ai conta in vreun fel. O fac pentru ei, iar tu devii doar pretext. Adevarul este ca nici nu le pasa, ca multi nu isi dau silinta sa inteleaga prin ce treci, ca nu recurg la prea mare empatie ca sa-ti reconstituie sentimentele, iar cei care te judeca oricum o fac in mod superficial. Sunt, de asemenea, si multi care sunt politicosi si se prefac ca asculta. Si cei care doresc sa se implice si dau sfaturi o fac IN PRIMUL RAND pentru a se simti mai bine in sinea lor, si tu devii din nou un pretext. [Uite exemplul meu, eu iti scriu acum nu doar pentru ca m-am regasit in situatia ta si pentru ca mi-ar fi placut sa fi avut pe cineva care sa-mi spuna lucrurile astea inainte sa ma lovesc brutal de ele, ci in primul rand pentru ca am impresia ca am stofa de psihologa si mi-ar prinde bine orice confirmare, fie ca e a ta sau a altcuiva care isi va dedica timp sa citeasca acest alt tl;dr. Si chiar daca mi-ai raspunde si mi-ai spune ca n-am deloc dreptate, eu as suferi putin dezamagita in sinea mea, dar tot eu m-as bate apoi singura pe umar, formuland in capul meu replici de solidaritate precum "Lasa, tu Morga, ce stie el? O sa ajunga mai incolo la vorbele tale." Intentia mea in fond e sa epatez cu cat sunt eu de desteapta si sa fiu laudata pentru spiritul meu de observatie, si, deci, nu doar sa te ajut, dandu-ti niste sfaturi de care consider ca as fi avut eu nevoie. Intelegi mecanismul, ne? In final, se rezuma la mine, tu ai devenit pretext.] Nimeni n-o sa tina la tine din prima postare/confesiunea/intalnire/ochiada, dar majoritatea vor tine mortis sa te anuleze verbal daca simt nevoia sa o faca.
Storymaker, esti un om hipersensibil si meditativ, care se straduieste sa traiasca dupa niste repere morale; deoarece tu esti bun si incerci sa nu faci rau altora, cauti aceeasi bunatate in cei din jur si esti de obicei dezamagit, te inchizi din nou in tine cand vezi ca nu ti se raspunde cu aceeasi moneda de bunatate. Accepta ca este o alta trasatura a naturii umane si renunta la orice asteptari de recunostinta sau de buna conduita din partea altora. Cum zicea si Tacitus, care a trait acum aproape 20 de secole: *Men are more ready to repay an injury than a benefit, because gratitude is a burden and revenge a pleasure*. Asa a fost atunci, asa-i si acum, asa va fi mereu. Asa suntem noi, oamenii. Egoisti si vindicativi daca ni se ofera ocazia. Daca nu avem ocazia de razbunare, o sa injuram olea' in minte si basta.
In plus, tu n-ai avut un climat familial care sa-ti inspire increderea in fortele proprii, asadar cauti validare de la alte persoane. Crezi ca persoana iubita iti va darama barierele, crezi ca te va ajuta sa-ti clarifici idealurile si le implinesti. Gresit. De fapt cauti o salvatoare care sa te iubeasca asa cum esti si sa vada totodata toate ipostazele marete in care ai putea fi, sa ti le confirme si sa-ti redea increderea in tine, ca mai apoi sa le implinesti. Gresit. N-o sa vina nimeni sa te salveze de toate temerile tale. [Uite, din nou despre mine duh, exemplul meu: si eu am daddy issues si mi-am petrecut ani buni din viata asteptand printul pe cal alb care sa(-mi fie tata, iubit, prieten, salvator, gardian, investitor blabla) ma trateze ca pe printesa disney care consideram eu ca sunt, pentru ca asa am invatat eu suspinand la filme, seriale si animeuri romantice. Ca trebuie sa fie o persoana speciala, caci numai o persoana cu adevarat speciala nu s-ar teme de mocirla si ar scoate la iveala comoara din adancuri care sunt eu cu adevarat. Bullshit, fetita, toti avem propriul bagaj de probleme, framantari, temeri, complexe de inferioritate etc. si n-o sa vina nimeni sa ti-l care si pe al tau pana o sa-ti iasa tie aripile si o sa zburati impreuna pana la adanci batraneti.] Deci sunt chestii pe care intai ti le rezolvi tu cu tine, te pui pe picioare si abia apoi apare garla de fete care vor si ele sa ia parte la succesul tau sau macar sa pozeze in imaginea ta stabila/interesanta. Pana atunci, retine, nimeni nu-si doreste sa se scalde in mocirla altcuiva, alaturi de acel cineva. Si nici nu face ce am facut eu inainte sa-mi dau seama ca nu exista nici un print pe cal alb, adica m-am facut eu din Cenusareasa printesa Xena si am incercat sa-mi scot printul din broaste si m-am incurcat cu tipi mai fucked up psihic decat mine, gandindu-ma ca, daca ii salvez eu intai pe ei, vor deveni ei printii care sa ma salveze si sa-i garanteze Cenusaresei destinul ei fericit.
Revenind la tine, ai si tu partea ta de complexe de inferioritate si te-ai prins deja ca ele izvorasc din mediul familial. Daca te nasteai intr-o familie bogata, acum nu mai erai trecut prin toate procesele astea de constiinta si de observare a propriei neputinte si a destinului tau nedrept, precum si a altor nedreptati din lumea asta, pentru ca ai fi fost mult prea ocupat sa spargi bani prin mall-uri, benzinarii si vacante sau alte chestii superficiale si luxoase la care majoritatea oamenilor viseaza. De obicei, oamenii care s-au nascut si au crescut in medii austere sunt mai lesne sa devina scriitori, ganditori, filosofi etc., pentru ca au avut nenumarate motive si prilejuri de a contempla scopul existentei, propria conditie, precum si conditia umana, moravuri sociale si alte aspecte gnoseologice, morale si blablauri umane. Multi dintre ei au studiat si au scris despre om, despre cate face omul si cate poate sa faca, incercand sa transforme lumea in care traiesc intr-un loc mai bun in care sa fie mai usor sa supravietuiasca ei si alti oameni la fel de sensibili si meditativi ca ei. Evident, exista si genul de oameni care, desi se scalda in bani si-si permit tot felul de desfatari, isi rezerva totusi timp sa se gandeasca la chestiuni din astea profunde. Ca de exemplu Gautama Siddhartha, care, desi nu-i lipsea nimic de bogat ce era, s-a trezit ca totusi nu se simte implinit si a mers in singuratate sa caute scopul vietii, a meditat la umbra unui copac si in ceva timp a devenit Buddha (ala supremul gen, tata lor gen), renuntand la orice confort material. Dar genul acesta de oameni sunt exceptii de la natura umana si apar o data la zeci de generatii. In general oamenii bogati au alte chestii de facut decat sa contemple palierele existentei si ale metaexistentei, mai ales in zilele noastre in care globalizarea a doborat metaforic frontierele nationale, iar mijloacele ultramoderne permit omului sa ajunga oriunde (iar majoritatea abia asteapta sa se laude pe fb cu orice rahat si decor).
Vad ca ti-ai format o relatie cu Dumnezeu. E foarte bine, atat cat ramane la nivel personal si nu o impui nimanui. Dezamagit de oameni, negasindu-ti locul si rostul, te-ai intors sa cauti afectiunea si raspunsurile la Creator. Te macina nedreptatile din jurul tau, dar retine ca nu e de datoria ta sa faci dreptate. Dreptatea nu este posibila in aceasta lume, pentru ca ar incalca in primul rand liberul arbitru. Fiecare parte implicata priveste dreptatea in mod subiectiv. Fiecare isi gaseste propriile argumente pentru care considera ca are dreptate. Ai, deci, incredere in Dumnezeu; doar El este cel menit sa imparta dreptate la momentul potrivit. Nu lua in carca ta cognitiva povara neajunsurilor lumii. Poti semnala nedreptatile din jur, dar nu te da peste cap sa impui dreptate, standarde morale si sa rezolvi nerezolvabilul.
"Doamne, da-mi puterea sa schimb ceea ce poate fi schimbat, rabdarea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat si intelepciunea de a distinge intre cele doua.* o rugaciune pentru linistea sufletului, preluata apoi de imparatul Marcus Aurelius in Meditatii
Tu n-ai groaza de dragoste, ai groaza de tine. Ti-e groaza ca nu meriti sa ti se ofere dragoste si ca fiecare persoana de care te vei atasa iti va confirma teama asta. Adevarul e ca persoana asta cu care iti doresti sa-ti impartasesti viata nu o sa apara in stadiul tau actual. Vei cauta in orice potentiala iubita defectele tale si, pentru ca nu le-ai acceptat la tine, nu le vei putea accepta nici la ea, iar frustrarile vor defula la un moment dat. Adevarul e ca, in afara de Dumnezeu pentru crestini/ alti zei pentru alt soi de credinciosi/ stiinta si credinta in propria persoana pentru atei, nu avem cu adevarat pe nimeni si nimic. Ne nastem singuri, traim singuri oricate persoane ne-ar inconjura, murim singuri. Nimeni n-o sa simta exact cum simti tu, nimeni n-o sa judece exact ca tine, nimeni n-o sa traiasca exact ca tine. Sunt similitudini si completari care fac interactiunea umana tolerabila, dorita sau utila. Ai o singura viata, asuma-ti natura egoista si dreptul natural de a face ce-i mai bine pentru tine si supravietuirea ta, pastreaza grija cu care incerci sa nu faci rau nimanui in exercitarea acestui drept, cere-i divinitatii iertare pentru orice exces incontrolabil si revanseaza-te prin oameni, ofera fara a avea asteptari de la nimeni si, mai ales, incearca sa-ti cultivi increderea in tine - in fond, esti singura persoana pe care poti conta si care va fi mereu acolo pentru tine, orice s-ar intampla. Hehe, suna tautologic de siropos, dar naah.
Pace!
![[Imagine: 7rA0Lg3.png]](http://i.imgur.com/7rA0Lg3.png)