15-12-2010, 09:56 AM
3. Rosu stins
Orice existenta privata de libertatea este un fel de moarte. (Michael Aoun)
Tavanul camerei sale nu-i paruse nicicand atat de indepartat.Se afla pe patul acoperit de lenjeria alba, privindu-l pierdut pe tanarul ce venise special pentru a-i detalia povestea ce-i parea ireala. Inca mai spera ca totul sa fie doar o gluma proasta, dar privirea serioasa a baiatului il facea sa creada ca totul era la fel de real ca si ei doi. Imediat ce aflase, regretele pusesera stapanire pe el, constient ca avea o parte din vina in moartea fetei. Cele mai cumplite scenarii ii treceau prin minte, iar asta il ametea. Il rugase pe Paul sa il urmeze acasa, pentru a-i spune tot, iar baiatul acceptase fara o prea mare greutate. Se bucura ca sora sa nu fusese uitata pentru ca viata ei memorabila merita sa fie amintita.
Drumul pana in apartamentul spatios in care locuia cu parintii sai ii paruse mai lung ca niciodata . Isi simtea picioarele moi, iar gandurile sinucigase. Simtea nevoia sa planga, dar realiza si el ca nu-i era de niciun folos si ca nu avea nicio legatura cu durerea. Ar fi vrut sa poata regreta, sa o planga pe fata, sa o iubeasca asa cum ar fi meritat, dar sentimentele pe care le nutrea erau doar de vinovatie. Era constient ca ii fusese o prietena buna, dar mila pe care o avea ii era adresata doar fratelui ei, cel ce parea mai indurereat decat oricine si lui, care devenise un criminal.
Cand intrase pe usa, mama sa il intampinase voioasa. Nu observase faptul ca el era abatut, ci isi indreptase intreaga atentie asupra lui Paul, pe care il tinuse de vorba timp de cateva minute, dupa care ii lasa sa se retraga in camera lui Alex. Inca de atunci nimeni nu rostise nimic, iar tanarul realiza ca tacusera si pe parcursul intregului drum. Oricat ar fi dorit sa vorbeasca, nu putea. Isi simtea gura uscata, iar cuvintele se pierdeau inainte de a fi rostite. Gandi trist ca nici macar nu stia ce ar fi putut spune. Vestea fusese un soc prea mare pentru a mai putea fi stapan pe situatie ca de obicei.
Oricat ar fi cautat in minte, nu gasea motive pentru care fata s-ar fi dat batuta. Helena parea o fiinta fragila , dar era cu mult ai puternica decat el . Intotdeauna spunea ca sinuciderea era cea mai mare prostie, neputand concepe de ce oamenii s-ar ucide cand altii doresc doar sa traiasca. Stia ca fata trecuse peste despartirea lor. Greu, dar trecuse... Nu putea fi asta motivul pentru care se daduse invinsa... dar nici nu gasea altul. Nici nu era de mirare, gandi, deoarece o evitase total din acea zi blestemata si nu-si mai amintea decat copilul din ea.
Il privi in treacat pe Paul, ce era asezat pe un fotoliu si sorbea dintr-o cana cu ceai, gata sa inceapa sa vorbeasca. Ii privea gura deschizandu-se si rostind cuvinte ale caror intelesuri nu le gasea. Brusc nu se mai putea concentra, iar mainile tremurande ii dadeau de gol starea de rau in care se afla. Copilul paru sa observe momentul dificil, astfel incat se opri din vorbit si ii puse mana pe umar, captandu-i atentia. Caldura trupului celuilalt il incalzi, trimitandu-i fiori in tot corpul. Pentru prima oara si-ar fi dorit o imbratisare, dar nu avuse curajul sa i-o ceara, de teama ca ar parea penibil.
-Dupa cum spuneam, relua Paul imediat ce il vazu revenindu-si in simtiri, Helena a avut multe probleme pe care a tinut sa le ascunda pentru a nu produce mila. Pe la mijlocul clasei a noua a inceput sa bea si sa fumeze in exces, deprimata de nu stiu ce despartire. Apoi, incetul cu incetul, a inceput cu drogurile, imprietenindu-se cu niste tipi dubiosi.
Brusc, isi simti inima batand cu putere. Avea si el o mare parte din vina, iar tanarul l-ar fi urat in cazul in care afla ca el fusese cel se o parasise. Era un criminal fara voie sau vina, dar tot criminal ramanea. O distrusese... Distrusese o fiinta cu capul pe umeri, sincera si curajoasa fara sa stie ca o facea. Ea ar fi meritat sa traiasca, sa se bucure din plin de toate tampeniile varstei, sa continue sa priveasca rasaritul pe plaja, in chiloti si cu tigara-n gura, murmurand versurile stranii alaturi de grupul imens. Si el ii scurtase bucuria. Poate ca nu mai avea mantuire, dar singurul sau regret era ca Paul ar fi putut ajunge sa-l urasca.
-Odata devenita dependenta, sora mea vroia mai mult si mai mult... Dar, din pacate, nu mereu avea suficienti bani, asa ca era obligata sa plateasca si altfel... Asta a distrus-o in timp. Am gasit-o la putin timp dupa Anul Nou intr-o balta de sange, in camera ei. Avea venele taiate, iar fata si peretii erau manjiti cu sange. Just like a horse...you died again. . Scrisese pe perete, formand o imagine ce m-a torturat in fiece vis. Parul ravasit ii acoperea fata, iar lacrimile mari se contopeau cu fardurile negre. Ciudat, dar mie imi parea ca doarme... Avea un zambet atat de impacat pe fata. In acel moment, parea mai fericita decat oricand. Cu totii m-au compatimit. Nici macar nu aveam paisprezece ani impliniti, iar socul a fost imens.
- Imi pare rau.
Reusi sa articuleze, nestiind ce i-ar fi putut spune baiatului. I se parea dureros de crud ca un copil sa fie nevoit sa treaca prin asta.
-Mie nu...
il surprinse cu replica sa, dar nu ii lasase timp sa isi exprime dezacordul, continuand.
- Moartea ei m-a durut mai mult ca orice, era cea pe care o iubeam cel mai mult, sora care a fost alaturi de mine si m-a ingrijea inca de cand m-am nascut. Dar am inteles ca asta era singura cale. Helena avea principii si o etica deosebita. La inceput si eu am refuzat sa inteleg de ce a facut-o si nu mi-a spus de problemele ei, dar eram prea copil pentru a intelege. Nu avem niciun drept s-o judecam. Putea, desigur, sa renunte la droguri, era cu mult prea puternica si costienta de ceea ce era, dar, orice ar fi facut, niciodata nu ar fi reusit sa stearga urmele mainilor celor ce n-o meritau de pe pielea alba. Ar fi ramas pe veci patata de cei ce veneau si plecau fara sa-i lase vreo implinire, ci numai rani adanci. Sora mea nu a fost nascuta pentru a ajunge o curva, ea avea idealuri marete.Tot ceea ce a facut atunci din teribilism a facut-o sa se simta o alta persoana, slaba, murdara. Ea nu a acceptat asta si cred ca a facut cea mai buna alegere...desi m-a schilodit si pe mine, si pe toti cei ce-o iubeau.
Il privi uimit de gandurile sale intelepte., gandind cu regret ca el niciodata nu ar fi putut intelege decizia tinerei. Paul, in schimb, ii descoperise durerea si dorinta de moarte, fara sa traga concluzii eronate ca ei, cei ce pretind doar ca o cunosteau. Trebuia sa-si dea seama ca ,pentru o fiinta ca ea , injosirile si umilinta prin care trecuse erau mai mult decat ar fi putut suporta sau uita. Ea , fiinta pura si sincera, ce, desi adora negrul, isi gasea asemanarea in ochii lui doar cu aripile albe de inger... Ea suferise si murise... Iar vina era numai a lui. Putea sa-i ramana alaturi, s-o sprijine, s-o iubeasca si sa ii arate drumul, dar s-a ascuns fara ca ea sa-i mai poata gasi drumul, comod, fara vreun regret.
Orice existenta privata de libertatea este un fel de moarte. (Michael Aoun)
Tavanul camerei sale nu-i paruse nicicand atat de indepartat.Se afla pe patul acoperit de lenjeria alba, privindu-l pierdut pe tanarul ce venise special pentru a-i detalia povestea ce-i parea ireala. Inca mai spera ca totul sa fie doar o gluma proasta, dar privirea serioasa a baiatului il facea sa creada ca totul era la fel de real ca si ei doi. Imediat ce aflase, regretele pusesera stapanire pe el, constient ca avea o parte din vina in moartea fetei. Cele mai cumplite scenarii ii treceau prin minte, iar asta il ametea. Il rugase pe Paul sa il urmeze acasa, pentru a-i spune tot, iar baiatul acceptase fara o prea mare greutate. Se bucura ca sora sa nu fusese uitata pentru ca viata ei memorabila merita sa fie amintita.
Drumul pana in apartamentul spatios in care locuia cu parintii sai ii paruse mai lung ca niciodata . Isi simtea picioarele moi, iar gandurile sinucigase. Simtea nevoia sa planga, dar realiza si el ca nu-i era de niciun folos si ca nu avea nicio legatura cu durerea. Ar fi vrut sa poata regreta, sa o planga pe fata, sa o iubeasca asa cum ar fi meritat, dar sentimentele pe care le nutrea erau doar de vinovatie. Era constient ca ii fusese o prietena buna, dar mila pe care o avea ii era adresata doar fratelui ei, cel ce parea mai indurereat decat oricine si lui, care devenise un criminal.
Cand intrase pe usa, mama sa il intampinase voioasa. Nu observase faptul ca el era abatut, ci isi indreptase intreaga atentie asupra lui Paul, pe care il tinuse de vorba timp de cateva minute, dupa care ii lasa sa se retraga in camera lui Alex. Inca de atunci nimeni nu rostise nimic, iar tanarul realiza ca tacusera si pe parcursul intregului drum. Oricat ar fi dorit sa vorbeasca, nu putea. Isi simtea gura uscata, iar cuvintele se pierdeau inainte de a fi rostite. Gandi trist ca nici macar nu stia ce ar fi putut spune. Vestea fusese un soc prea mare pentru a mai putea fi stapan pe situatie ca de obicei.
Oricat ar fi cautat in minte, nu gasea motive pentru care fata s-ar fi dat batuta. Helena parea o fiinta fragila , dar era cu mult ai puternica decat el . Intotdeauna spunea ca sinuciderea era cea mai mare prostie, neputand concepe de ce oamenii s-ar ucide cand altii doresc doar sa traiasca. Stia ca fata trecuse peste despartirea lor. Greu, dar trecuse... Nu putea fi asta motivul pentru care se daduse invinsa... dar nici nu gasea altul. Nici nu era de mirare, gandi, deoarece o evitase total din acea zi blestemata si nu-si mai amintea decat copilul din ea.
Il privi in treacat pe Paul, ce era asezat pe un fotoliu si sorbea dintr-o cana cu ceai, gata sa inceapa sa vorbeasca. Ii privea gura deschizandu-se si rostind cuvinte ale caror intelesuri nu le gasea. Brusc nu se mai putea concentra, iar mainile tremurande ii dadeau de gol starea de rau in care se afla. Copilul paru sa observe momentul dificil, astfel incat se opri din vorbit si ii puse mana pe umar, captandu-i atentia. Caldura trupului celuilalt il incalzi, trimitandu-i fiori in tot corpul. Pentru prima oara si-ar fi dorit o imbratisare, dar nu avuse curajul sa i-o ceara, de teama ca ar parea penibil.
-Dupa cum spuneam, relua Paul imediat ce il vazu revenindu-si in simtiri, Helena a avut multe probleme pe care a tinut sa le ascunda pentru a nu produce mila. Pe la mijlocul clasei a noua a inceput sa bea si sa fumeze in exces, deprimata de nu stiu ce despartire. Apoi, incetul cu incetul, a inceput cu drogurile, imprietenindu-se cu niste tipi dubiosi.
Brusc, isi simti inima batand cu putere. Avea si el o mare parte din vina, iar tanarul l-ar fi urat in cazul in care afla ca el fusese cel se o parasise. Era un criminal fara voie sau vina, dar tot criminal ramanea. O distrusese... Distrusese o fiinta cu capul pe umeri, sincera si curajoasa fara sa stie ca o facea. Ea ar fi meritat sa traiasca, sa se bucure din plin de toate tampeniile varstei, sa continue sa priveasca rasaritul pe plaja, in chiloti si cu tigara-n gura, murmurand versurile stranii alaturi de grupul imens. Si el ii scurtase bucuria. Poate ca nu mai avea mantuire, dar singurul sau regret era ca Paul ar fi putut ajunge sa-l urasca.
-Odata devenita dependenta, sora mea vroia mai mult si mai mult... Dar, din pacate, nu mereu avea suficienti bani, asa ca era obligata sa plateasca si altfel... Asta a distrus-o in timp. Am gasit-o la putin timp dupa Anul Nou intr-o balta de sange, in camera ei. Avea venele taiate, iar fata si peretii erau manjiti cu sange. Just like a horse...you died again. . Scrisese pe perete, formand o imagine ce m-a torturat in fiece vis. Parul ravasit ii acoperea fata, iar lacrimile mari se contopeau cu fardurile negre. Ciudat, dar mie imi parea ca doarme... Avea un zambet atat de impacat pe fata. In acel moment, parea mai fericita decat oricand. Cu totii m-au compatimit. Nici macar nu aveam paisprezece ani impliniti, iar socul a fost imens.
- Imi pare rau.
Reusi sa articuleze, nestiind ce i-ar fi putut spune baiatului. I se parea dureros de crud ca un copil sa fie nevoit sa treaca prin asta.
-Mie nu...
il surprinse cu replica sa, dar nu ii lasase timp sa isi exprime dezacordul, continuand.
- Moartea ei m-a durut mai mult ca orice, era cea pe care o iubeam cel mai mult, sora care a fost alaturi de mine si m-a ingrijea inca de cand m-am nascut. Dar am inteles ca asta era singura cale. Helena avea principii si o etica deosebita. La inceput si eu am refuzat sa inteleg de ce a facut-o si nu mi-a spus de problemele ei, dar eram prea copil pentru a intelege. Nu avem niciun drept s-o judecam. Putea, desigur, sa renunte la droguri, era cu mult prea puternica si costienta de ceea ce era, dar, orice ar fi facut, niciodata nu ar fi reusit sa stearga urmele mainilor celor ce n-o meritau de pe pielea alba. Ar fi ramas pe veci patata de cei ce veneau si plecau fara sa-i lase vreo implinire, ci numai rani adanci. Sora mea nu a fost nascuta pentru a ajunge o curva, ea avea idealuri marete.Tot ceea ce a facut atunci din teribilism a facut-o sa se simta o alta persoana, slaba, murdara. Ea nu a acceptat asta si cred ca a facut cea mai buna alegere...desi m-a schilodit si pe mine, si pe toti cei ce-o iubeau.
Il privi uimit de gandurile sale intelepte., gandind cu regret ca el niciodata nu ar fi putut intelege decizia tinerei. Paul, in schimb, ii descoperise durerea si dorinta de moarte, fara sa traga concluzii eronate ca ei, cei ce pretind doar ca o cunosteau. Trebuia sa-si dea seama ca ,pentru o fiinta ca ea , injosirile si umilinta prin care trecuse erau mai mult decat ar fi putut suporta sau uita. Ea , fiinta pura si sincera, ce, desi adora negrul, isi gasea asemanarea in ochii lui doar cu aripile albe de inger... Ea suferise si murise... Iar vina era numai a lui. Putea sa-i ramana alaturi, s-o sprijine, s-o iubeasca si sa ii arate drumul, dar s-a ascuns fara ca ea sa-i mai poata gasi drumul, comod, fara vreun regret.