28-11-2010, 08:19 PM
1. Apus insangerat
Eu sunt monarhia absoluta a gandurilor mele.
Ultimele raze ale soarelui capatau nuante rosiatice in ochii sai intunecati si plini de admiratie. Zambi stins, realizand vag ca inca o zi se pierduse, urmandu-le pe cele ce se scursesera din vacanta de vara. Uneori se intreba ce vrea de la viata, in ultimul timp nefacand altceva decat sa se distreze cu noii sai prieteni, gustand din placerile vietii, dupa cum chiar ei spuneau cu o mandrie stupida.
Vazuti dintr-o alta prisma, pareau niste vagabonzi, iar asta nu era prea departe, dar nici prea aproape, de adevar. Dar el nu era ca ei. Era diferit si o stia bine. Amicii sai erau niste tipi ignoranti, ciudati in adevaratul sens al cuvantului si fara o prea mare incarcatura intelectuala, ce ascultau rock toata ziua in barul de la marginea Sibiului. Niste baieti simpatici si cooperanti, mult prea prietenosi fata de impresia pe care o ofereau necunoscatorilor, dar deloc speciali in ceea ce privea substratul.
Isi trecu mana prin parul negru si drept, ravasit de vantul ce-i batea in ceafa. Incerca din rasputeri sa se amageasca singur ca starea de moleseala ce-i acaparase simturile se datora apusului melancolic, si nu alcoolului baut fara masura. Nu dorea sa accepte ca se numara printre acei tipi ce beau pana ametesc, desi adora starea de beatitudine in care ajungea in fiecare seara. Si totusi, el era un tip diferit, cu prea multa siguranta si exercitiu intelectual pentru a se purta ca un idiot, cu toate ca deseori o facea.
Gandi ca poate Franky avea dreptate cand spunea ca un tip de nivelul sau avea nevoie de escapade pentru a nu innebuni, dar trebuie sa-si pastreze si controlul. El gresise, renuntand la control pentru senzatiile tari dupa care tanjise inca din generala si care il puteau aduce in pragul disperarii pe un tip fara personalitate. Nu era si cazul sau, totusi, fiind constient ca avusese noroc sa detina o finete mascata ce-l deosebea de ceilalti si-i dadea acel aer de baiat crescut un puf. Nu departe de adevar, caci se nascuse intr-o familie bunam ce avusese grija sa-l invete bunele maniere si de la care mostenise o inteligenta fantastica. Parintii sai avusesera grija ca el sa fie un tanar simpatic si curtenitor, indrumandu-l catre cel mai bun liceu din oras. Nu-i interzisesera nimic, iar consecintele nu puteau fi trecute prea usor cu vederea, dar erau multumiti, atata timp cat Alex era olimpic la stiintele exacte si isi dadea tot interesul pentru a urma Facultatea de Arhitectura din Cluj. Restul lucrurilor era problema lui, si numai a lui.
Ofta adanc, reflectand pentru cateva secunde la viata ce , brusc, n-o mai recunostea. Tot ceea ce credea era de poveste, iar cel mai dureros lucru era ca el era constient de asta. Il deprima gandul ca inca nu reusise sa-si gaseasca o imagine proprie a lumii in care traia ... si ura ca se deprima din orice nimic.
Si-ar fi dorit sa poata fi si el un ignorant ca toti ceilalti, fara pareri proprii sau ganduri melancolice. Se simtea cu mult prea sensibil si incerca din rasputeri sa acopere asta prin imaginea sa, ca pe o boala ce-i acapara intreaga imunitate. Nu plansese pentru nimeni, niciodata, dar asta nu insemna ca e un tip puternic, ci doar ca inca nu gasise o persoana care sa-i merite atentia sau gandurile pretioase. In tot timpul sau incerca sa scape de mediocritate, prin gandurile complexe si intrebarile existentiale la care gasea raspunsuri si interpretari la care nu multi s-ar fi gandit. Prea putini ii cunosteau aceasta latura vunerabila , iar cei apropiati realizasera diferenta minora ce-l deosebea de ei, dar se grabisera in a-l cataloga ca fiind 'destept' si nimic mai mult. Dar Alex nu era numai destept, ci si incredibil de creativ. Avea mintea asemeni geniilor, fara sa scape si de starile de rau pe care si le cauza din prea multe implicari. Era constient ca nu avea creierul suficient de dezvoltat pentru a se asemui celor ce au ramas in istorie datorita incarcaturii intelectuale, dar se scuza spunand ca e prea lenes pentru a se pune in valoare suficient. Era constient ca nu dorea sa fie catalogat astfel, pentru ca isi putea pierde si ultima speranta ce avea legatura cu viata sa , primind in schimb doar munca, iluzii si vise ce nu s-ar fi putut implini vreodata. Era curios si stia ca niciodata nu s-ar fi putut rezuma la a afla doar o parte din adevarurile incomplete.
Nu merita sa-si piarda intimitatea si demnitatea de a avea ganduri ce nu trebuiau spuse, deoarece oamenii nu i-ar fi putut intelege nicicand felul ciudat si complicat de a gandi, cu toate ca , odata inteles acel mecanism special , cu totii s-ar fi minunat despre cat de simplu este mecanismul dupa care functioneaza universul.
Unghiile ingrijite si foare scurte bateau in masa de plastic, tradand o parte din plictiseala ce pusese stapanire pe el. Nu o putea numi plictiseala, caci mintea-i era precum un labirint in care se ratacea descoperind, care-l macina si-i stingea entuziasmul. Se simtea, intr-un fel ciudat, agasat de discutiile zilnice, ce nu aveau niciun sens si nu duceau nicaieri. Isi duse tigara la gura, cerand silentios un foc. Observa ca era obosit, fara niciun chef de distractie, ca in alte dati, in care chiar el 'inaugura' sticla de bere. Probabil numai apusul era de vina, reusind sa-l dea peste cap din nou, creind acea atmosfera intima de care dusese lipsa prea mult timp si pe care nu o simtea ca fiind a lui.
- Max, hai inauntru !
Il auzi pe Franky in spatele sau , strigandu-l pe una din nelipsitele porecle, si il urma numaidecat in bar, ceva mai fericit ca urma sa scape de dulcea tortura ascunsa in privelistea de afara.
Frank sau Franky, cum il numeau ei, era colegul si prietenul sau cel mai bun, un tip aproape la fel de interesant ca si el, care il insotise inca din generala. Cu el fumase prima oara, alaturi de el gustase alcoolul de care devenise ciudat de incantat-si totodata, ciudat de scarbit-, el ii ajutase sa se reinventeze in acea perioada sumbra, in care-si injectase tot felul de prostii. Tot Franky fusese cel ce-l indrumase catre barul de rockeri din gara si ii gasise luminita de la capatul tunelului. Lui i-ar fi putut ierta orice, fiind constient ca numai datorita lui isi pastrase demnitatea nepatata si ca el, si numai el, ii intelegea gandurile si deciziile ce erau din start catalogate ca fiind eronate de catre necunoscatori.
Il admira, acum mai mult ca oricand, vazandu-l cu cata daruire vorbea despre evadarea viselor inchise in temnita de mediocritate. In momentele in care il auzea spunand unele lucruri imposibile, pana si el credea ca totul este real si ca simplul fapt ca amicul sau credea in ele le facea sa prinda viata.
Ii privi in treacat parul saten, lung si drept, lasat sa curga pe spate , remarcand tricoul negru purtat de acesta, blugii taiati si lanturile agatate de curea ce se loveau de coapse.
-De unde ai tricoul asta ?
Intreba, incercand sa nu para curios. Avea slabiciune pentru Led Zeppelin si nu putea trece cu vederea "mesajul principal" din Stairway to heaven ce trona pe tricoul acestuia . There's still time to change the road you're on.
- Mi l-a cumparat sora mea din Mall, zicea ca e la reducere.
Ii raspunse, zambind in sinea sa. Obtinuse efectul dorit, fiind sigur ca Alex urma sa-si achizitioneze unul la fel, desi ura sa poarte haine pe care le mai vazuse si la altii deoarece ii stirbeau personalitatea . Uneori, ideile fixe ale tanarului il amuzau.
Odata intrat in barul inecat in fum, reusise sa-i distinga silueta lui Adi, ce dadea din cap pe Inis Mona , melodia cu care tanarul ii obsedase saptamani de-a randul. Il saluta in treacat si se indrepta catre masa din spate, unde erau stransi amicii sai si multe cunostinte. Se aseza pe un scaun, in timp ce dadea mana cu toti. I se parea amuzant ca nici macar nu conta daca se cunosc sau nu, caci, odata intrati in bar, cu totii erau prieteni, avand in comun mai mult decat cateva band-uri pe care le ascultau sau berile impartite. Nu de putine ori , acei baieti il ajutasera mai mult decat si-ar fi putut inchipui ca-l putea ajuta cineva si pentru asta ii vedea ca fiind infinit superior colegilor "stilati" care nu stiau decat sa bea cafele in pub-uri de fite.
_________________________
Pentru ca mi s-a atras atentia, am decis sa lamuresc putin... Alex este personajul principal, iar Franky sau Frank este prietenul lui cel mai bun. Adevarul e ca multe din personaje sunt figuranti, ce apar doar de cateva ori, de decor. Franky e prietenul lui Alex si va aparea de cateva ori, dar nu ma voi lega prea tare de el pentru ca nu vreau sa complic actiunea. Eu ma voi axa pe personajul lui Alex si pe Paul, care va aparea in capitolul viitor.
Nu cred sa fi pus virgule aiurea. Adevarul e ca foarte rar mi se intampla sa am greseli de ortografie, dar am sa recitesc textul si am sa modific daca e sa consider ceva gresit.
Eu sunt monarhia absoluta a gandurilor mele.
Ultimele raze ale soarelui capatau nuante rosiatice in ochii sai intunecati si plini de admiratie. Zambi stins, realizand vag ca inca o zi se pierduse, urmandu-le pe cele ce se scursesera din vacanta de vara. Uneori se intreba ce vrea de la viata, in ultimul timp nefacand altceva decat sa se distreze cu noii sai prieteni, gustand din placerile vietii, dupa cum chiar ei spuneau cu o mandrie stupida.
Vazuti dintr-o alta prisma, pareau niste vagabonzi, iar asta nu era prea departe, dar nici prea aproape, de adevar. Dar el nu era ca ei. Era diferit si o stia bine. Amicii sai erau niste tipi ignoranti, ciudati in adevaratul sens al cuvantului si fara o prea mare incarcatura intelectuala, ce ascultau rock toata ziua in barul de la marginea Sibiului. Niste baieti simpatici si cooperanti, mult prea prietenosi fata de impresia pe care o ofereau necunoscatorilor, dar deloc speciali in ceea ce privea substratul.
Isi trecu mana prin parul negru si drept, ravasit de vantul ce-i batea in ceafa. Incerca din rasputeri sa se amageasca singur ca starea de moleseala ce-i acaparase simturile se datora apusului melancolic, si nu alcoolului baut fara masura. Nu dorea sa accepte ca se numara printre acei tipi ce beau pana ametesc, desi adora starea de beatitudine in care ajungea in fiecare seara. Si totusi, el era un tip diferit, cu prea multa siguranta si exercitiu intelectual pentru a se purta ca un idiot, cu toate ca deseori o facea.
Gandi ca poate Franky avea dreptate cand spunea ca un tip de nivelul sau avea nevoie de escapade pentru a nu innebuni, dar trebuie sa-si pastreze si controlul. El gresise, renuntand la control pentru senzatiile tari dupa care tanjise inca din generala si care il puteau aduce in pragul disperarii pe un tip fara personalitate. Nu era si cazul sau, totusi, fiind constient ca avusese noroc sa detina o finete mascata ce-l deosebea de ceilalti si-i dadea acel aer de baiat crescut un puf. Nu departe de adevar, caci se nascuse intr-o familie bunam ce avusese grija sa-l invete bunele maniere si de la care mostenise o inteligenta fantastica. Parintii sai avusesera grija ca el sa fie un tanar simpatic si curtenitor, indrumandu-l catre cel mai bun liceu din oras. Nu-i interzisesera nimic, iar consecintele nu puteau fi trecute prea usor cu vederea, dar erau multumiti, atata timp cat Alex era olimpic la stiintele exacte si isi dadea tot interesul pentru a urma Facultatea de Arhitectura din Cluj. Restul lucrurilor era problema lui, si numai a lui.
Ofta adanc, reflectand pentru cateva secunde la viata ce , brusc, n-o mai recunostea. Tot ceea ce credea era de poveste, iar cel mai dureros lucru era ca el era constient de asta. Il deprima gandul ca inca nu reusise sa-si gaseasca o imagine proprie a lumii in care traia ... si ura ca se deprima din orice nimic.
Si-ar fi dorit sa poata fi si el un ignorant ca toti ceilalti, fara pareri proprii sau ganduri melancolice. Se simtea cu mult prea sensibil si incerca din rasputeri sa acopere asta prin imaginea sa, ca pe o boala ce-i acapara intreaga imunitate. Nu plansese pentru nimeni, niciodata, dar asta nu insemna ca e un tip puternic, ci doar ca inca nu gasise o persoana care sa-i merite atentia sau gandurile pretioase. In tot timpul sau incerca sa scape de mediocritate, prin gandurile complexe si intrebarile existentiale la care gasea raspunsuri si interpretari la care nu multi s-ar fi gandit. Prea putini ii cunosteau aceasta latura vunerabila , iar cei apropiati realizasera diferenta minora ce-l deosebea de ei, dar se grabisera in a-l cataloga ca fiind 'destept' si nimic mai mult. Dar Alex nu era numai destept, ci si incredibil de creativ. Avea mintea asemeni geniilor, fara sa scape si de starile de rau pe care si le cauza din prea multe implicari. Era constient ca nu avea creierul suficient de dezvoltat pentru a se asemui celor ce au ramas in istorie datorita incarcaturii intelectuale, dar se scuza spunand ca e prea lenes pentru a se pune in valoare suficient. Era constient ca nu dorea sa fie catalogat astfel, pentru ca isi putea pierde si ultima speranta ce avea legatura cu viata sa , primind in schimb doar munca, iluzii si vise ce nu s-ar fi putut implini vreodata. Era curios si stia ca niciodata nu s-ar fi putut rezuma la a afla doar o parte din adevarurile incomplete.
Nu merita sa-si piarda intimitatea si demnitatea de a avea ganduri ce nu trebuiau spuse, deoarece oamenii nu i-ar fi putut intelege nicicand felul ciudat si complicat de a gandi, cu toate ca , odata inteles acel mecanism special , cu totii s-ar fi minunat despre cat de simplu este mecanismul dupa care functioneaza universul.
Unghiile ingrijite si foare scurte bateau in masa de plastic, tradand o parte din plictiseala ce pusese stapanire pe el. Nu o putea numi plictiseala, caci mintea-i era precum un labirint in care se ratacea descoperind, care-l macina si-i stingea entuziasmul. Se simtea, intr-un fel ciudat, agasat de discutiile zilnice, ce nu aveau niciun sens si nu duceau nicaieri. Isi duse tigara la gura, cerand silentios un foc. Observa ca era obosit, fara niciun chef de distractie, ca in alte dati, in care chiar el 'inaugura' sticla de bere. Probabil numai apusul era de vina, reusind sa-l dea peste cap din nou, creind acea atmosfera intima de care dusese lipsa prea mult timp si pe care nu o simtea ca fiind a lui.
- Max, hai inauntru !
Il auzi pe Franky in spatele sau , strigandu-l pe una din nelipsitele porecle, si il urma numaidecat in bar, ceva mai fericit ca urma sa scape de dulcea tortura ascunsa in privelistea de afara.
Frank sau Franky, cum il numeau ei, era colegul si prietenul sau cel mai bun, un tip aproape la fel de interesant ca si el, care il insotise inca din generala. Cu el fumase prima oara, alaturi de el gustase alcoolul de care devenise ciudat de incantat-si totodata, ciudat de scarbit-, el ii ajutase sa se reinventeze in acea perioada sumbra, in care-si injectase tot felul de prostii. Tot Franky fusese cel ce-l indrumase catre barul de rockeri din gara si ii gasise luminita de la capatul tunelului. Lui i-ar fi putut ierta orice, fiind constient ca numai datorita lui isi pastrase demnitatea nepatata si ca el, si numai el, ii intelegea gandurile si deciziile ce erau din start catalogate ca fiind eronate de catre necunoscatori.
Il admira, acum mai mult ca oricand, vazandu-l cu cata daruire vorbea despre evadarea viselor inchise in temnita de mediocritate. In momentele in care il auzea spunand unele lucruri imposibile, pana si el credea ca totul este real si ca simplul fapt ca amicul sau credea in ele le facea sa prinda viata.
Ii privi in treacat parul saten, lung si drept, lasat sa curga pe spate , remarcand tricoul negru purtat de acesta, blugii taiati si lanturile agatate de curea ce se loveau de coapse.
-De unde ai tricoul asta ?
Intreba, incercand sa nu para curios. Avea slabiciune pentru Led Zeppelin si nu putea trece cu vederea "mesajul principal" din Stairway to heaven ce trona pe tricoul acestuia . There's still time to change the road you're on.
- Mi l-a cumparat sora mea din Mall, zicea ca e la reducere.
Ii raspunse, zambind in sinea sa. Obtinuse efectul dorit, fiind sigur ca Alex urma sa-si achizitioneze unul la fel, desi ura sa poarte haine pe care le mai vazuse si la altii deoarece ii stirbeau personalitatea . Uneori, ideile fixe ale tanarului il amuzau.
Odata intrat in barul inecat in fum, reusise sa-i distinga silueta lui Adi, ce dadea din cap pe Inis Mona , melodia cu care tanarul ii obsedase saptamani de-a randul. Il saluta in treacat si se indrepta catre masa din spate, unde erau stransi amicii sai si multe cunostinte. Se aseza pe un scaun, in timp ce dadea mana cu toti. I se parea amuzant ca nici macar nu conta daca se cunosc sau nu, caci, odata intrati in bar, cu totii erau prieteni, avand in comun mai mult decat cateva band-uri pe care le ascultau sau berile impartite. Nu de putine ori , acei baieti il ajutasera mai mult decat si-ar fi putut inchipui ca-l putea ajuta cineva si pentru asta ii vedea ca fiind infinit superior colegilor "stilati" care nu stiau decat sa bea cafele in pub-uri de fite.
_________________________
Pentru ca mi s-a atras atentia, am decis sa lamuresc putin... Alex este personajul principal, iar Franky sau Frank este prietenul lui cel mai bun. Adevarul e ca multe din personaje sunt figuranti, ce apar doar de cateva ori, de decor. Franky e prietenul lui Alex si va aparea de cateva ori, dar nu ma voi lega prea tare de el pentru ca nu vreau sa complic actiunea. Eu ma voi axa pe personajul lui Alex si pe Paul, care va aparea in capitolul viitor.
Nu cred sa fi pus virgule aiurea. Adevarul e ca foarte rar mi se intampla sa am greseli de ortografie, dar am sa recitesc textul si am sa modific daca e sa consider ceva gresit.