GreÅŸeli ÅŸterse de iubire

[Yaku-chin]

Sper sa mearga postu asta daca nu innebunesc , si chiar nu vreau sa ajung la nebuni:)) k deja ma aflu printre tembeli....
Asa sa trec la fic:D Doamne ce capitol super:x Catt ii pot adora pe amandoi, deci salivam pe aici :X Oo si fiica adoptiva are si ea gusturi bune:))
Sper doar sa nu sa intample ceva rau si sa strice fericirea dintre cei doi k altfel eu decapitez doua fiintze dragi mie:D sper sa se simta amandoua, ehh daca nu le decapitez doar le tai capu de pe umeri, :)))
Myuu vino repede cu nexu k daca nu....picioare iti vor acompania capshoru ala draguz ;)))
Kissu si spor la scris fetelor:X

[I hate maths.]

Next:d

So...nu imi vine sa cred ca are o fiica adoptiva:)) M-ai lasat complet socata la faza asta.Credeam ca va fi o logodnica, ceva...nu o fiica.
Si se pare ca il place pe politist...cred ca Niiro va inebunii de gelozie.Grozav!Sper totusi sa nu isi bage boticu intre aia doi.
Siiiii i-a deranjat intr-un moment nepotrivit...putea sa mai astepte si ea nitel.

Cam atat despre acest capitol.A fost super si destul de lung.Sper ca Myuu sa vina repede cu nextu.Mult noroc in continuare.Ja-ne!:bye:

[nemo-chii]

Uuu =)) si uite asa mi s-a declansat iar nebunia YAOI! why me ??
Doamne ce poveste incurcata :]] dar trebuie sa recunosc ca fac un cuplu dragut si Shiro e ca un miel :]]
And i want to see moreee =))
Ne ..asteptam nextul si suntem toti curiosi .

[myuu]

Capitolul 14

Greşală după greşală, am comis atâtea, mai contează? Când te am pe tine aproape, simt că totul se dizolvă în jurul meu şi singurele lucruri rămase sunt zâmbetul tău dulce, părul moale de un roşiatic cald şi mâinile reci care-mi dau fiori. Aşa că la ce m-ar interesa unde sunt? Pot fi oriunde atâta timp cât sunt cu tine...sau cel puţin aşa am crezut.

M-am aşezat frustrat pe canapea, proptindu-mi capul într-una din mâini şi privind în gol. Mă gândeam la ce vorbea Niiro cu Anne şi acest lucru mă neliniştea mai mult decât lăsam să se vadă. Nu aş fi recunoscut niciodată, dar eram gelos pe Anne, deşi nu aveam un motiv întemeiat, o consideram un posibil adversar. Chiar dacă în acte era fiica lui, nu era una naturală, deci ce i-ar fi împiedicat să...Nu, trebuia să încetez cu asta, aveam probleme mai mari si doar ea ne putea ajuta, era un rău necesar.
M-am ridicat, apropiindu-mă de camera în care intrase Niiro în urmă cu câteva minute şi mi-am lipit urechea de uşă pentru a auzi ce vorbeau.
- Hm...Niiro se pare că te-ai băgat în probleme mari de data asta. Nu mă înţelege greşit, te pot ajuta, dar...Ştiu că nu o să-ţi placă asta, însă este singura cale. Trebuie rezolvat totul aşa cum spune legea şi pentru a avea dreptul să te aperi întâi va trebui să te predai...şi Shiro de asemenea.
Am tresărit în urma vorbelor sale şi m-am îndepărtat puţin de uşă. Nu eram sigur că mai aveam puterea să ascult în continuare. Eu...în închisoare? Dacă ar fi fost altcineva în locul meu, cu siguranţă aş fi început să râd, dar acum nu îmi pare nimic amuzant. Gândul că voi trece dintr-o extremă în alta, de la poliţist, la infracor, era absolut terifiant, nici măcar nu puteam să-mi imaginez că ar fi posibil. Cu toate astea, am găsit puterea de a mă apropia de uşă pentru a auzi şi restul conversaţiei.
- Poftim? Anne cred că glumeşti, iar eu nu am chef de astfel de lucruri acum, înţelegi?
- Nu glumesc! Niiro, măcar mă asculţi? Trebuie să te predai, altfel nu am cum să te apăr, iar Shiro va fi considerat complicele tău, aşa că nu ai de ales.
După acest schimb de replici foarte tensionant, am auzit sunet de paşi care se îndreptau către mine. Am reuşit să mă urnesc cumva din loc şi m-am aşezat pe canapea, înainte ca uşa să fie deschisă. Mi-am fixat ochii în pământ vrând să-mi ascund lacrimile din ochi şi mi-am lăsat părul să-mi cadă pe faţă. Speram ca şuviţele blonde să-mi fie îndeajuns pentru a-mi ascunde chipul speriat fiindcă nu voiam să mă vadă aşa. Ştiam că şi el ar suferi şi nu-mi doream acest lucru.
- Shiro... L-am auzit spunând în timp ce se apropia de mine. Ceva din mine ţipa să stea cât mai departe, dar strigătul mut răsuna doar în mintea mea. Inima a început să-mi vibreze când am l-am simţit la doar doi paşi distanţă, apoi bătăile s-au accelerat când mi-a prins bărbia în palmă. Mi-a ridicat chipul, iar eu am închis ochii strâns, însă era prea târziu, lacrimile deja îmi tăiau pielea obrajilor.
- Hai Shiro, nu plânge, ţi-am promis că totul va fi bine, nu? Mi s-a adresat el pe un ton calm. Nu-mi imaginam cum de putea fi atât de relaxat în astfel de momente, probabil doar se ascundea de mine pentru a mă linişti. Nu-mi iau promisiunea înapoi orice ar fi, a continuat, apoi m-a îmbrăţişat strâns de parcă ar fi vrut să mă protejeze.
Mi-a explicat pe scurt ce vorbise cu Anne, iar, în momentul în care a pomenit de închisoare, i-am simţit nervozitatea mascată de zâmbete false. Credea că aşa mă va face să mă simt mai bine, dar nu mă ajuta deloc. Îi auzeam glasul spart şi, dacă nu l-aş fi văzut, aş fi putut jura că plânge şi el, deşi nu puteam să mi-l imaginez într-o astfel de ipostază. Înţelegeam situaţia în care ne aflam chiar mai bine decât el, doar cu aşa ceva mă ocupam până la urmă, şi totuşi eu eram cel care se şimţea pierdut.
Ne-am urcat într-o maşină neargă, sport, nu am apucat să-i văd marca, nici nu mă interesa. Stăteam pe bancheta din spate cu capul pe Niiro, privind peisajul monoton de pe fereastră acaparat de griul caracteristic asfaltului. Ne întorceam în Tokyo.
Drumul a fost incredibil de scurt , sau cel puţin aşa mi s-a părut, astfel încât am ajuns imediat la destinaţie. Am recunoscut străzile aglomerate, blocurile înalte şi magazinele mari pe lângă care am trecut, dar un singur lucru m-a facut să-mi dau seama că ne întorsesem în Tokyo – secţia de poliţie. Am înghiţit în sec apoi am coborât din maşină alături de Niiro şi am intrat pe uşa atât de cunoscută şi totuşi, pentru prima dată, privită cu teamă. M-a luat de mână şi am intrat înăuntru de parcă ar fi fost normal să ne aflăm acolo. Şeful poliţiei ne-a pus mai multe întrebări, dar am avut noroc că nu a trebuit să spun nimic, s-a ocupat Niiro de toate aşa cum stabilisem dinainte. Eu nu am primit decât câteva cuvinte aruncate cu dezgust.
- Sunt dezamăgit de tine! Au fost ultimele cuvinte ale fostului meu şef înainte de a ne aresta, fiindcă menţionase deja de câteva ori faptul că sunt concediat. Nu ştiu de ce, dar nu mă atingea prea mult acest lucru.
Seara am fost aduşi într-o închisoare ce se afla lângă tribunal. Procesul nu ştiam când urma să aibă loc, dar eram sigur că vom afla în curând. Ni s-au dat nişte uniforme bej, cu un model extrem de simplu pe care trebuia să le purtăm. Lui Niiro îi venea destul de bine, dar mie îmi era puţin cam mare. După ce ne-am schimbat într-o cameră îngustă, am fost duşi de către doi poliţişti către celula noastră. I-am mulţumit lui Dumnezeu că măcar urma să fim împreună, nu aş fi suportat să ştiu că mă aflu lângă tot felul de criminali periculoşi, chiar dacă şi Niiro era unul dintr ei.
Primul lucru care mi-a atras atenţia a fost un coridorul lung, slab luminat şi cu un miros neplăcut, chiar mai rău decât cel specific cartierelor rău famate. La un moment dat acesta se ramifica, iar noi am mers pe cel din dreapta, către o celulă deschisă. Simţeam cum pilea mi se zgribuleşte pe de o parte de frig, pe de altă parte din cauza unui sentiment inexplicabil de teama. Doar ştiam că aici se va ajunge, de ce ma mai mira ceea ce mi se întampla? De ce îmi era teama când îl aveam pe El alături?
- Iubire, crede-mă, nu se va atinge nimeni de aici de tine, asta pot să ţi-o jur! Mi-a spus după ce a observat cât de speriat priveam fiecare deţinut din spatele gratiilor. Promisiunea lui nu m-a liniştit însă, fiindcă mi-am adus aminte de momentele în care îmi spunea „iubire”. Atunci nu-mi plăcea, mă supăram şi mă comportam exact ca un copil mic şi răsfăţat, acum îmi crează nostalgie.
Dupa ce am scăpat de cătuşe, am auzit lacătul de la celulă cum se închide şi m-am întors către camera improvizată în care mă aflam. Erau două paturi etajate, un closet mizerabil de care nu te puteai apropia, podeaua de ciment si pereţi de asemenea într-o stare mizeră. Ferestre nu existau. Niiro s-a urcat în patul de sus, dar nu s-a întins ci mi-a făcut semn cu mâna:
- Vino Shiro, îţi promit că acest coşmar se va termina înainte să te trezeşti.
M-am apropiat de el încet, precum un animal sortit jertfei şi am urcat scara de metal. Mi-am pus capul în poala sa, fixându-mi privirea într-a lui. În timp ce mă jucam cu o şuviţă din părul său, Niiro mi-a acaparat buzele într-un sărut tandru, ţinându-mi capul cu una din mâini. Când s-a îndepărtat, mi-a atins buza inferioară presând-o cu buricul degetului şi apoi a zâmbit:
- Dacă aş fost închis de la început cu cineva ca tine, nu aş mai fi evadat.
- O, taci! Nu ştiu cum ai putut sta în mizeria asta. E..e de-a dreptul..nici macar nu am cuvinte.
Stricasem totul...el încerca să mă facă fericit, nu ştiu cum se putea gândi la mine înainte de toate, oare şi eu făceam la fel? Cu siguranţă că da. Nu-mi plăcea să-l văd trist aşa că i-am prins bărbia între degetele mâinii drepte furându-i un sărut scurt pe buze, dar el mi-a apropiat capul, forţându-mă să-l sărut din nou, însă mult mai intens. Limba sa îşi făcea loc înăuntrul gurii mele, mângâind-o pe a mea fără niciun fel de agresivitate.
Nu ştiu când am adormit, nu aş fi crezut că se va întampla acest lucru şi totuşi, mi-am dat seama că aţipisem în braţele lui Niiro. El nu dormise toată noaptea, de altfel avea nişte cearcăne adânci, compensate doar de ochii săi negrii în care parcă se revărsa întreg întunericul. Am auzit ca prin vis un sunet de lacăt apoi vocea inconfundabilă a lui Niiro care mă trezea.
- E timpul să pleci, puştiule. Ţi-am spus eu că te voi scoate de aici înainte să-ţi deschizi ochii ăia frumoşi, nu? Mi-a spus zâmbind, iar eu am sărit pur şi simplu din pat grăbindu-mă către uşă. Şi ce dacă putea fi un vis? Nu voiam să mă trezesc.
Când m-am văzut pe acelaşi coridorul ca şi cel pe care venisem, m-am întors către celulă vrând să îmi rămână în minte imaginea „victoriei” noastre. Nu pot nega şocul pe care l-am avut când am văzut că poliţistul încuia lacătul în urma mea, fără să-l lase pe Niiro să iasă. Nu eram doar surprins, eram de-a dreptul paralizat de imaginea pe care o aveam în faţa ochilor: un tip roşcat, incredibil de frumos, aşezat încă pe patul de la etaj şi zâmbind ironic.
- Nu! Ce faci? Am ţipat de-a dreptul nervos la poliţist. Lasă-l să iasă, am fost aduşi amândoi în celula asta ieri, trebuie să iasă şi el. Am spus aproape dintr-o singură suflare.
- Tu eşti Shiro Tame? M-a întrebat calm, reuşind să mă scoată din sărite.
- Eu în persoană, acum deschide odată uşa aia până nu mă enervez şi mai rău de atât şi nu voi mai fi răspunzător de acţiunile mele. I-am răspuns impertinent, întinzându-mă după chei şi privindu-l cu ură.
- Shiro...am auzit vocea lui Niiro din spatele gratiilor. Deocamdată eu nu pot ieşi, dar nu vreau să fi şi tu implicat în porcăria asta aşa că urmează-l pe tipul ăsta cu faţă de raton şi fă ce spune. Important e să fi tu în sigurantă, mă înţelegi?
Deşi l-am auzit perfect, nu am putut să-i răspund, m-ar fi durut prea tare, şi aşa simţeam o ruptură înăuntrul meu pentru că urma să fim despărţiţi pentru un timp...cine ştie cat de mare.
L-am urmărit pe poliţistul cu faţă de „raton”, aşa cum îi spusese Niiro, către camera mică în care urma să mă schimb de haine. Acum că mă uitam mai bine la el chiar aducea umpic a raton, defapt mai mult a viezure dacă m-ai fi întrebat pe mine. M-am scimbat în haine civile, apoi am ieşit din clădirea în care fusesem închis timp de o noapte. În faţă mă aştepta aceeaşi maşină cu care ajunsesem aici, iar înăuntru era Anne care mă privea foarte bine dispusă.
- În sfârşit Shi s-a întors. Acum putem să-l scoatem şi pe tati, nu iubitule?
Am stat câteva secunde să mă gândesc cu cine vorbea, dar, după porecla „Shi” cu care am auzit-o că mi se adresa, am dedus că eu eram acela. I-am zâmbit scurt, nu voiam să-i arăt îndoiala pe care o avem în legătură cu eliberarea lui Niiro. Puteam să am încredere în Anne? Dacă Niiro va fi închis acolo pentru mult timp eu...eu nu-mi pot imagina cum aş putea trăi fără el, aşa de dependent devenisem de el?

Să trăieşti doar în prezent, să priveşti soarele, cerul albăstrui, să simţi aerul proaspăt, vântul care-ţi bate prin păr; să te bucuri de fiecare moment al vieţii, fără să te gândeşti la ziua de mâine, să speri, să visezi, toate astea nu înseamnă nimic dacă nu şti să iubeşti. Doar dragostea te face să simţi că într-adevăr trăieşti...tocmai de aceea, cu Niiro departe, eu mă simţeam ca şi mort.

[nolazy]

Era sa scuip sucul pe tastatura cand am citit "tipul asta cu fata de raton" =))))
Din cate observ, povestea devine din ce in ce mai complicata.Niiro iar a ajuns la inchisoare..Acum nu stiu sigur daca ma bucur sau nu ca Shiro a iesit..asta inseamna ca ei doi n-or sa mai fie impreuna, deci nu-si vor mai putea manifesta dragostea :))
(ufff, fara sex pentru o perioada :)) ).Dar poate reuseste roscata sa-si faca treaba si sa-l scoata de acolo.hmmm :-?
N-as prea avea multe de comentat, deoarece totul este ok.Pe bune, chiar n-am nimic de criticat :))
Asa ca nu-mi mai ramane decat sa va urez succes la scris si toate cele bune presupun :)
pa pa

[Teh]

Îmi iertaţi IAR extraordinara şi lunga durată în care nu am mai scris ... Am fost ocupată şi fără idei, îmi pare rău . Îmi cer scuze faţă de Myuu, faţă de toţi cititorii şi faţă de Kaname [ thanks Myuu, thanks Kaname =]] dacă nu eraţi probabil nici acum nu scriam capitolul. ]
În orice caz, mulţumim nolazy de comentariu D: sper să îţi placă şi acest capitol.

Lectură plăcută!

[center]Capitolul 15.[/center]

Rece. Simţeam ceva cu mult prea rece sub spatele meu. Dar mai grav, nu era nimeni lângă mine...

- Hei tu, roşcatule. Trezeşte-te odată, că aici nu e hotel, păpuşă.
Am deschis ochii şi am lăsat un căscat zgomotos să înghită încăperea. Am sărit din patul meu , realizând de ce îmi era aşa frig. Eram într-o celulă de închisoare, la dracu. Încă eram acolo. Mă consola faptul că Shiro scăpase. Măcar atât, am privit gardianul care mă trezise. Mă culcasem de vreo două ori cu el când fusesem data trecută la pârnaie, nu ştiam cum de fusese transferat aici? Când ne întâlnisem data trecută era în altă parte.
În fine, era un tip bine făcut, cu părul brunet, ochi inexpresivi. Chiar nu mă atrăgea nimic la el. Nu avea nimic inocent, nimic care să mă facă să salivez şi cu care să am vise erotice. Mi s-a deschis celula şi am ieşit în curtea închisorii, că doar aşa mi se ordonase. M-a sorbit din priviri. „ Plimbă ursu’ fraiere, îs luat ” aş fi vrut să îi strig în faţă, dar îmi era prea somn pentru asta. Am uitat să menţionez că ritualul de dimineaţă mi l-am făcut cu viteza super sonică; cam aşa mergea treaba la răcoare.
Când am păşit acolo, am putut zări cât de multă lumină era. . . Da, aproape deloc. Cerul era întunecat, însă nu ploua, şi pereţii mult prea înalţi făceau atmosfera să pară chiar mai rece decât era. Dar mă obişnuisem cu peisajul superb de aici. Îi mai trebuia nişte flori, ofilite şi era tot tacâmul.
- Ia uite cine e aici. Vai, vai. Dacă nu e fostul nostru amic, Niiro Kataki. Salutare , „ păpuşă ” .
S-a adresat agresiv unul dintre deţinuţi. Cu greu am realizat că vorbea cu mine . A trebuit să mă uit mult la el pentru a-mi da seama cine e, efort, frate, la cât de obosit eram. Oricum nu am reuşit, aşa că a continuat să vorbească cu mine. Avea părul şaten şi un zâmbet galben ca o lămâie, oricum faţa lui era la fel de acră. Diferenţa dintre cei doi era că mie îmi plăceau lămâile. Am lăsat detaliile prosteşti de-o parte şi am putut vedea ochii lui şterşi, nu ştiu ce culoare au fost odată dar acum erau un fel de gri, ceva ce nu puteam distinge – erau „ naşpa ” .
- Ce dracu te uiţi aşa la mine ?
M-am uitat la el, adresându-i din privire întrebarea : „ Cu mine vorbeşti? ”
- Cu tine, javră. Cu cine altcineva?
Am râs sarcastic şi m-am apropiat de el. L-am luat de gulerul uniformei şi l-am ridicat în aer. Deşi aveam aceaşi înălţime şi cam aceaşi construcţie fizică, poate el fiind mai bine făcut decât mine, mi-a fost uşor să îl menţin în aer pentru ceva timp. L-am aruncat pe pământ după asta , şi i-am adresat.
- Nu sunt javră, căcatule. Măsoară-ţi cuvintele dacă vrei să mai ieşi d-aici.
Gardienii se uitau râzând la mine, fără a intervenii. Adică, dacă şi ei interveneau, atunci chiar se alesese praful de închisoare. Odată ce îl aveam pe Chiştoc aici ( brunetul de mai devreme ) , niciun poliţist nu se lua de mine. Atunci mi-a picat fisa, era mâna lui Anne . Genială fata, mă bucuram că apăruse în peisaj. Deşi, la dracu’, sper să nu îi facă prea multe avansuri lui Shiro şi să uite de mine. Mda, ştiam în sinea mea că nu avea să facă asta. Dar era amuzant să devin gelos pe ea. Defapt, pe oricine, atâta vreme cât era vorba de blondul meu delicios. Şi iar mi s-a dus gândul la el şi la clipele când ne sărutam şi făceam...Făceam şi alte lucruri. Inconştient mi-am lins buzele. Am realizat atunci că alţi trei deţinuţi se uitau la mine, unul scoţând un cuţit şi atacându-mă. Altul ajutându-l pe tipul pe care îl aruncasem pe jos să se ridice. Am mers spre cel care purta un batic oribil în carouri ( chiar şi eu aveam un simţ al modei mai dezvoltat ), cel care ţinea acel cuţit şi i l-am zmuls din mână, aruncându-i doi pumni în faţă, un picior în stomac şi trântindu-l pe jos. Am fost iar atacat de ceilalţi doi. Unul a încercat să mă prindă pentru ca celălalt să mă lovească. Prea învechit planul. Mi-am mişcat trupul rapid aruncându-i celui ce mă ataca două picioare în gură, scoţându-i un dinte. A început să îi curgă sânge după care m-am întors la celălalt, i-am trântit şi lui câţiva pumni şi am terminat cu ei.
„ Liderul ” lor mă privea sarcastic, cu un aer fals de superioritate.
- La fel de enervant ai rămas, Niiro. Mi-a zis pe un fel de ton nostalgic. Am pufnit şi probabil a realizat că nu ştiu cine e . Trebuia să îmi amintesc? De parcă ţineam minte fiecare faţă urâtă pe care o vedeam . La dracu, normal că nu.
A încercat să îmi dea un pumn în faţă, dar i-am prins mâna, răsucindu-i-o la spate.
- Sunt Gresh, prietene. Calm. I-am dat drumul, împingându-l înapoi pe pământ.
- Care Gresh? Nu mă prefăceam, dar chiar nu ştiam cine e. S-a uitat ironic la mine, aproape întrebător. Probabil avea în minte : „ E o glumă, nu? Trebuie să fie o glumă!” . Dar eu chiar nu ştiam cine e. A oftat, înţelegându-mi expresia.
- Tipu’ care te-a tras pe sfoară acu’ 4 ani şi pe care l-ai ars cu ţigara, i-ai tăiat o ureche şi i-ai făcut o cicatrice pe spate. A , da, plus un deget rupt la mâna dreaptă. Ăla mijlociu’, cel mai important.
Atunci am văzut că are anumite părţi ale corpului lipsă. Am început să râd copios aruncându-i o mână pe umăr.
- Aa, Grek, prietene. Aşa, zi, cum o mai duci după ce mi-ai făcut treaba aia urâtă de tot atunci? Tu pentru ce ai intrat?
Zâmbetul meu era comercial, dar măcar găsisem cu ce să îmi ocup timpul , deşi nu şi mintea. Cum aveam să mi-l scot din minte pe blond? Nu cred că exista o soluţie rapidă la aşa ceva. De fapt, nici una pe durată lungă. Trebuia să aştept să mă scoată fie-mea de aici, dar asta putea dura având în vedere că nu o prea „ căutasem ” în ultima vreme.
- Păi, după treaba de acu’ 4 ani , m-am apucat de trafic de droguri. Şi-mi mergea bine, dar cineva a vândut un pont altcuiva, şi tot aşa până am apucat în închisoare. Acu 3 luni am intrat, şi cică am vreo 10 ani. S-a dus şi tinereţea mea.
Cred că încercase să facă o glumă. Tipu’ avea 29 de ani dar părea de 35. În fine.
- Lasă omule, că nu ai nevastă sau copii. Sau ai păcălit vreo biată femeie? Am întrebat pe un ton nesigur, prefăcut evident. Ştiam totul despre duşamii mei sau potenţialii duşmani. Avusese o „ soţie ” dar a murit într-un accident, după care a avut doar amante şi un copil din flori care avea vreo doi ani acum şi era îngrijit de.. Mă rog, detalii plictisitoare, nici nu ştiu de ce le-am ţinut minte.
- Te cunosc. Probabil ştii mai multe despre viaţa mea decât ştiu eu. Dar tu? Te mai tăvăleşti cu .. Ahem. A încercat să scoată cuvântul, dar ştia că mă enerva aşa că a încetat.
- Nu, m-am însurat. Sunt om la casa mea.
M-a privit uimit ÅŸi eu am chicotit.
- Blond, ochii albaştrii, tinerel, meserie - poliţist. Mă-nţelegi. A captat o expresie speriată, la dracu’, ce era în neregulă în a fi gay? Eu nu înţelegeam, plus că îmi plăcea cuvântul. „Homo” suna prea pervers în conversaţiile normale, cred că mintea mea avea o problemă.
M-a tras de-o-parte ca să îmi spună ceva, secret pe semne.
- Am un milion de dolari afară, 70 % tu, 30 % eu dacă mă scoţi de aici. Vreau să am grijă de copilu’ ăla, jur. Nu mă bag în afacerile tale, semnăm contract, mă angajezi dacă vrei. Orice, da’ tre’ să scap de aici. Şi evadarea merge , îmi fac operaţie estetică. Orice, doar ajută-mă Niiro. Eşti ultima mea scăpare, tre’ să mă ajuţi.
Adoram să mă implore oamenii aşa că l-am lăsat să continue până ce am considerat că e de cuviinţă să îl opresc şi să răspund ( adică atunci când mi-a dat de înţeles că urma să se târască în genunchi şi să mă implore ) .
- Bine, te scot de aici. Dar ştii că eu îmi încasez datoriile cu dobândă. Şi dobânda o ridic cu fiecare zi din viaţa mea, şi moarte înseamnă dobândă triplă. Ştii că am „ moştenitori ” .
Am folosit zâmbetul meu cuceritor, pe care întotdeauna îl foloseam în afaceri. Privirea aia care spune : „ Dacă ai ceva împotrivă, o să îţi vezi capul la picioare . ” . Şi eu nu glumeam.
A dat din cap serios şi a întins mâna spre mine. Eu nu am făcut asta, am făcut semn din cap şi el a plecat. Încă un sclav pe lista mea, plictisitor. M-am întors spre clădire, dar Chiştoc m-a oprit .
- Am auzit că nu te mai ţii de perversiuni, roşcatule. „ Te-ai însurat ” care va să zică? A captat un ton prietenos. Dacă îmi plăcea ceva la băiatul ăsta era că le spunea pe şleau, bune, rele, niciodată nu minţea.
- Da , drăguţă. Ştiu că mă doreşti, dar nu se mai poate. Nu-mi place să înşel.
A râs copios după care mi-a întins un pachet de ţigări – plin. L-am luat, oricum era plătit bine să aibă „ grijă ” de mine cât eram cazat la acest „hotel de 10 stele”.
- Nu-ţi face griji, camerele de filmat sunt supravegheate de un prieten, ştiu că nu ai de gând să evadezi. Scumpica de Anne te scoate cât ai clipi din văgăună, e bunicică tipa.
- E lesbi. I-am zis înainte să saliveze şi mai tare. M-a privit serios.
- Pe bune? Păcat. Deşi ar fi interesant să văd ceva cu ea şi o altă tipă. Hm, presupun că ai în preajma ta doar persoane „ pe invers ”. A început iar să râdă.
- Era o glumă. Am luat o ţigară şi am aprins-o, trăgând câteva fumuri, după care am continuat.
- Ea mă iubeşte doar pe mine oricum. Sunt „ tăticu’ ei ” .
- Hm? Nu ştiam că ai o „ fată ” aşa mare. Ea e acea „ fetiţă ”? Deci zvonurile-s adevărate - cum că marele Niiro Kataki face şi fapte bune? Interesant. Nu era sarcastic.
- Cum să nu , dragu’ meu prieten? Sunt un înger şi o bomboană de om, crede-mă! Am intrat în clădire, fără a privi înapoi. Am urmărit ochiii ce veneau din celule, printre gratiile de oţel. Pofteau probabil la ţigara dintre buzele mele. Când am terminat o jumătate din ea, am aruncat-o, călcând-o în picioare. Ura din ochii celor ce se uitau la mine a crescut. Le-am transmis expresia mea demonică cu „ scuzele ” pentru gestul nepoliticos, şi am mers la mine în celulă. Câteva ore au trecut ca dracu’, nu mai aveam ce să fac. Apoi Chiştoc a venit cu un pachet de cărţi şi am jucat poker cu mai mulţi amatori. Când m-am plictisit de câştiguri am decis că e timpul să merg la culcare. Odată cu găinile.

Au trecut câteva zile la fel . Monotonie, avându-i pe lângă mine pe poliţistul fidel şi sclavul meu pocit, în fine, de parcă eram în vreun basm sau eu mai ştiu ce. Am fost uşurat să aflu că la o săptămână după atâta stat în închisoare – singur şi cu gândul doar la dulcele şi adoratul meu blond, Anne şi el s-au gândit să îmi facă o vizită. Ştiam că scumpa mea fiică o făcea intenţionat.
Am intrat în camera de „ întâlniri ” , am salutat-o politicos pe roşcată, care a ieşit pentru a ne lăsa singuri.
I-am privit ochiii splendizi şi m-am apropiat de el, cuprinzându-i faţa în mâini.
- Iartă-mă iubire. I-am şoptit dulce . I-am văzut lacrimile din ochi şi nu am putut să nu îmi apăs buzele de ale sale. Limba mea a intrat lacomă înăuntrul gurii sale, explorând fiecare colţişor ascuns. Am făcut asta de câteva ori, mâna mea umblând necontrolat prin pantalonii lui.
- Mi-e dor de tine. A şoptit el într-un final, fără să mă privească. M-am uitat la el.
- La dracuţ, nu plânge, puştiule. O să fim iar împreună, jur. Hai , zâmbeşte-mi.
S-a îmbufnat şi eu i-am dat cea mai bună expresie de fericire pe care o aveam. A rânjit, arătându-şi dinţii. L-am sărutat iar, mă bucuram atât de mult că venise. Purta o pereche de blugi albaştrii care îi veneau perfect, scoţându-i în evidenţă al naibii de bine fundul şi un tricou verde.
- Auzi!?
L-am întrebat dintr-odată. Mi-a răspuns printr-un „ – Ce ? ” mirat.
- Nu vrei să fii soţia mea?
A roşit dându-mi câţiva pumni în coase şi eu am început să râd.
- Da, da! Şi eu te iubesc, dragă.

[Yaoi Queen]

Waaaaaaaaaah:X cat am asteptat capitolul asta O.o Teh, va iubesc si p tine, si pe Myuu, ingrozitor de mult! jur =P~
Deci a fost ingrozitor de amuzant :)) si partea de sfarsit si cand spunea el ca se gandeste la Shiro erau atat de cuuute =^.^= That's what makes me love this delinquent o,o Sper sa iasa cat mai repede din inchisoarea aia! >.< chiar daca e tratat... cum e tratat fata ce ceilalti prizonieri, el trebuie sa fie cu Shiro... obligat fortat! OwO so, faceti cumva rapid sa iese roshcatelu meu din inghisoare, onegai ^-^
Myuu, abia astept continuarea ta, dear >:D< si stai linistita, k eu nu o sa te mai stresez:-" cel putin nu inca :o3

Edit: First \:D/

[Serqet]

Buna ,Teh .......sunt foarte fericita ca ai revenit cu un nou capitol. Desi nu am lasat niciodata un comentariu asupra ficului ,sa stii ca totdeauna citesc cand apare un nou capitol . Ficul creat de voi doua e minunat .
Cu privire la capitol :e lung ( asta e foarte bine .............nu imi place capitolele scurte), imi place cum ai descris ce simte Niiro la momentul actual ( acum se simte sfasiat ..........si asta e bine .........pui putin la incercare sentimentele lui fata de Shiro ....si un pic gelos pe fiica sa adoptiva , cunoscand caracterul ei ) .Greseli de tastare sunt putine aproape ca n u exista , dar nu asta e principal.
Acum, Myuu e randul tau , te rog cu frumosul sa pui repede continuarea pentru ca vreau sa stiu unde va fi locul unde acesti doi porumbei se vor casatori sau nu va fi casatorie acum?
Bafta in continuare si inspiratie cat mai multa !!!!!!!!!!!
Pe curand.............................................

[I hate maths.]

Jos palaria pentru acest capitol superb Teh:D

Capitolul e lung, are actiune din plin ca sa nu mai zic ca la unele faze am ras tinandu-ma de burta.
"- Mi-e dor de tine. A şoptit el într-un final, fără să mă privească. M-am uitat la el.
- La dracuţ, nu plânge, puştiule. O să fim iar împreună, jur. Hai , zâmbeşte-mi."=>=)) Sweet rau faza cu "la dracut"
Nu pot sa cred ca l-a cerut in casatorie=)) Anne, sper sa il scoti repede din inchisoare pe Niiro, si sa vedem o nunta ca in povesti:P
Greseli de tastare nu ai.

So, inca odata felicitari pentru capitol.Myuu sper sa vii repede cu nextul:o3 Mult noroc in continuare.Ja-ne!:bye:

[myuu]

Capitolul 16


„- Nu vrei să fii soţia mea?”
Cât de obişnuit sună...Peste tot unde te uiţi, în filme, în cărţi, până şi în desene animate, vezi oameni care decid să se căsătorească. Şi atunci, de ce mă simţeam atât de ameţit din cauza acelor cuvinte simple? Poate pentru că el era cel care le-a spus.

- Nhh...Niiro, ştii...eu...vreau să spun...chiar te...Nu am apucat să-mi termin fraza, că mi-a cuprins din nou buzele într-un sărut pasional, în timp ce mă împingea din ce în ce mai mult în masa din spatele meu. Probabil ştia ce voiam să-i zic, altfel nu m-aş mai fi aflat aici, nu?
Chiar îmi făceam griji pentru el, Anne o ţinea numai în procese de câteva zile şi mereu se suspendau pe diferite motive. Părea foarte optimistă cu privire la cazul lui Niiro, dar eu nu eram chiar atât de sigur de reuşită, deşi îmi doream din nou să fim împreună mai mult ca orice.
Deodată, l-am văzut pe roşcat întorcându-se brusc, ceea ce m-a făcut şi pe mine să mă uit în aceeşi direcţie ca şi el. Era un paznic mic şi gras, nebărbierit de câteva zile bune şi cu un aspect foarte neîngrijit.
- Hai Niiro, dragă, că ţi s-a sfârşit vizita iubiţelului tău.
- Ai grijă cum vorbeşti cu Shiro, idiotule, că-ţi mut din loc faţa aia ca de spate. I-a spus nervos, apoi s-a întors către mine: Shiro, ne vedem, maine, ok?
- ...cu mine se vede azi, am auzit o voce foarte cunoscută care venea dinspre intrare. Şi, pufosule, a spus aceeaşi voce care-i aparţinea Annei ce stătea în prag apăsându-l pe poliţist pe burtă, Niiro nu mai stă mult aici, aşa că nu te mai da în spectacol.
După ce Niiro m-a sărutat pe frunte, i-am lăsat pe cei doi să vorbească împreună şi am decis să mă întorc acasă. Îmi era atât de greu să văd din nou apartamentul gol, dar ştiam că oricum nu pot să scap de singurătatea apăsătoare pe care o simţeam. Eram aşa un prost...Dintre toate persoanele din lume mă îndrăgostisem de un tip, un criminal pe deasupra, însă deja nu mai regretam, ci, pur şi simplu, voiam să iasă cât mai repede din închisoare.
Treceam prin faţa parcului prin care Niiro obişnuia să-mi plimbe câinele, timp în care acele cuvinte nu-mi dădeau pace „- Nu vrei să fii soţia mea?”. De ce naiba mă gândeam la tâmpenia asta? Până la urmă două persoane de acelaşi sex nu se pot căsători într-adevăr. A fost mai mult o glumă de-a lui Niiro, pe care eu am luat-o prea în serios, ca de fiecare dată...
În cele din urmă am ajuns acasă şi am început să-mi căut cheile disperat fiindcă părea că le-aş fi pierdut cumva. Am scotocit în zadar fiecare buzunar, chiar de câte două ori – nu erau. Nervos, m-am sprijinit de uşă, încercând să mă calmez şi să mă gândesc la un loc unde puteam dormi în acea seara. Poate că m-ar fi închis alături de Niiro dacă aş încerca să fur o maşină...Până să termin eu acel gând, sunt pe puntul de a cădea pe spate fiindcă uşa s-a deschis brusc la perete. Am intrat repede în apartament şi chiar atunci respiraţia mi s-a oprit pentru o fracţiune de secundă. Ochii mi s-au mărit, pupilele dilatându-se considerabil, când am observat o baltă de un roşu sângeriu ce se intindea pe podea contopindu-se cu blana murdară a câinelui meu. Avea o gaură neagră în ceafă, iar limba îi atârna afară din gură, era o privelişte pe care chiar nu o puteam descrie. Eram...uimit, e puţin spus, terifiat, ăsta e cuvântul care se potriveşte cel mai bine.
„Cine a putut face asta? Şi de unde are cheia mea?”
Întrebările mi se învârteau în cap asemeni unei grămezi de frunze vânturate de furtună, însă răspunsurile erau prea departe de mine pentru a fi palpabile. M-am întors, nemaiputând suporta priveliştea şi am văzut o siluetă neagră a unui bărbat, apoi mi-am pierdut cunoştiinţa.

Când mi-am revenit, capul mă durea îngrozitor încât simţeam că mi-ar putea exploda în orice secundă. Cretini...probabil mă loviseră cu ceva în cap pentru a mă lăsa inconştient ca să mă aducă...unde? Mă uit în jur ameţit şi văd nişte lăzi puse una peste cealaltă şi pline de praful ce începuse să se strângă de mult timp. Probabil mă aflam într-un depozit abandonat sau ceva de genul, cel mai important însă nu era unde, ci de ce. Şi cine îmi omorâse câinele fără să aibă vreun movit întemeiat?
M-am ridicat de pe jos, dar nu am reuşit până la capăt fiindcă nişte braţe puternice m-au ţintuit la podea, aşezându-se deasupra mea. Era un bărbat de vârstă mijlocie, cu nişte ochi negrii, injectaţi de oboseală, iar gura i se arcuia într-un zâmbet batjocoritor.
- Stai pe loc, păpusă, nu vrem să păţească ceva rău jucăria lui Niiro, nu-i aşa, băieţi? A spus el lingându-şi buzele şi fixându-mă cu o privire stranie.
Scena asta îmi aducea aminte de momentul în care m-a salvat Niiro de acei psihopaţi, şi totuşi, acum nu era nimeni care să mă ajute. M-am smucit din strânsoarea lui, dar imediat a fluierat scurt, chemându-i pe ceilalţi doi să mă imobilizeze. Un nod aspru mi s-a pus în gât şi am simţit un gol în stomac. Frica mi-a străpuns întreg corpul, până în măduva oaselor: erau trei contra unul, ce puteam face? I-am văzut cicatricea ce imita forma unui „N”, pe faţa unuia dintre tipi şi mi-am adus aminte din nou de roşcatul meu. Aş fi dat drumul lacrimilor care-mi jucau în ochi dacă aş fi ştiut că mă ajută cu ceva, dar erau mai mult decât nefolositoare, aşa că am încercat să ripostez. L-am lovit pe tipul de desupra mea cu piciorul în punctul sensibil, apoi m-am ridicat repede, căutându-l pe cel de-al doilea tip căruia i-am sucit mâna la spate, apoi i-am pus o piedică. Tocmai mă pregateam să termin şi cu ultimul când o durere acută m-a izbit în stomac şi am căzut pe jos tuşind.
- Ţi se pare că glumim, blondule? O să regreţi pentru ce ai făcut, îţi garantez. Mi-a spus cel cu cicatricea, strângându-mi chipul în timp ce furia îi creştea vizibil.
- Auzi, crezi că lui Niiro îi pasă într-adevăr de puştiul ăsta prostuţ?
- Contează? Nu vezi ce fund sexy are? Ar fi păcat să nu i-o trag...
Nu ştiam ce mă speria mai mult, faptul că tipii aştia aveau ceva cu Niiro sau că urma să fiu violat. Cred că egoismul minim pe care-l are oricine, mă făcea să aleg a doua varianta. Chiar atunci am fost împins din nou pe jos, căzând în genunchi în faţa unuia dintre acei tipi, iar altul s-a apropiat din spate lipindu-se de mine. Minile mi-au fost legate cu o curea la spate, iar chipul îmi era ridicat violent astfel încât să-l pot vedea pe tipul din faţa mea cum îşi deschide pantalonii, trăgându-mă de păr pentru a ajunge aproape de mândria lui. Am strâns din dinţi, întorcând capul într-o parte şi atunci l-am auzit:
- Ascultă creier blond, ori ai să-mi faci „serviciul” ăsta ori...
- Hei, lasă-l, nu-i nevoie să-l ameninţi, ţi-l fac eu să deschidă gura singurel, a spus izbucnind într-un râs zeflemitor.
Fără alte avertizări, tipul care stătea în spatele meu a început să-mi deschidă pantalonii trăgând de ei până ce a reuşit să-i îndepărteze, apoi au urmat boxerii ce au avut acelaşi sfârşit. După ce s-a dezbrăcat şi el, mi-a cuprins fesele în mâini pentru a mă putea pătrunde mai uşor. Durerea sfâşietoate şi-a făcut apariţia încă din prima secundă şi am simţit cum sunt dezmembrat. Cu Niiro nu era aşa, nici măcar prima oară nu m-a durut atât de rău, el era diferit, nu mă făcea să sufăr. Am început să gâfâi, moment de care a profitat tipul din faţa mea pentru a-şi introduce organul în gura mea. Încă continua să mă tragă de păr, obligându-mă să-mi mişc capul.
- Ahh, cât de bun eşti...acum ştiu de ce Niiro te ţine ca animal de casă, auzeam spunându-se din spatele meu.
- Vedeţi să nu-l omorâţi de tot, vreau şi eu să mă joc puţin cu dulceaţa asta, a răspuns şi tipul care probabil se gândea cum să mă chinuie.
- Nu va muri, cel puţin nu încă. Şi când te gândeşti că Niiro l-a lăsat singur, neapărat, nu poate însemna prea mult pentru el. Cred că e prea puţin să ne răzbunăm în felul ăsta pentru că nu l-a scos pe şef din pârnaie...şi asta după ce îi pomisese că îi dă o grămadă de bani.
Discuţia s-a oprit pentru mult timp şi au continat să mă chinuie fără a le păsa că ajunsesem la limită, următorul pas fiind să leşin probabil. Mâinile mă dureau îndrozitor din cauza strânsorii, însă la cât de rău eram tratat, ele erau ultima mea problemă. Când primul tip a fost satisfăcut îndeajuns, a urmat cel de-al doilea care m-a prins de bazin trăgându-mă cât mai aproape ca apoi să mă pătrundă. Durerea se făcea simţită în fiecare secundă şi era incredibil de insuportabilă. Nici măcar nu puteam să ţip, fiindcă gura îmi era ocupată într-un mod îngrozitor.
La un moment dat, mi-am pierdut din nou conştiinţa, iar când m-am trezit vedeam ca prin ceaţa, asta până când am simţit usturimea ce provenea de la o palmă pe care o căpătasem chiar atunci. Am clipit recăpătându-mi luciditatea, însă imediat mi-am dorit să n-o fi făcut. L-am auzit pe bărbatul cu cicatricea în formă ce „N” cum vorbea apropiindu-se de mine, ameninţător:
- Ce mă bucur că te-ai trezit, voiam să nu pierzi nimic din ceea ce urmează...Ce-ar fi să capeţi şi tu un „semn" aşa ca al meu? Sau mai multe...A spus râzând şi lovindu-mă în coaste până când a fracturat-o pe una din ele.
Durerea a venit precum o avalanşă de cuţite şi abia am putut să continui să respir din cauza acelui sentiment sufocant. Am strâns ochii pentru un timp, iar când i-am deschis din nou, am văzut că ţinea un briceag către mine şi se apropia din ce în ce mai mult.
Am început sa tremur incontrolabil şi mă luptam cu durerea fracturii pentru a mă ridica, dar îmi era aproape imposibil. Simţind că briceagul se apropie de faţa mea, m-am răsucit scâncind înfundat şi cauzându-mi o rană pe şold. Lama ascuţită mi-a pătruns prin piele făcând un şuvoi de sânge să se arate şi atunci mi-am adus aminte de imaginea câinelui meu. Probabil aşa urma să sfârşesc şi eu în curând...