Personaje:
Niiro Kataki
Shiro Tame
Capitolul 1 [by Teh]
Lumina agresivă se aşeza în încăperea rece ca gheaţa. Stăteam pe solul atât de îngheţat, şi de murdar. Nu era sol, era ciment, însă nu vedeam aşa mare deosebire. Pereţii din beton masiv îmi inspirau indiferenţă. Îmi aminteau de personalitatea mea, încă de când eram un puşti. Stăteam cu ochii deschişi, întins, privind printre gratii. Bestiile aflate vis-a -vis de celula mea ţipau înebunite.
- Vrem afară. Suntem nevinovaţi.
Aceştia strigau, însă nu păreau deloc convigători. Închisoarea nu este un simplu joc, iar noi, deţinuţii, nu am făcut decât să îmbrâncim un copil pe terenul de joacă, nu putem spune ' îmi pare rău ' sau ' nu am fost eu ', aceste cuvinte, nu au valoare aici. Eu mă numesc Niiro Kataki, şi sunt mafiot. Am intrat la închisoare acum un an, din cauza atâtor crime comise. Îmi amintesc şi acum primul furt, prima crimă şi tranzacţie de droguri. Partea cea mai proastă este că... Îmi ador trecutul, indiferent de câte răutăţi am pus la cale. Atunci când am fost adus în faţa instanţei am pledat vinovat. Aveam tupeu pe vremea aceea, şi încă am, chiar şi în spatele acestor bare de oţel.
Zgomotul făcut de idioţii din faţa mea a fost auzit de unul dintre poliţişti. Trebuia să recunosc, arăta bine. Era înalt, şaten şi ochii îi avea căprui. Părea să aibă în jur de douăzeci şi cinci de ani, tipul îşi merita rangul de poliţist, însă nu mă impresiona. La un simplu sunet scos de acesta, ceilalţi deţinuţi au tăcut. Acesta se apropie de celula mea.
- Hei Niiro, azi eşti transferat într-un penitenciar din Europa. Ai noroc, o să vizitezi un alt continent. Râse acesta la propriile sale vorbe , însă pe mine mă lăsă rece.
Începusem să mă gândesc la propria mea mamă, în timp ce am adormit pe cimentul îngheţat. Patul era cu mult mai scârbos, şi murdar. Poate în Europa urma să am condiţii mai bune, dacă idioţii de poliţişti chiar credeau că eu voi ajunge în acea parte.
*
De origine, eu sunt japonez, însă am trăit în America, împreună cu mama mea, după ce tatăl meu ne-a abndonat. Ea a lucrat din greu, iar eu am fost lăsat singur, să am grijă de fratele meu mai mic. Când mama s-a îmbolnăvit, iar eu a trebuit să o îngrijesc, frăţiorul meu a furat toţi banii din casă şi a fugit cu ei. Era mai mic ca mine cu trei ani, spun era pentru că l-am ucis cu multă vreme în urmă. Aveam treisprezece ani pe atunci, însă nimic nu m-a descurajat. Am început să muncesc, deloc legal. Am început să fur, şi să fac fărădelegi. Mama mea m-a implorat să nu fac asta, dar nu aveam de ales. Nu doream să mor de foame, şi prin sinceritatea mea pură, pot spune că nu mi-a displăcut, deloc. Când aveam şaisprezece ani, fiinţa ce mi-a dat viaţă a murit. Încă îmi amintesc ochii săi puri, atât de negri, şi adânci. Cât şi părul său atât de drept, roşcat. Era atât de frumoasă; iar eu îi moştenisem aspectul. La vârsta de şaptisprezece ani mi-am reîntîlnit fratele, într-un bar. Totul s-a lăsat cu vărsare de sânge, iar eu l-am omorât. Prima mea crimă, însă nu regret, din cauza lui a murit ea. Acum, la vârsta de douăzeci şi şapte de ani, pot spune că nu regret absolut nimic. Am ajuns aici pentru că m-am lăsat descoperit; după mama nu am mai iubit nici o altă fiinţă, şi singurele mele contacte au fost cu banii. Nu am avut o prietenă, niciodată.
Visarea îmi cuprindea mintea în timp ce îmi aminteam miile de detaliile ale trecutului meu. Vroiam să mă adâncesc într-o lume în care aveam parte de alte lucruri, unde nu eram într-o celulă rece, ce nu făcea decât să îmi aminteasă de singurătate. Aceea pe care am simţit-o după ce ea a murit.
Am adormit, fără să mă mai gândesc la trecut, fără să îmi amintesc chipul ei angelic şi gingaş.
Zgomotul produs de gardieni a reuşit să mă trezească, iar eu am înjurat printre dinţi. I-am auzit vorbindu-mi, atât de neinteresant. Aveam nevoie de o oglindă, să îmi văd părul, şi chipul. Am renunţat însă la această dorinţă când mi-au fost puse nişte cătuşe asupra mâinilor, şi am fost aruncat într-o dubă.
- Mai uÅŸor, suntem ÅŸi noi oameni.
A reuşit să spună unul dintre " colegii " mei de suferinţă. Am râs auzindu-l. Pentru ei eram doar nişte marionete. Oare nu realizase asta? Eu da, după doar un an de închisoare. Am auzit pe unul din gardieni spunându-mi ceva, dar nu am întors privirea.
- Niiro, păpuşă, să faci treabă bună în Europa.
Asta îmi amintise de clipele mele intime cu unii din gardieni. Era singura metodă prin care puteam prinde şi eu câteva ţigări, droguri sau băutură. Şi era destul de distractiv, acceptam doar pe cei ce arătau acceptabil. Sunt homosexual, pentru că nu aş putea fi cu o femeie, niciodată. Fiecare fiinţă de gen feminin îmi aminteşte de mama, iar eu nu pot fi pervers cu cea mai dulce fiinţă. M-am rezumat la bărbaţii din jurul meu, asupra lor stârnesc dorinţe sexuale.
Drumul era destul de anevoios, iar eu priveam fiecare jegos din jurul meu. Erau atât de neitneresanţi, şi aveau nişte chipuri atât de lipsite de vlagă. Oare şi eu arătam la fel? Mă înspăimânta acest gând. În timp ce dubiţa mergea, eu am reuşit să îmi pun gândurile în ordine, şi să pun la cale un plan, era simplu şi stupid, însă nu aveam ceva mai bun pentru rataţii din jurul meu.
- Şofer, am nevoie. Am început să vorbesc, probabil că era de la sine înţeles de ce am nevoie.
- Niiro, nu opresc. Îmi spuse cel din faţă. Eram cunoscut de fiecare poliţist în parte, eram destul de faimos. Ce puteam să zic?
- Ori opreşti maşina asta, ori o să regreţi mai târziu. Am strigat eu, oarecum iritat, iar maşina s-a oprit. Cum crezusem, mult prea fraieri. Am ieşit, condus de unul dintre gardieni, şi mi-am permis să iau o distanţă de câţiva paşi. Am stat preţ de câteva clipe aşa, după care m-am întors, trăgându-i un picior în burtă prietenului meu. Cum era evident, nu putea fi doborât doar dintr-atât, însă pistolul său era destul de folositor. Prinzându-l în cele două mâini, legate de cătuşe, am tras pe trăgaci, iar glonţul a aterizat în capul gardianului. Am reuşit să fug, în pădurea întinsă în jurul meu, fără ca cineva să mă urmeze. Era mult prea întuneric pentru a risca. Fugind, destul de repede, am realizat că aceea nu era o pădure, ci mai degrabă un parc.
Norocul era de partea mea, pentru a doua oară în această seară. Doi bărbaţi stăteau pe una din bănci. Am reuşit să mă strecor în spatele lor, şi l-am lovit pe unul dintre ei, astfel încât să leşine. Pe celălalt l-am ameninţat cu pistolul.
- Uite ce e, am nevoie de nişte haine. Dezbracă-te, sau pe prietenul tău şi nu îţi fac nimic. Stăteam în întuneric, iar chipul nu îmi putea fi zărit. Am primit ceea ce vroiam şi după ce am fost sigur că cei doi plecaseră, m-am schimbat în noile haine, şi am plecat. Cătuşele am reuşit să le sparg cu un bolovan, mai mare. Erau de o calitate prea proastă.
Dimineaţa a sosit destul de curând, iar eu nu mi-am putut aminti unde eram, sau cum ajunsesem aici. Mă aflam într-un bloc, unul destul de rafinat. Oare ce căutam aici? Un sunet uşor se aude, era un câine.
- Prietene, cum am ajuns eu aici? Câinele era destul de mare, cu o blană lungă, albă. Atât de curat. Purta o zgardă, dar când am vrut să îl ating, un băiat blond, înalt şi cu ochii verzi a apărut. Arăta atât de bine.
- Hei, te-am găsit noaptea trecută în acest bloc, şi te-am lăsat să stai. Mi-a analizat hainele. Atunci mi-am trecut şi eu privirea spre ele, eram îmbrăcat formal, într-un costum negru. A continuat să vorbească. Nu pari huligan, cu toate astea, ai vreo explicaţie?
Am râs. Puteam să îi spun ce s-a întâmplat?
- De fapt am. Firma mea a dat faliment, şi apartamentul meu mi-a fost confiscat. Am nevoie de un loc pentru câteva zile, unde să locuiesc. Crezi că mă poţi ajuta?
Mi-a întins mâna, iar eu am întins-o pe a mea. M-a ajutat să mă ridic, deşi nu era nevoie.
- Uite, eu sunt poliţist. Poţi să stai câteva zile la mine, asta pentru că te place câinele meu. El nu place pe oricine, dar nu te vreau pentru mai mult de patru zile în casa mea.
Am râs la vorbele lui. Puştiul nu ştia în ce se bagă. Un mafiot în casa unui poliţist, înebunise? Totuşi, era bine. Când eram în închisoare am reuşit să îmi şterg datele personale, şi fotografia, aşa că nimeni nu ştia cum mă numesc, sau cum arăt.
- Eu sunt Niiro, puştiule. Mulţumesc, o să te plătesc, după ce îmi rezolv problemele. Am mers după el, în timp ce acesta mi-a deschis uşa apartamentului său. O locuinţă atât de primitoare, însă gândul meu stătea doar la băiatul blond. Arăta atât de apetisant. Putea un criminal, ca mine, să reziste unei asemenea tentaţii? Mi-am trecut limba peste buze la acest gând.
- Nu prea sunt un puşti, ştii, am douăzeci şi unu de ani. A spus el, oarecum iritat de cuvintele mele. Părea totuşi un băiat inteligent. Iar eu nu mă referam doar la vârstă, ci la experienţa de viaţă. Nu îi explicam şi lui asta. Un poliţist nu ar înţelege niciodată un criminal.
- Iar eu douăzeci şi şapte, şi nu fac anunţuri matrimoniale. Pot să fac şi eu un duş? Cum am mai zis, plătesc.
Roşi puţin la cuvintele mele. Nu ştia ce perversităţi îmi treceau mie prin minte. Mi-am abţinut gândul.
- Desigur! Mi - a arătat drumul spre baie, şi mi-a adus nişte haine, ce nu erau ale lui, erau prea mari. Am intrat sub duş, şi am dat drumul la apă. Am început să mă gândesc la noua mea situaţie. Ar fi fost amuzant să fiu închis de acest băieţel. Cu toate acestea, nu mai simţisem aşa ceva pentru o persoană pe care de abia o cunoscusem. Blond, ochii verzi, tipul meu de băiat. Timid şi inteligent. Păcat că era poliţist.
Am lăsat apa să se scurgă pe trupul meu, când am auzit uşa de la baie deschizându-se. Deja mă dorea?
Capitolul 2
Am auzit un zgomot ce venea de la uşa din baie şi m-am gândit că trebuia să vină de la el. Imposibil, nu putea să termine duşul aşa de repede, mi-am spus în timp ce mă ridicam de pe fotoliul din living. Când am ajuns în faţa băii am găsit uşa deschisă şi pe câinele meu împingând-o la perete. L-am apucat de zgardă şi l-am tras afară închizând uşa după mine. Am încercat să nu mă uit la bărbatul ce se afla sub duş, însă nu m-am putut abţine definitiv. Şi, trebuie s-o recunosc, arăta aşa de bine. La ce mă gândesc? Am primit în casă un străin pe care l-am găsit pe scara blocului, ce a fost în capul meu? Şi totuşi, sunt poliţist, nu are ce să-mi facă, iar el nu e criminal, e doar ghinionist.
M-am aşezat din nou pe fotoliul confortabil în timp ce mângâiam blana catifelată a câinelui, însă gândul tot la el îmi era. Nu-mi puteam scoate imaginea acelui bărbat care acum se afla în baia mea.
A ieşit de la duş îmbrăcat doar cu perechea de pantaloni pe care i-am dat-o, bluza o ţinea în mână. I-am admirat liniile perfecte ce-i conturau pectoralii bine dezvoltaţi, probabil înnebuneam. I-am întâlnit privirea pătrunzătoare şi m-am simţit imediat incomod. De ce trebuia să mă privească atât de intens de parcă ar vrea să mă sfâşie în bucăţi?
- PuÅŸtiule, nu mi-ai spus cum te cheamă. A spus dintr-o dată făcându-mă să tresar la vorbele lui. ÃŽncă îmi spunea „puÅŸtiâ€, iar pe mine mă enerva modul superior în care mi se adresa. Până la urmă eu eram „şeful†aici, în fond, era casa mea.
- Sunt Shiro, am spus scurt, dar tăios. Åži încetează să mă mai strigi „puÅŸtiâ€, a trecut de mult majoratul. Am adăugat simÅ£indu-mă mai sigur pe mine de data asta.
- Şi cum ai prefera să te strig? „Iubire�
M-am înroşit tot la vorbele lui, cu siguranţă, faţa mea ar fi putut fi confundată cu o sfeclă dacă aş fi stat lângă una. Simţeam cum sângele mi se urcă la cap, ca mai apoi să coboare încet înţepându-mi fiecare por din piele. Mă simţeam incomod şi iritat când el ar fi trebuit să fie aşa, însă calmul său mă intimida şi mai mult cu fiecare secundă care se scurgea.
- E bine doar Shiro, poţi să-mi spui pe nume, am rostit mai enervat ca niciodată.
- În regulă, Shiro, iubire, a spus el întrocându-se către canapea. Nu-mi venea să cred, o spusese din nou, o făcuse intenţionat pentru a vedea cât de serios am fost când i-am vorbit mai inainte.
M-am ridicat din nou de la locul meu, de data asta pentru a-l da afară din casă. Făcusem o greşală când am avut încredere în el şi aveam să schimb asta. M-am îndreptat furios către el pentru a-l scoate afară, cu sau fără ca el să îşi dea acordul. Am ridicat mâna, probabil pentru a-l lovi, fiindcă nu mai suportam felul în care se comportase, însă el a fost mai rapid şi mi-a prins mâna. Căldura pielii sale m-a făcut să tremur când mâna lui a venit în contact cu a mea într-un mod blând şi, în acelaşi timp, suficient de puternic pentru a-mi opri pumnul. Atingerea lui mă făcea să simt o înţepătură în vene ca şi când pielea sa ar emana un venin mortal care mi-a pătruns în sânge. Fiorul se răspândea în tot corpul, iar eu mă luptam cu otrava care curgea prin fiecare celulă. Dar, aşa de repede precum mi-a prins pumnul, mi-a lăsat mâna să cadă pe lângă corpul stors de vlagă.
- Scuze, nu credeam că te deranjază atât de rău. Nu am vrut să te supăr, promit să nu-ţi mai fac probleme, doar lasă-mă să stau la tine.
Am acceptat evident, ce puteam face? Cum puteam eu să mă împotrivesc lui? Nu voiam să-mi răspund, de altfel erau doar nişte întrebări retorice, eu, chiar şi poliţist fiind, nu mă puteam împotrivi lui Niiro.
„Niiro†cât de fermecator suna numele lui în urechile mele, atât de delicat şi în acelaşi timp tăios, periculos. În mod normal, aspectul fizic reflectă imaginea sufletului, însă încep să cred că niciodată nu îl voi cunoaşte pe tipul acesta. Pentru el nu se aplică regula, el însuşi era o excepţie, poate din cauza frumuseţii lui...
- Sunt puţin cam obosit, şti, scările nu sunt un loc prea bun unde să-ţi petreci noaptea. Unde aş putea să mă întind câteva ore? Mi-a spus plictisit căutând cu privirea un pat sau orice suprafaţă pe care să poată dormi. Eu încă îl priveam deşi el se aştepta să îi dau un răspuns şi să încetez să mă mai holbez. Într-un târziu, am deschis gura, deşi încă nesigur de ce aş putea spune:
- Am doar un pat ÅŸi...
-Nu-i nimic, mi-a răspuns imediat deşi nu i-am cerut să o facă. Acum, regretam că nu i-am spus de prima dată că nu eram dispus să-mi împart camera cu cineva şi că nu aveam de gând să dorm cu el. Dacă într-un moment de neinspiraţie voi face ceva ce voi regreta mult timp, sau dacă el va fi acela? Pot dormi de canapea, a adăugat făcându-mi pulsul să revină la normal.
S-a întins încet pe canapea expunandu-şi trupul sub lumina lustrelor din cameră. M-am oferit imediat să-i aduc o pătură cu care să se acopere, dar el mi-a spus că nu era nevoie. Totuşi, simţeam nevoia să-l protejez, deşi eu nu aş fi putut, iar el probabil nu avea nevoie. După ce l-am acoperit mi-a mulţumit în şoaptă, de parcă îi era teamă că vocea sa mă va alunga de lângă el.
M-am aşezat pe fotoliu sprijinindu-mi bărbia în palme şi privind stropii de ploaie care pictau fereastra. Întotdeauna mi-a plăcut să privesc cum picaturile de apa cad din cer în continuu, dar nu şi acum. De ce aş fi privit un lucru atât de simplu şi de plictisitor ca ploaia, când lângă mine dormea unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi pe care îi văzusem vreodată? Mi-am îndreptat din nou privirea spre el admirându-i părul moale de un roşcat închis cu uşoare nuanţe de şaten pe alocuri. Mi-am trecut instinctiv mâna prin părul meu, probabil din dorinţa de a-l atinge pe al lui. Cu siguranţă părul meu blond şi aspru la atingere nu se putea compara cu al lui Niiro. Mi s-a spus de multe ori că arăt bine, că sunt dorit de fete şi invidiat de băieţi, iar eu am crezut atunci, acum însă nu mai cred. Văzându-l pe el, trupul său perfect, părul catifelat, buzele moi şi pielea mătăsoasă, ştiam că eram un chici pe lângă el. Nimic din ce aveam eu nu mă putea face superior lui, nici părul blond şi ochii albaştrii şi nici îmbrăcămintea mereu aleasă cu grijă sau cei doi cercei din ureche.
Telefonul a vibrat din senin făcându-mă să tresar şi să mă grăbesc să aflu cine mă suna aşa insistent. Am văzut numărul şefului de poliţie şi am ieşit repede din cameră pentru a-i răspunde. Doar ce am răspuns la telefon şi el deja închisese. Am apucat doar să aud că îmi spunea să vin la secţie şi să îi spun un „da†plictisit, însă pentru el a fost suficient.
Am înjurat în gând înainte să ies din casă, de ce trebuia să mă duc la secţie pe o vreme ca asta şi în timpul meu liber? Sper ca măcar să mă fi chemat pentru un motiv întemeiat şi nu pentru orice fleac aşa cum face de fiecare dată.
Ajuns la secţie, jumătate ud, jumătate plin de nervi, m-a întâmpinat şeful care m-a pus să-l urmez. M-am conformat repede şi am mers după el până într-o cameră unde urma să discutăm.
- Ei bine se pare că un fost prizonier a evadat ieri tocmai când încercam să-l transferăm într-un penitenciar. Datele lui au disparut, iar poliţiştii de acolo nu pot să ne spună din ce motiv. Singurul lucru pe care îl ştim e că era un bărbat roşcat de peste 25 de ani. Numele, nu sunt sigur, dar cred că e Kataki, însă informaţiile astea sunt luate doar din amintirile poliţiştilor care-l păzeau. Fir-ar sunt înconjurat numai de incompetenţi, a spus el aprinzându-şi o ţigare şi plimbându-se prin cameră fumând pentru a-şi mai potoli nervi.
Am încercat să mă gândesc la informaţiile pe care mi le dăduse, dar eram prea plictisit pentru a-l ajuta la acest caz şi prea iritat din cauza vremii de afară. Până la urmă am decis că, dacă voiam să-mi păstrez slujba, nu trebuia să stau cu mâinile în sân. Am speculat puţin la datele pe care mi le dăduse şi m-am gândit că odată ce ancheta i-a fost dată lui, tipul trebuia să fie prin zonă...
- Tu ce spui? Ai ceva informaţii despre asta? S-a întâmplat ceva ciudat zilele astea? Mi-a spus deodată fără a-mi mai lăsa timp să mă gândesc.
- Nu, e prima dată când aud de această evadare. Ştiţi unde a avut loc? Am întrebat eu ocolind intenţionat ultima întrebare.
- Pe autostrada care trece pe la marginea oraşului. Un poliţist spune că pe la kilometrul 235, mi-a răspuns puţin iritat că nu i-am oferit nici măcar o informaţie care să-ajute.
I-am cerut apoi un portret în creion, dar nimeni nu putuse să-l descrie suficient de bine pe evadat pentru a i se face un astfel de portret, aşa că nu am mai insistat. Mi s-a spus ca de obicei să fiu cu ochii în patru şi să raportez orice schimbare care ar putea ajuta la caz. Aşa cum mă aşteptam, nu mi s-a spus să lucrez la anchetă şi probabil nici nu mi se va cere. Îi va lăsa pe cei mai înaintaţi în meserie decât mine pe motiv că se vor descurca mai bine. Un sentiment acut de invidie m-a străpuns şi m-am întors imediat acasă.
După ce m-am luptat cu ploaia pentru a doua oară în acea zi, am ajuns în apartamentul călduros de la etajul trei al unui bloc modest. Am deschis uşa păşind înăuntru ud leoarcă şi m-am descălţat la intrare. Era destul de tarziu afară, însă ploaia încă nu încetase să ude trotoarele oraşului.
Într-o secundă Niiro era la uşă întâmpinându-mă cu o privire serioasă. Era îmbracat în alte haine decât cele pe care i le-am dat eu în acea dimineaţă, însă nu l-am întrebat de unde le avea. În fond nu mă interesa cu ce se îmbrăca, era alegerea lui. S-a sprijinit de tocul uşii privindu-mă cum îmi dădeam jos geaca neagră la fel de udă ca şi restul hainelor.
- Unde ai fost? M-a întrebat el în loc de orice altă introducere. Nu-mi venea să cred că avea tupeul de a mă trage la răspundere în propria mea casă.
- Nu te interesează pe tine unde am fost sau ce am făcut, i-am tăiat-o brusc. Şi mai bine arată-mi un act de identitate!
A incremenit când i-am spus acele cuvinte şi sarcasmul din vocea sa i-a pierit imediat. Ce puteam să înteleg eu din asta? Că el era criminalul căutat de poliţie? Pielea mi s-a făcut de găină şi am început să tremur, iar frigul nu avea nicio treabă pentru felul în care am reacţionat. Dacă se dovedea că el era criminalul ce avem să fac? Acum eram îmbrăcat în civil şi nu aveam nicio armă asupra mea. Prost ce eşti, mi-am spus în gând.
El a căutat un timp prin buzunar până ce a găsit un buletin uÅŸor îndoit la capete. Am înghiÅ£it în sec ÅŸi în timp ce mi l-a întins cu o nepăsare vizibilă. L-am apucat repede cu mâna stângă care tremura încet ÅŸi speram ca el să nu fi observat asta. M-am uitat întâi la poză pentru a fi sigur că era el, însă nu era niciun dubiu că aceea ar fi faÅ£a lui. Când am ajuns la nume, un nod mi s-a pus în gât ÅŸi am inspirat de teamă că mă voi sufoca, îmi era frică să-l citesc. Dar mi-am luat inima în dinÅ£i ÅŸi am aruncat o privire peste actul pe care mi-l înmânase. Am citit cu voce tare „ Niiro Ranmaruâ€. Când am văzut că mă înÅŸelasem în legătură cu identitatea sa, am răsuflat uÅŸurat ÅŸi încordarea a început să-mi dispară.
- Da, aşa mă cheamă. Scuze că nu m-am prezentat de la început cu numele întreg. Trebuia să-mi dau seama că, dacă eşti poliţist, vei fi foarte bănuitor în privinţa mea, mi-a spus cu un zâmbet relaxat. Hei, mai bine ai face un duş, ai să răceşti!
Mda...avea dreptate, chiar aveam nevoie de un duş şi nişte haine uscate, iar el se gândise la asta. Nu avea cum să fie el acel criminal dispărut, iar eu l-am suspectat degeaba. Am intrat la duş cu acest gând contrazicându-mă întruna. Măcar mai rămăseseră aproape trei zile până când el va pleca de aici, însă nu eram sigur dacă asta mă bucura sau nu.
Capitolul 3 [by Teh]
Momentele fericite din trecutul meu erau încă prezente în sufletul meu, vroiam să scap de amintiri şi totodată să le păstrez...
M-am aşezat pe canapeaua din sufragerie şi am început să schimb canalele. Ţineam telecomanda televizorului mult prea strâns în mână, însă nu mi-am dat seama de acest lucru, era în firea mea să fiu atât de agresiv şi totodată gentil. Am auzit uşa de la baie deschizându-se şi mi-am dat seama că micul meu inamic, care arăta atât de bine , ieşise de la duş . Îmi venea să râd doar la acest gând. Eu în casa unui poliţist, sărcaul puşti, nici măcar nu ştia ce îl aşteaptă alături de mine. Nu aveam de gând să îl ucid, nu eram atât de insensibil, poate doar să îl violez puţin. Gândurile mele s-au oprit pentru câteva secunde, pentru a realiza după ce conţinut stupid puteau să aibă. Nu mă gândeam decât să fac rău. Câinele lui mare şi alb s-a aruncat, dintr-o dată, pe canapea, lângă mine. Îmi plăceau mai mult pisicile, dar observam că această creatură nu îşi dădea seama.
- Mişcă de lângă mine, potaie. I-am spus eu zâmbind, dar câinele s-a apropiat de mine şi mi-a lins mâna. Am început să râd, ironic.
- Ce creatură proastă mai eşti ,zău. Ştiam că nu mă înţelege, dar simţeam nevoia unei conversaţii. Prins în discuţia mea cu câinele, discuţie prea stupidă, purtată doar de mine, nu am realizat cum blondul apetisant s-a apropiat de mine, cu zâmbetul pe buze şi cu o oarecare frică pe chip. Atât de înspăimântat era de mine? Nu prea conta, oricum aveam de gând să îl mănânc.
- Văd că te înţelegi foarte bine cu câinele meu, mă bucur.
- Cu potaia asta? Cred că glumeşti, e mai prost ca .... Urma să zic : ' ca toţi deligvenţii cu care am avut ghinionul să cad în celulă ' dar m-am oprit când am realizat că el nu ştia că eu eram un fost puşcăriaş, actual fugar, căutat de lege, criminal, traficant de droguri..un mafiot. - e mai prost ca un papagal. Nici măcar nu ştiam dacă papagalii erau proşti, era prima dată când spuneam ceva atât de stupid. Am râs în sinea mea, dar se pare că pe el îl deranjase comparaţia, pentru că a început iar cu crizele lui.
- Uite ce e, te las să stai în casa asta şi tu reacţionezi aşa? E câinele meu şi nu ai niciun drept să reacţionezi aşa. Retrageţi cuvintele acum sau pleacă din casa mea, m-ai înţeles?
Care era problema lui oare? Nu înţelegeam cum o persoană poate fi aşa de impulsivă şi să lucreze în domeniul poliţiei, de fapt... majoritatea poliţiştilor erau cretini. Am început să râd la reacţia lui şi m-am ridicat de pe canapea, trecând pe lângă el. L-am văzut cum a prins o culoare rozalie în obraji şi cum s-a ferit atunci când am ajuns în dreptul lui. Nu aveam de gând să îl ating, ci mă îndreptam spre uşă. Mă vroia afară, puteam pleca. Adevărul era că în orele cât fusese el plecat aşa făcusem şi eu. Îmi rezolvasem problema, cu totul. Banii îi recuperasem deci eram la fel de bogat ca... probabil chiar mai bogat decât întreaga secţie de poliţie la care lucra el. Îmi reglasem conturile cu nevasta închipuită şi aveam şi documente false, cu toate astea mai vroiam să petrec câteva clipe cu poliţistul blond, puştiul avea personalitate. Însă nu puteam face asta dacă nu mă ruga. Ştiam că o va face oricum, pe mine nimeni nu mă refuză, pentru că nu întreb pe nimeni. Eu refuz, pentru că sunt întrebat de toţi.
- Unde pleci? M-a întrebat cu un glas puţin speriat, chiar îi păsa că plec.
- Nu mi-ai zis tu să plec dacă nu îmi retrag vorbele? Nu pot să îmi cer scuze pentru că am jignit un câine, şi că l-am comparat cu un papagal. Ce prostie, mi se pare că ai mai puţin de cinsprezece ani, cu siguranţă aşa te porţi. Nu ţi-aş da mai mult de treişpe dacă nu te-aş avea acum în faţă. Adevărul e că arăţi prea bine ca să fi un aşa copilaş. Am râs la un gând pervers ce s-a revărsat în mintea mea, iar el se părea că nu îl observase.
- Cine eşti tu să zici asemenea lucruri? Uite ce e , atâta timp cât stai în casa mea îmi urmezi regulile. Mă înţelegi?
Am mers mai aproape de el şi mi-am trecut o mână în spatele capului său, trăgându-l aproape de faţa mea. A încercat să îmi scape, însă nu avea cum. Puterea mea nu se compara nici pe de parte cu a lui, dacă ar fi luptat contra mea cu siguranţă nu aş fi avut pe cine să bat. Faţa mea era la o distanţă foarte mică de a lui. Îi puteam simţi respiraţia.
- Puştiule , tocmai asta am zis, o să plec de aici, aşa că nu o să fie nevoie să îţi respect regulile, sau cum le numeşti tu ? O să merg acasă, presupunând că am o casă... iar tu o să poţi rămâne singurel şi liniştit în zonă, jucându-te cu maşinuţele tale de poliţie, de jucărie evident. Oricum nu vrei să ai un gay pe cap, cred. Asta dacă nu o să îţi placă ce urmează să îţi fac.
Am zâmbit pervers şi mi-am trecut limba peste buzele sale. A încercat să se desprindă din strânsoare dar nu avea sens, îi prinsesem mâinile şi nu aveam de gând să îi dau drumul. L-am sărutat şi i-am muşcat buza inferioară. Un firicel sângeriu a început să se scurgă pe bărbia lui catifelată, iar eu l-am lins, la fel de pervers cum îl privisem. Mi-am introdus limba în gura lui şi am început să mă joc. I-am scos tricoul ce îl purta, era de culoare albă şi se potrivea cu pielea lui. După ce am îndepărtat un obiect, adică unul din obiectele vestimentare, l-am aruncat pe canapea, iar eu m-am pus deasupra lui. Am început să îi pipăi abdomenul. Era lucrat, dar nu semăna nici pe departe cu al meu, ceea ce îl făcea atât de apeitsant. Era aşa de mic în comparaţie cu mine, atât de blând şi atât de ... blond. Păream a fi două firi atât de diferite, venind de la Poli opuşi... Însă magneţii de poli opuşi se atrag. Am început să îi ling sfârcurile şi să i le muşc agresiv. A încercat să spună ceva însă i-am închis gura cu un sărut. Scotea nişte zgomote ce îmi păreau a fi geamăte. Îi plăcea , cum i-ar fi plăcut oricui. În cele din urmă părea să fie la fel ca ceilalţi, sau poate că nu. Era cel mai vorbăreţ tip pe care îl întâlnisem vreodată, şi atât de energic că mă făcea să par un bătrânel ramolit. Am râs la gândul ăsta, în sinea mea. Am continuat micul joc şi i-am desfăcut pantalonii. Într-un moment în care gurile noastre nu erau lipite el a început să vorbească, să se isterizeze.
- Ce faci? Lasă-mă idiotule, dă-mi drumu. Ce faci? Dă-mi drumu nu înţelegi?
Nu l-am băgat în seamă şi i-am aruncat pantalonii undeva pe podea, i-am lins abdomenul şi i-am muşcat din nou sfârcurile. Purta o pereche de boxeri albi, îi veneau bine, arăta sexi.
- Poate că vrei să îţi dau drumul dar corpul tău nu are aceaşi părere. Te-ai înroşit în obraji ca un adolescent îndrăgostit, trupul tău tremură la atingerile mele şi inimii tale îi accelerează bătăile când mă apropii de tine.
În timp ce îi spuneam asta am realizat că potaia, adică scumpul şi dragul său căţeluş se uita la noi. Avea limba scoasă şi scotea un sunet ce mie mi s-a părut a fi gâfâit.
- Ce câine pervers ai! Am râs în timp ce am spus asta şi m-am ridicat de pe canapea, lăsându-l să răsufle. Am scos o ţigară din buzunarul drept şi am aprins-o cu bricheta ce se afla în pachet. Am început să trag din ea lăsând fumul să se aşterne în cameră. Micuţul Shiro îşi căuta hainele în timp ce eu mă amuzam de reacţia lui. În orice moment urma să explodeze. S-a aşezat în faţa mea, într-o poziţie defensivă şi în timp ce îşi adunase hainele , îmbrăcându-se cu ele îşi luase şi pistolul în mână. L-a aţintit asupra mea, deşi mâna îi tremura şi a început să mă ameninţe.
- Niiro Ranmaru ieşi chiar acum că de nu... te împuşc. Vii în casa mea şi îmi faci asta, te-aş putea aresta chiar în acest moment. Şi stinge ţigara aia, nu fuma în apartamentul meu!
Am început să râd la ameninţarea lui şi am aruncat ţigara pe podea, după care am strivit-o cu piciorul stâng. A urmat un moment de tăcere după care a început să vorbească iar.
- Nu auzi bine? Fă stânga-mprejur şi mişcă din casa mea.
- Cred că prefer să mă arestezi. În caz că nu ştiai pistolul ăla nu are pic de gloanţe în el. La spusele mele a început să clatine pistolul şi să îi verifice cartuşul. Absolut gol, aşa cum îi spusesem. Ce fel de poliţist era el? Sau îl intimidam eu prea tare?! În orice caz arăta prea bine pentru a-i reproşa ceva. Am continuat să vorbesc. Eu am recunoscut, sunt homosexual, sper că ştii ce înseamnă pentru că nu am de gând să îţi explic, deşi la cât de copil eşti... Nu bag mâna în foc că ai ştii. Oricum ar fi mă atragi prea tare, şi se poate să te mai vizitez, nu prea îmi este frică dacă mă arestezi sau nu, oricum nu ai face-o, la cât de mult te intimidez. Şi puştiule ştiu că şi tu mă placi, mai bine recunoaşte-o, îţi voi da o bomboană , iubire, dacă faci asta.
M-am apropiat de el şi i-am aruncat pistolul din mână. L-am sărutat iar el nu a făcut nimic pentru a se împotrivi, aveam impresia că de această dată îmi răspundea la sărut. Pentru a face situaţia cât mai încinsă mi-am desprins buzele de ale sale şi m-am depărtat de el. Am mers la uşă pentru a mă încălţa dar el m-a urmat.
- Unde te duci? Hei... Adică, pleacă şi nu te mai întoarce pentru că te voi aresta. Mă înţelegi? Pleacă!
Chiar aveam de gând să plec, dar dacă îmi ordona el asta lucrurile se schimbau. Altă idee îmi venise în minte. Ce aveam să mă mai distrez cu băieţelul ăsta. M-am întors la el şi am plecat în bucătărie. L-am auzit venind cu paşi repezi după mine. Am deschis frigiderul căutând o bere, pe care bineînţeles nu o avea. De abia intrase în încăpere când i-am adresat o întrebare.
- Măi, dar tu chiar nu consumi alcool? Nu îmi vine să cred că nu ai nici măcar o bere în frigideru' ăsta. Da' ce dracu, nu îmi spune că tu bei apă când ţi-e sete?!
Se uita ciudat la mine, oarecum speriat şi totodată fascinat. Am decis că era timpul să dau drumul la blândeţea mea ascunsă. Am mers către el şi mi-am pus o mână în capul lui, mângâind şuviţele blonde.
- Uite iubire, nu te voi teroriza decât vreo trei zile, după care dispar din viaţa ta definitiv. Dar chiar nu am unde să mă duc, aşa că lasă-mă să stau aici, promit să mă revanşez, o să îţi scriu un cec după, pentru că m-ai suportat. Plus că e atât de distractiv să stau cu tine că nici măcar nu aş vrea să încerc să stau în altă parte. Ştii - când am spus asta mi-am luat mâna din părul său şi i-am apucat bărbia în două degete, cel arătător şi mijlociu, şi privindu-l în ochi am continuat - eşti atât de interesant că nici dacă aş avea o viaţă întreagă la dispoziţie să te cunosc nu mi-ar ajunge. Fii tu un cetăţean bun şi suportă-mă. I-am zâmbit şi cred că şi el a făcut acelaşi lucru, nu m-am uitat la el ca să verific, ci m-am îndreptat spre ieşire , după ce m-am încălţat a apărut şi el şi mi s-a adresat, îngrijorat.
- Unde pleci? E OK poţi sta aici, serios. Înţeleg că nu ai unde să te duci... poţi să.. Devenise oarecum alarmat.
- Calmează-te iubire, nu te părăsesc. Merg să iau nişte bere, doar nu te aştepţi să trăiesc cu lapte. Am zâmbit şi am ieşit afară. Când am ajuns afară din clădire am simţit picăturile reci de ploaie. M-au făcut să îmi amintesc de mama şi de trecutul meu , atât cât şi de uciderea fratelui meu. Îmi aminteam zâmbetul frumos al mamei mele şi părerile jalnice ale frăţiorului meu asupra realităţii. Trădătorul... Îmi lipsea fiinţa cu chip de înger . Când am ajuns în magazin o vânzătoare drăguţă m-a servit, am fost mai politicos ca oricând. Era o femeie cum şi mama mea fusese, oare de ce nu puteam uita răul făcut ? Nici măcar amintirea zâmbetului ei nu ştergea greşelile făcute de mine. Cu toate astea un spirit energic m-a cuprins atunci când am realizat că în apartament mă aşteaptă un puşti blond, cu ochii albaştrii , gata să fie devorat.
Capitolul 4
Începusem să mă plimb neliniştit prin casă aşteptându-l pe Niiro să se întoarcă de la magazin. Nu ştiu dacă mă comportam astfel fiindcă nu aveam ce face sau pentru că îmi era teamă că nu se va mai întoarce la mine. Nu aveam niciun motiv pentru care să mă îngrijorez în privinţa lui şi totuşi, dădeam târcoale camerei aşteptându-l.
În cele din urmă m-am aşezat pe canapeaua din apropiere şi, câteva minute mai târziu, am auzit uşa deschizandu-se. Imediat m-am grăbit către uşă probabil pentru a-l întâmpina. L-am vazut intrând înăuntru într-un mod elegant şi atât de spectaculos, însă probabil el nu şi-a dat seama de felul în care păşea. Era normal, pentru el era un lucru obişnuit să se mişte astfel, dar pentru mine era ceva nou, fascinant. I-am privit chipul fără să vreau, însă, când s-a uitat şi el către mine, mi-am îndreptat instinctiv ochiii în jos simţind cum obrajii îmi iau foc. S-a descălţat şi a lăsat cutiile de bere pe frigider într-o linişte apăsătoare care mă făcea să mă simt ciudat, ca şi când locul meu nu era acolo. Cu toate astea nu voiam să plec, ci am preferat să rămân lângă el uitându-mă la el cu nişte priviri insistente.
Deodată, Niiro s-a apropiat de mine fără să mă anunţe, iar eu eram pregătit să îl îndepărtez în cazul în care ar fi vrut să mă sărute din nou. Probabil că nu aş fi reuşit să fac nimic mai mult decât prima dată, însă nici măcar nu mai eram sigur dacă voiam să o fac. Ce spun? Cum aş putea să fiu de acord ca un bărbat să mă sărute? Oare mi-am pierdut minţile de tot? Nu ştiu care era adevărul şi nici nu eram în stare să mă gândesc la unul, dar ştiam că o parte din mine, nu ştiu cât de mare, dorea să fie sărutată de acel tânăr roşcat.
- Ce mai faci, iubire? Mi-a spus cu un zâmbet larg pe chip. Nu ştiu cum a ajuns ca apelativul pe care i-l interzisesem să fie exact felul în care mi se va aderesa. Ţi-a fost dor de mine? A continuat în timp ce îşi băga mâinile pe sub tricoul pe care îl purtam.
În acel moment aş fi vrut să-l îndepărtez, dacă nu mi-ar fi prins mâinile într-o strânsoare atât de puternică. Nu înteleg cum de eu, fiind poliţist, nu puteam să mă eliberez din mâinile sale şi cum de el avea atât de multă forţă pentru a mă imobiliza. Nu am putut să mă gândesc prea mult la acest lucru fiindcă, în următoarea clipă, am simţit cum cineva mă îmbrânceşte până când am ajuns întins pe podea cu Niiro deaspura mea. Când mi-am dat seama ce mi se întâmplă, am încercat să-l fac să mă lase în pace:
- Dă-te de pe mine! Am icnit în timp ce-l împingeam cu toată puterea pe care o avem. Degeba, el nu s-a clintit niciun milimetru de pe mine, iar eu am rămas ţintuit pe suprafaţa tare din lemn.
- Mm...de ce aş face-o? Tu mi-ai cerut să nu plec şi aproape că erai în stare să mă rogi să răman. Acum, suportă consecinţele, mi-a răspuns la scurt timp după protestul meu.
Apoi, am simţit cum îşi trece unul dintre degete pe suprafaţa buzelor mele îndeajuns de mult pentru a le îndepărta cât pentru un sărut. Imediat, buzele lui au venit în contact cu ale mele mângâindu-le cu atingerea lor mătăsoasă, iar limba sa şi-a făcut loc până înăuntrul gurii mele. Am încercat să-mi întorc capul, dar mi-a prins bărbia cu o mână imobilizandu-o şi forţandu-mă să continuăm sărutul.
Am crezut că după ce a rupt mrejele acelui sărut, va fi satisfăcut şi mă va lăsa în pace, însă m-am înşelat. A început să-mi ridice tricoul printr-o mişcare aproape instinctivă apoi l-a aruncat în celălalt capăt al camerei. Eram ameţit de felul în care decurgeau lucrurile şi mi se părea că totul e mult prea repede pentru a putea suporta.
I-am simţit limba catifelată pe pielea gâtului trasând linii umede de salivă şi am ştiu că era prea mult şi că trebuie să-l opresc cumva. Cum singura cale prin care mă mai puteam împotrivi era glasul, am deschis gura în speranţa că voi putea să spun ceva:
- Opreşte-te şi ridică-te odată de pe mine! Ai mers prea departe! A fost singurul lucru pe care am putut să-l rostesc înainte ca faţa să-mi ardă din nou. Limba lui coborâse până aproape de marginea pantalonilor, iar eu abia mă puteam concentra să vorbesc.
- Cât de copil poţi să fi! Mai termină odată cu smiorcăielile că nu am de gând să te omor, cel puţin nu încă, a spus el fără a se opri din ceea ce făcea, iar ultima parte mai mult a şoptit-o crezând că nu voi auzi, dar s-a înselat. Hai, relaxează-te puţin, iubire!
Nu m-a mai deranjat felul în care mi-a vorbit şi aproape că nici nu am observat că nu mă strigase pe nume, fiindcă eram mult prea preocupat să îmi muşc buzele ce căpătaseră o nuanţă trandafirie din cauza presiunii cu care le chinuiam. Momentul în care am putut realiza ce vrea el cu adevărat a fost acela în care a început să-mi deschidă sliţul pantalonilor. În următoarea secundă eram doar în pereche mea de boxeri negrii, iar el se holba la mine, în special în singura zonă care mai era acoperită. M-am înroşit şi mai mult din cauza privirii lui şi am început să tremur fără să vreau. Mă gândeam că tremuram de frică, fiindcă îmi era oarecum teamă de ce urma să îmi facă Niiro, dar poate nu era singurul motiv.
Inima începuse să bată de nebună, din ce în ce mai tare, încât puteam s-o aud zbătându-se în pieptul meu. Respiram greu, pieptul crescând ca să se umple cu aerul esenţial pentru a trăi ca mai apoi să scadă brusc în mişcări spontane. Am început să mă zbat cu ultimele forţe pe care le mai avem, dar nu am reuşit decât să mă întorc cu faţă în jos din cauză că Niiro încă se afla deasupra mea şi nu mă puteam ridica.
- Neah...nu e încă momentul, puştiule, şi oricum vreau să te vad cât vei fi al meu, l-am auzit spunând lingându-şi buzele sale moi, apoi m-a întors iar cu faţa la el.
Am auzit bine? A spus cumva că „voi fi al lui� Până şi în minte îmi era greu să rostesc aceste cuvinte, ca să nu mai vorbesc de realitate şi îmi era groază să mă gândesc că aşa ceva avea să se întâmple. Nu mă mai culcasem niciodată cu un bărbat şi nu avem de gând să schimb acest lucru, nici cu el, nici cu altcineva. Tot gândindu-mă la actul în sine şi încercând să mă liniştesc froţându-mă să cred că acest lucru nu se va întâmpla, nu am observat cum boxerii au dispărut de pe mine. Realizând acest lucru, m-am panicat şi am început să-l împing pe Niiro de pe mine din nou, însă el abia de îşi dădea seamă că eu chiar mă străduiam să-l îndepărtez.
- Of...dar de ce dracu’ te mişti în continuu? După ce că eu voi face toată treaba, iar tu vei avea parte doar de satisfacţie, nici măcar potolit nu stai? Mi-a spus aproape ţipând la mine şi începând să-mi maseze zona dintre picioare.
Nu-mi doream nimic din toate astea, aşa că nu aveam de ce să-i fiu recunoscător sau ceva de genul ăsta. Şi totuşi, nu mă mai puteam mişca, iar acel tremurat pusese stăpânire pe mine. Simţeam fiecare mişcare de-a sa şi locul în care mâna lui îmi atingea pielea era cuprins de flăcari pe care nimic nu avea să le mistuiască.
- Opreş...încercam să-i spun, însă un geamăt incontrolabil şi-a făcut loc afară din gura mea înainte ca eu să-l pot împiedica cumva. Limba i se plimba pe ogranul meu, iar eu abia de mai puteam să continui să respir fiindcă, fără să-mi dau seama, plăcerea punea stăpânire pe mine.
Niiro nici nu m-a băgat în seamă, ci din contra a continuat să-şi facă „treaba†pe care o începuse în urmă cu puţin timp. Simţeam o stare permanentă de căldură care se amplifica cu fiecare mişcare a lui. Apoi mi-am dat seama că gura sa mi-a cuprins membrul şi a început să-şi mişte capul. Mi-am pus mâinile în părul său prinzandu-l puternic de suviţele roşcate, însă nu îndeajuns cât să-l rănesc cumva. Părea că eu i-aş conduce capul, însă realitatea stătea altfel sau cel puţin aşa îmi impuneam eu să cred. Voiam să-l îndepartez, să-i spun să mă lase în pace, să se oprească din ceea ce făcea pentru ca eu nu eram ca acei tipi cu care s-a culcat el înainte. Şi totuşi, nu faceam nimic pentru a-l împiedica, ci stăteam întins pe jos, asimilând fiecare senzaţie nouă care-mi străbătea corpul.
Deodată, Niiro a început să se mişte atât de repede, încât am simţit nevoia de a mă ţine de ceva, însă singurul lucru de care m-am putut ancora au fost umerii săi bine făcuţi. Mă auzeam gemând atât de des încât nu aş fi crezut vreodată că sunt în stare să produc astfel de zgomote, însă se pare că m-am înşelat şi aici. Am simţit apoi că mi-am atins limitele şi nu ştiam cum să-l fac pe Niiro să se ridice mai repede.
-Niiro...nu...Doar atât am reuşit să rostesc fiindcă nu mai puteam să articulez ni
![[Imagine: lcopy.jpg]](http://img81.imageshack.us/img81/3069/lcopy.jpg)
![[Imagine: 36ea808.png]](http://public4.tektek.org/img/av/0904/d28/0228/36ea808.png)
![[Imagine: 2rqzqjc.jpg]](http://i46.tinypic.com/2rqzqjc.jpg)
![[Imagine: 28qqdxz.jpg]](http://i44.tinypic.com/28qqdxz.jpg)
♥ ![[Imagine: 2wf645h.jpg]](http://i42.tinypic.com/2wf645h.jpg)
♥ ![[Imagine: 51f0xu.jpg]](http://i39.tinypic.com/51f0xu.jpg)
![[Imagine: jigapt.jpg]](http://i50.tinypic.com/jigapt.jpg)
[/center]
