23-07-2010, 06:23 PM
Capitolul 2
Dimineaţa următoare s-a trezit cu un sentiment de îndoială. Oare vrea să mergă mai departe? A spus că mă place, însă eu nu i-am răspuns nimic, iar el nu a mai adus vorba despre asta. Celelalte fete din cameră nu se treziseră încă. Se uită pe geam. Ningea, iar totul era deja alb. Era foarte frumos . Zâmbi. E minunat cum s-a întâmplat totul, aşa, în linişte, cât de frumos a nins. Dădu perdeaua la o parte, iar în cameră evadă lumina.Era ultima zi de tabară. A spus că îi place cum îmi stă în turcoaz. Se îmbrăcă cu o bluză cu dungi albe şi turcoaz, îşi prinse părul într-o parte şi îşi mai făcu curat prin valiză, deoarece peste câteva ore aveau să plece. Era puţin tristă.
Era deja timpul pentru micul dejun, când ea coborî scările. Sala de mese era la parter, însă cam toate locurile erau deja ocupate. Se aşeză lângă prietena ei, Chelsea care o îmbrăţisă.
- E ultima zi de tabară, cred că o să plâng după mulţi.
Dahlia îi răspunse:
-Măcar noi o să rămânem împreună.
Prietena ei o luă iar în braţe. Chelsea era colega Dahliei încă din clasa a cincea şi se înţelegeau de minune. Semănau mult , însă Chelsea era blondă. Dahlia avea un ten măsliniu, însă la lumină era chiar deschis, părul negru şi ondulat, iar ochii parcă făcuţi din acelaşi material ca şi părul.
Masa la care stătea era în colţul sălii. Îşi ridică privirea şi văzu că lângă geam era masa lui Dragoş. Şi-ar fi dorit ca măcar în ultima zi să stea lângă el. Pe Dragoş îl cunoştea din clasa a şaptea. De atunci erau prieteni, apoi au început să meargă la cursuri de vioară însă nu erau aşa de apropiaţi.Stătea la câteva străzi de ea.
Se opri din discuţii şi o privi pe Dahlia. Privirile lor se întâlniră de multe ori în timpul mesei.
Când venise timpul să plece, îşi luară la revedere de la cei pe care nu mai aveau să-i vadă. Mai erau cinci care mergeau în aceeaşi direcţie cu Dahlia,Chelsea şi Dragoş. Când au ieşit afară din cabana în care au stat pentru o săptămână nu mai ningea. Li s-a spus că mai aveau ceva timp de aşteptat. Dragoş se apropie de Dahlia:
-Eşti supărată pe mine?
-Nu. De ce aÅŸ fi?
-Păi poate pentru aseară, la focul de tabară.
-Nu.
Îşi bagă mâinile în buzunar din cauză frigului.
-Îmi place cum îţi stă părul. zise el uitându-se în sus, în gol.
Dahlia zâmbi:
-Mulţumesc!
-Hai să ne plimbăm puţin. îi sugeră el.
Se despărţiră de ceilalţi şi începură se se plimbe singuri prin zăpadă.
Nu ştiau ce să spună. Ea se simţea stingheră în prezenţa lui, iar el îşi căuta cuvintele.
-Ştii, dacă nu îmi spuneai tu că îţi plac ochii mei, nu aveam curajul să-ţi zic că te plac. Însă, nu sunt atât de sigur că şi tu simti la fel.
Până a urmă cred că nu sunt îndragostită numai de ochii lui. Cum aş putea să-i spun. Aş scrie un cântec, însă nu prea am timp. Şi apoi chicotii Ce idee stupidă.. Zâmbi:
-Vreau să-ţi spun un secret. Însă vino cu mine, nu vreau să audă nimeni.
El o urmă. Se duseră sub un brad care îşi avea crengile aprope până la pământ încărcate cu zăpadă.
Îşi apropie mâna de urechea lui, iar el se aplecă puţin. Cu cealaltă mână, ea apucă încet o creangă din brad.
-Åžtii.. si eu te plac. ÅŸopti ea.
Apoi se ridică repede şi trase de creanga de brad. Dragoş rămase surprins, însă când să se bucure şi el, se trezi îngropat în zăpadă. Zăpada a alunecat de pe creangă direct în capul lui.
Dahlia începu să râdă, iar prietenii lui care erau puţin mai departe au văzut şi ei ce se întâmplă.
Peste câteva clipe, Dahlia îl ajută să se ridice şi îi dădu zăpada jos de pe geacă. Când el s-a ridicat, a prins-o de mâini , iar corpul lui îmbrăcat în zăpadă se unii de al Dahliei. În câteva fracţiuni de secunde buzele lor se uniră.
Dimineaţa următoare s-a trezit cu un sentiment de îndoială. Oare vrea să mergă mai departe? A spus că mă place, însă eu nu i-am răspuns nimic, iar el nu a mai adus vorba despre asta. Celelalte fete din cameră nu se treziseră încă. Se uită pe geam. Ningea, iar totul era deja alb. Era foarte frumos . Zâmbi. E minunat cum s-a întâmplat totul, aşa, în linişte, cât de frumos a nins. Dădu perdeaua la o parte, iar în cameră evadă lumina.Era ultima zi de tabară. A spus că îi place cum îmi stă în turcoaz. Se îmbrăcă cu o bluză cu dungi albe şi turcoaz, îşi prinse părul într-o parte şi îşi mai făcu curat prin valiză, deoarece peste câteva ore aveau să plece. Era puţin tristă.
Era deja timpul pentru micul dejun, când ea coborî scările. Sala de mese era la parter, însă cam toate locurile erau deja ocupate. Se aşeză lângă prietena ei, Chelsea care o îmbrăţisă.
- E ultima zi de tabară, cred că o să plâng după mulţi.
Dahlia îi răspunse:
-Măcar noi o să rămânem împreună.
Prietena ei o luă iar în braţe. Chelsea era colega Dahliei încă din clasa a cincea şi se înţelegeau de minune. Semănau mult , însă Chelsea era blondă. Dahlia avea un ten măsliniu, însă la lumină era chiar deschis, părul negru şi ondulat, iar ochii parcă făcuţi din acelaşi material ca şi părul.
Masa la care stătea era în colţul sălii. Îşi ridică privirea şi văzu că lângă geam era masa lui Dragoş. Şi-ar fi dorit ca măcar în ultima zi să stea lângă el. Pe Dragoş îl cunoştea din clasa a şaptea. De atunci erau prieteni, apoi au început să meargă la cursuri de vioară însă nu erau aşa de apropiaţi.Stătea la câteva străzi de ea.
Se opri din discuţii şi o privi pe Dahlia. Privirile lor se întâlniră de multe ori în timpul mesei.
Când venise timpul să plece, îşi luară la revedere de la cei pe care nu mai aveau să-i vadă. Mai erau cinci care mergeau în aceeaşi direcţie cu Dahlia,Chelsea şi Dragoş. Când au ieşit afară din cabana în care au stat pentru o săptămână nu mai ningea. Li s-a spus că mai aveau ceva timp de aşteptat. Dragoş se apropie de Dahlia:
-Eşti supărată pe mine?
-Nu. De ce aÅŸ fi?
-Păi poate pentru aseară, la focul de tabară.
-Nu.
Îşi bagă mâinile în buzunar din cauză frigului.
-Îmi place cum îţi stă părul. zise el uitându-se în sus, în gol.
Dahlia zâmbi:
-Mulţumesc!
-Hai să ne plimbăm puţin. îi sugeră el.
Se despărţiră de ceilalţi şi începură se se plimbe singuri prin zăpadă.
Nu ştiau ce să spună. Ea se simţea stingheră în prezenţa lui, iar el îşi căuta cuvintele.
-Ştii, dacă nu îmi spuneai tu că îţi plac ochii mei, nu aveam curajul să-ţi zic că te plac. Însă, nu sunt atât de sigur că şi tu simti la fel.
Până a urmă cred că nu sunt îndragostită numai de ochii lui. Cum aş putea să-i spun. Aş scrie un cântec, însă nu prea am timp. Şi apoi chicotii Ce idee stupidă.. Zâmbi:
-Vreau să-ţi spun un secret. Însă vino cu mine, nu vreau să audă nimeni.
El o urmă. Se duseră sub un brad care îşi avea crengile aprope până la pământ încărcate cu zăpadă.
Îşi apropie mâna de urechea lui, iar el se aplecă puţin. Cu cealaltă mână, ea apucă încet o creangă din brad.
-Åžtii.. si eu te plac. ÅŸopti ea.
Apoi se ridică repede şi trase de creanga de brad. Dragoş rămase surprins, însă când să se bucure şi el, se trezi îngropat în zăpadă. Zăpada a alunecat de pe creangă direct în capul lui.
Dahlia începu să râdă, iar prietenii lui care erau puţin mai departe au văzut şi ei ce se întâmplă.
Peste câteva clipe, Dahlia îl ajută să se ridice şi îi dădu zăpada jos de pe geacă. Când el s-a ridicat, a prins-o de mâini , iar corpul lui îmbrăcat în zăpadă se unii de al Dahliei. În câteva fracţiuni de secunde buzele lor se uniră.