10-01-2010, 06:22 PM
Multumim de comentarii fetelor. Speram sa ne cititi povestea in continuare si sa nu va dezamagim <333
Dupa incidentul cu tipul ala care se credea mai ceva ca Fat-Frumos a venit si persoana cu care trebuia sa ma intalnesc. Nu mare mi-a fost mirarea, cand mi-am auzit numele strigat de bine cunoscuta voce a sefului meu, Lukas. Dar ce dracu cauta aici? Daca s-a sinchisit sa vina pana in Italia, doar ca sa imi transmita niste informatii, inseamna ca e ceva important, ce nu poate fi transmis prin niste angajati oarecare. Tipic lui. Niciodata n-a avut incredere deplina in oamenii sai... Cu mine in schimb, nu e asa. Poate pentru ca stie, ca oricum nu-si poate ascunde gandurile de mine, iar mai devreme sau mai tarziu tot voi afla. Arata ca de obicei... Nelipsitul sau costum negru, intr-o combinatie de-a dreptul patetica cu o camasa scoasa pe jumatate din pantaloni. Cata lipsa de creativitate!
Neavand nici cea mai mica idee despre gandurile mele, Lukas mi-a aruncat un zambet calduros, facandu-mi semn sa ma apropii. De-ar sti ce gandesc despre el, n-ar mai fi asa de binevoitor. M-am apropiat cu pasi repezi de el, nerabdator sa inchei odata misiunea, ca sa ma pot ocupa de gasirea tradatorului. Dulcea razbunare... va fi mai mult decat binevenita. Cel care m-a facut sa raman la Roma pentru atata timp degeaba va plati cu siguranta. Numai sa pun mana pe el, si va regreta ca ma-sa i-a daruit o gura mare.
- Marko esti atent? Nu pari a fi in apele tale, mi s-a adresat seful meu in limba noastra materna, acest lucru inviorandu-ma putin.
- Da, sigur. Nu am nimic. Hai sa facem o mica plimbare, sti doar ca bisericile nu sunt locurile favorite ale asasinilor, i-am spus, facandu-i cu ochiul.
Lukas m-a aprobat scurt din cap iar apoi a inceput sa imi dea toate detaliile necesare misiunii. Astfel am aflat ca asasinatul va avea loc in urmatoarea seara si ca pentru asta, voi avea nevoie de partenera mea Jane, o englezoaica sufocanta, indragostita pana peste cap de mine. Sau ar trebui sa spun obsedata? Ideea e ca se tine scai de mine ori unde m-as duce... Sunt cumva centrul universului ei si trebuie sa admit ca inteleg de ce. Nu oricine e indiferent farmecului meu, mi-o dovedesc asta zi de zi gandurile persoanelor care ma viseaza trecand prin patul lor. Chiar si unii barbati despre care ai crede ca sunt hetero pana in maduva oaselor. Din pacate pentru ei, eu doar ofer placerea, si nu am de gand sa-mi schimb "rolul" prea curand. Ma mir ca Jane nu m-a urmarit ca un catelus pana la Roma. Dar la cum o cunosc, n-as spera prea mult. Cine stie daca nu e ascunsa printr-un coltisor, asteptand sa las garda jos ca sa imi sara la gat. Daca nu ar fi fost atat de istesta si de folositoare, probabil ca as fi omorat-o de mult. Macar e si ea buna la altceva in afara de stresarea mea si facutul sexului...
Dupa o ora, in care Lukas a vorbit aproape non-stop, eu intrerupandu-l din cand in cand doar pentru a-i pune intrebari, acesta si-a luat la revedere, dar nu inainte sa-mi spuna ca marele sef al organizatiei dorea sa ma cunoasca inainte de misiune. Ma intreb ce mai vrea si asta de la viata mea. Sper ca nu e genul de om, care obisnuieste sa profite de pe urma altora. Defapt, daca e, ghinionul lui! Eu nu sunt jucaria nimanui, cu atat mai putin a oamenilor, care fac umbra pamantului degeaba.
- Vin dupa tine in jumatate de ora. Ne intalnim jos la receptia hotelului, mi-a mai spus Lukas inainte sa plece.
Mda, ceau si tie. Cred ca cineva si-a uitat bunele maniere acasa. Eh, oamenii... Nu stiu la ce sa ma mai astept din partea lor, sunt niste gunoaie care se duc tot mai jos, nestiind ca prapastia nu are fund. Cineva ar trebui sa le bage mintile in cap, dar atunci nimic nu ar mai avea farmec... Eu as fi nefolositor, iar puterea mea de asemenea. N-as mai avea satisfactia sa stiu ca am facut ceva in folosul reanimarii gandirii de demult.
Nici nu mi-am dat seama cand am parcursc drumul pana la hotel, am pasit in camera sau cand mi-am aruncat hainele pe fotoliul din apropierea patului. Eram atat de prins in cugetarea mea, incat am uitat sa fiu atent la lumea inconjuratoare. Gandurile oamenilor pe langa care treceam erau in acel moment foarte departe... nimic nu-mi putea distrage atentia de la el. In mod ironic, mintea imi statea doar la acel brunet. Poate pentru ca era imun la puterile mele sau din cauza frumusetii sale. Nici macar eu nu stiu. Sau sa fi fost din pricina mirosului imbatator?! Georgio Armani Black Code... Parea un tip stilat, in ciuda atitudinii sale extrem de enervante. Cum ziceam: arschloch!
Nemaiumplandu-mi capul cu prostii, m-am bagat intr-un final la dus. Picaturile calde de apa mi se revarsau pe trup, inviorandu-ma treptat. Desi scurt, era un fel de ritual de revigorare, in care uitam de grijile zilnice.
Dupa aproximativ zece minute de relaxare, am iesit din baie doar cu un prosop pe umeri, indreptandu-ma spre dulap. De acolo mi-am luat un costum gri, impreuna cu o camasa alba, pe care am lasat-o deschisa la cativa nasturi, pentru a nu parea prea formal. Ma vedeam totusi cu seful meu, nu cu regina Elizabeta a Marii Britanii. In picioare mi-am luat aceeasi pantofi de mai devreme iar apoi am completat cu nelipsitul meu parfum. Parul mi l-am lasat ca deobicei, nu foarte aranjat, dar nici complet ravasit. Fara alte mosmondiri, am iesit din camera, neuitand sa-mi iau cheile si sa incui usa. In scurt timp, ma aflam in fata hotelului, asteptandu-l pe Lukas, care nu a intarziat sa apara. Purta aceleasi haine banale, desi trebuie sa recunosc ca parea mai aranjat decat inainte. De altfel, si culoarea costumului era diferita. L-am salutat din cap, intrebandu-l apoi daca era mult de mers pana la locuinta asa-zisului Dante.
- Am masina parcata un pic mai jos, dar putem merge si pe jos, daca vrei. Nu e chiar asa departe.
- Pe jos. Asa mai putem vorbi si noi una alta, am sfarsit eu.
Am luat-o la pas incet, punandu-i fel si fel de intrebari lui Lukas despre "marele sef". Asa am aflat ca era o persoana calma, cu toate ca avea o infatisare impozanta, si ca nu trebuia sa ma las pacalit de seriozitatea lui. Era de fapt foarte glumet, chiar si cand discuta afaceri.
- Daca o sa te abtii de la comentarii prostesti, cred ca o sa va intelegeti foarte bine, coinchise el, afisand un zambet jucaus.
Da, ce sa zic? De parca m-ar interesa pe mine sa-i castig prietenia unui papitoi fara creier. Uneori s-ar zice ca Lukas chiar nu ma cunoaste. Dupa cum spusese si acesta, am ajuns in scurt timp in zona in care statea Dante, cea rezidentiala. Imi si imaginez ce fel de persoana e, doar stiind unde locuieste. Sigur e vreun bosorog, care fumeaza trabucuri Cohiba si bea whiskey toata ziua. Oh doamne... chiar asa plina e lumea de ei?
- Pe aici, mi-a facut semn Lukas catre un complex de apartamente cu cinci etaje.
Trebuie sa recunosc ca eram curios sa aflu ce fel de om se afla in spatele aparentelor. Un om ahtiat dupa bani si putere sau unul obisnuit care nu iesea cu nimic in evidenta?
Seful meu parea destul de familiar cu locul, caci a intrat grabit in cladire, urcand pana la etajul trei, ciocanind apoi la o usa maronie. Nu a asteptat sa i se raspunda, ci a intrat direct in apartament. Ma asteptam la ceva plin de lux si sobru, dar am fost mirat sa vad o camera moderna, decorata in stil minimalist. Tipul asta era probabil obsedat de alb, caci era peste tot: canapele, covor, pereti... fac pariu ca majoritatea hainelor sale erau si ele albe.
Am vazut o silueta apropiindu-se de noi si am ramas ca traznit, vazand cui ii apartinea.
- Tu?! am exclamat amandoi in acelasi timp.
Nu-mi venea sa cred. Era nimeni altul decat idiotul din fata bisericii.
- E cumva o gluma proasta? Doar nu credeti ca am sa cad in plasa. Maimutoiul asta fara creier nu are cum sa fie seful meu... al nostru! Lukas, zi ceva, le-am spus eu tot mai iritat.
- Uhm, Marko... El chiar e seful. Ce ti se pare asa ciudat la asta?
- Nu poti vorbi serios, spun eu uitandu-ma cand la Dante, cand la Lukas.
In tot acest timp brunetul ma privea amuzat, fumand o tigare, din care tragea cu patima. Din cate am putut vedea, pareau a fi Dunhill. Perfect. Dupa ce ca putem muri de cancer, si eu mai stiu ce alte boli necrutatoare, de ce sa nu ne mai scurtam viata si prin viciile noastre? Mda, mentalitatea omului... Se bucura de fiecare clipa cica.
- Sti ca fumatul te va omora prematur, nu? Am rostit, ridicand dintr-o spranceana.
In acel moment a izbucnit intr-un hohot de ras, lasandu-ma cu gura cascata. Pe Lukas parea sa nu-l deranjeze atitudinea acestiu tip numit Dante. Dupa ce s-a calmat putin, mi s-a adresat cu o sclipire ciudata in ochi:
- Ai o atitudine chiar mai groazica decat la prima intalnire. Dar luati loc, haideti sa discutam ca niste oameni normali.
- Credeam ca animalele nu discuta, am rostit, in timp ce ma asezam impreuna cu Lukas pe canapea.
- Se pare ca tu o faci, mi-a spus el, facandu-mi cu ochiul. Haide, sa lasam copilariile la o parte. Am auzit ca nu ai doar abilitatea de e citi ganduri, ci si de a le controla. Spune-mi te rog, de cand ai aceasta putere de a citi gandurile oamenilor?
- Nu inteleg la ce iti foloseste asta, am exclamat eu incrucisandu-mi bratele la piept. Important e doar sa-mi duc misiunile la bun sfarsit.
Dante se pregtea sa-mi zica ceva, dar Lukas a fost mai rapid:
- Marko... Ai putina intelegere. Seful vrea doar sa te cunoasca mai bine, sa stie cu cine are de-a face, nimic altceva.
- Bine, bine. Fie. Probabil ca am aceasta putere de cand m-am nascut, eu unul am descoperit-o de mic copil. La inceput recunosteam doar franturi de ganduri, dar incet-incet m-am perfectionat. Mama mea a fost prima si singura din familie care a aflat, ea m-a dat si pe mana unui fel de instructor, care detinea si el aceasta putere. Era un om dur si rece, care desi avea aceasta fire, dorea sa ma invete tot ce stia cum a putea mai bine, iar pentru asta ii sunt foarte recunoscator. Instruirea a durat mai multi ani, pentru ca, desi voi ati putea crede ca e usor sa-ti controlezi puterile, nu e. Mai aveti intrebari domnule Dante? L-am intrebat eu usor ironic.
Acesta a ridicat dintr-o spranceana, afisand un zambet ciudat.
- Deocamdata doar una. Ce poti face mai exact?
- Citesc ganduri si daca vreau, le pot dicta oamenilor ce sa faca. Cu alte cuvinte, daca eu le spun sa se arunce de pe o cladire, ei ma vor asculta ca niste slugi umile. Dar puterea mea functioneaza doar cu persoanele din aceeasi incapere cu mine, deci e un pic restransa. Pentru a fi sigur ca victimile vor face ce le dictez eu, trebuie sa le urmaresc. Ceea ce poate fi destul de greu uneori. Ti-am satisfacut curiozitatea Dante? La Lukas vad clar ca asa e, dar la tine e totul la fel de alb ca peretii acestei incaperi. Nici macar un gand... Vreau sa stiu de ce.
L-am vazut tresarind si privindu-ma uimit. Probabil nu se astepta sa observ, altfel nu-mi explic reactia sa.
- Nu credeam ca mai imi pot feri gandurile de oameni neinvitati, a inceput el privindu-ma ganditor. Apoi s-a uitat brusc la ceas, spunand ca e tarziu si ca trebuie sa ma odihnesc pentru misiunea ce va urma. E evident ce vrea sa faca... Sa amane explicatia cat mai mult, ca intr-un final sa uit de ea. Se vede ca nu ma cunoaste.
- Daca iti inchipui ca vei scapa doar cu asta te inseli amarnic, l-am avertizat eu, fixandu-l cu privirea. Nu mi s-a mai intamplat asa ceva. Vreau sa stiu cum e posibil si daca exista vreo cale de a anula asta.
Pentru a doua oara in seara aceea, a izbucnit in ras. Ce dracu i se pare asa amuzant in toata treaba asta!? Vrea sa-si bata joc de mine? Numai sa incerce... Insa ceea ce mi-a zis m-a uimit. M-a facut pentru o nanosecunda sa zambesc si sa-l vad cu ochi mai buni.
- Pe langa faptul ca esti arogant, orgolios si mandru mai esti si incapatanat. Ce mai combinatie. Cred ca am uitat sa precizez si ca esti al naibii de frumos.
Lukas a chicotit la auzul ultimei parti. Probabil ca ii placea cand cineva ma infrunta. Desigur, seful meu nu avea sange-n el... era doar un fricos si jumatate. Acum ca stia ca pot sa-i dirijez actiunile, va fi mult mai grijuliu cu vorbele sale. Sigur ma va asculta ca un catelus speriat. S-ar zice ca eu sunt seful si el angajatul. Penibil.
Dante s-a ridicat de pe fotoliu, indemnandu-ma si pe mine sa o fac. M-am uitat spre Lukas, care inca statea jos, iar acesta mi-a zis ca mai ramane un pic. Am dat indiferent din umeri, indreptandu-ma spre iesire.
- Lucrurile nu vor ramane asa, Dante. Odata si odata tot am sa aflu de ce nu iti pot citi gandurile. Ceao!
Nu am mai asteptat sa-i primesc raspunsul, pentru ca stiam ca voi obtine ceea ce imi doresc. Doar vorbim de mine. M-am indreptat grabit spre hotel, dornic sa ma pun in pat, pentru a ma odihni in urma unei zile pline. Prea multe lucruri s-au intamplat azi... Insa habar n-aveam ceea ce ma astepta in camera de hotel.
Capitolul III
Dupa incidentul cu tipul ala care se credea mai ceva ca Fat-Frumos a venit si persoana cu care trebuia sa ma intalnesc. Nu mare mi-a fost mirarea, cand mi-am auzit numele strigat de bine cunoscuta voce a sefului meu, Lukas. Dar ce dracu cauta aici? Daca s-a sinchisit sa vina pana in Italia, doar ca sa imi transmita niste informatii, inseamna ca e ceva important, ce nu poate fi transmis prin niste angajati oarecare. Tipic lui. Niciodata n-a avut incredere deplina in oamenii sai... Cu mine in schimb, nu e asa. Poate pentru ca stie, ca oricum nu-si poate ascunde gandurile de mine, iar mai devreme sau mai tarziu tot voi afla. Arata ca de obicei... Nelipsitul sau costum negru, intr-o combinatie de-a dreptul patetica cu o camasa scoasa pe jumatate din pantaloni. Cata lipsa de creativitate!
Neavand nici cea mai mica idee despre gandurile mele, Lukas mi-a aruncat un zambet calduros, facandu-mi semn sa ma apropii. De-ar sti ce gandesc despre el, n-ar mai fi asa de binevoitor. M-am apropiat cu pasi repezi de el, nerabdator sa inchei odata misiunea, ca sa ma pot ocupa de gasirea tradatorului. Dulcea razbunare... va fi mai mult decat binevenita. Cel care m-a facut sa raman la Roma pentru atata timp degeaba va plati cu siguranta. Numai sa pun mana pe el, si va regreta ca ma-sa i-a daruit o gura mare.
- Marko esti atent? Nu pari a fi in apele tale, mi s-a adresat seful meu in limba noastra materna, acest lucru inviorandu-ma putin.
- Da, sigur. Nu am nimic. Hai sa facem o mica plimbare, sti doar ca bisericile nu sunt locurile favorite ale asasinilor, i-am spus, facandu-i cu ochiul.
Lukas m-a aprobat scurt din cap iar apoi a inceput sa imi dea toate detaliile necesare misiunii. Astfel am aflat ca asasinatul va avea loc in urmatoarea seara si ca pentru asta, voi avea nevoie de partenera mea Jane, o englezoaica sufocanta, indragostita pana peste cap de mine. Sau ar trebui sa spun obsedata? Ideea e ca se tine scai de mine ori unde m-as duce... Sunt cumva centrul universului ei si trebuie sa admit ca inteleg de ce. Nu oricine e indiferent farmecului meu, mi-o dovedesc asta zi de zi gandurile persoanelor care ma viseaza trecand prin patul lor. Chiar si unii barbati despre care ai crede ca sunt hetero pana in maduva oaselor. Din pacate pentru ei, eu doar ofer placerea, si nu am de gand sa-mi schimb "rolul" prea curand. Ma mir ca Jane nu m-a urmarit ca un catelus pana la Roma. Dar la cum o cunosc, n-as spera prea mult. Cine stie daca nu e ascunsa printr-un coltisor, asteptand sa las garda jos ca sa imi sara la gat. Daca nu ar fi fost atat de istesta si de folositoare, probabil ca as fi omorat-o de mult. Macar e si ea buna la altceva in afara de stresarea mea si facutul sexului...
Dupa o ora, in care Lukas a vorbit aproape non-stop, eu intrerupandu-l din cand in cand doar pentru a-i pune intrebari, acesta si-a luat la revedere, dar nu inainte sa-mi spuna ca marele sef al organizatiei dorea sa ma cunoasca inainte de misiune. Ma intreb ce mai vrea si asta de la viata mea. Sper ca nu e genul de om, care obisnuieste sa profite de pe urma altora. Defapt, daca e, ghinionul lui! Eu nu sunt jucaria nimanui, cu atat mai putin a oamenilor, care fac umbra pamantului degeaba.
- Vin dupa tine in jumatate de ora. Ne intalnim jos la receptia hotelului, mi-a mai spus Lukas inainte sa plece.
Mda, ceau si tie. Cred ca cineva si-a uitat bunele maniere acasa. Eh, oamenii... Nu stiu la ce sa ma mai astept din partea lor, sunt niste gunoaie care se duc tot mai jos, nestiind ca prapastia nu are fund. Cineva ar trebui sa le bage mintile in cap, dar atunci nimic nu ar mai avea farmec... Eu as fi nefolositor, iar puterea mea de asemenea. N-as mai avea satisfactia sa stiu ca am facut ceva in folosul reanimarii gandirii de demult.
*
Nici nu mi-am dat seama cand am parcursc drumul pana la hotel, am pasit in camera sau cand mi-am aruncat hainele pe fotoliul din apropierea patului. Eram atat de prins in cugetarea mea, incat am uitat sa fiu atent la lumea inconjuratoare. Gandurile oamenilor pe langa care treceam erau in acel moment foarte departe... nimic nu-mi putea distrage atentia de la el. In mod ironic, mintea imi statea doar la acel brunet. Poate pentru ca era imun la puterile mele sau din cauza frumusetii sale. Nici macar eu nu stiu. Sau sa fi fost din pricina mirosului imbatator?! Georgio Armani Black Code... Parea un tip stilat, in ciuda atitudinii sale extrem de enervante. Cum ziceam: arschloch!
Nemaiumplandu-mi capul cu prostii, m-am bagat intr-un final la dus. Picaturile calde de apa mi se revarsau pe trup, inviorandu-ma treptat. Desi scurt, era un fel de ritual de revigorare, in care uitam de grijile zilnice.
Dupa aproximativ zece minute de relaxare, am iesit din baie doar cu un prosop pe umeri, indreptandu-ma spre dulap. De acolo mi-am luat un costum gri, impreuna cu o camasa alba, pe care am lasat-o deschisa la cativa nasturi, pentru a nu parea prea formal. Ma vedeam totusi cu seful meu, nu cu regina Elizabeta a Marii Britanii. In picioare mi-am luat aceeasi pantofi de mai devreme iar apoi am completat cu nelipsitul meu parfum. Parul mi l-am lasat ca deobicei, nu foarte aranjat, dar nici complet ravasit. Fara alte mosmondiri, am iesit din camera, neuitand sa-mi iau cheile si sa incui usa. In scurt timp, ma aflam in fata hotelului, asteptandu-l pe Lukas, care nu a intarziat sa apara. Purta aceleasi haine banale, desi trebuie sa recunosc ca parea mai aranjat decat inainte. De altfel, si culoarea costumului era diferita. L-am salutat din cap, intrebandu-l apoi daca era mult de mers pana la locuinta asa-zisului Dante.
- Am masina parcata un pic mai jos, dar putem merge si pe jos, daca vrei. Nu e chiar asa departe.
- Pe jos. Asa mai putem vorbi si noi una alta, am sfarsit eu.
Am luat-o la pas incet, punandu-i fel si fel de intrebari lui Lukas despre "marele sef". Asa am aflat ca era o persoana calma, cu toate ca avea o infatisare impozanta, si ca nu trebuia sa ma las pacalit de seriozitatea lui. Era de fapt foarte glumet, chiar si cand discuta afaceri.
- Daca o sa te abtii de la comentarii prostesti, cred ca o sa va intelegeti foarte bine, coinchise el, afisand un zambet jucaus.
Da, ce sa zic? De parca m-ar interesa pe mine sa-i castig prietenia unui papitoi fara creier. Uneori s-ar zice ca Lukas chiar nu ma cunoaste. Dupa cum spusese si acesta, am ajuns in scurt timp in zona in care statea Dante, cea rezidentiala. Imi si imaginez ce fel de persoana e, doar stiind unde locuieste. Sigur e vreun bosorog, care fumeaza trabucuri Cohiba si bea whiskey toata ziua. Oh doamne... chiar asa plina e lumea de ei?
- Pe aici, mi-a facut semn Lukas catre un complex de apartamente cu cinci etaje.
Trebuie sa recunosc ca eram curios sa aflu ce fel de om se afla in spatele aparentelor. Un om ahtiat dupa bani si putere sau unul obisnuit care nu iesea cu nimic in evidenta?
Seful meu parea destul de familiar cu locul, caci a intrat grabit in cladire, urcand pana la etajul trei, ciocanind apoi la o usa maronie. Nu a asteptat sa i se raspunda, ci a intrat direct in apartament. Ma asteptam la ceva plin de lux si sobru, dar am fost mirat sa vad o camera moderna, decorata in stil minimalist. Tipul asta era probabil obsedat de alb, caci era peste tot: canapele, covor, pereti... fac pariu ca majoritatea hainelor sale erau si ele albe.
Am vazut o silueta apropiindu-se de noi si am ramas ca traznit, vazand cui ii apartinea.
- Tu?! am exclamat amandoi in acelasi timp.
Nu-mi venea sa cred. Era nimeni altul decat idiotul din fata bisericii.
- E cumva o gluma proasta? Doar nu credeti ca am sa cad in plasa. Maimutoiul asta fara creier nu are cum sa fie seful meu... al nostru! Lukas, zi ceva, le-am spus eu tot mai iritat.
- Uhm, Marko... El chiar e seful. Ce ti se pare asa ciudat la asta?
- Nu poti vorbi serios, spun eu uitandu-ma cand la Dante, cand la Lukas.
In tot acest timp brunetul ma privea amuzat, fumand o tigare, din care tragea cu patima. Din cate am putut vedea, pareau a fi Dunhill. Perfect. Dupa ce ca putem muri de cancer, si eu mai stiu ce alte boli necrutatoare, de ce sa nu ne mai scurtam viata si prin viciile noastre? Mda, mentalitatea omului... Se bucura de fiecare clipa cica.
- Sti ca fumatul te va omora prematur, nu? Am rostit, ridicand dintr-o spranceana.
In acel moment a izbucnit intr-un hohot de ras, lasandu-ma cu gura cascata. Pe Lukas parea sa nu-l deranjeze atitudinea acestiu tip numit Dante. Dupa ce s-a calmat putin, mi s-a adresat cu o sclipire ciudata in ochi:
- Ai o atitudine chiar mai groazica decat la prima intalnire. Dar luati loc, haideti sa discutam ca niste oameni normali.
- Credeam ca animalele nu discuta, am rostit, in timp ce ma asezam impreuna cu Lukas pe canapea.
- Se pare ca tu o faci, mi-a spus el, facandu-mi cu ochiul. Haide, sa lasam copilariile la o parte. Am auzit ca nu ai doar abilitatea de e citi ganduri, ci si de a le controla. Spune-mi te rog, de cand ai aceasta putere de a citi gandurile oamenilor?
- Nu inteleg la ce iti foloseste asta, am exclamat eu incrucisandu-mi bratele la piept. Important e doar sa-mi duc misiunile la bun sfarsit.
Dante se pregtea sa-mi zica ceva, dar Lukas a fost mai rapid:
- Marko... Ai putina intelegere. Seful vrea doar sa te cunoasca mai bine, sa stie cu cine are de-a face, nimic altceva.
- Bine, bine. Fie. Probabil ca am aceasta putere de cand m-am nascut, eu unul am descoperit-o de mic copil. La inceput recunosteam doar franturi de ganduri, dar incet-incet m-am perfectionat. Mama mea a fost prima si singura din familie care a aflat, ea m-a dat si pe mana unui fel de instructor, care detinea si el aceasta putere. Era un om dur si rece, care desi avea aceasta fire, dorea sa ma invete tot ce stia cum a putea mai bine, iar pentru asta ii sunt foarte recunoscator. Instruirea a durat mai multi ani, pentru ca, desi voi ati putea crede ca e usor sa-ti controlezi puterile, nu e. Mai aveti intrebari domnule Dante? L-am intrebat eu usor ironic.
Acesta a ridicat dintr-o spranceana, afisand un zambet ciudat.
- Deocamdata doar una. Ce poti face mai exact?
- Citesc ganduri si daca vreau, le pot dicta oamenilor ce sa faca. Cu alte cuvinte, daca eu le spun sa se arunce de pe o cladire, ei ma vor asculta ca niste slugi umile. Dar puterea mea functioneaza doar cu persoanele din aceeasi incapere cu mine, deci e un pic restransa. Pentru a fi sigur ca victimile vor face ce le dictez eu, trebuie sa le urmaresc. Ceea ce poate fi destul de greu uneori. Ti-am satisfacut curiozitatea Dante? La Lukas vad clar ca asa e, dar la tine e totul la fel de alb ca peretii acestei incaperi. Nici macar un gand... Vreau sa stiu de ce.
L-am vazut tresarind si privindu-ma uimit. Probabil nu se astepta sa observ, altfel nu-mi explic reactia sa.
- Nu credeam ca mai imi pot feri gandurile de oameni neinvitati, a inceput el privindu-ma ganditor. Apoi s-a uitat brusc la ceas, spunand ca e tarziu si ca trebuie sa ma odihnesc pentru misiunea ce va urma. E evident ce vrea sa faca... Sa amane explicatia cat mai mult, ca intr-un final sa uit de ea. Se vede ca nu ma cunoaste.
- Daca iti inchipui ca vei scapa doar cu asta te inseli amarnic, l-am avertizat eu, fixandu-l cu privirea. Nu mi s-a mai intamplat asa ceva. Vreau sa stiu cum e posibil si daca exista vreo cale de a anula asta.
Pentru a doua oara in seara aceea, a izbucnit in ras. Ce dracu i se pare asa amuzant in toata treaba asta!? Vrea sa-si bata joc de mine? Numai sa incerce... Insa ceea ce mi-a zis m-a uimit. M-a facut pentru o nanosecunda sa zambesc si sa-l vad cu ochi mai buni.
- Pe langa faptul ca esti arogant, orgolios si mandru mai esti si incapatanat. Ce mai combinatie. Cred ca am uitat sa precizez si ca esti al naibii de frumos.
Lukas a chicotit la auzul ultimei parti. Probabil ca ii placea cand cineva ma infrunta. Desigur, seful meu nu avea sange-n el... era doar un fricos si jumatate. Acum ca stia ca pot sa-i dirijez actiunile, va fi mult mai grijuliu cu vorbele sale. Sigur ma va asculta ca un catelus speriat. S-ar zice ca eu sunt seful si el angajatul. Penibil.
Dante s-a ridicat de pe fotoliu, indemnandu-ma si pe mine sa o fac. M-am uitat spre Lukas, care inca statea jos, iar acesta mi-a zis ca mai ramane un pic. Am dat indiferent din umeri, indreptandu-ma spre iesire.
- Lucrurile nu vor ramane asa, Dante. Odata si odata tot am sa aflu de ce nu iti pot citi gandurile. Ceao!
Nu am mai asteptat sa-i primesc raspunsul, pentru ca stiam ca voi obtine ceea ce imi doresc. Doar vorbim de mine. M-am indreptat grabit spre hotel, dornic sa ma pun in pat, pentru a ma odihni in urma unei zile pline. Prea multe lucruri s-au intamplat azi... Insa habar n-aveam ceea ce ma astepta in camera de hotel.