Gânduri nescrise.

[Mad Hatter]

@saint Ocea; te înţeleg. I mean, acum citind-o a doua oară, mi se pare...aşa banală şi don't know, nu mai e pe gustul meu. >.< Dar mulţumesc pentru corectare şi sfaturile date + părerea lăsată, apreciez. ^^
Well, am venit cu ceva nou. Sper să fie mai bun. x]
Lectură plăcută!

Jurnalul

5 iulie.

- De ce nu?
- Fiindcă nu pot.
- Dar de ce?!
- Îmi e frică.
- De mine?
- De moarte.
Cuvintele fetei erau înecate în adâncurile mării, se afundau din ce în ce mai jos şi cu fiecare secundă trecută glasul ei îşi pierdea din nuanţă şi devenea ceva stins, fără culoare. El o privea atent şi încerca să înţeleagă ce desena fata în nisip.
- Ce faci ?
- Desenez.
- Ce ?
- Nu ÅŸtiu.
- Dar ai ştiut vreodată ?
- Nu, dar ai fost tu lângă mine să-mi spui.

6 iulie.

Vorbea. Era linişte, dar el vorbea. Şi ea îl asculta fascinată. Îi plăcea să-l audă, îi plăcea să-l vadă şi să-l simtă. Îi plăceau multe la el. O întreba ceva. Nu ştiu ce să răspundă, ridică din umeri. El surâse, îi prinse bărbia. Ea chicoti şi continuă să-l privească cu admiraţie, cu dragoste, cu...pasiune. El îi spuse ceva. Ea nu înţeleasă şi îşi strămbă slab nasul. O ciufuli şi ea din nou se strâmbă.
- Dacă aş fi un animal, ce-aş fi? îl întreba ea şi râse o dată cu el.
- Animalul meu, îi răspunse el după un timp în care tăcerea predomină. Îi plăcu răspunsul lui. Îl savură aşa cum el savura momentele când era cu ea. Cu poftă.
Se aplecă peste ea şi-i prinse din nou bărbia. Ea zâmbi şi-l privi atentă.
O sărută.

7 iulie.

Unde eşti? Ea nu-l vedea. Era întuneric. Întindea mâinile disperată...silueta lui dispărea. Era confuză. Era tristă. Era supărată şi mânioasă. Îl strigă timp de câteva minute, numele lui fu purtat în aer şi apoi şters de suspinele ei. Nu se mai auzea. Încet, şi ea dispărea. Dar unde?! Îl vedea cu alta. Ce ? Nu, i se părea. E frig...Bate vântul şi ei îi e frig. Ce face? El o priveşte, apoi se apleacă peste celălată făptură de lângă el. O sărută ? Nu. O îmbrăţişează? Nu. Ce îi face ?
Se uită la ei atentă. Tremură. Îşi încoloceşte braţele în jurul propriei talii şi suflă cu greu. E geloasă şi îi e frig. Foarte frig. Ar vrea ca el s-o ia în braţe, dar el...el e ocupat cu alta. Cu alta! Nu cu ea. Şi închide ochii.
Îşi afundă nasul roşu într-un material cald şi simte ceva. Simte un trup. Cineva e lângă ea. El ? Da. Îl priveşte. Visează? Nu ştie. Dar el nu o lasă în pace. Îi invadează mintea şi ea...ea vrea să-l uite. Vrea să-l facă să plece. Dar el rămâne acolo, ca o statuie prea grea pentru ca ea s-o poată mişca.
El îşi arcuieşte collţurile buzelor şi transformă întregul joc într-un zâmbet. Ea suspină. El o îmbrăţişează şi apoi buzele lui subţiri îi ating fruntea. Îşi aude inima bătând şi apoi, de parcă ar fi fost două tobe care încercau să se sincronizeze şi să cânte în acelaşi ritm, îi aude şi inima lui. Bate o dată cu a ei.
Frânturi din realitate. O omoară. O fac să ceară mai mult!

8 iulie.

Cuvintele vin unul după altul şi se lovesc, se bat unele cu altele. Încearcă să-i spună ceva, dar nu înţelege. Nu e nimic, nu e nvoie de explicaţii. El nu mai spune ceva. O linişte mormânatală se aşează peste amândoi. Ea îl priveşte. Ochii lui...nu mai sclipeau ca înainte. Erau goi, lipsiţi de sentimente, de culoarea vieţii. Îi şterge lacrima de pe obraz. Dar continuă să-l iubească. Îşi închise ochii şi îşi lipi chipul de gurmazul gâtului lui. Îi inspiră parfumul bărbătesc. Scânceşte fără sunet, inspiră aerul plin de venin. Se sufoca.
El o strânge în braţe şi durerea încetează. Nu mai simte nimic. Cine le va mai şopti lor cuvinte dulci, armonisoare, pline de dragoste ? Cine îi va mai îmbrăţişa pe ei în miez de noapte?
Festinul a luat sfârşit. Se topesc în prorpiul duh, se transformă în siulete şterse, uitate, îmbrăţişate. Pe cer sunt două stele, lipite una de alta. Nu vor mai suferi vreodată.

xoxo