Fragmente

[Ruxi.]

Hallo.
Mulţumesc pentru părerea lăsată, Saint Ocea. ^^ Mă bucur că cineva citeşte şi comentează. E drăguţ din partea ta. :-" Am venit cu continuarea, apropo. :]
Viel Spaß beim Lesen!

3

Corbi şi pete roşii de zăpada

Îţi târâi cadavrul pe jumătate îngheţat după mine şi corbii mă urmăresc cu insistenţă. Nu prea îmi place iarna. Nămeţi de zăpadă acoperă livada dar nu pot să îngroape sub ea şi amintirile. Aici ţi-am spus prima dată că te iubesc. Aş vrea să te întreb dacă îţi aminteşti, dar realizez, apoi, că nu mai eşti capabil să îmi răspunzi. Cadavrele pe jumătate criogenizate nu răspund la întrebări. Cadavrele ciugulite de corbi nu iubesc.
Ştiai bine că nu-mi place Julieta, că spre deosebire de domnişoarele sclifosite, eu nu aspiram să fiu o Julietă. Ţi-am spus că n-am să mă sinucid din cauza ta. Că eu n-am să mă sinucid indiferent de ce s-ar întâmpla. Că am să trăiesc mulţi, mulţi ani şi am să fiu fericită şi dacă nu fericită cu adevărat măcar voi liberă, voi fi eu.
Mai ştiai ca aş ucide pentru tine. Dacă ai fi fost implicat într-o încăierare aş fi luptat ca o leoaică şi aş fi ucis pe orice ar fi putut să te rănească fără să clipesc. Bineînţeles ca să te apăr deşi tu ar fi trebuit să mă aperi, dar şi din orgoliu pentru că vreau să arăt că nu sunt o momâie din paie pe care cavalerul în armură albă trebuie sa o salveze. Nu sunt o adeptă a violenţei dar nici o predicatoare a nonviolenţei. Dumnezeu ne-a dat violenţa ca să ne apărăm, nu? Acesta era un alt subiect pe care ne contraziceam mereu. Societatea nu ar fi acceptat o asemenea afirmaţie, ai fi scăzut în ochii lor. Dar morţii nu pot contrazice. Morţii nu pot scădea în ochii nimănui.
A trecut vremea în care nu contam decât noi. Vremea când în lumea ta nu existam decât eu. Ai fost absorbit de viciile tuturor. Te-am pierdut şi în cel mai scurt timp te-aş fi urmat pentru că te-aş fi urmat oriunde.
Ştiai ca aş ucide pentru tine dar nu ţi-ai dat niciodată seama ca te-aş ucide pe tine.
Ţi-am înfipt cuţitul de bucătărie în piept. Te-am lovit cu forţă aşa încât să îţi înjunghii inima dintr-o singură lovitură. Te-am privit în ochi. Încercai să întrebi de ce. Sângele tău cald pulsând a viaţă pe sfârşite curgea şiroaie printre degetele mele. Îţi simţeam în podul palmei inima sfârtecată abia susţinând ultimele bătăi. Zăpada pură se transformase într-un ocean de roşu în care mă afundat tot mai mult dar nu mă înecam. Şi cerul era alb, era mai sus decât de obicei, mai etern, mai larg, mai imposibil de atins. Şi albul privea roşul de jos. Privea nebunia unei păsări închise-n colivie din cauza iubirii. Ştiam că sunt o criminală, că iubiţii nu se omoară între ei. Dar nu-mi părea rău, dar n-aveam remuşcări profunde.
Te iubeam şi te iubesc... Îmi era teamă. Îmi era teamă că am să te pierd in mediocritate că am să mă pierd. Îmi era teamă de noi ca doi adulţi responsabili şi respectabili care trăiesc împreună dar nu mai au ce sa-şi spună, pentru care imaginea în faţa lumii e mult mai importantă decât propriul suflet. Nu suportam ce devenisem alături de tine.
Te-am ucis. Te-am ucis ca o criminală. Cu sânge rece, fără resentimente. Mai înnebunit. În nebunia mea moartea ta era singura modalitate de a păstra puritatea dragostei noastre. Singura modalitate prin care eu aş fi putut să te iubesc mereu fără să mă autodistrug.
Sunt o criminală… o criminală… o criminală… asta credeţi, asta cred toţi. E o reacţie normală. Orice persoană cu mintea întreaga îşi dă seama că e o faptă josnică, oribilă. Şi totuşi eu sunt împăcată, chiar dacă inima îmi sângerează deşi a ta s-a oprit. Chiar dacă simt în fiecare celulă a trupului tristeţea imensă a despărţirii definitive de zâmbetul tău, de vocea ta, de privirea ta, de atingerea ta, de dragostea ta… S-a terminat… Eu am ales sfârşitul nostru pentru că prefer să sufăr din cauza a ceva ce am făcut eu, din proprie voinţă, decât din cauza a ceva ce m-ai determinat tu să fac.
Şi totuşi te-am ucis pentru că te iubesc… Te-am ucis ca să te păstrez viu în mintea mea bolnavă şi să te iubesc cum te iubeam printre lăzile cu pere...
Şi am ştiut mereu că cele mai frumoase poveşti au un sfârşit tragic.

„Diferenţa dintre mine şi un nebun e că, eu ştiu ca sunt nebun”