For the blood of a Vampire

[Botan`chan]

Multumesc pentru comment-uri, dragelor! :)

[center]Capitolul 1

Fugeam catre gara cu toata viteza mea...Nu trebuia sa intarzii pentru ca stiam ca era o zi importanta la scoala astazi, chiar daca nu stiam motivul. In gara ma astepta prietena mea cea mai buna, Kumiko. Statea in picioare langa bancile care erau deja ocupate si citea o brosurica care, de obicei, o lua gratis de la un domn ce vindea ziare. Era captata de citit si nu m-a auzit fugind.
-Kumiko! am strigat-o. Ea isi intoarse capul iar parul ei lung, de culoare roz, se intoarse si el dupa miscarea capului. Ochii ei albastrii ii intalnira pe ai mei iar apoi imi zambinse, bucuroasa ca ma vede.
-Buna dimineata, Yuuki! spuse ea vesela ca de obicei. M-am uitat la ea cu drag, pentru ca simteam o dragoste pentru ea, pe care nu o puteam spune in cuvinte. Era ca o sora pentru mine si era tot timpul acolo cand aveam nevoie de ea. Stia ce imi trebuie si avea tot timpul "leacul" pentru momentele mele de melancolie. Ai dormit bine? continua ea pe un ton bland.
-Pai....nu prea...am raspun eu oftand. Acelasi vis...
-Nu te lasa baiatul ala, nu-i asa? Intrebarea ei ironica ma facu sa-mi indrept privirea incruntata catre ea.
-Cred ca nu...am raspus eu zambind.
Distractia noastra fu intrerupta de fluieratul strident al trenului, care ajungea in gara. Oamenii se imbulzeau ca sa ajunga primii in compartimente. De obicei, eu si Kumiko ramaneam ultimele persoane care ne urcam in tren; ne placea sa stam pe holurile vagoanelor si sa vorbim despre tot felul de lucruri.
Nu am simtit cum a trecut vremea. Ma simteam prea bine cu Kumiko de partea mea; radeam la toate glumele ei si ea la ale mele. Stiam cand trebuia sa folosesc putina ironie in conversatiile noastre si ea stia la fel. Eram nedespartite-partial.
Cand trenul opri, noi ne-am dat primele jos si am inceput sa alergam catre scoala, razand. Ne placea sa facem o mica intrecere pana la scoala...dar Kumiko se supara cam des pe mine din cauza asta, pentru ca eu castigam mereu. Alergam cu toata viteza mea fara sa obosesc chiar daca erau 2 kilometri de la gara pana la scoala.
Am intrat prima in clasa, aruncadu-mi ghiozdanul pe banca prietenei mele si zambind satisfacuta.
-Iar am castigat, Kumiko! am spus eu uitandu-ma de sus la prietena mea care abia intra in clasa.
-Nu mai spune...Sarcasmul din vocea ei era clasic. La fel cu cel cu care ma obisnuisem deja. Sigur nu ai ceva in pantofi?
Am pufnit amandoua intr-un ras putin isteric. Imi placea cand radeam asa pentru ca toti stiau doar noi puteam rade asa, iar colegii nostrii incepeau si ei sa rada de rasul nostru...ce sa-i faci…ironia sortii...
Dupa cateva minute, s-a sunat de intrare. Mi-am luat avant si am sarit peste cateva banci, pana la banca mea de langa fereastra. Imi placea sa fac lucruri neobisnuite-mai ales pentru Kumiko. De obicei, saream de pe fereastra de la clasa-care era la etajul doi-pana jos in curte. Imi placea mult sa o fac sa rada…
Prima ora aveam matematica, cu doamna diriginta, Miura Akutoshi. Era o doamna inalta si supla. Majoritatea fetelor tanjeau dupa corpul ei "perfect". Uram perfectiunea, la fel cum uram matematica…erau prea multe lucruri de invatat pe care nu le intelegeam. Ochii ei erau de un albastru marin foarte frumos. Iar parul ei lung si blond, tuns in scari, o facea sa arate ca o adolescenta. Diriginta intra linistita si, totodata, fericita in clasa, iar noi ne-am ridicat frumos in picioare fara sa spunem nimic. Ne face semn sa ne asezam iar apoi, spuse cu un ton vesel in vocea ei destul de joasa pentru o femeie:
-Astazi il veti cunoaste pe noul vostru coleg!
Am cascat ochii de uimire si, instinctiv, mi-am intors privirea catre Kumiko. Ea zambea, probabil ca deja stia de treaba asta si mie nu imi spusese. Restul clasei nu parea foarte mirata, doar eu. Eu eram singura persoana din intreaga clasa care nu stia nimic. Am decis sa stau linistita si sa astept sa vad ce urma sa se intample.
-Va rog sa-l primiti cum se cuvine. Continua doamna diriginta lasandu-si poseta pe catedra si asezandu-se pe scaun. Vine de departe si nu vreau sa il faceti sa se simta prost. Baiatul se numeste Ryan Scott. Va sta langa domnisoara Yugao Yuuki, acolo la fereastra. E bine, domnisoara?
Cand mi-am auzit numele, am intepenit. Langa mine? De ce langa mine? Sunt o multime de fete in clasa si acel tip nou trebuie sa stea langa mine? “Nu se poate” mi-am spus. “De aceea am un scaun liber langa mine…nu pot sa cred cat de aeriana pot fi! Trebuia sa-mi imaginez!“ Ma uitam putin speriata catre catedra, dar am hotarat sa nu fac vre-o prostie, asa ca am spus ragusit:
-D…da, doamna. Mi-am dres glasul si atunci m-am ridicat repede in picioare si am facut o plecaciune rapida iar apoi m-am asezat in banca zgomotos. Am inceput incetisor sa imi strang lucrurile de pe banca, pentru ca erau destul de imprastiate si vroiam sa fac o impresie destul de buna. Am pus toate cartile si caietele de matematica una sub alta si penarul de-asupra. Mi-am asezat ghiozdanul pe spatarul scaunului si apoi m-am asezat bine in banca. Kumiko se uita la mine si radea. Se intoarse catre banca ei si incepu sa scrie ceva pe caiet. N-am bagat-o in seama…ma uitam pierduta pe fereastra in timp ce imi ascultam gandurile si, in acelasi timp, vorba blanda si calda a doamnei Miura. Eram absorbita de cerul neobisnuit de luminos. Albastrul acela imi amintea de ochii minunati ai baiatului din visul meu-era aceeasi nuanta deschisa si frumoasa. Am simtit un fior pe spatele meu incordat. Fiorul era destul de cunoscut…era acelasi pe care l-am simtit atunci cand i-am atins fata de inger. Imi placea sa simt cum imi mangaia usor spatele. Ma simteam rasfatata…
Apoi am auzit la usa clasei un batut discret, ce ma facu sa imi indrept privirea spre usa. Doamna diriginta se opri brusc din predarea lectiei si merse catre usa, spunand:
-A venit! Sa fiti amabili, copii…
Usa se deschise larg. Fata doamnei Miura radia de fericire cand il vazu pe baiatul ce statea intepenit in pragul usii. Avea capul plecat, asa ca nu i-am vazut privirea, dar avea parul negru precum noaptea care parea a fi nearanjat. Parca imi amintea personal de cineva anume, doar ca nu imi dadeam seama de cine. Toata clasa se uita catre el asteptand ca el sa intre, sa-l vada mai bine. Doamna diriginta il indemna bland sa intre in clasa si acesta intra, ezitand putin. Profesoara il conduse pana in fata clasei iar el abia atunci si-a ridicat privirea. M-am holbat la el mirata, incercand sa imi opresc un tipat. Era…el! Cel din visul meu! Nu imi venea sa cred ca baiatul acela frumos din visele mele statea in fata clasei, prezentandu-se politicos. “Stai!” mi-am spus.”Va sta langa mine? Tipul asta…Ryan…l-am visat toata vara fara ca macar sa stiu cine e si acum e la mine in clasa? Trebuie sa ma trezesc din visul asta…”[/center]

Poze:
Kumiko

Ryan

doamna Miura

Cam atat...astept comment-uri...
Ja.