Flacăra stacojie. Povestea se repetă

[SnowFlake.]

Capitolul trei - Amintiri

Era aşa de frumos, mult mai drăguţ decât ultima dată când a revenit. Sunt sigură că nu ştiţi la ce mă refer. Cred că ar trebui să încep cu începutul, nu?

Ei, bine .. Acum câţiva ani, eram foarte bolnavă. Nu mai ştiu exact ce boală aveam, dar ştiu sigur că era una gravă. Nu a fost descoperită la timp şi eu eram pe moarte. Eram resemnată într-o oarecare măsură şi împăcată cu gândul ca voi muri, în câteva ore sau poate în câteva minute.
Dar imposibilul a devenit posibil, atunci când acel băiat m-a găsit. Încă nu ştiu cine este şi sincer aş vrea să pot spune că îi sunt veşnic recunoscătoare, dar nu îi sunt. Nu pot să-mi explic cum a reuşit să mă facă nemuritoare printr-o simplă atingere. Nu am simţit nimic atunci când m-a salvat de la moarte. Totul a fost ciudat şi inexplicabil, dar nu mai am nevoie de explicaţii. Aş fi preferat să mor decât să trăiesc în acest chin cumplit. M-a salvat pentru că i-a plăcut de mine, am înţeles asta. Dar de ce nu dispare? De ce nu mă lasă să fiu şi eu fericită alături de Angel?
Asta este cealaltă poveste. După ce m-a salvat misteriosul tip al cărui nume nu-l ştiu, am devenit salvamar. Îmi plăcea această profesie la nebunie pentru că îi ajutăm pe alţii, iar sora mea îşi dăduse acordul.
Într-una din zile l-am văzut pe Angel. Îl urmăream zi de zi şi când lipsea eram tristă, însă pe atunci nu-mi explicam de ce. Era să se înece, iar eu speriată i-am sărit în ajutor. Se pare că ajutorul a fost bun, căci îl salvasem. Partea proastă a acestei întâmplări este că între noi s-a stabilit o legătură. Apare mereu în locurile în care mă aflu, cu acelaşi nume şi aceiaşi înfăţişare.
Atingerea mea nu a fost deajuns pentru ca el să devină nemuritor, aşa că este muritor şi asta mă întristează. Apare o dată la patru ani şi mereu se îndrăgosteşte de mine şi eu încerc să-i rezist, dar nu pot. Eu sunt deja îndrăgostită de el. Cu cât ne apropiem mai mult cu atât ştiu că el va fi mort în scurt timp. De ce? Pentru că acel nemernic care m-a salvat apare de nicăieri şi-l omoară. Nu-i convine că eu să fiu cu altul, vrea să mă păstreze pentru el, ceea ce mi se pare puţin egoist din partea lui.
Dacă nu ar fi fost sora mea eu aş fi fost total distrusă. Am noroc ca este medium.

- Chloe! Trezeşte-te din transă. Te strig de câteva minute bune.
Am auzit-o pe Lissa ţipând. Cel puţin m-a trezit din lumea suferinţei, din păcate doar pentru moment. Starea mea va reveni când vom începe orele.
- Scuză-mă Liss! Mă gândeam ..
- La ziua de ieri? Haide te rog! Ştiu că e frumos, dar eu l-am ochit prima! Jos mâinile de pe el, domnişoară.
- La ce te referi? am întrebat-o surprinsă, deşi aveam o mică idee despre ce vorbea.
- La Angel. E aşa superb şi nu te las să mi-l iei.
Mi-am dat ochii peste cap. Nu aveam de gând să mă cert pe tema asta cu Lissa. Totuşi ceva îmi spune că ar trebui măcar să încerce să fie fericită alături de el. Sinceră să fiu, eu aş lasă-o să umble cu el, dar cu siguranţă mi-aş semna sentinţa la moarte. Brusc mi se făcuse rău. I-am făcut semn Lissei că vreau să fiu singură şi să o ia la pas spre clasă. Din fericire m-a ascultat şi nu s-a împotrivit deloc aşa cum are ea prostul obicei.

Am început să mă plimb de colo colo. Chiar nu aveam stare şi detestam să fiu aşa.
Totul s-a complicat, de parcă ar fi fost vreodată simplu. Am început să merg spre grădina din faţa şcolii pe care o adoram aşa de mult. Ştiu că sunt pe lume mii de flori, dar trandafirii sunt cei care îmi dau fiori. Culoarea lor roşie îmi aduce aminte de sânge, ştiu că pare greţos, dar mie îmi place. Am zărit un băiat care stătea jos pe o bancă. Ce caută aici? Era locul meu şi al Lissei de când mă ştiu.
Sau mai bine spus, de când am venit aici.
M-am apropiat de el şi am încercat să-l studiez mai bine. Avea părul şaten şi cam atât pot spune momentan. Îl privesc din spate doar.
- Bună, am spus eu cu o voce aproape neauzită.
S-a întors cu faţa spre mine şi am constatat că are ochii verzi.
- Salut! Tu trebuie să fii Chloe. Am auzit multe despre tine.
Ei, drăcie! Asta chiar m-a luat prin surprindere.
- Serios? am întrebat în timp ce mă aşezam lângă el, la o distanţă considerabilă.
- Serios. Ai nişte prietene pe cinste care la beţie spun totul.
Lissa! O s-o omor pe fata asta şi i-am spus de atâtea ori să nu mai bea sau măcar să nu mai vorbească când e beată căci spune doar prostii.
În obraji mi-au apărut două pete mici şi roşii.
- Stai liniştită. Nu mi-a spus nimic de rău. Că tot veni vorba eu sunt Derek.
Derek? Ce nume drăguţ are.
Clopoţelul enervant a început să sune, iar eu am tresărit. Nu mă aşteptam să apare sunetul chiar acum.
- Se pare că trebuie să ne luăm la revedere. Ce zici dacă ne vedem mai târziu? Poate te scot în oraş sau ceva... dacă şi tu vrei.
Asta e a două oară când mă ia prin surprindere, dar trebuie să recunosc e aşa drăguţ când se bâlbâie.
- Ne putem de acord mai târziu. Vorbeşte cu Lissa să-ţi dea numărul meu sau adresa sau vezi tu cum faci. Eşti băiat inteligent.

A zâmbit şi a început să fugă spre clasă. Eu nu fug niciodată, prefer să merg doar. Pe hol l-am întâlnit pe Angel.
- Chloe! Trebuie să vorbim.
De asta mă temeam.
- Ce vrei Angel? Scuză-mă dacă sunt nepoliticoasa, dar nu am chef de nimic acum şi mă simt şi rău.
Nu-mi place că l-am minţit, dar nu aveam chef să-mi spună cine ştie ce prostie şi eu să-i cad la picioare pentru că-l iubesc atât de mult.
- Vroiam să te invit în oraş. Accepţi?
Când l-am auzit îmi venea să cad pe jos sau să sar în sus de bucurie, însă ceva mă împiedică.
Lissa era îndrăgostită de el, iar eu trebuia să-l ţin la distanţă dacă nu vroiam să moara din nou.
- Îmi pare rău. Deja am o întâlnire diseară cu Derek. Nu cred că-l cunoşti. Ne mai vedem pe aici.
Şi i-am întors spatele, dar chinul deabia acum începe. Orele vor fi infernale şi voi număra fiecare secundă ce trece.