Fascinatia serii

[Bambilici]

O poveste clasica, de dragoste, combinata cu un strop de mister si nebunie. Sper sa va incante si sa o cititi cu drag.

Titlul: Fascinatia serii
Varsta minima :+ 18 in unele capitole, voi anunta de la inceput.
Gen : Romance,Drama,Mister
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut:Locul si timpul in care se desfasoara actiunea nu sunt specificate in aceasta poveste
Critica: Ramane la dorinta cititorului.

Capitolul 1



-E cineva?
Singurul zgomot era provocat de cizmele lui din piele maro si pintenii aurii care loveau podeaua din lemn visiniu. Trecu prin bucatarie, iar cand zari o usa ce dadea spre gradina porni hotarat spre ea, dandu-si jos palaria crem, cu boruri mari si o arunca pe masa din lemn de cires. Camera parea neschimbata, cu peretii ei inalti si varuiti in alb imaculat , cu ferestrele mari acoperite de draperii galbene, cu scaune captusite in panza de culoarea lamaii necoapte si mobila din lemn masiv, lacuita, de un maro la fel de intens ca pamantul din ghiveciul cu flori ce se odihnea pe bar. Pasi pe veranda din spatele casei, lenes si obosit, trecandu-si mana prin parul ciufulit de vant. Trase cateva guri de aer proaspat in timp ce privea spre nucul inalt, cu trunchi gros, in care era prins un leagan. Erau flori peste tot, parfumul lor fiind purtat ca intr-un dans prin toata gradina de adierea vantului, iar pomii erau plini de fructe proaspete si coapte, numai gata de mancat. Se intinse si culese un mar rosu, zemos, din care musca cu o pofta teribila, umplandu-si gura de sucul proaspat al fructului atunci cand dintii lui albi, drepti, perfecti trecura prin coaja sangerie. Statea in prag, sprijinit de tocul usii, privind minunatul tablou de vara tarzie plin de culori vesele si pastelate, relaxandu-se... Inchise ochii pentru cateva secunde vrand sa se bucure de mireasma zorilor, insa sunetul strident de portelan spart ii atrase atentia. Arunca marul mancat pe jumatate, se rasuci si scoase pistolul din brau cu o viteza nemaivazuta, indreptandu-l spre usa. O zari stand nemiscata, palida si in picioarele goale, cu parul ravasit si ochii larg deschisi. Printre buzele intredeschise nu mai iesea aer deloc, linistea fiind asa apasatoare incat bataile inimii ei se auzeau puternic, sau poate asta credea doar ea.
-Banii sunt sus intr-un cufar din camera parintilor mei. Am si eu ceva aur in sertarele din dormitorul meu. Poftim , isi smulse cerceii din urechi si lantul de la gat si i le arunca tremurand pe masa, ia tot ce vrei, doar te rog nu trage, nu-mi face rau...
Vocea ei tremura in timp ce sopti cuvintele pe un ton stins, apoi isi impreuna mainile privind tavanul, incercand sa vada prin el, rugandu-se. Tanarul o privi curios si incepu sa rada. Sunetul acela ragusit si puternic o facu pe fata din usa sa tremure iar, insa de data asta nu de frica.
-Ce e asa amuzant? Intreba ea usor enervata, dar inca speriata cand ii zari ochii cafenii, aproape nergi, inramati de gene intunecate. Nici nu-si dadu seama cum a avut curaj sa vorbeasca.
-Nu sunt un hot.
-Atunci cine esti si ce cauti aici?
-Numele meu e Eden.
Calmul cu care isi rosti numele si modul lenes in care se aseza pe unul din scaune ii atrasera atentie tinerei din usa, ce inca il studia hipnotizata. Se apleca sa stranga cioburile de pe podea in incercarea de a-si lua ochii de la corpul tanarului.Camasa era incheiata la toti nasturii iar in jurul gatului avea un batic rosu. Pantalonii decolorati ii stateau stramti pe picior, luand forma fiecarui muschi in momentul in care se incorda. Ochii ei studiara cizmele prafuite, picioarele lungi si in cele din urma soldurile inguste, perfecte, cum un barbat ar trebui sa le aibe. Un gand ingrijorator ii strapunse mintea, iar ea isi duse mana la tampla, scuturandu-si capul, vrand parca sa faca imaginea aceea rusinoasa sa ii iasa din cap.
-Tu trebuie sa fi servitoarea, zise el ferm. Unde este familia Barrington?
-Servitoare? se ridica in picioare si lasa iar portelanul sa ii cada din maini. Porni cu pasi marunti spre el, impungand aerul din fata lui cu degetul ei lung si subtire. Nu stiu de ce inca te afli aici, nu stiu cine esti si nu inteleg de ce nu te-am dat deja afara! Te rog frumos sa parasesti aceasta casa... Si da-ti picioarele jos de pe masa, o vei zgaria cu pintenii tai!
-Cam increzuta pentru o angajata a familiei.
Veni randul lui Eden sa o studieze. Rochia alba din bumbac, stransa in talie de un cordon bleo ce se inchidea cu nasturi in fata, ii imbraca perfect corpul. Picioarele lungi si bronzate pareau deosebit de fine, cu glezne firave si unghii curate, ingrijite. Pieptul i se umfla ca al unui curcan gata sa sara pe tine, iar fata ei se inrosi treptat de indignare, obrajii fiind parca niste petale de trandafiri. Parul blond, prins intr-un coc siplu paru ca i se electrizeaza iar ochii aruncau fulgere de smarald spre el. Acum ca spatiul dintre ei era de doar cativa pasi ii simti mirosul proaspat. Mirosea a sapun de flori, fiind mai ametitor decat toata gradina pe care o admirase cu putin timp inainte. Avea ochi mari ce straluceau ca nestematele, cu gene arcuite si dese. Buzele se miscau in ritmul cuvintelor, insa tanarul nu auzea nimic, fiind in transa parca, observand cat de frumos ii era conturata gura si cat de pline si rozalii ii erau buzele. Avea impresia ca unul din nasturii mici ca perlele din dreptul pieptului ei va sari in orice clipa la cat de dreapta si incordata statea. Ranji, doar el stiind ceea ce se petrecea in spatele ochilor lui intunecati. Se trezi la realitate intr-o secunda, atunci cand o voce cunoscuta ii rosti numele, apropiindu-se cu o veselie celesta.
-Eden, nepotul meu preferat! Ce bine imi pare sa te revad!
-Unchiule Basil, sunt singurul tau nepot!
-Nepot? Unchi? fata ii privea nedumerita pe cei doi in timp ce-si strangeau mainile si se imbratisau. Mama ei intra si ea in bucatarie, aproape scotand un tipat de bucurie cand il vazu pe Eden. Ochii ei se inrosita treptat cand il imbratisa strans, ridicandu-se pe varfuri pentru a-i saruta obrajii.
-Scumpul nostru Eden, ce mare te-ai facut! Esti un tanar foarte aratos.
-Multumesc 'tusa Mildred. Si tu esti inca precum florine din gradina, frumoasa, delicata si parfumata.
Femeia zambi catre nepotul ei, apreciind complimentul, insa era constienta ca nu mai era in floarea varstei. Ochii ei de un albastru sters erau inconjurati acum de riduri firave, dar care nu ii dadeau deloc un aspect urat. O faceau sa para inteleapta si calma. Parul ei candva rosu ca flacarile, acum era presarat de suvite cenusii.
-Vad ca voi deja v-ati revazut. O mai ti minte pe Hope, nu e asa, Eden?
Tanara observa cum obrajii baiatului cu par saten, ciufulit, se inrosisera usor. Ea il sfida cu privirea.
-De unde sa ma tina minte? intreba nedumerita cu glas rece.
-Dumnezeule, cat a crescut... vocea lui paru ca se sfarama mai rau ca farfuriile de portelan de pe podea. Era doar o copila de sase anisori cand o vazuse ultima data. Parca o si vedea alergand dupa caii fratelui ei, julita in coate si genunchi. Se simti brusc rusinat de comportamentul pe care il avuse fata de ea, si mai ales de felul in care ii privise pieptul, parca dorind ca acel nasture sa sara si sa ii scoata pielea gatului la iveala. Isi trecu mana prin par incercand sa stearga acea amintire, dar nu reusi decat sa se agite mai tare.
-Tocmai am venit din oras. Am fost sa facem cumparaturi. Nu stiam ca vei veni si tu azi. Chad unde e?
-A spus ca va veni abia saptamana viitoare. A intalnit o fata la ferma de peste rau. Azi vrea sa mearga sa ii ceara permisiunea tatalui sau de a o curta. Eden raspunde mecanic, mintea fiindu-i incetosata de alte ganduri.
-Mama... vocea calda a tinerei rupse aerul din jurul lui , parca lovindu-l in suflet.
-Da scumpa mea?
-Nu ma simt prea bine... Ma duc in camera mea... Nu o sa cobor la masa.
Tanara pleca imediat, fara sa mai astepte vre-un raspuns din partea parintilor ei. Basil stranse cioburile de jos, in timp ce Mildred aranja tacamurile. Servira curcan si legume, iar la desert placinta de cirese. Locul gol pe care Hope ar fi trebuit sa il ocupe ii atragea atentia lui Eden, care nu intelegea de ce inca ii pulsau venele la amintirea buzelor ei. Nu mai era deloc copila pe care o vazuse in urma cu 14 ani, crescuse, se maturizase, devenise o domnisoara incantatoare. Chad nu ii vorbise niciodata despre ea, despre cum crescuse si se implinise, insa de ce ar fi facut-o? Il interesa oare pe el blonda aceea cu chip angelic ce ii facuse sangele sa alerge cu putere prin vene? Dar daca isi amintea el clar si raspicat, nu era oare Hope verisoara lui? Sau nu?... Fata i se stramba intr-o grimasa , adancindu-i cutele din juru buzelor.
-Te simti bine?
-Da, matusa Mildred, sunt bine. Oboseala drumului se simte pe umerii mei. Daca nu va suparati, as vrea sa ma odihnesc.
-Fiule, sti doar ca aici este ca si casa ta.
Vocea groasa a lui Basil rasuna in urechile lui. Era un barbat de inaltime medie, cu umeri lati si maini mari. Ochii lui albastri insa priveau bland pe sub sprancenele stufoase.
-Am pus asternuturi curate si am sters praful in camera lui Chad. Du-te si stai acolo daca spui ca el nu v-a veni, caci camera de oaspeti nu e pregatita. spuse roscata cu un zambet larg ce lasa la iveala o ciobitura mica pe unul din dinti. Avea un obicei ciudat de a roade bete de chibrit, de acolo si minuscula imperfectiune a dintilor ei. Daca tot urci, nu vrei sa ii duci tava asta lui Hope? Precis ii e foame. Se simte cam rau in ultima perioada si nu prea mananca, insa eu insist mereu.
-Sigur.
Barbatul lua tava si porni spre scarile din hol. Adia vantul usor, aducand pe ferestrele deschise parfumul florilor din gradina. Soarele stralucea puternic pe cer, razele lui imbratisand cu caldura pamantul. Ajuns in fata usii din lemn vopsit in alb, batu cu botul cizmei de doua ori, asteptand. Cand usa se deschise incet, ii zambi tinerei Hope si intinse mainile.
-Mama ta mi-a spus sa iti aduc astea. E ingrijorata din cauza ta, pentru ca nu mananci.
-Sunt bine, spuse ea zambind la randul ei, cu obrajii imbujorati. Imi pare rau pentru ce s-a....
-Nu, o intrerupse el dand cu mana prin fata lor, parca vrand sa ii alunge cuvintele din minte, de pe buzele acelea frumoase... Eu trebuie sa imi cer scuze. Nu stiu de ce, dar chiar daca au trecut atatia ani, ma asteptam ca Hope, fata unchiului meu sa fie inca o copila de sase anisori. Dar iata-te: supla si manrda, cu bucle de aur, ce sa mai, o adevarata domnisoara. Tanara chicoti, multumindu-i din priviri, iar el continua: Serios,imi cer iertare pentru cum am reactionat... "Pentru ce am gandit" vru el sa continue dar nu se cuvenea, cuvintele ramanand in gatul lui ca un ghemotoc de par incalcit.
-Este in regula. Si eu am reactionat urat...
-Hot! spuse el razand. Hope se cutremura de spaima, dar nu pentru ca o speriase sunetul acela gutural, nu! Corpul ei, reactiile ei, inima, gandurile! Toate astea o speriau cand il privea, cand il auzea razand. Dintii lui stateau tepeni ca soldatii in armata, drepti si puternici. Cum ai putut crede ca am venit sa fur de la voi?
-Iar tu cum ai putut crede ca o slabanoaga ca mine ar fi o amenintare? cand el o privi nedumerit, ea isi arunca privirea catre centura lui. Ai scos pistolul.
-Aaa, da. Ei bine, cand iti petreci atatea seri sub cerul liber pana si mersul unei furnici te pune in alerta. Sunt un cowboy, nu un vanzator de parfumuri ce poarta peruci pline de unsoare.
Hope se stramba amuzata de comparatia lui. Ii zambi larg, ii multumi pentru mancare si se retrase in camera ei. Ii auzea pasii greoi cum se intreptau spre dormitorul alaturat ei. Auzi fosnetul hainelor lui, "Probabil se dezbraca. E obosit..." spuse ea simtind cum obrajii ii iau foc. Ducandu-si mana la frunte se privi in oglinda, ingrozita de ceea ce gandise in doar un ceas de cand acel Eden* pasise sub acoperisul lor. Erau ganduri ce nu trebuiau sa existe in capul unei domnisoare. Curiozitati, intrebari, dorinta de explorare...
-Sunteti veri, Hope... Veri...
-"Ba nu!" o voce din capul ei rasuna parca in toata camera.
-Oh, ba da, si inca cum!
Se arunca in pat pentru a dormi, pentru a uita, insa ideea ca somnul i-ar putea alunga din minte frumusetea barbatului din camera alaturata era total gresita.


***

Asternuturile curate si parfumate ii mangaiau corpul obosit. Deschise ochii si privi spre fereastra, cascand si intinzandu-si oasele. Era intuneric, iar tabloul de stele ce se zarea prin perdeaua dantelata, alba, era linistitor. Se ridica in sezut, frecandu-si ochii pana ii inrosi. Dormise atat de bine, fara vise, fara sa auda zgomote, linistit si intr-un pat calduros, nu pe o patura sub cerul liber, riscand sa se trezeasca cu vre-un sarpe in pantaloni. Cand s-a intins in pat in dupa amiaza aceea nu a crezut ca va reusi sa adoarma. Auzea fiecare fosnet facut de asternulurile verisoarei lui ce se afla dincolo de perete, fiecare pas, fiecare miscare... Acum scutura hotarat din cap, motivandu-se ca nu e bine ceea ce gandeste, chiar daca situatia i-ar fi permis, chiar daca crestineste nu gresea cu nimic, chiar daca nu amesteca acelasi sange, tot nu se cuvenea.
Se ridica din pat si isi trase pe el blugii ce zaceau pe spatarul unui fotoliu, isi incalta cizmele, isi baga camasa in pantaloni si iesi din casa, pasind spre grajdul de cai. Intra pe usile mari si aprinse lampa cu petrol ce statea agatata intr-un cui. Se apropie de Dusty, calul lui puternic si frumos, ce avea culoarea argintului si ii puse patura si apoi saua in spate. Il mangaie, ii dadu apa si il batu usor pe spate.
-Cred ca e timpul sa mergem, baiete.
Calul plescai vesel din buze, apoi batu voios cu copitele in fanul proaspat pus in grajd ce mirosea minunat. Eden incaleca cu o miscare sigura calul si porni in galop, indepartandu-se de casa alba, cu etaj si balcon, fiind ridicata in mijlocul unui camp, fara vecini sau alte case in jurul ei, neprivind in urma, fara ca macar sa lase un bilet sau sa anunte plecarea lui. Tot ce gandea e ca pana se va crapa de ziua el si Dusty vor ajunge linistiti in orasul agitat. Cu o zi inainte, drumul acesta i se parea o binecuvantare, o poteca spre liniste si odihna, acum voia sa fuga de acel loc. Nu stia de ce, dar se simtea atat de murdar, de vinovat. Simtea ca isi tradase cel mai bun prieten, pe Chad. Simtea ca facuse de ras familia, avea impresia ca Basil si Mildred i-au citit gandurile cand el isi amintea de silueta minunata a lui Hope. "Slabanoaga, huh?.." gandi el, mijind ochii pentru a vedea drumul din fata. " Numai slabanoaga nu e ea. E voluptoasa, are un corp divin, unduios, delicat, plin de frumusete... Ah, Eden! Ce e in capul tau, e verisoara ta!... Pentru numele lui Dumnezeu, nu, nu e!" Gandurile il copleseau, dand-ui dureri de cap, amintirile venind val.
-Mi-a fost asa mila de ea, Eden... Plangea asa tare. Mi-a parut asa rau dupa aceea...
-Dar cum de te-ai scapat? intreba nedumerit cowboy-ul in timp ce tragea din tigara de foi.
-Cand Annessa era bolnava, iar ea si Bob discutau despre testament, am auzit-o spunand pe tonul ei de vipera ca Hope nu merita nimic pentru ca e doar un suflet ratacit, o bucata de carne umblatoare nedorita de nimeni, o povara. Fara sa relizez ca biata copila cobora voioasa scarile spre mine, am intrat peste ei urland din rasputeri... Si mi-a scapat... Drace, de as putea da timpul inapoi..
De ar putea si Eden sa dea timpul inapoi, sa stie ca fata cu parul de aur era sora lui Chad, nu servitoarea, asa cum crezuse defapt, poate gandurile lui nu ar fi fost asa ingreunate acum. Poate ca nu ar fi simtit valul acela de caldura cand ii auzise vocea si pur si simplu ar fi imbratisat-o spunandu-i cine e si s-ar fi asezat la masa, povestind, fara sa ii observe frumusetea.
In casa acum mult prea departe de el, zorii diminetii intrara pe fereastra. Mirosea a cafea si a sunca prajita. Basil observa absenta nepotului sau cand merse sa verifice grajdurile. Era sigur ca plecase, nu era genul lui sa ramana intr-un loc mai mult de o seara. Fratele si cumnata lui mereu se plangeau de dorul lui, spunand ca vine acasa odata la luna si dupa ce se spala si manca, ii saluta cu palaria si pleaca iar la ferma de care are grija si nu numai. Nici el nui l mai vazuse de 14 ani. Chad era singurul cu care se vedea aproape lunar. I-ar putea vizita mai des, dar Eden iubea ceea ce facea. Imblanzirea cailor, construirea grajdurilor, totul era pentru el viata. Nu se casatorise, sustinand sus si tare ca femeile ii mananca tineretea, fericirea si banii. Ochii lui Basil erau pierduti in cana cu lichid negru, amintindu-si din cand in cand sa soarba din ea. Sotia lui intindea unt pe o felie de paine prajita in timp ce Hope se ridica hotarata in picioare.
-Ma duc sa ma plimb.
Isi saruta ambii painti pe frunte si pleca afara, cu un sal negru infasurat in jurul rochiei ca o fusta. Pasii ei grabiti o purtau spre biserica. Toata dimineata fusese agitata, observase lipsa lui Eden de la micul dejun, apoi din camera. Nici calul nu mai era...
-Mai bine ca a plecat, gandi ea cu voce tare cand se indrepta spre bucatarie in dimineata aceia.
Acum insa se simtea ravasita. Stia ca ce se intampla inauntrul ei nu e bine. Pacatuia cu gandul, cu inima, cu sufletul, iar un lucru pe care nu voia sa il reunoasca e ca gandise clar ca ar fi pacatuit si cu trupul.
-Doamne, te rog sa ma ierti...
Isi desfacu salul negru din jurul taliei si isi acoperi cu el parul si jumatate de chip pentru a nu fi recunoscuta. Intra asa in biserica, asezandu-se in spatele unui perete din lemn. De cea lalta parte se afla un preot pitic, gras si cu o privire pierduta. Hope trase aer in piept si, cu vocea tremurandu-i, spuse parca plangand.
-Am pacatuit...
-Dumnezeu sa te ierte, copila. Cu ce ai gresit in fata Domnului?
-Am avut ganduri necurate, parinte. Am gandit ce nu am crezut ca voi fi in stare nici pe pragul mortii sa gandesc, sa-mi imaginez. Am simtit nevoi, dorinte... Parintele tacu, ascultandu-i glasul trist, intelegand ca plange. Ar f vrut sa ii spuna ca toata lumea pacatuieste cu gandul, chiar si un copil nevinovat, insa parca ea stia deja ce ii va raspunde pentru ca adauga.
-Am avut dorinte legate de varul meu, parinte...
Auzi cum preotul se ineca.
-Dumnezeu sa te aibe in paza, copila mea...
Insa nu il lasa sa termine.
-Dar el defapt nu e varul meu , nu e! Nu e! Apoi iesi plangand din biserica mica si stearsa, cu pasi mici, alergand abia cand trecu de usile inalte din lemn ale cladirii, cat mai departe cu putinta, cu salul acela pe ochi. Avea nevoie sa fie singura, sa se gandeasca, sa se linisteasca si sa inteleaga ca indiferent de ceea ce era trecutul ei, Eden ii era var.

* *Eden- Paradis, loc al placerii.