Für Elise

[Arişică]

^HimiÅŸor^ - Merci mult de comm, scumpo >:D< Te mai astept <33
Little M - Doh.. nu stiu ce ai inteles:]] Nu iti pot spune ca Rose e Elise:)) n-am spus niciodata asa ceva :-? Prologul ar fi putut fi in urma cu 3 ani sau 30 sau 80 de ani...Elise ar putea fi o fetita sau o baba :]] Dar eu nu spun nimic si sper ca acest nou capitol sa nu te deruteze prea tare :]] Merci de comm, te astept pe aici *hugs*
FallenAngel : Pana cand actiunea propriu zisa nu incepe...capitolele vor fi cam plicticoase, dar sper sa continui sa citesti. Inseamna mult pentru mine sa va stiu parerea >:D<
Doh...am venit in sfarsit cu cap. 2... sper sa va placa si eu astept toate criticile, parerile si sfaturile voastre *hug*

Capitolul doi

Va fi bine! De data asta vei reuşi! Tânăra privea agitată pe micul geam al trăsurii, în timp ce se juca cu pandantivul în formă de busolă de la gât. De ce ar vrea un aristocrat să locuiască într-o casă la periferie? Când ar putea foarte bine să-şi cumpere zece reşedinţe în inima Parisului. Nu-i înţeleg pe bogătaşii ăştia. îşi zise fata privind corpul masiv al conacului care se întrezărea printre copaci.
Tânăra de optsprezece ani îşi lăsă capul greoi pe perna din catifea a trăsurii. O durea îngrozitor de tare capul... O fi din cauza cocului. Fata îşi trecu mâna subţirică prin cocul floral, de un auriu şters şi desfăcu câteva agrafe care îi ţineau părul strâns. Sigur era din cauza cocului...
Blonda îşi masă tâmplele fără prea multă fermitate. Ar fi vrut să poată adormi... Nu dormise bine seara trecută. Dar oare de când nu mai dormise bine? Noapte de noapte se lupta cu acele vise, care o măcinau...Cu acea amintire lugubră care o epuiza mintal şi sufleteşte.

*Flashback*
- Ce ai acolo, mami? Spune-mi, te rog! fetiţa blondă îşi privi cu ardoare mama.
Strălucirea slabă a lumânărilor era intensificată de razele palide ale lunii, care pătrundeau prin crăpătura perdelelor. În cameră plutea o îmbinare plăcută de mirosuri, specifice casei: aroma plăcută a iasomiei, împreună cu cea de pudincă proaspăt scoasă din cuptor şi parfumul mobilelor ceruite, formau un ambient plăcut pentru micuţă. Îi plăceau serile ca aceasta când stătea doar ea cu mama pe canapeaua de stofă verde, vorbind despre muzică, până când adormea...
Femeia de lângă ea o privi şi o întrebă, zâmbind larg:
-Mai vrei budincă de ouă, draga mea?
Ochii mari ai fetei, de un cafeniu închis se dilatară şi îşi privi fervoare mama.
- Nu! Nu vreau budincă! Te rog, arată-mi ce ai în mână, mami. Ştiu sigur că n-ai uitat ce zi e azi! Ce ascunzi în mână e pentru mine, nu-i aşa?
Femeia râse uşor, într-un mod amar şi îşi deschise graţios pumnul.
- E pentru tine. Se numeşte busolă. O busolă care îţi va arăta mereu calea!
- O busolă... ochii puţin miopi ai copilei analizară cu atenţie micul pandantiv.Întoarse mefient busola pe toate părţile şi observă iniţialele E.B gravate pe spate.
Iniţialele mele... îşi zise uşor fetiţa.



*End of Flashback*


Nu! Nu mai vreau să-mi amintesc! De ce nu pot fi mai puternică de atât? Îşi lovi violent tâmpla. Nu vroia să-şi mai amintească...ştia pe de rost fiecare secundă din acea noapte. Era un supliciu pentru ea să-şi amintească modul nedrept în care murise mama. Huruitul zgomotos al trăsurii o făcu să tremure ca o frunză scuturată de vânt. Am ajuns...
Coborî, ajutată de vizitiu şi îşi netezi taiorul în pătrăţele. Acum privea. Privea cu ochii ei mari şi cafenii conacul imens. Încetase să mai tremure şi părea chiar că nu mai respiră. E mai mare
decât credeam.
O mână uşoară lăsată pe umărul ei o făcu să se întorcă brusc.
- Oh, n-am vrut să te sperii. Qui êtes-vous? o întrebă într-o franceză clară, fata brunetă de lângă ea.
- Nu... Eu sunt noua angajată. Sunt E...Emily...Da, sunt Emily Brom! se bâlbâi blonda.
- Se pare că vom fi colege. Sunt Elizabeth Rose Edward. îi zise suav Rose.
Emily îi zâmbi, în timp ce Rose o privea intrigată. De ce e aşa crispată? Şi de ce s-a bâlbâit când şi-a spus numele? se întrebă Rose.
Spiritul ei de deducţie şi curiozitatea imensă o îndemnau să o întrebe pe Emily. Dacă ăsta o fi numele ei... Dar renunţă la idee amintindu-şi spusele mătuşii Amanda. Trebuia să se poarte cu deferenţă faţă de toţi, aşa că nu îndrăzni să mai spună ceva.

***

Stătea întinsă, în cel mai dezinvolt mod posibil, pe una din canapele roşii cu pernuţe de mătase. Îşi scutură buclele blonde, inspiră adânc şi îşi scoase obişnuita ţigară. După primul fum tras şi expirat scurt, inhală mai adânc, scoţând un fum subţire.
- Ştii că unei femei nu-i stă bine să fumeze! De ce naiba bagi în gură otrava aia? o întrebă un băiat care se juca plictisit cu un pahar de vin, pe jumătate gol.
Ochii blondei, de un verde crud îl aţintiră pe fratele ei mai mare.
- Alexandre, cineva care îşi schimbă zilnic ''damele'' n-are dreptul să mă acuze.
- Dar şi tu faci acelaşi lucru cu bărbaţii, iar tu ai doar şaptesprezece ani, dragă Charlotte! îi zise acru băiatul brunet în timp ce-şi aşeza gulerul cămăşii care ieşea din jerseu.
- Scandaleux! La grossièreté! strigă Charlotte cu pumni încleştaţi.
Fata de lângă ei îi privi vizibil iritată . Se poartă ca doi ţânci... îşi zise fata în timp ce-i asculta pe cei doi cum îşi aruncau replici tăioase. Deşi avea douăzeci şi unu de ani şi era cu mult mai matură decât fraţii ei mai mici, Marquerite refuza să intervină, mulţumindu-se să privească. Închise cartea care o ţinea în mâini si se ridică, privindu-se în oglinda mare, cu rame aurii. Încep, oare să semăn cu Charlotte? Nu, sigur că nu... Nu e nimic rău dacă mă uit şi eu în oglindă. îşi zise fata, aşezându-şi agrafele în cocul castaniu. Pentru prima data, încerca să arate cât de cât respectabil. Nu-i plăceau oglinzile, nici persoanele simandicoase, viclene şi vanituase ca sora ei. Dar, totuşi prefera să-şi ţină părerile pentru ea. Continuă să-şi admire rochia alba cu floricele. Era o rochie nouă, pe care şi-o cumpărase cu proprii bani, câştigaţi ca premiu la un concurs de pian din Paris. Ar fi preferat nişte cărţi, dar la insistenţele mamei, cedase. Nu putea să-i refuze nimic mamei. Şi acum, că se privea în oglinda îi plăcea. Chiar îmi stă bine. Ochii ei negri străluciră copilăros.
- Te mai uiţi mult în oglindă ?
Ochii ei negricioşi îi întâlniră pe cei de un albastru rece a lui Alexandre. Îl privi cu superioritate, încercând să-şi ascundă roşeaţa obrajlor. Dar, vocea blândă a mamei o salvă.
-Veniţi în camera de zi! Aştemptăm noile servitoare. Şi ar fi politicos să le întâmpinaţi toţi trei! zise aceasta, accentuând ultimul cuvânt şi privindu-l cu subînţeles pe Alexandre.
Brunetul aruncă înbufnat paharul pe masă şi îşi urmă surorile. În camera spaţioasă de zi, toţi servitorii stăteau aliniaţi, iar domnul Bounqoé' , un bărbat robust, cu păr blond fără fire albe, cu trăsături cioplite dur şi cu o expresie demnă de un filantrop,le privea pe noile venite.
Alexandre le privi şi el : O fată cu o expresie copilăroasă, care privea cu nişte ochi mari şi curioşi. Admira cu o insistenţă deranjantă tot luxul din jurul ei. Era firavă la trup, cu trăsături copilăreşti, cu pistrui şi cu părul ciufulit şi răvăşit pe spate. Halal ajutor va fi şi asta.Perte de temps ... îşi zise el sarcastic. Apoi o privi pe cealaltă. Era o fată cu o expresie matură, în haine de doliu. Buclele negre îi stăteau ordonat pe spate, iar ochii ei de un roşu adânc contemplau calm un tablou. Era ceva mai înaltă decât blonda copilăroasă şi avea trăsături mai feminine. Interesant. îşi zise brunetul, vizibil impresionat de fata în doliu.
Statuete de saxa, mobilă de trandafir, oglinzi cu rame de aur, ţesături de mătase, covoare de Boune' , satin, dantelă, vase scumpe, argintărie pur Semre, totul era acolo. O cameră imensă, plină de lucruri scumpe, demne de un nobil. Rose le analiză pe toate. Apoi, îşi aţinti privirea asupra servitorilor: 2 femei, într-un fel de uniformă neagră, alcătuită dintr-o rochie simplă şi un şorţ. Una părea mai bătrână, iar părul cărunt îi stătea într-un coc forţat,peste boneta albă.Cealaltă, ceva mai tânără, semăna cu o norvegiancă. Lângă ele stătea un bărbat înalt şi uscat, stând drept ca o prăjină. Ăsta sigur e majordomul şi seamănă ciudat de bine cu fostul meu avocat... îşi zise Rose. Apoi îl privi pe bătrânul în salopetă, care stătea sprijinit de un baston. Mai mult ca sigur, e grădinarul. Şi privindu-l pe ultimul angajat, un bărbat care nu avea mai mult de treizeci de ani, îşi dădu seama, după ''uniforma'' lui că acela era vizitiul.
Ar putea să nu-mi placă aşa tare să fiu ajutorul unei dintre ele... Bruneta le privi pe cele două fete care stăteau lângă tatăl lor: cea tânără îl ţinea pe ''papa'' de mâneca cămăşii şoptindu-i ceva, iar cea şatenă citea nepăsătoare dintr-o carte.
Fata îşi întoarse privirea spre Emily, dar aceasta era deja ocupată, aproape salivând la una din mesele lungi din cameră, încărcată cu mâncăruri. Sper că nu crede că sunt pentru noi...Servitorii n-au parte de asemenea delicii.
Elizabeth, începu să analizeze unul dintre tablourile din perete, în timp ce aştepta ca cineva să spună ceva. Era un tablou pueril, pictat frumos, dar pueril. Înfăţişa o fetiţă micuţă, blondă, cu bucle, care stătea întinsă pe o câmpie destul de întinsă. Ţinea în mână nişte flori. Rose privi cu mai mult interes. Fata ţinea în mână micsandre...Micsandre albe şi roşii...