Every girl needs her own Prince - Charming

[Mely]

@cathy*angel: Ne bucurăm că`ţi place.
@Minnie Mouse: Păi, Alice era nervoasă pe Aiko, pentru că ea îi spusese directorului prostiile alea legate de ea şi Shu. Ca să afli ce va face Alice va trebui să aştepţi capitolul Nyei.
@Kripterya: Se poate traversa oceanul şi prin alt mod, adică se urcă maşina pe o platformă, sau cam aşa ceva. Alice încerca să nu o facă să o îngrijoreze pe Katie. Evident că îi pasă de Shu, dar nu vorbea la telefon despre asta. -__-"" Ah, şi eu am vorbit 25 de ore jumate cu bff a mea, so everything it`s possible. :] Stai liniştită, nu ne`am supărat.
Acum, ca să înţelegeţi ceva. Eu am bacul anu` ăsta şi învăţ toată ziua, Nya are şi ea de făcut nişte chestii în legătură cu pianul, aşa că nu prea avem timp să ne dedicăm complet fic`ului. Dar Nya a promis că va scrie mult în vacanţă, aşa că măcar ea va fi la înălţimea aşteptărilor voastre [sper].

[center]Capitolul 8
Shu P.O.V.[/center]

Stăteam în camera mea, uitându-mă în gol. A plecat. Aceste cuvinte erau reale, dar nu le puteam suporta. Trecuse deja o săptămână de când plecase. Nu vorbisem deloc. Ştiam că dacă o sunam nu făceam decât să ne creăm durere unul celuilalt. Nu am vrut să o uit. Ştiam că aş putea dacă aş vrea, dar aveam nevoie de ea în mintea mea. Speram că într-o zi se va întoarce şi mă va privi din nou în ochi şi eu o voi putea săruta din nou. Eram prea optimist. Nu mai ieşisem din casă de când plecase. Simţeam că viaţa mea plecase odată cu ea. Şi totuşi ce puteam face? Probabil că din iubirea ce începusem să i-o port aş fi putut traversa oceanul şi înot. Acest gând mă făcu să chicotesc. Am ieşit din camera mea, ducându-mă spre bucătărie. Acolo era mama, gătind. Când mă văzu, zâmbi larg. Părinţii mei veniseră acasă în concediu, pentru o lună. Nu îmi displăcea, dar nici nu muream de plăcere să îi am aşa aproape.
- Te-ai gândit ce faci în vacanţa aceasta, dintre semestre? mă întrebă ea cu speranţă în voce.
Sunt sigur că spera să mă duc după Alice. Îi povestisem despre ea, iar mama rămăsese profund impresionată. Nu credea că eu aş putea suferi atât după o fată. Nici eu nu crezusem.
- Păi, nu ştiu. Cred că mă duc în California. Dar îl iau pe Yuki cu mine, am răspuns eu.
Am spus că îmi iau şi prietenul cel mai bun cu mine, căci nu voiam să mă trezesc într-o ţară străină, fără nici cel mai mic indiciu cum să ajung la Alice. Îmi era dor de ea. Aveam nevoie de ea ca de aer. Mi-am scos telefonul din buzunarul pantalonilor şi am format numărul lui Yuki:
- Hei, frate! Eşti acasă?
- Evident că sunt. De ce? S-a întâmplat ceva? întrebă el.
- Mă gândeam să vin pe la tine. Mă primeşti? În plus, trebuie să te rog ceva.
- Ok, frate. Te aÅŸtept!
Am închis, ştiind că îl lăsasem foarte curios. Am părăsit casa şi m-am urcat în Porche-ul negru, apăsând acceleraţia, ne mai deranjându-mă să-mi pun centura. De abia aşteptam să o văd pe Alice. Chiar îmi lipsea, deşi când o văzusem prima dată mă gândisem la ce avea ea, şi nu era vorba de sentimente. Am intrat în curtea familiei lui Yuki, parcând maşina în grabă. Am sunat la sonerie, iar în faţa mea apăru, în doar câteva secunde, una dintre menajere. Mă pofti înăuntru şi mă conduse spre camera prietenului meu cel mai bun. Am intrat, iar el stătea pe un fotoliu, cu picioarele pe un scaun. M-am aşezat pe fotoliul de lângă el, privindu-l atent.
- Ce s-a întâmplat, şefu’? mă întrebă el uşor nedumerit, abordând faţa de baka.
- Vreau să mergi cu mine în California. La Alice, am zis foarte calm.
S-a uitat puţin la mine, parcă pentru a verifica dacă vorbesc serios, apoi a dat din cap. Însemna că era de acord. A coborât până la parter, cică pentru a lua nişte suc. Ştiam că putea ruga menajera să facă asta, dar mi-am dat seama că voia să-şi anunţe părinţi de planurile mele… de fapt, ale noastre. Mi-am scos telefonul din buzunar, sunând-o pe mama. A luat ceva până să răspundă.
- Mamă, trimite-l pe Juy să-mi aducă bagajul. Plecăm azi. Şi spune-i ca apoi să-mi ia şi maşina de aici.
Ştiam că înţelesese, aşa că am închis. Yuki reveni în cameră, cu două pahare de suc. Îmi dădu unul, apoi se aşeză.
- Deci, când plecăm? mă întrebă el degajat.
- Păi… în vreo două ore e ok? am zis rânjind.
- Ce?! ţipă şocat, sărind în picioare şi vărsându-şi sucul pe covor. Trebuie să-mi fac bagajul şi asta nu va lua puţin.
Îşi scoase un troller dintr-un dulap, apoi începu să-şi îndese haine în el. Mi-am dat ochii peste cap. Yuki era mai rău ca o fată. Fugi spre baie, mai apoi venind cu braţele încărcate de cosmetice şi parfumuri, pe care le îndesă într-un portfard.
- Ai de gând să te transformi în fată şi nu mi-ai zis? l-am întrebat sarcastic.
Nu-mi răspunse, fiind prea ocupat să îndese haine în troller. O menanjeră intră în cameră, spunându-mi că bagajul meu este la parter. L-am privit pe Yuki, care era roşu la faţă şi transpirat. De abia reuşise să-şi închidă bagajul. Am chicotit. El mi-a zis să plecăm de pe acum. Ce era cu graba asta? Am aprobat, încercând să nu par prea suspicios. Ajunşi în hol, i-am văzut şi pe părinţii blondului.
- Îmi pare rău, doamnă şi domnule Unite, că vă răpesc fiul, am zis eu.
Femeia făcu un gest neutru. Mi-am luat şi eu bagajul, ieşind afară. Maşina ne aştepta pentru a ne duce la aeroport. Of, Alice… Dacă ai şti că o să ne vedem în atât de puţin timp. Oare ce faci acum, iubita mea?