23-12-2009, 12:08 PM
Well, cum spune şi titlul, fic`ul e făcut de mine şi Mels, povestit din două puncte de vedere [Nya - girl, Mels - boy]. Hope you`ll like it! ^^
[center]Capitolul 1
Alice P.O.V.[/center]
Camera arăta la fel. Parfumul lui încă plutea în aer. Poza cu noi doi stătea impunătoare pe un raft din biblioteca prăfuită. Amprentele lui erau peste tot în camera mea. Îmi aduc acum aminte de tot ce s-a întâmplat şi îmi vine să râd. Ce joacă de copii. Am fost atât de supărată pe el în acea săptămână nenorocită, încât nu l-am contacta în acele şapte zile. Apoi mi s-a făcut dor de el şi de căldura cu care îmi şoptea că mă iubeşte, aşa că am vorbit cu el. Dar era prea târziu: se îndrăgostise de altcineva.
Am sperat să-mi treacă, să-l uit, dar au trecut deja două luni, iar mintea mea încă este la el. Nu am mai vorbit, dar nici că aş vrea. Mi-aş face rău singură. Mi-am scos telefonul din buzunarul pantalonilor şi mi-am sunat tatăl.
- Sunt gata să plec, tată! i-am spus eu.
- Alice, eşti sigură? Eu şi mama ta putem avea grijă de tine doar aici.
- Am mai avut discuţia asta de o mie de ori, vreau să plec. Japonia îmi va prinde bine.
Şi am închis telefonul. După acea cruntă despărţire mi-am implorat părinţii să mă lase să mă mut în Japonia. Două luni mi-a luat să-i conving, de abia după ce le-am zis ce s-a întâmplat, adevăratul motiv al plecării mele. Am părăsit camera mea, plină de cele mai frumoase amintiri. O maşină neagră mă aştepta în faţa casei. Îmi luasem la revedere de la părinţi în acea dimineaţă, deci în maşină nu era decât şoferul. Am ajuns la aeroport foarte repede. Am coborât din autovehicul privind soarele orbitor al Californiei. Lăsam în urmă totul, inclusiv bronzul meu ciocolatiu. Mi-am dat bagajul la cală, apoi am început să merg spre pistă, unde avionul privat al părinţilor mei mă aştepta.
- Alice! mă strigă o voce cunoscută, foarte cunoscută.
M-am întors paralizată, uitându-mă în direcţia de unde venea vocea. Era el... S-a apropiat de mine şi mi-a luat mâinile în ale lui. Avea urme de lacrimi pe faţa perfectă, ca de înger. Nu înţelegeam de ce.
- Alice, te implor, nu pleca. Te iubesc, urlă el.
Cât aş fi vrut să mă arunc în braţele lui, să plâng şi să îl pot crede. Dar nu puteam...
- Nu mă iubeşti. O iubeşti pe ea, am reuşit eu să zic.
- Te-am părăsit pentru a-ţi face un bine, dar se vede că nu pot trăi fără tine.
- Trebuie să plec, am spus, încercând să zâmbesc. Mereu te voi iubi, dar fiecare va avea drumuri separate.
L-am văzut cum se abţine să nu plângă, apoi mi-a pus o mână caldă pe faţa mea rece.
- Lasă-mă să te sărut. Pentru ultima dată.
Ochii mi-au sclipit şi a ştiut că putea. Şi-a apropiat faţa de faţa mea şi i-am inspirat parfumul familiar. Şi-a lipit buzele de ale mele şi şi-a strecurat limba printre ele. Îmi explora fiecare părticică din gură, în timp ce o mână o avea pe talia mea, iar cealaltă în părul meu lung şi roşcat. Lacrimile noastre se uneau şi cădeau cu zgomot pe cimentul pistei. Am rupt uşor sărutul, apoi i-am zis:
- Te voi iubi mereu! Poate cândva ne vom revedea. Adio!
Şi am plecat... Avionul porni lent, fără zgomot, decolând. L-am privit pe el până când a fost prea mic pentru a mai distinge ceva. Mi-am strâns picioarele pe scaunul din piele crem, punându-mi capul pe genunchi. Am dat drumul la micuţul televizor din avion şi am încercat să mă uit la un film, neînţelegând nimic totuşi.
- Domnişoară Alice? îmi spuse copilotul, după o eternitate. Ajungem în zece minute, aşa că pregătiţi-vă.
Mi-am scos oglinda din geanta de mână şi mi-am şters lacrimile şi rimelul care mi se scursese pe faţă. Mi-am aranjat centura de siguranţă în jurul taliei şi m-am ţinut mai bine de mânerul scaunului, aşteptând ca avionul să atingă solul. Avionul a aterizat cu o bufnitură scurtă. M-am ridicat în picioare, lundu-mi geanta mov, apoi am coborât pe pista din Tokio. Am inspirat aerul proaspăt şi mi-am pus pe mine o jachetuţă. Nu era la fel de cald ca în California, iar vântul bătea uşor. Noaptea deja se lăsase peste capitala Japoniei. Un şofer m-a condus până la maşina ce mă aştepta, apoi am urcat, el punându-mi bagajul în portbagaj. Clădirile pe care treceam erau perfecte, fără niciun defect, toate cu geamuri de sticlă fumurii, iar oamenii erau ca nişte roboţei parcă. Speram că voi avea o casă în stil japonez, pentru că pur şi simplu adoram acele căsuţe pe care le vedeam în anime-uri. Se părea că voi sta în casă cu o fată japoneză, amănunt pe care insistaseră părinţii mei. Se părea că ei credeau că eram prea mică, la şaptesprezece ani, să stau singură în casă. Maşina a parcat uşor în curtea unei case. Am ieşit din maşină şi aproape că îmi venea să ţopăi că dorinţa mi se îndeplinise. Casa era una tradiţionala şi destul de mare. Mi-am luat troller-ul şi am intrat în casă. În faţa mea stătea o fată drăguţă, cu părul negru, lung până la talie şi ochii căprui şi mari.
- Bună, Alice, zise ea zâmbind. Eu sunt Aiko. Hai să-ţi arăt camera ta.
Am dat din cap, urmând-o pe scări. În interior casa arăta aşa cum o vedeam în desenele japoneze sau în filme. Aiko a deschis o uşă albă şi a plecat, lăsându-mă să mă acomodez. Mi-am despachetat bagajele şi le-am pus în dulapul crem, apoi m-am îmbrăcat în nişte pijamale bleo şi am coborât. Stomacul meu a scos un ghiorţăit şi mi-am dat seama că îmi era foarte foame. Ajungând în bucătărie, m-am aşezat pe jos, la o masă. Aiko veni, punându-mi în faţă o farfurie cu sushi. Se aşeză şi ea şi am început să mâncăm. Aiko era cam tăcută, dar momentan acest lucru nu mă deranja, căci nici nu aveam chef de vorbă. M-am ridicat, vrând să iau farfuria să o spăl, dar Aiko îmi zise blând:
- Nu noi ne ocupăm de asta.
Am încuviinţat, apoi i-am zis noapte bună şi m-am dus să mă culc, fiind destul de târziu, căci a doua zi era prima mea zi de şcoală. M-am întins pe patul comod, trăgându-mi pătura până în gât. Am adormit aproape instantaneu.
Razele soarelui pătrunseră brutal în camera mea, făcându-mă să mă trezesc. Mi-a luat puţin până ochii mei s-au obişnuit cu lumina orbitoare, apoi m-am ridicat din pat, atingând parchetul rece şi întinzându-mi corpul. M-am privit puţin în oglinda de lângă pat şi asta m-a întristat: bronzul meu deja se ducea, iar pielea mea exagerat de albă revenea. Am mers la baie şi mi-am făcut un duş şi m-am spălat pe dinţi şi pe faţă, apoi am mers la dulap şi m-am îmbrăcat într-o fustă neagră, plisată şi un tricou alb, iar în picioare mi-am pus nişte bascheţi negri. Mi-am aruncat nişte rechizite în ghiozdan, apoi am ieşit pe uşa camerei, mergând spre parter. Aiko era deja acolo şi mă aştepta. Mi-a zâmbit, apoi am plecat împreună spre şcoală.
[center]Capitolul 1
Alice P.O.V.[/center]
Camera arăta la fel. Parfumul lui încă plutea în aer. Poza cu noi doi stătea impunătoare pe un raft din biblioteca prăfuită. Amprentele lui erau peste tot în camera mea. Îmi aduc acum aminte de tot ce s-a întâmplat şi îmi vine să râd. Ce joacă de copii. Am fost atât de supărată pe el în acea săptămână nenorocită, încât nu l-am contacta în acele şapte zile. Apoi mi s-a făcut dor de el şi de căldura cu care îmi şoptea că mă iubeşte, aşa că am vorbit cu el. Dar era prea târziu: se îndrăgostise de altcineva.
Am sperat să-mi treacă, să-l uit, dar au trecut deja două luni, iar mintea mea încă este la el. Nu am mai vorbit, dar nici că aş vrea. Mi-aş face rău singură. Mi-am scos telefonul din buzunarul pantalonilor şi mi-am sunat tatăl.
- Sunt gata să plec, tată! i-am spus eu.
- Alice, eşti sigură? Eu şi mama ta putem avea grijă de tine doar aici.
- Am mai avut discuţia asta de o mie de ori, vreau să plec. Japonia îmi va prinde bine.
Şi am închis telefonul. După acea cruntă despărţire mi-am implorat părinţii să mă lase să mă mut în Japonia. Două luni mi-a luat să-i conving, de abia după ce le-am zis ce s-a întâmplat, adevăratul motiv al plecării mele. Am părăsit camera mea, plină de cele mai frumoase amintiri. O maşină neagră mă aştepta în faţa casei. Îmi luasem la revedere de la părinţi în acea dimineaţă, deci în maşină nu era decât şoferul. Am ajuns la aeroport foarte repede. Am coborât din autovehicul privind soarele orbitor al Californiei. Lăsam în urmă totul, inclusiv bronzul meu ciocolatiu. Mi-am dat bagajul la cală, apoi am început să merg spre pistă, unde avionul privat al părinţilor mei mă aştepta.
- Alice! mă strigă o voce cunoscută, foarte cunoscută.
M-am întors paralizată, uitându-mă în direcţia de unde venea vocea. Era el... S-a apropiat de mine şi mi-a luat mâinile în ale lui. Avea urme de lacrimi pe faţa perfectă, ca de înger. Nu înţelegeam de ce.
- Alice, te implor, nu pleca. Te iubesc, urlă el.
Cât aş fi vrut să mă arunc în braţele lui, să plâng şi să îl pot crede. Dar nu puteam...
- Nu mă iubeşti. O iubeşti pe ea, am reuşit eu să zic.
- Te-am părăsit pentru a-ţi face un bine, dar se vede că nu pot trăi fără tine.
- Trebuie să plec, am spus, încercând să zâmbesc. Mereu te voi iubi, dar fiecare va avea drumuri separate.
L-am văzut cum se abţine să nu plângă, apoi mi-a pus o mână caldă pe faţa mea rece.
- Lasă-mă să te sărut. Pentru ultima dată.
Ochii mi-au sclipit şi a ştiut că putea. Şi-a apropiat faţa de faţa mea şi i-am inspirat parfumul familiar. Şi-a lipit buzele de ale mele şi şi-a strecurat limba printre ele. Îmi explora fiecare părticică din gură, în timp ce o mână o avea pe talia mea, iar cealaltă în părul meu lung şi roşcat. Lacrimile noastre se uneau şi cădeau cu zgomot pe cimentul pistei. Am rupt uşor sărutul, apoi i-am zis:
- Te voi iubi mereu! Poate cândva ne vom revedea. Adio!
Şi am plecat... Avionul porni lent, fără zgomot, decolând. L-am privit pe el până când a fost prea mic pentru a mai distinge ceva. Mi-am strâns picioarele pe scaunul din piele crem, punându-mi capul pe genunchi. Am dat drumul la micuţul televizor din avion şi am încercat să mă uit la un film, neînţelegând nimic totuşi.
- Domnişoară Alice? îmi spuse copilotul, după o eternitate. Ajungem în zece minute, aşa că pregătiţi-vă.
Mi-am scos oglinda din geanta de mână şi mi-am şters lacrimile şi rimelul care mi se scursese pe faţă. Mi-am aranjat centura de siguranţă în jurul taliei şi m-am ţinut mai bine de mânerul scaunului, aşteptând ca avionul să atingă solul. Avionul a aterizat cu o bufnitură scurtă. M-am ridicat în picioare, lundu-mi geanta mov, apoi am coborât pe pista din Tokio. Am inspirat aerul proaspăt şi mi-am pus pe mine o jachetuţă. Nu era la fel de cald ca în California, iar vântul bătea uşor. Noaptea deja se lăsase peste capitala Japoniei. Un şofer m-a condus până la maşina ce mă aştepta, apoi am urcat, el punându-mi bagajul în portbagaj. Clădirile pe care treceam erau perfecte, fără niciun defect, toate cu geamuri de sticlă fumurii, iar oamenii erau ca nişte roboţei parcă. Speram că voi avea o casă în stil japonez, pentru că pur şi simplu adoram acele căsuţe pe care le vedeam în anime-uri. Se părea că voi sta în casă cu o fată japoneză, amănunt pe care insistaseră părinţii mei. Se părea că ei credeau că eram prea mică, la şaptesprezece ani, să stau singură în casă. Maşina a parcat uşor în curtea unei case. Am ieşit din maşină şi aproape că îmi venea să ţopăi că dorinţa mi se îndeplinise. Casa era una tradiţionala şi destul de mare. Mi-am luat troller-ul şi am intrat în casă. În faţa mea stătea o fată drăguţă, cu părul negru, lung până la talie şi ochii căprui şi mari.
- Bună, Alice, zise ea zâmbind. Eu sunt Aiko. Hai să-ţi arăt camera ta.
Am dat din cap, urmând-o pe scări. În interior casa arăta aşa cum o vedeam în desenele japoneze sau în filme. Aiko a deschis o uşă albă şi a plecat, lăsându-mă să mă acomodez. Mi-am despachetat bagajele şi le-am pus în dulapul crem, apoi m-am îmbrăcat în nişte pijamale bleo şi am coborât. Stomacul meu a scos un ghiorţăit şi mi-am dat seama că îmi era foarte foame. Ajungând în bucătărie, m-am aşezat pe jos, la o masă. Aiko veni, punându-mi în faţă o farfurie cu sushi. Se aşeză şi ea şi am început să mâncăm. Aiko era cam tăcută, dar momentan acest lucru nu mă deranja, căci nici nu aveam chef de vorbă. M-am ridicat, vrând să iau farfuria să o spăl, dar Aiko îmi zise blând:
- Nu noi ne ocupăm de asta.
Am încuviinţat, apoi i-am zis noapte bună şi m-am dus să mă culc, fiind destul de târziu, căci a doua zi era prima mea zi de şcoală. M-am întins pe patul comod, trăgându-mi pătura până în gât. Am adormit aproape instantaneu.
Razele soarelui pătrunseră brutal în camera mea, făcându-mă să mă trezesc. Mi-a luat puţin până ochii mei s-au obişnuit cu lumina orbitoare, apoi m-am ridicat din pat, atingând parchetul rece şi întinzându-mi corpul. M-am privit puţin în oglinda de lângă pat şi asta m-a întristat: bronzul meu deja se ducea, iar pielea mea exagerat de albă revenea. Am mers la baie şi mi-am făcut un duş şi m-am spălat pe dinţi şi pe faţă, apoi am mers la dulap şi m-am îmbrăcat într-o fustă neagră, plisată şi un tricou alb, iar în picioare mi-am pus nişte bascheţi negri. Mi-am aruncat nişte rechizite în ghiozdan, apoi am ieşit pe uşa camerei, mergând spre parter. Aiko era deja acolo şi mă aştepta. Mi-a zâmbit, apoi am plecat împreună spre şcoală.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.