Hey! M-am hotarat sa postez. Chiar daca Dobby (Juliette.) vroia sa mai asteptam (mai multe comentarii). Pe mine nu ma deranjeaza faptul ca nu primim. Nu spun ca nu mi-ar placea sa avem tone si tone si tone si tone si toooooooo(o)ooone de raspunsuri. Ei, cam atat am avut de spus. Spor la citit!
Xander
Plecasem de cinci minute. Campusul este plin ochi de oameni. Dar, dintr-un oarecare motiv, nu sunt suficient de beti încât să zbiere şi să urle. Sint singurul care ţine o ţigară pe jumatate fumată între buze. Sunt în aer liber, pot să fumez. Oftez, expirând fumul nociv. De ce suntem aşa? Ar fi trebuit să-l ascult pe tata. Să mă las de fumat. O chestie care, acum, mi se pare imposibilă. Zâmbesc la vederea parcului pustiu. Îmi convine. E mult mai bine aşa. Nu e nicio şansă să strâng în jurul meu idioti care n-au mai auzit o chitară.
Mă aşez pe cea mai îndepartată bancă, ascunsă între copaci. E bine acum. Dau jos chitara fumurie din spate, îmi aranjez camaşa în carouri albastre şi negre. Cu chitara în brate încep să când „Green eyes” de la Joe Brooks.
- And I, I fall beacuse, I fall because of you...
O încercare eşuată să cânt din voce. Sunt mult prea raguşit ca să ating acele note. Nu mi se potriveşte vocea... După nici două minute apare bruneta în cauză. Discutia pe care o avem e mai mult decât seacă.
- Eu sunt Alexander. Alexander Duncan. Alexander Duncan McSky. Spun zâmbind dulce
- Eu Isabella. Isabella Rybak. Raspunde.
- Nu faci bine ! Îi zic.
Oftez ţâţâind.
- N-ai suficienti numi! Adaug, luând chitara la loc în mâini.
Încep să o zdrangan rapid, cântând „Puppet master” de la trupa mea preferată, Metallica. Îmi placea melodia. Rapidă, ritmată, rockish... tot ce îmi trebuia acum. Zâmbesc catre bruneă, dând din picior ca să îmi mentin ritmul.
Isabella
După ce termină melodia se opreşte. Îmi zâmbeşte din nou şi dă să se ridice.
- Hei, mă întrebam dacă n-ai vrea să vi cu mine la o cafea, mă aud spunând.
Mă priveşte în cohi şi nu-mi raspunde. Pleacă. Ramân acolo. Sunt şocată. Câtă nesimtire într-un corp aşa... aşa... frumos! Mă duc înapo în cameră. Nu mai vreau să stau aici. Două apeluri nepreluate de la Daniel. Îl sun.
- Ce faci, iubi? Îl aud întrebând în difuzorul rece.
- Tocmai am venit de afară. Tu?
- Mi-e dor de tine. Când te întorci?
- Abia am plecat. Vin de Craciun. Aşteaptă-mă.
Îmi închid telefonul. Mă trântesc pe pat privind catre tavanul alb. Aud pe cineva ciocanind. Îi spun să intre. Îl vad pe roşcat bagându-şi capul în cameră.
- Ce spuneai de cafea? Mă întreabă zâmbind prosteşte.
Îi zâmbesc şi mă ridic din pat. Îmi iau portofelul roşu şi mi-l bag în buzunar şi ies pe uşă.
- Credeam că...
- Ştiu ! Îmi raspunde întrerunpându-mă. Acum taci şi vino!
- Raule! Îi scot eu limba obraznic.
Mi-o scoate şi el, însă dulce, aşa cum ştia el.
Xander
Plecasem de cinci minute. Campusul este plin ochi de oameni. Dar, dintr-un oarecare motiv, nu sunt suficient de beti încât să zbiere şi să urle. Sint singurul care ţine o ţigară pe jumatate fumată între buze. Sunt în aer liber, pot să fumez. Oftez, expirând fumul nociv. De ce suntem aşa? Ar fi trebuit să-l ascult pe tata. Să mă las de fumat. O chestie care, acum, mi se pare imposibilă. Zâmbesc la vederea parcului pustiu. Îmi convine. E mult mai bine aşa. Nu e nicio şansă să strâng în jurul meu idioti care n-au mai auzit o chitară.
Mă aşez pe cea mai îndepartată bancă, ascunsă între copaci. E bine acum. Dau jos chitara fumurie din spate, îmi aranjez camaşa în carouri albastre şi negre. Cu chitara în brate încep să când „Green eyes” de la Joe Brooks.
- And I, I fall beacuse, I fall because of you...
O încercare eşuată să cânt din voce. Sunt mult prea raguşit ca să ating acele note. Nu mi se potriveşte vocea... După nici două minute apare bruneta în cauză. Discutia pe care o avem e mai mult decât seacă.
- Eu sunt Alexander. Alexander Duncan. Alexander Duncan McSky. Spun zâmbind dulce
- Eu Isabella. Isabella Rybak. Raspunde.
- Nu faci bine ! Îi zic.
Oftez ţâţâind.
- N-ai suficienti numi! Adaug, luând chitara la loc în mâini.
Încep să o zdrangan rapid, cântând „Puppet master” de la trupa mea preferată, Metallica. Îmi placea melodia. Rapidă, ritmată, rockish... tot ce îmi trebuia acum. Zâmbesc catre bruneă, dând din picior ca să îmi mentin ritmul.
Isabella
După ce termină melodia se opreşte. Îmi zâmbeşte din nou şi dă să se ridice.
- Hei, mă întrebam dacă n-ai vrea să vi cu mine la o cafea, mă aud spunând.
Mă priveşte în cohi şi nu-mi raspunde. Pleacă. Ramân acolo. Sunt şocată. Câtă nesimtire într-un corp aşa... aşa... frumos! Mă duc înapo în cameră. Nu mai vreau să stau aici. Două apeluri nepreluate de la Daniel. Îl sun.
- Ce faci, iubi? Îl aud întrebând în difuzorul rece.
- Tocmai am venit de afară. Tu?
- Mi-e dor de tine. Când te întorci?
- Abia am plecat. Vin de Craciun. Aşteaptă-mă.
Îmi închid telefonul. Mă trântesc pe pat privind catre tavanul alb. Aud pe cineva ciocanind. Îi spun să intre. Îl vad pe roşcat bagându-şi capul în cameră.
- Ce spuneai de cafea? Mă întreabă zâmbind prosteşte.
Îi zâmbesc şi mă ridic din pat. Îmi iau portofelul roşu şi mi-l bag în buzunar şi ies pe uşă.
- Credeam că...
- Ştiu ! Îmi raspunde întrerunpându-mă. Acum taci şi vino!
- Raule! Îi scot eu limba obraznic.
Mi-o scoate şi el, însă dulce, aşa cum ştia el.
I don't know Why I'm here but baby even though we fail It's worth
I know You know It is all about my music
Music Changes our life in the dark so I can change your thoughts
I know You know Your life is also the same Music that is my boo.
I know You know It is all about my music
Music Changes our life in the dark so I can change your thoughts
I know You know Your life is also the same Music that is my boo.