Europe Skies [ Sky and Color ]

[Color]

Hey! E marti,sooooooooooooooooooooooooo...Spor la citit! :D



Xander


Linişte. La naiba, de ce e linişte?! Parcă trebuia să nu mai tacă lumea. Shit! Of paper... Îmi ridic chinuit caput ca să vad camera goală. Era mult prea curată pentru gustul meu. Îmi vine să mă dau cu capul de pamânt. Dar nu o fac. Asta ar însemna să îmi stic minunata faţă.
În tacerea camerei întunecate gândul aerian îmi zboară la vecină. Era, cel putin în lumina obscură a holului o tipă draguţă. Doamne, cum am ajuns! Imediat mi se urcă hormonii la cap.
Îmi trec mâna prin par oftând. Nu mai simt nicio satisfactie când îmi vad firele de par roşcat închis. Ieri am vazut o tipă vopsită ca mine. Mi se pare oribil. Vreau acasă. Macar acolo toti vorbesc aceiaşi limbă cu mine. Profu' de biochimie mi-a scos cohii în legatură cu boneta aia de care am facut mişto. L-am lasat să vorbească. Am continuat să îmi ascund capul în cartea mea. Cui îi pasă ce îţi spune un moş congelat? Nimanui, logic.
Mă ridic de la birou şi iau cana de cafea tare pe care mă chinui să o temrin de vreo treizeci de minute. Diminetile sunt fenomenal de plictisitoare. Dar cel putin Ben lucrează, deci nu trebuie să îi vad fata sociopată. Ieri mi-a facut capul patrat că „de ce nu-mi aranjez patul?!”. Eram în stare să mă duc şi într-o cameră de fete ca să scap de el atunci. Mi-a trecut. Nu vreau să stau cu o fată. Cum spunea tata? „Mi-am pierdut barbăţia de când stau cu mă-ta”.
Camera e mult prea caldă. Aş deschide un geam, dar i-am promis colegului că nu las aerul proaspat bogat în oxigen să intre în cameră.
La dracu', de ce îmi pasă de ce spune el? Îmi iau geanta şi chitara, pe care mi-am aruncat-o în spate. Plec. Să mă ceva undeva Ben ăsta!



Isabella


Este atât de rece în cameră. Primele semne ale toamnei încep să apară. Frunzele cad din când în când, iar soarele straluceşte mai mult stins.
Mă gândesc la tipul de vis-a-vis. Este draguţ. Mă gândeam să-l invit la o cafea, dar poate e prea devreme.
Ce plictiseală pe capul meu! Sâmbata e la fel de monotonă ca acasă.Îmi iau un hanorac deasupra tricoului galben şi ies la o plimbare.
Trotuarul încă se observă, printre frunzele moarte. Soarele iese dintre ramurile copacilor galbeni, aramii. Bancile din parc sun goale. Doar una, mai retrasă, este ocupată de un baiat. Mă apropii şi obser că era chiar roşcatul de vecin al meu.
Cântă ceva cunoscut la chitară, însă priveşte în gol. Cred că este la fel de plictisit ca mine. Mă aşez lângă el, dar se opreşte din cântat.
- De ce te-ai oprit?
El îşi reia activitatea. În curt timp termină melodia şi îmi zâmbeşte dulce.
- Ce ai cântat? Îl întreb întorcându-i zâmbetul.
- Green Eyes de la Joe Brooks.
- Sper că ştii că te pricepi la ce faci.
- Da. Ştiam. Sper că ştii că ai buze frumoase.
Simt cum tot sângele mi se urcă în obraji. Îmi întorc privirea catre soare, bagându-mi mâinile în buzunarele hanoracului. Soarele este încă „privibil”. El îşi întoarce privirea după a mea. Fară să se mişte îmi spune:
- Eu sunt Alexander. Alexander Duncan. Alexander Duncan McSky.
- Eu Isabella. Isabella Rybak. Îi raspund zâmbind.