Eradot

[Storymaker]

Cap I Inceputul

In padurea plina de copaci si jivine nu prea traiau oameni din cauza pericolelor la care s-ar fi supus stand in acel loc. Si afara de fermierii care intrau ocazional in grup, nu prea adanc totusi, pentru a lua lemne, nimeni nu se incumeta sa isi riste viata.Totusi un om a fost nevoit sa o faca. Povestea lui pare a fi una trista, plina de durere si umilinta. Si asta se poate vedea usor din spiritul sau infrant si fata prina de zgarieturi si cicatrici provocate de tepii tufisurilor ce i-au tinut calea pe cand incerca sa scape de moarte. Viata este grea uneori si indiferent de rang sau statut, pare sa loveasca fara mila pe cel ce traieste.
Trecusera doi ani de cand tronul tatalui sau fusese uzurpat. Nu pot zice ca asta e ceva rau totusi, ca povestitor, ca pana la urma tatal lui fusese un tiran, crescuse taxele si facuse multe nedreptati. Dar fiul nu avea nici o vina. El avea un chip blajin si ajuta pe cei nepastuiti. De multe ori tatal lui radea de el. Da, stiu asta pentru ca eu am slujit ca sfetnic regal, dar vorbele mele se loveau puternic de urechea surda a regelui. Vai, de macar m-ar fi ascultat. Printul e acum in padure singur singurel. As vrea sa spun ca l-au urmat cativa oameni loiali, dar cine sa il urmeze cand e un pret urias pe capul lui si pe capul oricarui il va ajuta? Lovitura de stat a fost puternica, rapida si bine organizata. Nici nu am stiut cand s-a schimbat regele. Pur si simplu, sculandu-ma din somn am mers la rege sa vorbesc cu el niste treburi de regat si nu am putut sa imi stapanesc uimirea si groaza cand l-am vazut pe contele de Ducenbalt stand sfidator pe tron, inconjurat de soldati loiali iar trupul regelui zacea mort. Cu repeziciune am facut tot ce imi statea in puteri: o plecaciune adanca in fata noului rege si a sabilor indreptate spre mine. Cand ai moartea in fata e greu sa mai dai lupte, mai ales cand te lupti pentru ceve in care nici nu crezi. L-am iubit pe rege? Deloc. Cand mi-a ascultat el oare sfatul? I-am zis sa nu arda satul din Versiles cand taranii nu i-au trimis recolta ca nu aveau ce manca, dar el tot la ars. I-am zis sa nu atace, in timpul razboiului, cu cavaleria armatele de falaxi ce stateau mandrii aliniati in linii ce chemau moartea, dar a trimis-o si am pierdut aproape toata cavaleria din aceasta pricina. Daca nu ar fi fost generalul... Generalul... Oricum, generalul al carui nume l-am uitat (vai, batranetea asta!), din doritori de cuceriri ne-am fi transformat in cuceriti. Un adevarat erou a fost. Dar si el ca si mine era batran de zile. II puteam vedea barba alba fluturandu-i in timp ce striga vijelios: "La lupta, la lupta!". Toti marii eroi ai timpurilor mele au apus, iar regele, ei - si el s-a dus. Am ramas singurul in noua lume, in noua generatie, in noua zbatere. Printul, a... printul. Am uitat sa ii mai spun povestea, da... Printul a ajuns puternic in padure, s-a maturizat si mintea ii s-a desteptat. El de mic lepada gandurile de ura, suparare, si tot ce e rau. Multi ziceau ca e fetiscan, mai ales ca era timid. Dar eu zic ca era un succesor promitator si ca de ar fi domnit azi, nu am fi fost sub pumnul de fier al tiranicului Ioh, fostul Duce de Ducenbalt. Hm, azi e o zi frumoasa si nu pare sa ploua. Am sa incalec pe batranul meu cal, Morcov si cine stie, poate o sa ma plimb in padurea in care s-a ratacit printul. Stiu ca e periculos si ca ma paste moartea, dar oricum sunt batran si as vrea atat de mult sa ii mai vad chipul blajin o data. Avea 17 ani cand a plecat. Iubeam sa ii vad fata luminoasa, zambetul sincer si larg si cum ii se umpleau ochii cu lacrimi cand vedea oamenii suferind. Da, el intelegea suferinta, putea sa se puna in locul celui ce sufera si suferinta omului era suferinta lui. Hehe, oi fi eu batran de zile dar print ca el nu am mai vazut de cand ma stiu. Tare as vrea sa ii mai vad o data chipul si sa mai vorbesc o data cu el. Destula vorba si hai la fapte. Calul nu se incaleca singur si nu pot incepe calatoria de stau aici si vorbesc cu mine insumi.
Scarile astea sunt mai periculoase decat falacsii. Atat de lungi si ascutite, par o moarte singura pentru un batran ca mine. De obicei printul ma lua in carca si ma ducea ca vantul, trecandu-ma peste pericolele urcatului si coboratului pe scari. Ce sa faci, cand imbatranesti, si mai ales cand esti asa batran ca mine, dusmanii ti se schimba. Scarile sunt asemeni ostilor numeroase ale inamicului, drumul pana la latrina este ca mersul pe carbuni aprinsi, mancatul mancarii tari este ca sfortarea tanarului in ridicarea bolovanilor. Eh, si sa nu mai zic cand ma scap pe mine. Da, se mai intampla si atunci e cel mai rau. Destul de asemanator cu timpul in care am cazut in mocirla si am stat acolo doua ore pana cand regele s-a saturat de ras in hohote si a binevoit sa ma scoata. Eh, dar gata cu vorba caci scarile nu se coboa--a-aa--raaaa.
-Vai, vai, ce batran! Gata sa cada pe scari! zise o garda regala care privea batranul amuzandu-se pe seama lui.
-Da, daca nu l-ar fi prins fiul sau, acolo i-ar fi fost sorocul. aproba alta garda.
-Stiti, sunteti la un metru de batran, puteati sa in ajutati macar cu un deget! spuse intepat salvatorul.
-Eh, hai sa mergem fiule. Ma bucur ca ai aparut in drum, la varsta mea moartea te asteapta peste tot. Nu sti cand va sari pe tine sa te ia.
-E, tata, mai ai mult de trait, macar pana sa il vezi pe print.
-Shhh, mai incet sa nu te auda garzile ca daca ajunge asta la urechea regelui, e vai si amar de capul tau! Eu sunt batran, ce sa imi mai faca? Dar nu as suporta sa te vad in exil sau decapitat sau spanzurat, fiul meu. Esti tot ce mai am din amintirea mamei tale pe care am iubit-o atat de mult. Era o printesa sa sti...
-Tata, hai in crca mea. Imi povestesti pe drum.
-Bine, bine. spuse batranul in timp ce se cocota pe spatele tanarului. Totusi hai sa iti spun povestea ei... Era fata tanara si frumoasa, o printesa mi-a zis ca e cand am intrebat-o desi o intalnisem pe drumul spre piata si ea era imbracata saracacios si murdara din cap pana in picioare. Nu am ras, dar am zambit pentru ca ochii ei imi aratau ca zicea adevarul. Si in plus, m-am indragostit de ea. Sti ce e dragostea, fiule?
-Tata, sti ca singura mea iubire este sa ma aventurez pe muni, sa ma antrenez in artele sabiei si al trasului cu arcul si sa mesteresc diferite animale sculptate din lemn.
-Da, da, fiule. Asa e, iubirea e foarte frumoasa. Sper sa o iubesti si sa te iubeasca cum ne-am iubit noi doi - eu si mama ta. O, ce femeie frumoasa era si ce suflet curat. Curand am sa plec langa ea si abia astept sa o imbratisez si sunt sigur ca o sa se bucure si ea ca ma vede.
-Tata, eu nu am pe nimeni.
-Da, fiule, da... Fata asta, Nireni, sa mi-o prezinti si mie candva ca tatal tau nu e nemuritor sa sti...
Batranul isi duse mana slabita la obrajii tanarului si il pisca de obraji.
-Te-am facut tarziu, tarziu de tot cu mama ta, ca ea nu putea sa faca copii. Dar dupa ce ne-a vizitat un sfant si s-a rugat asupra mea si a ei, ai aparut tu la un an dupa. A fost o adevarata minune. Acum am saptezeci de ani si sunt douazeci de ani
de cand mi-ai prins degetul cu manuta ta strangand cat de tare puteai. Erai asa de dragalasi, o bucurie pentru sufletul nostru. Dar mama ta... a plecat prea devreme. Un an dupa nasterea ta, s-a imbolnavi grav, zacea la pat, varsa si nu se mai oprea din tusit. S-a stins repede, saraca si o data cu plecarea ei, s-a rupt o parte din mine.
-Tata, am ajuns in grajd. Urca pe cal si hai cu mine sa vezi unde ma antrenez si ce am mai invatat.
-Pe cai.. pe cai... pe cai! A... da, printul! Fiul meu, dragul meu fiu, Gund, ia-ma cu tine sa vedem pe print. Da, pe print!
-Tata, oi fi eu voinic si sabia imi este draga, dar nu am ucis pe nimeni, nici macar un biet animal. Iar padurea sti ca e plina de..
-Taci! ii taie scurt vorba batranul. Sti ca nu esti un las!
-Ciudat batranel! Aude ce vrea, cand vrea... zise mai pentru sine tanarul, avand grija ca sa nu fie auzit.
-Ii, ha, ha! Di, calule! Mergem departe, sa fi curajos!
Calul pleca in goana cu tatal si fiul in carca. Era destul de greu pentru bietul Morcov sa isi vada stapanul plecat dar suporta inecandu-si amarul in capita de fan din fata sa.