04-06-2010, 02:07 PM
Nanami-chan: merci că ai comentat şi că îţi place. am încercat să fac ceva mai original şi mă bucur că am reuşit, te mai aştept pe aici >:D<
Cer senin, soare strălucitor, briza mării, nisipul fierbinte, plus prietena cea mai bună... Reţeta ideală pentru o zi perfectă.
Criss vorbeşte întruna despre tipul ce stătuse la doar doi metri de pătura noastră, dar gândul meu e în altă parte. Ziua asta chiar pute fi perfectă, dacă nu era ultima mea zi aici. Mâine la prima oră avionul meu decola spre un loc străin mie. Nu pot să plec, nu vreau să plec! Ador oraşul ăsta, aici am cele mai frumoase amintiri, aici m-am născut, aici am copilărit, aici am avut plimul sărut, prima noapte, aici am prietenii, şi cel mai important – aici e Criss.
- Oh, haide! E ultima noastră zi împreună, poţi măcar să te prefaci mai bine că mă asculţi, îmi spune ea oarecum supărată.
- Să nu te mai aud cu aşa ceva. Îţi promit că vom fi mereu împreună, indiferent cât de departe vom fi una de alta.
- Ştii că nu se va întâmpla aşa...
Citesc în ochii ei durerea, simt cât de greu îi e să se despartă de mine, dar încerca să mă sprijine şi să fie puternică, chiar dacă nu îi reuşeşte. Un zâmbet tâmpit îmi apare pe chip, iar ea ridică din sprâncene, probabil întrebându-se cum de mai pot să zâmbesc.
- Nu mai fi aşa negativistă, ştii că întotdeauna îmi ţin promisiunile.
Nu mai spune nimic, doar zâmbeşte resemnată şi continuă să vorbescă câte-n lună şi-n stele. Gândul meu e din nou departe, dar observ că la un moment dat şi ea tace. Când ajungem la intersecţia cea mare, mă opresc din instinct, deoarece o traversez zilnic când vin de la liceu. Tăcerea dintre noi devenise prea apasătoare, şi mult prea anormală. Trebuia să o sparg cumva, aşa că mă uit spre Criss, dar ea nu mai este lângă mine... Îmi întorc capul brusc, şi o vad cum stă neclintită, cu ochii ieşiţi din orbite şi gura deschisă, în mijlocul drumului, în timp ce spre ea se îndreptă în viteză o maşină. Totul se derulează cu încetinitorul, dar eu nu ştiu ce să fac.
Nu a fost nevoie de mai mult pentru a lua o decizie, ştiam cum să îmi ţin promisiunea. Mă îndrept cu paşi repezi spre Criss, şi o împing din faţa maşinii. Îmi întorc privirea spre ea şi îi zâmbesc la fel ca întotdeauna. În următoarea clipă simt sărutul rece al morţii, iar amorţeala pune stăpânire pe mine, îndemnându-mă să cad în gol spre albul infinit. Cad, cad şi iar cad...Şi când credeam că nu se mai termină, o lumină orbitoare mă obligă să închid ochii. Îmi e prea frică să îi deschid, nu ştiu de ce, dar îmi este frică. Totuşi curiozitaatea fiind mai puternică, pleoapele mele se desfac uşor. Uimire – cuvântul ar fi perfect pentru starea mea de spirit de acum. Stau sprijinită de ceva rece din marmură, care bănuiesc a fi o cruce, deoarece în faţa mea se întindea un cimitir. În spatele meu se aud bocete, şi vocea groasă a unui preot ce îmi rosteşte numele. Dau să mă întorc, dar rămân nemişcată în faţa pietrei de care ma sprijineam. Poza mea împreună cu alte câteva cuvinte stăteau aşezate pe cruce.
Acum îmi aduc aminte tot: soarele strălucitor, intersecţia aglomerată, maşina în viteză şi... Criss. Sper că e bine. 25 august – asta înseamnă două zile, oare ce face? Îmi întorc privirea spre mulţimea de oameni care începeau să se depărteze de mormântul meu, dar nu o văd. Poate nu a venit. Mă sprijin din nou de crucea mea, iar un gând îmi străbate mintre: sunt... moartă? Cât de ciudat sună. Dar nu apuc să îmi continui ideea, deoarece un sunet cunoscut îmi ajunge la urechi: Criss.
Plângea de mama focului deasupre mormântului. Toţi plecaseră, numai ea a rămas. Mă apropi încet de ea, şi cu grijă vreau să îi dau părul de pe faţă. Îşi ridică brusc privirea şi se uită la mine cu ochii roşi. Îi zâmbesc stângaci şi nesigură, iar ea mi se aruncă în braţe, strângându-mă mult prea tare. În cele din urmă se linişteşte şi îmi zâmbeşte şi ea, încă nesigură dacă visează sau e realitate. Mă aplec deasupra ei şi o sărut pe frunte.
Loialitate
“Un prieten este cineva care vine când toată lumea a plecat.â€
Cer senin, soare strălucitor, briza mării, nisipul fierbinte, plus prietena cea mai bună... Reţeta ideală pentru o zi perfectă.
Criss vorbeşte întruna despre tipul ce stătuse la doar doi metri de pătura noastră, dar gândul meu e în altă parte. Ziua asta chiar pute fi perfectă, dacă nu era ultima mea zi aici. Mâine la prima oră avionul meu decola spre un loc străin mie. Nu pot să plec, nu vreau să plec! Ador oraşul ăsta, aici am cele mai frumoase amintiri, aici m-am născut, aici am copilărit, aici am avut plimul sărut, prima noapte, aici am prietenii, şi cel mai important – aici e Criss.
- Oh, haide! E ultima noastră zi împreună, poţi măcar să te prefaci mai bine că mă asculţi, îmi spune ea oarecum supărată.
- Să nu te mai aud cu aşa ceva. Îţi promit că vom fi mereu împreună, indiferent cât de departe vom fi una de alta.
- Ştii că nu se va întâmpla aşa...
Citesc în ochii ei durerea, simt cât de greu îi e să se despartă de mine, dar încerca să mă sprijine şi să fie puternică, chiar dacă nu îi reuşeşte. Un zâmbet tâmpit îmi apare pe chip, iar ea ridică din sprâncene, probabil întrebându-se cum de mai pot să zâmbesc.
- Nu mai fi aşa negativistă, ştii că întotdeauna îmi ţin promisiunile.
Nu mai spune nimic, doar zâmbeşte resemnată şi continuă să vorbescă câte-n lună şi-n stele. Gândul meu e din nou departe, dar observ că la un moment dat şi ea tace. Când ajungem la intersecţia cea mare, mă opresc din instinct, deoarece o traversez zilnic când vin de la liceu. Tăcerea dintre noi devenise prea apasătoare, şi mult prea anormală. Trebuia să o sparg cumva, aşa că mă uit spre Criss, dar ea nu mai este lângă mine... Îmi întorc capul brusc, şi o vad cum stă neclintită, cu ochii ieşiţi din orbite şi gura deschisă, în mijlocul drumului, în timp ce spre ea se îndreptă în viteză o maşină. Totul se derulează cu încetinitorul, dar eu nu ştiu ce să fac.
Dacă nu acum, atunci când?
Dacă nu aici, atunci unde?
Dacă nu tu, atunci cine?
Dacă nu aici, atunci unde?
Dacă nu tu, atunci cine?
Nu a fost nevoie de mai mult pentru a lua o decizie, ştiam cum să îmi ţin promisiunea. Mă îndrept cu paşi repezi spre Criss, şi o împing din faţa maşinii. Îmi întorc privirea spre ea şi îi zâmbesc la fel ca întotdeauna. În următoarea clipă simt sărutul rece al morţii, iar amorţeala pune stăpânire pe mine, îndemnându-mă să cad în gol spre albul infinit. Cad, cad şi iar cad...Şi când credeam că nu se mai termină, o lumină orbitoare mă obligă să închid ochii. Îmi e prea frică să îi deschid, nu ştiu de ce, dar îmi este frică. Totuşi curiozitaatea fiind mai puternică, pleoapele mele se desfac uşor. Uimire – cuvântul ar fi perfect pentru starea mea de spirit de acum. Stau sprijinită de ceva rece din marmură, care bănuiesc a fi o cruce, deoarece în faţa mea se întindea un cimitir. În spatele meu se aud bocete, şi vocea groasă a unui preot ce îmi rosteşte numele. Dau să mă întorc, dar rămân nemişcată în faţa pietrei de care ma sprijineam. Poza mea împreună cu alte câteva cuvinte stăteau aşezate pe cruce.
Alice Johnson
7 februarie 1991 – 25 august 2009
„Odihnească-se în paceâ€
7 februarie 1991 – 25 august 2009
„Odihnească-se în paceâ€
Acum îmi aduc aminte tot: soarele strălucitor, intersecţia aglomerată, maşina în viteză şi... Criss. Sper că e bine. 25 august – asta înseamnă două zile, oare ce face? Îmi întorc privirea spre mulţimea de oameni care începeau să se depărteze de mormântul meu, dar nu o văd. Poate nu a venit. Mă sprijin din nou de crucea mea, iar un gând îmi străbate mintre: sunt... moartă? Cât de ciudat sună. Dar nu apuc să îmi continui ideea, deoarece un sunet cunoscut îmi ajunge la urechi: Criss.
Plângea de mama focului deasupre mormântului. Toţi plecaseră, numai ea a rămas. Mă apropi încet de ea, şi cu grijă vreau să îi dau părul de pe faţă. Îşi ridică brusc privirea şi se uită la mine cu ochii roşi. Îi zâmbesc stângaci şi nesigură, iar ea mi se aruncă în braţe, strângându-mă mult prea tare. În cele din urmă se linişteşte şi îmi zâmbeşte şi ea, încă nesigură dacă visează sau e realitate. Mă aplec deasupra ei şi o sărut pe frunte.
Ţi-am spus eu că nu voi pleca!
![[Imagine: teru.png]](http://i566.photobucket.com/albums/ss105/blueberry_023/teru.png)