Eleganţă şi pasiune

[Berry.]

Merit să fiu aruncată la lei ( şi chiar merit asta) pentru că nu am postat mai devreme capitolul acesta. Îl aveam scris de mult, de vreo lună, dar mi.a fost lene să îl postez. Scuze, scuze, scuze. Promit că nu se va mai întâmpla ;; ).
Mulţumesc mult pentru comentarii >:d<. Sper să vă placă şi acest capitol :]. < 333

* * *

Capitolul trei

A doua parte

____

,, Toată seara, domnişoara Weston a băut mai multă şampanie decât a băut în toată viaţa ei, a dansat mai mult decât a dansat vreodată şi se simţea perfect alături de persoanele care o înconjurau.
Dar Angèle nu . . . ''

Cu fiecare clipă în plus petrecută în sala de bal, parcă se sufoca, parcă înnebunea, parcă murea . . . Se simţea oribil, iar motivul depresiei ei avea un nume, chiar un nume sonor, cu clasă şi stil.

Daniel Robert Weston

Un demon cu chip de înger, şi în acelaşi timp, un demon frumos şi seducător. Un Casanova de prima clasă. Doamne, ce mult şi - ar dori să se termine balul şi să nu fie nevoie să dea ochii cu el. S - ar topi în faţa lui. Ar leşina.

De ce naiba s - a reîntors ca să îi dea ei viaţa peste cap ?

Domnişoara Andrews îşi privi prietena, Diana, iar ea se distra de minune. Ce mult ar vrea să fie în locul ei, să fie fără griji şi neîndrăgostită. Da, fără niciun dar sau poate, Angèle era îndrăgostită de o amintire, de un bărbat pe care nu l - a mai văzut de aproape un deceniu . . .
Se lipi de perete, parcă vrând să se strecoare afară şi să dispară în mulţime. Privea paharul de şampanie din mâna ei şi mai luă o înghiţitură din lichidul cu un gust dulce - amărui, parcă simţindu - se puţin mai bine.
Avea nevoie de aer curat, proaspăt, iar agitaţia din jurul ei nu îi făcea tocmai bine. Cu o graţie rar întâlnită, îşi mişcă picioarele pe podeaua din marmură neagră până pe balcon.
Privea luna şi stelele, când, fără să observe, unul din invitaţi apăru dinaintea ei cam beat, duhnind foarte tare a tutun şi băutură. Angèle îl privi cu un dezgust puternic pe tipul pompos, chel şi complet respingător din faţa ei. Îl cunoştea de câteva luni, era prieten cu tatăl ei, dar niciodată nu l - a putut suporta. Avea acel ceva care o făcea să stea cât mai departe de el. Era trecut de - a doua tinereţe şi întotdeauna o privea cu o licărire ciudată în ochi, ca şi cum dorea să afle ce avea sub rochie. Un bărbat de prost gust.
- Chiar trebuie să te holbezi aşa la mine ? îl întrebă Angèle.
- Da, spuse Paul, prinzând - o de braţe şi încercând s - o tragă spre el. Trebuie!
- Paul, îl avertiză ea, ai exact cinci minute la dispoziţie să îţi iei mâinile de pe mine înainte să încep să ţip.
Pe neaşteptate, Paul făcu exact ce îi ceruse ea, dar odată cu braţele lui şi trupul îi coborî. Puse un genunchi jos şi duse o mână la inimă, pregatindu - se să o ceară de nevastă.
- Domnişoară Andrews, murmură el, privind - o de la şolduri până la picioare şi apoi măsurând - o din nou de sus până joc, trebuie să îţi spun ce e în mintea şi în sufletul meu.
Mâinile lui umflate îi atingeau poalele rochiei şi Angèle şi - o trase repede, convinsă fiind că el voia să o ridice şi să se uite sub ea. Lipite fiind de poalele rochiei, mâinile lui se întoarseră spre inimă.
- Te admir şi te iubesc cu fiecare fibră a fiinţei mele. Am cel mai mare respect pentru . . .
Dar înainte să termine ce avea de spus, el se opri brusc, privind în spate, într - un punct fix, la bărbatul brunet, cu ochii grii şi care surâdea în umbră.
- Îmi cer scuze dacă am oprit ceva important, vă rog, continuaţi. Sau dacă nu mai aveţi nimic altceva de spus, o să vi - o răpesc pe domnişoara Andrews, aici de faţă, pentru câteva minute. Vedeţi, ea mi - a promis un dans.
Angèle se uita confuză în jur, neştiind ce să facă. Era prinsă între un om beat ( şi cam nebun după părerea ei ) care îi jura iubire eternă şi între un bărbat frumos, dar pe care nu îşi amintea să îl fi cunoscut. Fiind ferm convinsă că nu i - a promis nimănui niciun vals, era sigură că brunetul voia să o salveze de tipul beat, pompos şi chel, pe deasupra.
- Desigur că vom dansa, şopti domnişoara Andrews pe un ton dulce.
Angèle fu condusă de către brunet înapoi în sala de bal, unde o purta pe acordurile muzicii, dansând ca un profesionist. Ea îi memora cutele cămăşii, nefiind în stare să îl privească în ochi şi de asta se simţea ca un copil mic, neajutorat. El o sorbea din priviri, iar toată lumea îi priveau.
Brunetul îşi deschise buzele ca să spună ceva :
- Îţi mai aminteşti de mine, micuţo ?
Domnişoara Andrews ridică privirea, întâlnindu - i ochii minunaţi şi neînţelegând întrebarea lui . . .

* * *