Eleganţă şi pasiune

[Berry.]

Merci pentru comentarii, fetelor >:d< . Sper să vă placă şi acest capitol la fel de mult xDD .

Capitolul doi

___

Un vânt răcoros şi proaspăt, care purta cu el aroma unei dimineţi de mai şi plăcutul parfum al florilor de cireş, a pătruns uşor în camera lui Angèle. Domnişoara Andrews se trezi dintr-un somn adânc, presărat cu zeci de vise neterminate, dulci, dorind cu disperare să mai poată lenevi în patul său comod şi mare. Deschise ochii şi se îndreptă încet spre fereastră larg deschisă şi inspiră aerul plăcut de primăvară. Adora acest anotimp. Privi în jos, la lacul din faţa casei sale, şi a dorit să poată să stea şi să se minuneze de peisaj o zi întreagă.
Cu o graţie rar întâlnită, îşi mişcă picioarele pe covorul moale până la noptiera de lângă pat şi a chemat-o pe doica ei, Margaret, sunând dintr-un clopoţel mic, placat cu aur şi argint. Îşi iubea doica, era pentru ea ca o a doua mamă.
Intrând în camera special creată pentru a se schimba, Angèle îşi schimbă furoul de noapte cu o rochie de culoarea piersicii coapte, cu un decolteu generos, mulată pe talie şi ornată cu câteva perle albe, scumpe. La urechi îi strălucesc o pereche de cercei micuţi, fini, din aur, iar gâtul ei este împodobit de un colier moştenit de la străbunica ei.
În timp ce servitoarea ei îi peria părul, ea îşi verifica ţinuta în oglinda. Excelent, a exclamat ea în gand. Ţinuta ei este demnă de o prinţesă frumoasă . . . elegantă şi rafinată.
Privea pierdută tavanul, jucându-se cu o şuviţă din părul ei şaten care cădea valuri peste umeri, când în cameră a intrat brusc, neglijând întru totul codul bunelor maniere, Nicolas.
- Cherie, arăţi . . . minunat, spuse domnul Dupont apropiindu-se de ea şi acaparându-i buzele într-un sărut pasional.
- Nicki, ţi-am spus de atâtea ori că nu îmi place să intri în camera mea fără măcar să baţi şi să mă săruţi aşa. Suntem doar prieteni! zise Angèle după ce se eliberă din strânsoarea creată de braţele lui puternice. Atât . . . şi punct, adăugă ea repede, dar îşi dădu imediat seama că el nici nu o asculta.
- Reguli, reguli şi iar reguli, chicoti el exagerând tonul. Nu sunt importante toate astea, cherie. Important e ce îţi voi spune acum : vreau să mergi cu mine la un picnic. Emily ne aşteaptă deja jos, în trăsură, împreună cu fratele ei, iar apoi mergem să o luăm şi pe Diana. Merci că ai acceptat, scumpo, spuse el repede.
- Dar nu am fost încă de acord! exclamă Angèle furioasă.
- Dar ştiu că vei accepta, răspunse Nicolas Dupont pe un ton seducător în timp ce o trăgea după el afară din cameră.

* * *

Privea cum femeia uşor beată şi ameţită cobora scările din marmură către trăsură. O vedea împiedicându-se de poalele rochiei şi un surâs pervers i-a apărut pe chip. Nu era decât o muieruşcă ieftină şi plictisitoare. Frumoasă, dar vulgară, îşi spuse el în gând. Sorbea lichidul maroniu din paharul din cristal, trăgând cu degetul arătător conturul său. Un caleidoscop de imagini îi perindau prin cap. De la primele clipe când a intrat în casa de jocuri de noroc, până la frumoasele momente când roşcata focoasă gemea de plăcere sub el. A avut o seară plăcută şi, mai ales, pasională cu această tipă. Îşi amintea cum aproape ea l-a sedus şi un alt zâmbet i-a apărut pe chipul proaspăt bărbierit. De cele mai multe ori, femeile erau cele care îl seduceau de îndată ce aflau cine este.
Ducele Daniel Robert Weston era amuzat de întreaga întorsătură a situaţiei sale. Când el ar fi trebuit să îşi găsească o soţie, el se juca cu nişte femei uşoare. Nu avea chef de însurătoare. Îi plăcea viaţa de desfrânat pe care o ducea şi nu ar fi vrut să o schimbe. Femeile veneau şi plecau. Nu era nici una importantă în viaţa lui.
A arătat un semn cu mâna majordomului de lângă şemineu, iar acesta i-a adus imediat un alt pahar plin cu lichidul amărui care îl încânta. Şi-a văzut reflecţia în tava de argint pe care o ducea servitorul şi imaginea lui îl încânta. Era frumos şi narcisist. Matur şi masculin. Ochii săi grii erau ca de gheaţă şi şuviţe din părul lui negru îi cădeau uşor peste faţă.
Brusc, aproape pe nesimţite, în biroul lui a intrat o fată brunetă şi frumoasă, puţin nervoasă, puţin exasperată, afişând un desgust profund pentru brunetul cu ochii îngheţaţi din faţa ei.
- Cine era acea . . . femeie care a plecat ? chiar dacă domnişoara a pus întrebarea pe un glas nervos, vocea ei suna ca zgomotul unor clopoţei pe un câmp plin de flori plăcut mirositoare.
Daniel Robert Weston îşi privea sora examinând-o din cap până la picioare. Fără nici un dubiu, ea era o fată tânără şi deşteaptă. Semăna mult cu mama lor. Are aceiaşi ochi grii, ca de gheaţă, ca ai lui, dar la comportament sunt foarte diferiţi. Ca apa şi uleiul. Ca vinul şi limonada.
- Nimeni important, Diana, spuse bărbatul afişând un zâmbet leneş pe chip.
- Sincer, poţi să te culci cu câte femei vrei, nu îmi pasă asta, dar aş prefera să nu le aduci acasă, frate.
Daniel i-a zâmbit leneş, puţin supărat, şi a revenit cu privirea pe fereastră.
Domnişoara Diana Weston a oftat zgomotos şi s-a dat bătută în faţa fratelui ei. Nu avea nici o şansă să îl facă să renunţe la obiceiurile sale depravate. Era pur şi simplu plictisită de comportamentul lui. A dat să iasă din cameră, dar vocea puternică a fratelui ei a oprit-o din drum.
- Când ai balul deputantelor, Diana ? a întrebat el pe un ton detaşat.
- Peste trei zile şi sper că, pentru binele tău, vei fi acolo, altfel vei regreta. Vreau să revezi pe cineva anume . . . cred că ştii despre cine vorbesc.
- Nu am nevoie să o faci pe peţitoarea, dragă soră.
Înainte ca cineva să mai poată spună ceva, un majordom a intrat în cameră să o anunţe pe domnişoara Weston că o aşteaptă prietenii ei să meargă la picnic. După ce a făcut o reverenţă politicoasă, a ieşit din cameră lăsându-l singur pe fratele ei.