Ecouri înşelătoare

[BuBuLiNa]

Hello dear. A trecut mult timp de când nu am mai trecut pe aici. Dar am fost foarte ocupată cu şcoala & co ştii şi tu cum e. But să revenim. Se pare că acţiunea începe să prind contur uşor, uşor, iar viaţa fetei să se complice tot mai mult, curios lucru mai ales că până acum nu a avut o viaţă tocmai roz. Capitolul nu a fost foarte spectaculos mă rog pâna la partea cu Damian care m-a băgat complet în ceaţă, de aceea aştept cu nerăbdare următorul capitol. Până acum nu îmi pot da cu părerea despre noul personaj, dar o să o fac cât de curând. Sper că îi vei modela cât mai complex caracterul Anelisei. Cam atât aştept next bye, bye.

[Daria v2]

Fic redeschis la cererea autoarei. Happy posting without spam.

[Katniss]

Capitolul 4. Cine eÅŸti? Cine sunt?

Damian. Damian? Cine naiba-i Damian ? El? Atunci recunosc că tot ceea ce aflasem, mă intriga şi mă făcea să vreau să îi spun o mulţime de lucruri, era clar nu îşi mai aducea minte de mine. Cât de dezamăgitor,dar de aşteptat. Am mers în linişte în urma băiatului care îmi arăta şi îmi spunea diferite lucruri, despre locurile în care ne aflam. Sincer tot ce am auzit a fost bla, bla, bla, fiind încă preocupată de acest mister.
- Cam asta a fost, ne mai vedem.
- Ok.
Acum că plecase puteam răsufla uşurată, chiar dacă nu aveam nici cea mai vaga idee unde eram mai exact m-am bucurat că am rămas singură, ca să pot să mă gândesc. La ce ? Naiba ştie, acum eram mult prea confuză ca să pot să mai analizez vreo situaţie.

Curând am realizat că mă aflam la intrarea în liceu, când i-am văzut pe noii mei colegi plecând, deşi nu îi văzusem decât câteva minute datorită memoriei mele vizuale le reţinusem figura. Se pare că printre ei era şi Josh sau Damian sau oricare o fi numele lui. Lângă el era o fată care cred că îi era iubită pentru că păreau destul de apropiaţi. Nu apucasem să îi văd chipul, de fapt nu mai apucasem să vad nimic pentru că majoritatea elevilor ieşiseră în mare grabă îndreptându-se fiecare cine ştie unde. Am plecat şi eu până la urmă, trebuia să ajung la cantină pentru masa de prânz cu toate că nu îmi era prea foame, eram sigură că tata pusese pe cineva să mă ,,spioneze’’ mai mult sau mai puţin.
Acum nu ştiu cât de bine înţelesesem eu, dar cum la internat erau mai mulţi studenţi, nu cred că aveam cum să găsesc pe cineva prea prietenos printre ei, mai ales că aveau dreptul să se creadă superiori. Un oftat prelung mi-a scăpat printre buze, când am intrat în cantină, nu voiam să atrag atenţia aşa că încercam din răsputeri să nu fac vreo prostie cum ar fi să mă împiedic sau mai ştiu eu ce. Deja, mă simţeam stânjenite, mai ales că îi simţeam cum mă urmăresc. Când am ajuns în dreptul bucătăresei i-am cerut doar un măr şi mi-am mai luat o sticlă cu apă plată. Încercam să găsesc o masă la care să nu deranjez sau să mă deranjeze cineva. Am fost nevoită să cercetez încăperea minute în şir până când undeva în spate am zărit locul mult căutat.
Abia mă aşezasem la masă când un grup de studenţi au intrat în cantină. Se pare că se îndreptau spre masa mea, deşi speram din tot sufletul să nu vină la mine. Oare ceream imposibilul? Nu cred.
- Tu eşti Anelis? M-a întrebat unul dintre ei. Avea o voce foarte frumoasă, în rest nu ştiu nimic altceva pentru că nu am îndrăznit să îmi ridic privirea spre el.
- Da eu sunt. Ai vreo problemă cu asta? L-am întrebat şi aproape că nu mi-a venit să cred, de ce dintr-o dată adoptasem o poziţie de defensivă, deşi nu ştiu dacă era necesar.
- Nu desigur că nu, domnul director m-a trimis să te caut, ştii eu sunt unul dintre elevii de serviciu Lucas Scott. Asta era. Pentru o secund m-am speriat, dar acum puteam răsufla uşurată. M-am rezumat doar să zâmbesc, în timp ce îl analizam pe băiatul din faţa mea. Avea nişte trăsături foarte frumoase. Părul negru şi ochii albaştrii o combinaţie mortală.

După această mică discuţie Nicolas a plecat la o altă masă la care se afla un grup de mai multe persoane, iar eu rămăsesem din nou singură, aşa că am hotărât să mă ridic şi să plec, în fond de mine începea prima zi de observaţie, plus că urma să am o întâlnire cu toţi şefii de clasă, iar pentru asta trebuia să fiu extrem de pregătită şi precaută, in fond nu cunoşteam pe nici unul dintre ei, dar mă îndoiam că avea să fie atât de rău. Totuşi, dintr-un anumit motiv sau mai îmi era teamă, atât de teamă încât aş fi rupto la fugă către un loc în care să fiu singură.
Am pornit spre cămin, hotărâtă să mă ascund în cameră şi să nu mai ies de acolo. Şi dintr-o dată, în minte mi-a venit imaginea prietenei mele, erau atâtea lucruri pe care aş vrut să i le spun. Nu îi pomenisem niciodată despre Josh sau Damian îmi era încă greu să mă obişnuiesc. Niciodată nu am realizat cât de importantă era pentru mine. Halal prietenă. Chiar că nu ştiusem niciodată ce îşi dorise să facă cu adevărat. Când am ajuns m-am îndreptat direct spre dormitor de unde am scos o fotografie cu mine şi cu Allison, păream atât de fericite şi lipsite de griji în acele momente, oricum nu am fi putut prevedea ce avea să se întâmple. M-am ridicat de jos, încercând să îmi şterg lacrimile care îmi brăzdaseră obrajii palizi. ,,Iartă-mă te rog Allison, nu ţi-am fost prietenă cu adevărat’’ şi zicând asta am luat cutia de carton şi am pus poza acolo. Trecutul trebuia să rămână acolo, în urmă, deşi rănile adânci nu aveau să se cicatrizeze niciodată.
Am hotărât să mă schimb şi apoi să cobor să mă plimb prin imensa curte a internatului. Poate aveam să cunosc pe cineva, să nu mă mai simt atât de singură.
Curtea era plină de atât de mulţi studenţi încât nu am reuşit să văd nici un chip familiar, absolut nici unul. Îar marea de necunoscuţi începea să mă înspăimânte.
Dintr-o dată l-am zărit pe Nicolas care se îndrepta direct spre mine, aşa că încercam să nu mă entuziasmez prea tare în fond nu ştiam mai nimic despre el.
- Bună tu eşti Anelis, nu-i aşa?
- Bingo, ai bilă albă pentru asta. Şi iarăşi devenisem patetică, aproape că nu mă mai recunoşteam eu nu eram deloc aşa.
- Scuze, nu am vrut să deranjez, adică mi s-a părut că eşti o fată de treabă astăzi când am vorbit, şi plus de asta trebuie să îţi dau raportul de activitate pe ziua de azi.
- Aşa deci. Încă trebuie să îmi pun la punct treaba cu îndatoririle, şi să mă familiarizez cu locurile.
- Aş fi bucuros să îţi fac un tur, în fond sunt în anul trei, deci, ştiu bine locurile.
Şi uite aşa când nici măcar nu speram a apărut el nou meu cavaler în armură strălucitoare ca să mă salveze, poate totuşi cineva acolo sus chiar mă iubea. Iar pe lângă asta putusem să aflu lucruri chiar interesante despre noul meu prieten, chiar îmi plăcea să îl numesc aşa, speram că şi el mă considera la fel. Oricum, rămăsesem uimită să aflu că îi plăcea baschetul, iubeam acest sport pentru că tata îl practica, şi că mergea din când în când la sala de sport doar pentru a juca acest sport, că de fapt îşi dorise să se facă arhitect, dar era la avocatură doar pentru a păstra tradiţia familiei, dar mai ales mă uimea faptul că deşi avea două apartamente în Londra el alesese să stea la cămin.
Îl lăsasem să vorbească, eu rezumându-mă doar la câte un zâmbet şi cam atât. Nu îmi făcea plăcere să vorbesc despre trecutul meu şi se pare că el era destul de isteţ încât să mă înţeleagă. Nu ştiu cât de mult timp trecuse de când tot vorbeam, dar de un singur lucru eram ferm convinsă că aş fi stat aici cu el să vorbim.
Dar asta nu era putere, astfel că la scurt timp am plecat împreună spre cămin. Deşi nu credeam în coincidenţe, am constatat cu surprindere că stătea la camera cinci zeci şi trei. Da asta da ironie a sorţii.
- Ştii mâine seară este un fel de petrecere, adică nu este ceva oficial, adică vor fi filme, ceva muzică. Mi-ar face plăcere dacă ai putea venii.
- Nu promit nimic, dar o să mă gândesc, şi aşa mi departe.
- Bun am stabilit atunci, trec să te iau la şapte. Noapte bună Anelis.
- Noapte bună Lucas.
Deşi, nu îi spusesem nici un răspuns el se comporta ca şi cum aş fi zis ,,da’’ sau ceva pe acolo, dar cel puţin cineva gândea pozitiv. Am întrat înăuntru şi m-am aruncat obosită pe canapea. Ce mai zi. Eram obosită, iar durerea de cap era o bună formă de confirmare. Venise timpul să dorm.

[Grubbie]

Lăăăăf, ghici cine vine să dea comm ? Clai ;;)

So,let's start.
În primul rând,titlul atrage + îţi oferă o senzaţie misterioasă,ceea ce îmi place. Apoi,cu descrierea ar trebuii să mai lucrezi puţin.Da,descrii sentimentele,dar am nevoia să ştiu şi să simt că sunt eu în pielea personajului. Naraţiunea e bună la fel şi dialogul.Ideea,e chiar originală,săraca Anne [ pot să-i zic aşa ? ;D ] cât a îndurat de la viaţă. + nu-mi vine să cred că acel Damian nu e Joshua : - ? Sau poate e şi îşi ascunde identitatea ? Sper că o să aflu. Îmi plac foarte mult prenumele personajelor,sunt foarte...drăguţe,geniale,superbe ? Da,sunt.

Oricum,îmi place fanficul tău şi anunţă-mă când apare next-ul ! Cius !