Durerea dragostei[Oneshots]

[Kayla.]

So, m-am hotarat, la indemnul Danielei aka Zuzu.! sa postez si eu oneshot-urile mele. Va spun ca nu sunt prea bune, dar totusi as vrea sa stiu si eu parerea voastra sa vad unde gresesc si sa nu mai repet greselile.

Suflet pierdut

Aceeasi zi trista, amara si grea. Norii par sa urle, infometati sau insetati de neliniste isi revarsa lacrimile asupra orasului. Inima imi bate cu o viteza nebanuita, simt ca traiesc intens, incertitudinea se scurge prin vene. Nesiguranta se naste din ascunderea adevarului, as vrea sa am un duh caruia sa-i cer sa imi indeplineasca trei dorinte. Mi-ar ajunge sa fiu fericita pentru ca stiu cum sa imi alimentez bucuria, dar nu reusesc sa o gasesc. O caut de ceva timp intr-un intuneric ciudat, din cand in cand se mai aprinde o luminita, dar se stinge repede caci increderea dispare. Viata perfecta e undeva departe, o pipai cu gandul si visez. Traiesc in doua lumi, fericirea se naste in mine, creste cu repeziciune, dar se sinucide cand se izbeste de adevarul din aceasta lume. Sunt trista si plang, un mod de a suferi. Fericirea nu exista pentru mine. Imi las ratiunea sa se imbete cu visuri.
Mi-e dor de tine! Cand spun aceste cuvinte intreaga mea fiinta tresare.Am crezut eu vreodata ca pot exista asemenea sentimente? Dar aceste sentimente numai cel ce iubeste cu toata fiinta, numai cel ce a atins culmile dragostei, poate sa le cunoasca, iar eu le-am cunoscut. Le-am cunoscut asa cum nimeni nu le va mai cunoaste vreodata, dar ce folos daca ele s-au spulberat asa cum spulbera vantul nisipul si-l duce departe…
Fericirea nu se gaseste in bogatie, frumusete sau intelepciune, am cautat-o si nu este. Fericirea se naste din ganduri, cuvinte, sentimente, inima. Simt atata furie incat rup mana dupa mana si exprim tot mai putin. Urasc viata, unde e omul cu destinul sa-l ucid? L-as face bucatele si mi-as schimba destinul. Nu mi-as oferi aur sau frumusete eterna, ci ti-as presara tie putina afectiune pentru mine. Nu stii cat sufar pentru ca nu stii sa simti, esti prea rece. Sufar pentru ca ’’n-am nimic’’. Ma duc la intalnire cu nimicul prin parcul solitar, cinez cu el in serile cu luna plina si ajung sa cant nimicul cu vocea grava. Si anii trec… Si inocenta mea ma pedepseste.
Te caut, sau mai bine spus, te cautam. Te cautam in firele de nisip spulberate de vant. Te cautam in lumina soarelui de aprilie, in scoicile aduse de apa la tarm, in luciul infinit al liniei orizontului. Te-am cautat chiar si in tipatul unui pescarus ratacit, dar nu te-am gasit. Am obosit. Am obosit sa-ti adulmec urmele in iarba frageda. Am obosit sa mangai fiecare camp de flori, sperand sa te gasesc. Am obosit sa astept sa apari din scoarta vreunui stejar batran, sa te strig in vazduh, ascultand in zadar ecoul vocii mele. Am uitat. Am uitat sa impletesc spice de grau din surasurile noastre. Am uitat sa-ti zambesc in fiecare gand. Am uitat sa tresalt cand iti rostesc numele, am uitat sa ma infior cand iti simt adierea, sa regret fiecare minut petrecut impreuna.
Cu ochii in lacrimi caut spre cer si implor alinare divina. E ziua in care altarele cad si nu mai exista lumina. Prin labirintul noptii merg, dar nu exista scapare. Alerg spre lumina firava si totul moare in calea mea. Ma simt ca un inger murdar, un inger cu aripi taiate, cersind iertarea in zadar in fata usilor inimii tale ferecate! Vantul imi fura o lacrima… e lumina trecutului, iar ochii tai ca doua licariri de stele…caldura mainilor. O clipa si apoi, nu mai conteaza…Stau intinsa pe malul marii si adierea vantului ma face sa simt vibratia dragostei ce odata ne lega…Strigatul inimii mele se aude in departari…te cheama la ea…Marea ingana cuvintele tale rostite odata, care acum s-au disperat in negura uitarii. Luna rotunda sta de veghe, vegheaza la dragostea noastra demult apusa… si imi sopteste ca tu nu m-ai iubit niciodata tot atat cat te-am iubit eu. Vantul bate, mangaindu-mi fata. Ma simt tot mai slabita cand te stiu departe de mine…Luna ingana si ea cuvinte magice, parca rupte de realitate, cuvinte ce se regasesc profund in adancul sufletului meu…Fara tine ma simt pe un drum fara sfarsit, un drum care parca nu se mai termina niciodata…Incerc sa merg mai departe, dar totul mi se pare ca un abis in care ma tot afund si oricat as incerca sa ma inalt, simt ca nu mai am scapare…
Sufar nemangaiata, plangand in tacere. Sunt uitata, lasata in urma. Sunt pierduta in ganduri, in amintiri…Sper la ceva care sa ma salveze, dar nu voi primi niciodata ceea ce vreau cu adevarat. Necazul ma urmareste pretutindeni, caut perfectiunea. Ma descarc in tacere, fara dorinta de a mai spera la ceva…lacrimile mele au curs degeaba. Nu au ramas decat simple picuraturi cu care s-au hranit acele flori ale suferintei mele…
Se mai aud acum, doar lacrimile mele care lovesc cu greu pamantul care nu ma aude. Nu sunt auzita de nimeni, de nimic. Ma inchid tot mai mult in mine. Norii m-au invaluit in negura lor. Soarele fericirii fuge de mine. Sunt fiica Suferintei…Reflectez…Stau singura in universul meu. Timpul a trecut peste mine si inima mi-a intunecat-o. Incerc sa imi amintesc ceva frumos, incerc sa zambesc, dar dragostea mi-a luat cu ea si ultimul strop de bucurie. Incep s-o urasc, incep sa urasc tot ce este in jurul meu, dar totusi tac.
Usor incep sa simt dragostea. Incep sa iubesc razele lunii, raceala ei, incep sa iubesc tot ce imi ofera. O simt, ma apasa si totusi o iubesc. Ea e rece, alunecoasa, frumoasa si totusi violenta. Inca ma incred in ea ca in ultima speranta. Ma agat de fiecare raza pe care mi-o ofera, vreau sa ajung la ea, dar aripile mele nu pot ridica si greul suferintei mele. Incerc sa scap de el. Ma rog spre cel de sus, cu indoiala, dar totusi nu vreau sa renunt. M-am saturat de suferinta si stiu ca doar el ma poate ajuta sa ajung la mandra luna, la cea care mi-a oferit ultima speranta. Indoiala ma apasa si mai mult. Ma afund tot mai mult in intuneric…Ma tot dau in spate. Teama de a fi dezamagita din nou ma apasa tot mai mult…Ma retrag, merg tot mai mult in intuneric, in negura suferintei…Sunt un suflet pierdut…

Acesta este primul. Voi mai pune, dupa ce voi primi ceva comentari. So, spor la comentat si nu va fie teama sa-mi lasati critici dure, deoarece nu ma voi supara, chiar ma vor ajuta foarte mult pentru a evolua.

[AlerimxD]

All right, am ajuns aici cum am promis.
Îmi place foarte mult cum scrii, chiar stilul tău este asemănător cu al meu, doar că tu spui mult mai multe detalii.
Îţi voi spune ce poţi îmbunătăţi.

~ Îmi este foarte greu să citesc, ai putea să pui spaţii între paragrafe ca să arate mai bine şi să putem citi mai uşor (mai ales că pe zup nu există alineate).
~ Unele alineate sunt prea lungi (11 rânduri sau mai mult). Acum nu e nicio problemă, dar sincer m-aş plictisi să citesc o carte cu 2 alineate pe pagină şi descriere atât de multă.
~ Descrii bine, dar încearcă să foloseşti şi dialog şi naraţiune.
~ Mi se pare că uneori baţi pasul pe loc şi subliniezi de prea multe ori acelai sentiment. Dacă spui vreo 3, 4 propoziţii cu acea descriere la care te pricepi noi prindem ideea.
~ Am văzut că foloseşti de multe ori "...". Nu e nevoie de ele, eu îmi dau seama când ai vrut să faci pauză din tonul pe care l-ai folosit când ai spus în gând propoziţiile.
~ Cred că ar arăta mult mai bine cu diacritice. Mi se pare mai profesionist, chiar şi 3 rânduri jalnice cu diacritice par inteligente. Mă atrag prea tare diacriticele, scuze =]
~ Te-ai gândit să descrii fericirea ?

În rest nu ştiu ce să mai spun, voi mai comenta şi pe parcurs, doar să-mi dai mereu când postezi un link. Şi dacă vrei să mai comentez ceva, orice, spune-mi doar, dear >:D<
Succes, multă inspiraţie şi un an nou fericit.
Xoxo, AlerimxD.

[SnowFlake.]

Măi şi eu ce mai spun dacă Mirela a spus atâtea -.-' ?
Ehhh îţi spun ce ţi-am spus şi când ai duelat cu acest one-shot şi ai câştigat evident. Mie mi se pare superbă, diacriticeleeeeeeeeeee ? : ((
Cât despre alineate, nici eu nu le pun -.-' cel puţin la ficul meu : )), dincolo Mirela îmi spune unde să le pun -.-', dar totuşi cred că are dreptate, mai ales dacă lucrarea e lungă : ).
[ Că tot venii vorba, one-shot-ul tău e mai lung decât un capitol de la ficul meu o.O.]
Spor la scris >:D<.
X.o.X.o Gossip Girl = ))

[Kayla.]

Ok, am revenit cu un nou oneshot(bine, nu e chiar nou). Sper sa va placa si multumesc Mirela si Snowy pentru comentarii. Si, da, Mirela m-am gandit sa descriu si fericirea, dar poate nu acum.

Singuratatea atroce

Abia acum realizez cat sunt de singura.Simt ca sufletul imi plange intr-o disperare surda,iar langa mine nu mai e nimeni care sa ma stranga in brate,sa-mi spuna niste cuvinte care sa-mi alunge tristetea si care sa intipareasca pe fata mea macar un zambet fals.Imi plec capul,iar din ochi mi se desprind mii de lacrimi.
Stau singura si dezamagita in monotonia camerei reci. Incerc sa gasesc o speranta,un motiv sa ma ridic de jos,dar stiu ca toate vor fi la fel.Lipsita de putere,cu o amara tristete in suflet si cu lacrimi pe obraz realizez ca nimic nu mai are nici un rost.Ma simt dezamagita,iar in sinea mea ma intreb de ce viata mea este cladita pe un noian de suferinte si de ce trecutul il simt ca si cum ar fi ieri?Caut cu disperare un raspuns,vreau sa gasesc puterea de a spera,dar constat ca nimic nu mai are sens.Viata a devenit asemenea unei ambarcatiuni goale,fara pasageri,iar trecutul s-a transformat intr-un prezent etern.
Ma intreb cine e vinovat pentru toate astea,dar doar ma intreb,fiindca intrebarea ramane fara raspuns.Imi analizez viata din toate punctele de vedere si imi dau seama ca eu sunt in mare parte vinovata de tot ce mi se intampla.Poata ca intr-un fel viata imi cere o plata pentru toate greselile pe care le-am facut,iar eu nu mai pot schimba nimic,doar sa-mi accept crudul destin asa cum e fara sa schimb nimic.Orice as face nu pot scapa de legea de arama ce ma apleaca in fata sinistrului trecut.
A trecut foarte mult timp decand totul a luat sfarsit,de cand visele s-au transformat in cosmaruri,de cand soarele a incetat sa imi mai lumineze sufletul,intunericul profund instalandu-se pentru totdeauna.Atat de mult timp a trecut,dar cu toate acestea nu reusesc sa ma obisnuiesc cu absenta lui,cu faptul ca nu imi mai apartine…
Mi s-a spus de atatea ori ca’’timpul vindeca totul’’,dar la mine este invers,cu cat trece mai mult timp cu atat ma adancesc intr-o prapastie de unde nu mai vad nici o cale de iesire.L-am iubit si inca il iubesc,dar pe cat de mult il iubesc pe atat de mult il urasc fiindca m-a lasat singura si a uitat de tot. Fara el ma simt nula,inexistenta,asemenea unei umbre…
As vrea sa schimb totul,sa pot spera intr-un nou inceput,intr-o dragoste impartasita,dar frica ca mereu ma voi intoarce de unde am plecat,ca nu voi gasi nici un strop de fericire,imi frange aripile,imi curma visele…Tot ce imi ramane este doar un vis,dar cand ma gandesc la acest vis,zambesc trist,fiindca visul meu este lipsit de speranta,deoarece insasi viata mea este fara de speranta.
Dupa toate acestea eu inca il iubesc si nu reusesc sa uit si sa nu ma mai simt asa legata de trecut,incerc sa rup aceste lanturi si sa o iau de la inceput,dar nu pot fiindca eu inca cred ca se va intoarce inapoi.Inca sunt naiva si cred ca ma iubeste si ca totul va fi bine.Si asa trece luna de luna,eu tot astept,dar el nu vine.
Incerc sa-mi refac viata,dar nu pot,nu mai simt nimic,absolut nimic…Poate ca m-am imbolnavit de dorul lui sau poate sunt doar obsedata de amintirea lui,de parfumul ce imi inunda mereu simturile,de prezenta lui…Imi doresc sa-l uit,sa merg mai departe,sa nu mai imi pese,sa pot sa rad,sa fiu fericita,fara sa ma mai gandesc la el,dar orice fac tot nu imi iese…
Nu vreau sa mai sufar,sa mai plang cand ma gandesc la viata mea,dar e inevitabil.Tot ce stiu sigur ca nu ma va parasi niciodata sunt lacrimile mele izvorate din dezamagire,din suferinta pe care o port in suflet si din amintirile care ma faceau fericite…Stiu sigur ca toti ceilalti ma vor parasi intr-o buna zi,ma vor uita si ma vor face sa sufar si mai rau.
Poate pentru ei,tot ce mi se intampla este ceva nesemnificativ,dar pentru mine este un cosmar sa ma trezesc mereu plangand,sa vad ca nu e nimeni langa mine,ca totul e altfel si ca nu mai pot simti nimic pentru nimeni,inafara de el.
E atat de dureros si nu stiu cat mai pot rezista…

Da, stiu ca se aseamana cu celalalt intr-un fel, dar titlul spune: ''Durerea dragostei'', deci clar trebuie sa descriu durerea provocata de dragoste. So, pe viitor voi incerca ceva mai diferit, I promise. So, astept comentarii/pareri/critici, orice este binevenit. Huggie >:D<

[Miranda.]

Oneshot? N-am nimic de comentat in legatura cu acest lucru, doar ca nu stiu ( spre rusinea mea) ce este, Dar atata timp cat scri ceva nu cred ca conteaza sectiunea in care este. Cat despre ce ai scris sa sti ca ma duce intr-o stare de lesin. Durerea aceasta este atat de multa incat citesc acelasi cuvinte de nenumarate ori, daca nu are actiune ( Pt. cine simte asta, orice) devine plictisotor. Desi ai exprimat bine sentimentele de durere.
Bye Bye

[Kayla.]

Multumesc Miranda^_^ pentru comentarii si te mai astept. So, am revenit cu trei oneshot-uri, abia scoase din cuptor :)). Sper sa va placa. Si de data asta le-am facut despre prietenie.

Adio iti spun, vechi prieten!

Se spune ca o prietenie adevarata se scalda in sinceritate, traieste si se hraneste cu povestile lor, cu momentele placute petrecute impreuna si din zambete. Si daca este asa, pot spune ca sunt flamanda si saraca, duc lipsa acestor sentimente, acestor’’alimente’’, ce ar trebui sa ma tina pe picioare.

Si-mi este atat de foame de momentele noastre, imi este atat de dor de gustul zambetului tau incat simt ca mor. Simt cum mor singura in singuratatea mea si sper sa-mi auda cineva scancetul trist de durere, sa vina si sa ma salveze din aceasta inchisoare a mortii. Si nu vine nimeni. Ma scald in lacul propriilor mele lacrimi si cer indurare. Asa cum un peste prea mic este lasat sa plece din undita pescarilor, asa cer si eu indurare. Cer o noua sansa la viata. Si plina de sperante, ma las in voia sortii asteptandu-mi dalvarea, dar ma pierd printre cuvinte, iar sperantele ma parasesc, lasand in urma numai pozele cu noi…

E normal oare sa am parte de atata cruzime? Parca si pozele iau forma unor demoni ce ma asteapta bucurosi sa las totul si sa ma alatur lor in uitare. Dar, priveste! Priveste cum ma zbat in propriile-mi lanturi formate din nedorinta-mi de a parasi acest taram, desi plin de minciuni si tradare, taram in care m-am nascut, am trait si te-am intalnit pe tine. Buna mea prietena, ce din pacate nu ma poti salva din lumea mea, nici macar daca-i vrea. Ma crezi nebuna, nu? Tot ce citesti iti par cuvintele unui dement, aruncate pe-o foaie de hartie in speranta ca le va citi cineva.

Si ai dreptate. In capul meu, o mie de omuleti ce ’’lucrau’’ la functionalitatea deciziilor mele s-au innecat in prea multe lacrimi si minciuni. Priveste! Acum totul e stricat. Crezi ca ar mai putea fi reparate? Eu am tot incercat sa le repar, dar totul e prea complicat. Atat de… atat de complicat! Si da! Chiar sunt nebuna. Dar sunt nebuna de durere, pentru ca ceva atat de minunat nici nu a inceput bine si deja s-a terminat. Si poate nu-ti dai seama inca, dar doare. Si doare atat de tare incat imi doresc sa mor mai bine, decat sa mai indur.

Dar stii ceva? Ma bucur atat de tare ca s-a intamplat. Si sunt atat de fericita ca te-am cunoscut si ca am avut parte de prietenia ta incat nu-mi pasa ce se va intampla. Ba nu. Te mint. Imi pasa. Si-mi pasa atat de mult incat nu pot sa distrug gelozia care ma cuprinde cand vad ca te pierd din cauza unor porcarii, cand vad ca incepi sa ma uiti si te indrepti spre altii, cand nu incerci sa repari alaturi de mine ce-i gresit. Dar nu-i nimic. Eu cu timpul voi uita, voi uita toate aceste momente desi frumoase, foarte dureroase si voi trece peste. Deci, iti spun adio, vechi prieten si sper ca si tu te vei trezi la realitate si vei intelege ce inseamna sa fii un prieten adevarat si cine iti sunt dusamnii sau prietenii de ’’fatada’’.

Prietenie

Prietenia este un trandafir sau un ghimpe? Este dragoste sau ura? Este prietenia un lucru despre care ar trebui sa vorbim atat de des? Stim sa ne apreciem prietenii la adevarata lor valoare? Vreau sa va povestesc despre prietenie, despre cum poti fi inselat de un prieten, de cat de greu il gasesti pe cel adevarat si mai ales cat de ascuns este acesta. Prietenia este un cuvant simplu si totusi este foarte greu de explicat ce inseamna. Fiecare are o definitie proprie a prieteniei. Pentru mine prietenia inseamna TOTUL: fericire, tristete, lacrimi, zambete, imbratisari, sentimente, ganduri, iubire. Prietenii sunt oameni in care pot avea incredere si pentru ei as trece si prin foc daca ar fi nevoie. Pot spune ca am multi prieteni, dar sunt putini cei care chiar isi merita titlul de ’’prieten adevarat’’.

Un adevarat prieten este aceea persoana care te accepta asa cum esti si te pretuieste fara sa aiba pretentia de a obtine beneficii din partea ta. De altfel se bucura alaturi de tine atunci cand ai succes si nu te critica atunci cand gresesti, sau poate te critica, insa o face pe ascuns pentru a nu te simti prost in fata altora. In functie de personalitatea noastra reusim mai usor sau mai greu sa ne facem prieteni; unele persoane pot fi inconjurate de zeci de prieteni, care nu le-ar putea fi asa apropiati, iar altele pot avea doar doi sau trei prieteni care-i sunt mereu aproape si o ajuta la nevoie.

Se spune ca generatia noastra este o generatie fara limite, insemnand poate ca nu ii lipseste nimic si totusi ii lipseste ceva, esentialul:prietenia. Ar trebui sa ne dezvaluim gandurile acum, cand inca mai putem, sa ne dorim sa fim cu cineva cu care sa ne intelegem reciproc, sa ne dorim sa ne fie cineva aproape, caruia sa-i spunem ce simtim, stiind ca aceea persoana ne va asculta si ne va ajuta. Zambetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie. Noi toti dorim si vrem sa avem prieteni, dar nu toti prietenii sunt buni. Unii iti pot da senzatia ca sunt prietenii tai cei mai buni cand, defapt, ei sunt cei care iti fac viata grea, sunt cei care te vorbesc de bine cand esti prin preajma, iar cand lipsesti esti barfit din toate partile si iti expun toate greselile si defectele fara a se gandi la ce este in sufletul tau.

Insa, ca sa nu fiu total negativista, exista si acel prieten bun, care nu te lasa la greu, este atent, stie sa observe cand iti este greu, este acolo unde si cand ai nevoie. Este iubitor, stie sa mangaie, stie sa se comporte frumos, are capacitatea sa iubeasca neconditionat si stie cand sa detina linistea. Stie cand sa vorbeasca, insa stie si cand sa taca, sa nu spuna nimic, sa stea langa tine atunci cand ai nevoie de singuratate si sa te ajute sa treci peste necazuri. Acest prieten nu va avea despre sine o parere mai buna, ci este egalul tau, va avea intotdeauna usa deschisa si va fi gata sa te primeasca cu dragoste. Prietenul adevarat nu crede niciodata ca isi pierde timpul cand te asculta, nu isi pierde timpul cand sta cu tine si nu exista probleme prea neimportante. Pentru el orice este important, orice te face sa te simti fericit. Prietenul adevarat este cel care te va face sa intelegi ca totul se va schimba si totul va fi mai bine decat crezi.Iar atunci cand cuvantul nu-si mai are rostul el va sti ca singurul lucru de care ai nevoie este o imbratisare.

Cred ca e cel mai placut sentiment atunci cand vezi ca prietenii nostrii se bucura pentru realizarile noastre, atunci cand realizezi ca timpul trece si flacara prieteniei este inca puternica, dar si atunci cand respectul si increderea stau la baza fiecarei prietenii’’construite’’
Prietenia se poate lega in orice cirsumstante; poti castiga un adevarat prieten care va fi langa tine atunci cand nici nu te astepti. Firul ei insa e fragil si se rupe intr-o clipa si poti pierde tot ce ai acumulat intr-o perioada indelungata de timp. Dar, acum traiesc aceasta clipa minunata si ii multumesc Domnului ca am niste prieteni minunati pe care ma pot baza oricand.

Am revenit si cu celalalt:

Scrisoare catre un prieten

Ma simt atat de goala de parca nici o haina nu imi acopera goliciunea, ma simt prea expusa si in vazul lumii. Poate prea solicitata? Nici eu nu stiu ce sa spun, uitandu-ma in oglinda, intorc capul. Traiesc intr-o lume prea plina de regrete si de fapte care deabia acum stiu ca erau bune. Inca odata am ratat o sansa pentru mine, o oportunitate. Acum stau si ma gandesc daca oare era bine, iar ma bantuie trecutul si iar nu imi da pace, ma lasa sa uit, crezand ca totul va fi bine, apoi ca un prieten fals, imi da lovitura de gratie. Numai stiu cine sunt sau cine pot fi, sunt intr-o bula de aer care se strange tot mai tare si simt ca ma sufoc, parca nimeni nu ar vrea sa ma inteleaga.

Am intrat intr-o lume in care am pierdut controlul, in care nu cred ca mai fac fata. Numai stiu ceea ce pot sa fac, e ca un loc unde tortura e cea mai buna modalitate de existenta, unde totul e negativ, o lume in care iubirea m-a ucis, in care pentru mine sentimentele nu le mai pot intelege. Sunt o mie de lucruri care as vrea sa le readuc la viata, dar le-am uitat in sufletul meu. Ma sufoca un aer mult prea trist, din care un suras e singurul lucru care a putut evada din stransoarea sufletului meu. Sunt complet debusolata de tot ceea ce se intampla si nu pot canaliza energiile pentru a futea fi statornica. Mereu am incercat sa fac pe plac, sa fiu cum spuneau unii, sa fiu cea care vroiau ei, dar nu vroiam decat sa nu mai sufar, sa fiu macar un pic inteleasa. Numai vreau sa ma prefac ca totul este perfect, poate eu sunt de vina pentru tot ce se intampla, tot ce imi placea, acum nu mai suport sa vad, tot ce doream odata, acum ma enerveaza, iar pentru ei sunt ca si moarta. Incerc sa-mi ascund durerea sub chipul vesel al unui copil fericit ce adora viata…

Mereu am zis ca in viata trebuie sa treci peste orice cu un zambet, nimic nu e mai important ca momentul acela, sa zambesti, nu vei sti niciodata cine ti-l va aprecia. Nu doare faptul in sine sau neincrederea, ci vorbele spuse ’’la misto’’ sau probabil asa crezand ca sunt spuse. Ceea ce e important in viata e atunci cand realizezi ca esti calcat in picioare sa renunti. E bine sa vorbesti despre visurile tale cu persoane care te sustin cu adevarat, care te invata ca drumul bun e cu sacrificii si anevoios. Nu mai ramane decat o parere de rau pentru viata, o poveste despre ea si suferinta si un suflet inocent, distrus, ascuns dupa o masca care nu se potriveste cu nimic din tot ceea ce reprezinta, sau poate o poveste de viata, multe sentimente ingropate intr-un abis prea mare ca sa fie recuperate.

Durerea ce ma tintuie si ma leaga de a spune macar ceva despre un sentiment frumos, inocenta iubirii pierduta, primii fiori ai dragostei innecati in lacrimi amare ma fac sa cred ca nu mai am scapare. La fiecare vorba spusa, sunt tintuita de o durere profunda si obligata de a nu mai avea incredere, de a inchide orice iesire a unui sentiment pur si curat. Sunt ascunsa dupa o masca plina de zambete si de frumusete. Ma consider un lider innascut, nu am nevoie de nimeni care sa imi spuna ceea ce e in viata, dar ascunzand nevoia de a fi inconjurata de oameni si de multe persoane iubitoare, probabil de aceea inca sunt asa naiva cu toti. Placerea de a fi probabil placuta sau nesiguranta de sine insami, ma impiedica uneori sa vad ca totusi in viata, totul depinde de sentimente si de mine pentru a crea o legatura de neatins pe pamant…

Cautand inca probabil raspunsuri la lucruri din trecut, am uitat ca exista prezent, iar ca totul nu s-a oprit pentru a ma asculta. Raman in aceeasi bula de aer, ca totul a fost gresit, ca totul era altfel daca, dar acum nu traiesc decat cu un ’’daca’’ si ca o aparenta inselatoare cand cu un zambet fals aratand indiferenta sau masca cea mai rea, scoasa la iveala, aceea masca de beton numai pentru o singura persoana, pentru cea care daca aceeasi e tot ascunsa dupa o masca jucand in viata un rol ce nu se potriveste, dorind superioritate, cand defapt eu nu doresc decat sa nu mai sufar sau sa mai regret vreodata ca am fost adusa la viata. Acum, pentru mine e un fel de abis. Ma lupt cu mine insami intr-o lupta cu sentimentele mele si cu masca pe care eu singura am creat-o. Cine poate spune ca in viata totul e ca un ceas? Aud numai sunetul, cum trec secundele, iar eu inca ma gandesc ca mai am de facut inca mai multe decat imi indica ceasul, aud doar acel tic-tac infernal, pe care nu vreau sa il mai aud vreodata.

Totul ramane insa o carte deschisa, fiindca asa e viata, niciodata nu am sa aflu ceea ce viata imi ofera sau imi rezerva, cand eu deja am inceput sa ma gandesc la ceea ce va fi peste cativa ani. Totul e sa descopar calitatiile, dar cel mai mult sa tin cont ca din trecut imi pot face o experienta de viata si ca din felul cum eu sunt ii pot face pe ceilalti sa fie adevarati sau falsi cu mine. Eu insa nu am mai stiut ce va fii si cum sa fac pentru a-mi da seama care era fals sau adevarat, cand eu eram cea care nu isi dadea seama daca chiar eram eu sau cea pe care o creeasem. O umbra pentru mine pot fi chiar eu. Facand un compromis cu mine de a fi exact opusul, o masca pe care multi dintre noi prefera sa o poarte pentru a se feri de rani sau a ascunde anumite fapte rele sau aducatoare de mai multa ura, frica, poate chiar teama. Umbrele trecutului sunt vii pentru mine, dar incercand si cu vointa de a reusi orice in viata toti putem trece peste multe greseli sau fapte patite in viata.

Aici e mai complicat, niciodata nu stiu in cine nu pot avea incredere. Doare sa aflu ca m-am inselat si ca intradevar din ce era in inima mea nu a fost sa fie, asa ca totul era la suprafata pentru a se simtii o persoana bine. Un prieten trece prin foc, asculta, dar nu judeca, uita, dar nu barfeste. In prietenie gresesc, fiindca sunt om si nu stiu ca asta a fost sau nu bine, dar important e cand stiu daca imi dau seama de greseala pe care am facut-o si asta realizez in timp, ceea ce pot salva. Acum regret multe ce mi se arunca in fata persoane perverse, lipsite de propria viata si invidia crescand cu nepasare fara sa stie ca asta chiar ma doare, ca nu aveam nevoie decat de o vorba, nu de un repros aruncat in vant sau de o privire ciudata.

Chiar daca am multi prieteni dintre care sase preferate cu care vorbesc cel mai mai mult, ele sunt cele mai speciale pentru mine si mereu vor fi in inima mea. In prietenie se iarta, dar niciodata un prieten nu va fi mai presus ca tine, ci va fi egalul tau si mai ales nu va face din raul tau, binele lui. Prietenii adevarati vor sta mereu impreuna. Ati fost, sunteti si veti ramane mereu cineva special pentru mine, mereu in inima mea veti fi ca o vesnica amintire.

Asta e tot. Sper sa va placa si nu in ultimul rand vreau sa dedic ultima parte din ultimul oneshot si al doilea oneshot, unor persoane foarte speciale pentru mine si acelea sunt unicele si inegalabilele: Snowweh., Scorpiiiiiie ?, Sophie.,Zuza., Risa ♥ Otani si Luka. Le dedic asta pentru ca sunt niste persoane minunate, de nota 10000, niste prietene extraordinare ce ma ajuta mereu si imi sunt alaturi. Va iubesc nebunele mele :x >:d<

[Daria v2]

Dau edit dupa ce termin de citit 8->:">

1. Adio iti spun, vechi prieten!

Deci am simtit tot ce ai spus tu pe pielea mea, cand am citit toate imaginile cu o prietena de a mea s- au reintors, si m- au facut sa ma intristez. Cu cat te felicit pentru adevarul pe care l- ai scris cu atat durerea pe care am simtit- o acum catva timp se intoarce. Deci este minunat. M- ai facut sa simt iar totul.

2. Prietenie

Ah. Iar spui nu mai lucruri adevarate. Atat de triste dar atat de frumoase. Totul este minunat de perfect, dar singura mea obiectie este sa nu mai scri cu Cpas Lock, scrie cu italic daca vrei sa pui ceva in evidenta.

3. Scrisoare catre un prieten

Este asa de frumoasa, este adevarat si magic ce ai scris. Totul se imbina perfect. Naratiunea cu Descrierea. Asa de armonios suna, zici ca se cunosc de o viata. Si ma simt flatata cand mi- am vazut nicku ` acolo. Chiar apreciez acest lucru.

Aici totul este perfect, si chiar daca nu ar fi ce ai scris tu si adevarul pe care l- ai spus ar acoperi totul. Mai ales cand eu acum ascult Adda- Prietenie adevarata. Asa de bine s- a potrivit melodia cu ce ai scris tu .

[SnowFlake.]

Chiar daca am multi prieteni dintre care sase preferate cu care vorbesc cel mai mai mult, ele sunt cele mai speciale pentru mine si mereu vor fi in inima mea. In prietenie se iarta, dar niciodata un prieten nu va fi mai presus ca tine, ci va fi egalul tau si mai ales nu va face din raul tau, binele lui. Prietenii adevarati vor sta mereu impreuna. Ati fost, sunteti si veti ramane mereu cineva special pentru mine, mereu in inima mea veti fi ca o vesnica amintire.

Auuuuuuuuu :x. I love you >:D<. Mulţumesc pentru dedicaţie, eşti minunată * love is in the air *.
Şi că tot sunt aici aş vrea să-ţi spun că cele trei one-shot-uri, proaspăt scoase din cuptor :)), sunt făcute perfect. Descrierea este acolo ca de obicei~. Nu am văzut greşeli de nici un fel. Singurul reproş pe care l-aş avea ar fi diacriticele, dar nu prea mai contează : x.
My dear : *.

[Kayla.]

Am uitat de un vechi oneshot ce il aveam de mai demult prin pc. Sper sa va placa.

Fantomele trecutului

Seara trista se lasa peste tacerea sufletului meu, ascunzand sub pleoapele umede bataile insangerate ale viselor pierdute. Ma doare rana sufletului care se deosebeste de celelalte rani prin faptul ca se acopera, dar nu se inchide; mereu dureroasa, gata sa sangereze atunci cand o atingi, ea ramane in inima vie si deschisa. Poate pentru o clipa m-am gandit la razbunare, dar razbunarea nu mi-ar fi adus decat o clipa de fericire.

In iubire totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste totul si totusi pentru tine totul nu inseamna mai nimic. Din orice lucru se invata cate ceva, pentru ca insasi viata este un profesor, din orice greseala se desprinde un adevar… un adevar care de multe ori doare si ajungi sa crezi in minciuna. Poti sa plangi fara sa iubesti, dar nu poti sa iubesti fara sa plangi, caci numai cel ce sufera stie cu adevarat ce e dragostea
Privesc in ochii tai reci ca gheata si simt cum imi invie sub pleoapa obosita de atata chin o lacrima ce arde de atata durere. Viata mi se intruchipeaza intr-o granula infima de polen auriu, dus care incotro de vant, cateodata in locuri sublime, alteori in locuri reci, amortite, infricosatoare.

Pentru mine iubirea a devenit un sarut furat, un zambet inocent si un suflet smuls din piept, iar imbratisarea un petic de amintire, ce imi sopteste ca undeva, candva, am avut aripi. Am devenit un suflet macinat ce isi asteapta sfarsitul, iar lacrimile mele sunt un alt punct pus la sfarsitul unui alt capitol trist al vietii. Cuvintele sunt ca praful asternunt peste tacere, iar tacerea ta e alfabetul gravat pe sufletul meu indurerat. Dincolo de masca acestui chip fericit, se ascunde un suflet imbracat in doliu.
Dragostea ta m-a ucis; mi-a supt fiecare picatura de sange pur pe care o aveam, mi-a luat speranta, mi-a ucis sufletul, mi-a imbatat dragostea si mi-a drogat sentimentele. Cu ce sunt eu de vina ca el are un suflet asa de crud, de piatra? E ca un sarpe veninos camuflat intr-un trandafir rosu ca focul, iar odata ce am atins trandafirul am fost otravita de sarpe.

Oare exista dragoste adevarata, pura si neconditionata? Oare o sa mai iubesc vreodata?
O picatura de dragoste e un fulg de ceara si aripile mele sunt alcatuite din mii de picaturi de fulgi. El m-a facut sa zbor aproape de soare, aproape de paradis, dar aripile m-i s-au topit si am cazut in adancul pamantului. Incet, suflarea m-i s-a oprit si m-am ingropat alaturi de lighioanele pamantului care mi-au devenit cele mai bune prietene. Ele mi-au mancat trupul pacatos si mi-au vindecat sufletul. El mi-a rastignit inima pe cel mai ascutit pisc posibil sa vada toata lumea ce a reusit el, a reusit sa ma distruga incet, incet.
Am devenit stana de piatra, m-am uitat pe mine, nu mai stiu cine sunt, vorbele mele n-au sens, lacrimile mele ard tot ce a mai ramas frumos, iar frumosul a devenit repugnant pentru mine.
Cu ce ti-am gresit tie stana de piatra, ce ti-am facut de m-ai distrus? Pentru ca te-am iubit? Esti mizerabil si de dragul tau am devenit si eu mizerabila, am uitat sa traiesc.

Nu am avut un vis, un ideal pentru suflet, dar ai aparut ca o minune si frumusetea ta m-a coplesit, m-a facut sa vreau mai mult de la viata. Mi-as dorii sa fiu langa tine, sa te vad, sa fiu umbra ta, sa te pot tine in brate, sa facem fiecare clipa sa devina o boaba de nisip in clepsidra dragostei, dar toate aceste lucruri sunt imposibile.
Ochii tai albastri sunt totul, vad sclipirea lor cand iti spun ca imi este dor de tine, ma uit in ei si-mi vad sufletul care se zbate in tine.
Sunt departe de tine, intr-un oras pustiu, neinsufletit, intunecat asupra caruia razbeste lumina lunii. Ma plimb singura pe strazile pustii cu gandul la tine si nu reusesc sa te gasesc.
Am cautat pe fiecare straduta, in fiecare coltisor si totusi de ce nu apari? Odata cu lumina soarelui apar si corpuri pe strada, dar suflete nu vad.

Tristetea este atat de neagra, de cruda! Ma face sa fiu nedreapta, rea si nefericita. Ma face sa nu mai am putere de a lupta pentru ceea ce am crezut ca este al meu, ma face sa ma inchid intr-o cochilie si sa traiesc din amintiri, acele amintiri unice pe care le va sterge cu timpul…
As vrea sa trec mai usor peste toate, sa alung tristetea, sa redevin ceea ce am fost. As vrea sa gasesc o sita care sa cearna tot trecutul meu. Sa lase suferintele sa zboare, sa se dezintegreze in neant, iar eu sa raman doar cu ceea ce a fost frumos, cu amintiri care sa ma faca sa zambesc cu nostalgie.
Asa as pasi mai increzatoare in viitor, nazuind la culmi pe care n-am indraznit sa le escaladez pana acum, sa ma bucur de aerul rarefiat pe care au privilegiul sa-l respire doar cerbii si acvilele, sa ma pot intoarce apoi revigorata printre oameni.

Salbaticia naturii sigur m-ar face mai puternica pentru jungla vietii in care traiesc, cu amintiri si sperante la un loc. Daca as reusi toate astea, atunci sigur as putea sa zambesc, desi ochii inca imi mai tradeaza o unda de tristete. Si as mai vrea ca zambetul sa se transforme pe nesimtite in ras, in pofta de viata, chiar daca cineva m-a atentionat ca rasul e un animal periculos.
Uff… dar totul este asa de greu!
M-am pierdut in negura gandurilor, m-am pierdut de viata. Nu pot sa ma mai regasesc in ceea ce s-a intamplat in jurul meu. Nu mai sunt eu… m-am schimbat. Cu toate ca n-as fi crezut ca pot sa schimb atat de multe la mine, doar pentru ca simt lipsa lui.

Eram o fire vesela, o companie placuta pentru oricine, eram inconjurata de lume care-mi cauta prezenta pentru ca oricat de mare suparare era, eu aduceam un zambet. Ma prabusesc in fiecare zi cate putin, dar revin apoi la pozitia initiala si apoi cad iar, fara sa-mi dau seama ca ceea ce se strica in interior nu poate fi trecut atat de usor cu vederea. Am crezut ca pot vindeca tot, dar m-am inselat. Rana nu se strange, nu se vindeca. Am ajuns intr-un loc de unde nu mai gasesc iesirea, o cupola transparenta prin care vad ce se intampla afara, o lume a mea, dar nu pot iesi.
Iar aici s-au inchis cu mine toate problemele, tot ce doare si toate grijile pe care mi le-am facut in ultima vreme. As vrea sa le fac loc sa iasa si sa raman doar eu si el. Simt ca nu mai am nici puterea sa cad in genunchi macar. Sunt inchisa aici, ii vad pe ceilalti cum trec si-i strig cu toata forta, as vrea sa ma auda cineva si sa ma scoata de aici, dar strig in neant si nimeni nu ma poate auzi. Imi aduc aminte de zambetul care mi se aseza pe buze in fiecare clipa spunand ’’Nu conteaza, o sa trec si peste asta, sunt optimista.’’

Si il caut, sa il asez din nou pe buzele mele, dar nu-i nicaieri. Mi-e dor de mine, de el, mi-e dor de afectiune si astept sa vina, dar nu vine si nu va mai veni nici cand, sunt condamnata sa raman inchisa aici intr-o lume secatuita de iubire. Sunt condamnata sa stau singura fara el, as vrea sa nu mai vina maine, pentru ca timpul pentru mine s-a oprit in loc, decat el il mai poate porni, dar el a plecat si nu va mai veni niciodata. Sunt condamnata sa stau aici, in lumea mea, in lumea singuratatii.
Petala sufletului meu ce s-a nascut din picatura dragostei noastre s-a rupt. Spinul ei ma inteapa in adancul inimi pentru toata viata, de aceea inima mea plange dupa tine in fiecare seara ca nu esti langa ea.

Cum ai indraznit sa imi iei visele, cum ai indraznit sa imi iei dorul si zambetele, cum?! As vrea sa-mi pot tine ochii inchisi si dimineata, n-as mai vrea sa ii deschid, as vrea sa uit, dar totul mi se pare asa de greu.
Am avut parte de bucurii, de lacrimi, dar toate in bratele tale, acolo unde as vrea sa mor caci e singurul loc unde vreau sa-mi petrec restul eternitatii. Am atat de mare nevoie de sufletul tau, caci de cand nu mai esti in viata mea nu il mai gasesc pe al meu si inima mea e pustie si rece si nu stie sa bata fara mangaierea dragostei tale.
Sunt doar o plagiatura a unei lumi care as vrea sa ma caracterizeze, o copie ieftina a unei lumi parsive, lipsita de vocatie morala. Lacrimi triste vor sa cada din ochii mei care incearca sa caute, dar sa si gaseasca ceva pretios, ce am avut odata si acum nu mai am...

Trec prin lume, ca un diamant, stralucind in desertul Namibiei ,cel mai mare pustiu din lume, dar mai mic decat cel pe care plecarea lui l-a lasat in sufletul meu.
Incerc din rasputeri sa alung bezna aceasta ce ma sugruma cu fiecare clipa trecuta. Vreau sa privesc luna si stelele de la care isi ia ramas bun. Vreau sa le privesc indelung, pana voi descoperi, printre ele, chipul tau. Dupa ce-l voi gasi, sufletul meu iti va oglindi culorile si nici o lacrima nu-ti va mai intuneca geloasa stralucire. In ochii tai imi voi oglindi sufletul, caci culoarea lor este linistea sufleteasca. In umbra serii, ochii tai sunt leagan al viselor mele.
Presimtirea ca nu voi avea de castigat din urma acestei suferinte, imi este calauza, iar cand o voi face sa rasune in acordurile tristetii mele pline de iubire, pentru a zugravi cresterea si domolirea flacarii ei, atunci ea-presimtirea- la randul ei, ma va consola.

Ea- tristetea iubirii mele- care asemenea unei mari nesfarsite, poarta in rostogolirea valurilor ei, toate melancoliile dezlantuite, pana ce acestea, purificate, vor tasni din valuri ,ca o scanteie.
Franghiile monstruoase, cu care ma simt legata, nu sunt decat o panza de iubire. Ma tem sa fac vreo miscare, pentru a nu rupe intreaga plasa tesuta din pasiunea pe care nu vreau sa o destram.
Stau in intunericul noptii, ascultand versuri sfasietoare de melodii ce imi patrund direct in suflet. Duc o lupta grea, cu mine insami si cu fantomele trecutului ce nu ma lasa sa traiesc linistita, ma chinuie, ma arunca in valuri mari de suferinta si aproape ma inneaca.

Ma ascund dupa cuvinte frumoase, am numit ’’fantome ale trecutului’’ amintirea ta. Da, despre tine vorbesc, raza mea de lumina apusa, m-ai lasat cu o durere infinita in suflet. M-ai chinuit si cu toate acestea, eu inca te iubesc si te voi iubi probabil mereu. Nimeni nu stie ca eu inca te am in suflet, ca iubirea ce ti-am purtat-o mereu, a ramas intacta.
Ce repede si trist s-a terminat totul…

[Katniss]

My dear dupa cum ti-am spus si pe mess imi place cum scrii, o sa dau edit dupa ce vin de la scoala sper ca nu te superi.
Edit
Asa pai descrierea este foarte buna si asta imi place foarte mult, ceea ce e bine, greseli de tastare nu am vazut si nici nu am stat sa le caut. Abia astep sa vad ce o sa mai scrii in continuare my love. Sper ca o sa ma anunti bye, bye. Scuze dar nu prea am inspiratie pentru acest comm pe care l-am lasat.