Dragostea incepe la liceu [Yaoi]

[Kira's Scarlet]

Capitolul unu ~
Bobocii incep scoala a doua zi~


Stropii de ploaie se loveau de suprafata de sticla incolora, trasand linii fine in diferite forme si scurgandu-se in jos, disparand complet in neant, lasand in urma lor o forma de pictura. Cerul urla furios deasupra Germaniei, aruncand tunete si fulgere pretutindeni, facandu-i pe cei slabi de inima sa se ascunda in colturi ferite de lumina si tremurand in fata capriciilor naturii. Oftam usor, privind de langa geam, cum o alta zi plictisitoare trecea ireversibil, nisipul timpului surgandu-se in partea de jos a clepsidrei invisibile, aratand cat de neputinciosi suntem noi muritorii. Mi-am luat cartile de pe biroul vechi din lemn de mahon, punand foile mototolite cu notite deasupra copertilor uzate si am iesit din incaperea plina ochi cu profesori care ma priveau cu interes, pentru a ma intoarce inapoi in clasa mea, clasa in care ieri abia imi incepusem viata de boboc. Suntem la inceput de drum, tineri si necunoscatori .
- Dominik! Aud pe cineva strigandu-mi numele de pe holurile pustii si intunecate si afectate de pana de curent, luminate slab de decarcarile electrice create de Perun sau Donar, zeii furtunii din mitologia rusa si germana. Ce a spus directorul? Ma intreaba acea persoana, apropiindu-se si punandu-mi mana pe umar. Dupa ce ceata si aura de depresie care teseau o panza in jurul meu, mi-au fost inlaturate de pe ochi, l-am vazut pe prietenul meu din copilarie, Andon, zambindu-mi calduros.
- Nu mare lucru. Doar ca o sa vina un elev de schimb din Ucraina si ca trebuie sa am grija de el, ca sa-mi ispasec pedeapsa pentru ca am spart geamul din baie inca din prima zi de scoala, ii raspund, lasandu-mi capul pe umarul lui, fiind cuprins de o usoara durere . Vremea asta e prea trista pentru mine. Ma face sa devin mult prea melancolic, iar emotiile dau navala peste mine ca avalansele de zapada din Himalaya.
- O sa vezi. Studentii de schimb sunt amuzanti. Ajungi sa le cunosti cultura, limba, obiceiurile, mancarea. Si inainte sa-ti dai seama, o sa te atasezi de ei, imi spune Andon, zambind larg si aratand cu mana spre orizonturi invizibile, vazute doar de el.
- Eu sunt jumatate rus, iar cel care vine aici e ucrainean. Nu e mare diferenta, limba e cam aceiasi, iar mancarea si obiceiurile sunt asemanatoare, mormai eu.
- Ce norocos esti, spune el, zambind oarecum trist, insa era doar o figura de teatru specifica personalitatii lui. In cazul meu, a trebuit sa am grija de un pusti din China care nu vorbea nici engleza si nici germana, iar eu nu stiu o boaba de chineza. A fost foarte greu sa comunicam, pana in punctul in care a trebuit sa folosesc cartonase colorate cu imagini si google translate. Nici nu vreau sa stiu ce prostii am spus si cat de groaznic le-am pronuntat.
- Amuzant, ii replic eu, fiind doar pe jumatate amuzat. Cealalta parte a atentiei mele, a gandului, a mintii mele era indreptata spre un loc necunoscut chiar si pentru mine. Sau poate era pierduta, fara nicio directie, ca o busola cu acul rupt.
- Hai sa mergem in clasa, visatorule, spune Andon.
- Bine, spun eu, leganandu-ma dintr-o parte in alta, cu carti cu tot si sprijinindu-ma de umarul prietenului meu, care stia ca furtuna imi provoaca stari ciudate, iar toata fericirea, euforia resimtita mai devreme s-au inecat in ploaia care ''terorizeaza'' Berlinul. Pasii nostri grei rasunau pe hol, ca un recital pe fundal, drept acompanimanet muzical pentru orechestra mamei natura, iar din departare se auzeau mici chicoteli sau tipete de teama, din clasele pline cu copii. Nu ne putem revolta si nu putem iesi de aici, pana cand zidurile Berlinului nu inceteaza sa se mai clatine. Atat de puternic era vantul ce sufla afara, incat pomii se indoiau dintr-o singura rafala. Ajunsi in clasa noastra de elevi ticniti de nouasprezece ani, infectati cu prea multi hormoni, eu si Andon ne-am asezat in banca nostra, alaturi de doua fete din banca din spatele nostru, Monde si Cleopatra, care stateau imbratisate, lipite de perete si tremurand usor, in timp ce alti colegi din spatele lor radeau de ele. Rade ciob de oala sparta, imi spuneam in gand.
- Care e problema voastra? Ii intreb plictisit. Nu e ca si cum voua nu v-ar fi frica, le spun, atragandu-le atentia si plantand un zambet de multumire pe fata fetelor, drept rasplata ca le-am luat apararea.
- Oh, haide. Nu mai fii atat de posac, spune Karl, unul dintre prietenii nostrii din grup, pe care il stiam din generala. Doar le tachinam.
- Komarov, iarasi tu, raspunde Kevin, fratele geaman al lui Karl, desi nu semanau deloc. Nu se disting doar prin semnele din nastere si prin trasaturile fetei, ci si prin personalitate.
- Ce vrei? Il intreaba Andon, aruncandu-i o privire taioasa.
- Sa emigrezi inapoi in Italia, ii spune Kevin, iar albastruiul a ridicat o spranceana sceptic, gandindu-se ca ar fi putut gasi o replica mult mai buna decat sa-i ceara sa revina in tara natala.
- Pupa-ma, ii raspunde Andon, facandu-i un semn explicit unde, iar Kevin se face rosu ca focul si ranjea asemeni unui aparat de tocat gunoiul din filmele de groaza.
- Calm, calm. Doar suntem prieteni, ne tachinam, glumim. Hai sa lasam toanele proaste la o parte si sa jucam un joc pana trece furtuna, raspunde Karl, incercand sa ne impace. De obicei, eu si Kevin aveam dispozitii foarte proaste pe o astfel de vreme. Ca si cum, aura noastra s-ar fi facut din verde, in gri inchis, la fel ca norii de pe cer, adunandu-se si formand o masa de emotii negative. Insa el si cu Andon mereu se ciondaneau. Cateodata, Karl ii tachineaza, spunandu-le ca cei ce se cearta mereu, se plac cu adevarat. Nu stiu daca se aplica si in cazul lor, dar chimia si scanteiile din ochii lor atunci cand sunt aproape, scot mai mult la iveala decat ar trebui. Am acceptat sa jucam fazan pe state, luandu-ne fiecare cate o coala de hartie, pe care sa asternem trecerea timpului sub forma de cuvinte, unele in germana sau engleza, altele in rusa. Karl a venit langa mine, impingandu-l pe Andon de pe locul lui si asezandu-se el pe acesta, punandu-si capul pe picioarele mele, lasand la iveala abdomenul pe jumatate descoperit din cauza mini-topului stil hip hop pe care il purta si dandu-si jos din cap sapca albastra, lasand la iveala minunata podoaba capilara de culoare neagra sa cada peste coapsele mele.
- Si cum o sa scrii acum? Il intreb, incercand sa evit contactul vizual cu ochii lui albastrii ca adancurile marii unde a disparut minunata Atlantida. Iar el isi trage genunchii sus si pune foaia pe un caiet gol, razemandu-le de coapsele lui.
- Dar asa Dominik o sa vada tot ce scrii, spune Andon.
- Stiu ca nu o sa faca asta, spune Karl cu un zambet inocent. Spre deosebire de voi doi, el nu e un trisor, continua el, scotand limba la cei doi porumbei ai clasei si lovindu-l cu piciorul in posterior pe fratele sau geaman mai mare.

Am ajuns sa jucam pe echipe, decise de Mo si Cleo, care acum se tem mai putin de furtuna. Le ajuta faptul ca suntem noi in jur, iar privind la ''batalia'' noastra si certurile comice, atentia de la agitatia de afara le este distrasa. Bobocii sunt ca si nuferii pe cascade curgatoare. Odata pusi in apa, nu-i mai poti scoate. . Am decis in unanimitate sau, ma rog, fetele au hotarat ca eu si Karl am face o echipa ''draguta'', iar Andon si Kevin sa formeze cea de-a doua echipa, fiind din nou luati drept cuplu, ceea ce ii enerva la culme. Un vulcan activ nu se stinge niciodata. Insa, chiar inainte sa terminam ultima coloana din foaie, a intrat profesorul de matematica, iar galagia din clasa s-a transformat intr-o liniste mormantala, la fel cum apele oceanului se linistesc dupa tornada. Vazandu-ne, domnul profesor a decis sa fie ingaduitor cu noi, fiind a doua noastra zi de scoala si nu una tocmai buna, lasandu-ne sa facem ce vrem, atat timp cat nu-l deranjam. In momentul in care el s-a asezat pe scaun, o micuta raza de soare s-a furisat de dupa nori, drept semn al sperantei nemuritoare.
Furtuna e o boala pentru suflet. Uneori placuta, alteori dureros de deprimanta.

Personaje : Dominik <= https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net/hph...e=573EFDAF

Karl (poza editata de mine)<= https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net/hph...e=573E5F79

Andon - desi parul lui e mai albastru- <= https://lh6.googleusercontent.com/-_XWpF...4%2529.png

Kevin - dar cu haine de rapper - <= http://static3.wikia.nocookie.net/__cb20.../Shunn.jpg

[Kira's Scarlet]

Capitolul doi ~ (Intalniri noi)


Bucuriile mici nu dureaza mult, imi soptisem in gand, vazand cum raza de soare proaspat rasarita dispare din nou dupa perdeaua de nori fumurii, lasand ploaia si haosul sa se restaureze, jos pe pamant. Intreaga incapere era invaluita de o aura gri, mohorata, iar sunetele de afara creau coloana muzicala, completand linistea din clasa. Tunetele erau mai rare si fulgerele apareau din cand in cand la geam, facand-o pe profesoara de franceza sa tresara si era abia a doua ora de curs. Majoritatea colegilor stateau cu capul pe banca, afundati intr-o stare grava de somnolenta, privind din cand in cand spre tabla, la doamna Madeline, ca nu cumva sa-i penalizeze pentru neparticiparea la ora, iar restul se ingramadeau in perete, sperand sa gaseasca refugiu pentru frica provocata de furtuna. Eu si Andon, fiind colegi de banca, incercam sa ne ocupam timpul cu exercitii la matematica, facand schimb de raspunsuri, in soapta ca sa nu fim certati de batrana profesoara cu ochi de sticla, venita tocmai din Paris pentru a aduce aerul Frantei pe teritoriu german. Imi priveam caietul plin de calcule, observand ca fiind distras de vremea asta ciudata care ne tine captivi, le-am gresit pe majoritatea, vazandu-ma nevoit sa o iau de la inceput. Imi propusesem sa termin tema pentru maine, deoarece era singurul lucru pe care profesorul de matematica ni l-a dat, dupa ce ne-a lasat in voie toata ora. Profesorii pot fi si blanzi, cat timp nu profiti de generozitatea lor.

Imi scuturam capul, gandindu-ma la cum o sa ajungem pana la cantina sau magazin, care erau tocmai de partea cealalata a scolii si trebuia sa traversam prin curte. Sa imi iau umbrela? Poate nu ploua atat de tare si drumul nu e chiar atat de lung, imi spuneam in gand, incercand sa imi amintesc distanta aproximativa si cat timp mi-ar lua sa ajung sa iau mancare, fara sa fiu udat leaorca. Nici nu imi dadusem seama cand profesoara de franceza a iesit din clasa, fluturandu-si parul dezordonat prin fata mea, iar clopotelul a inceput sa sune frenetic, dand ton copiilor zglobii sa se dezlantuie zgomotos.
- Dominik, de unde luam mancare? Ma intreaba Andon.
- La asta ma gandeam si eu, murmur usor, privind intr-un punct fix in fata mea.
- Si voi? Intreaba Karl cu voce ca de copil, punandu-se cu fundul pe banca lui Cleo, asezandu-si delicat mana pe umarul meu si aplecandu-se usor peste mine, iar eu mi-am intors capul spre el, mirosindu-i parfumul parului sau lung si matasos. Aroma de cires salbatic si iasomie, huh?
- Nu putem merge toti, se aduce vocea lui Kevin, geamanul cel rau si care nu seamana deloc cu Karl. Ar fi imbulzeala mare si nu am putea sa intram toti deodata, spune el, iar noi am constatat ca are dreptate.
- De aceea, propun sa mearga doar doi dintre noi si sa aduca mancare pentru toti sase, spune Cleo, venind din spatele lui Karl si impingandu-l de pe banca direct in bratele mele. Parul sau lung si negru mi-a mangaiat usor fata, in timp ce mainile delicate s-au agatat de mine, uitandu-se adanc in ochii mei si rosind vizibil. Simteam cum inima mi-o lua la galaop precum un cal salbatic lasat liber pe pasunile din Anzi, iar eu nu-mi doream deloc sa plece din bratele mele, insa am fost amandoi treziti din transa cand Andon a inceput sa tipe la noi, stricand atmosfera proaspat creata.
- Amorezilor, ce ar fi sa mergeti voi doi? Striga albastruiul. Luati-va jachetele pe voi si grabiti-va pana nu suna de intrare sau nu ramane magazinul gol, continua el. Kevin a venit spre Karl, care il privea nedumerit, apucandu-l de mana si tragandu-l de pe mine, apoi m-a privit lung, ganditor si m-a ridicat de guler in sus ca si cum as fi fost o marioneta fara viata in mainile unui papusar nebun. Cu toate ca eu eram mai inalt decat el. Intr-o fractiune de secunda, grupul nostru ne-a azvarlit afara din clasa, imediat ce ne-am imbracat, deoarece foamea facea ravagii in trupurile lor, trezind la suprafata instincte animalice. Foamea e cea mai teribila senzatie. Ii face pe oameni sa scoata la iveala monstri. Ajunsi in fata portii care facea trecerea spre magazinul scolii, am ezitat putin, vazand apa scurgandu-se siroaie peste geamuri, inunand curtea. Karl a deschis usa, lasand stropii de apa sa salte inauntru, ajungand de pe sol, pe picioarele noastre. Amandoi ne-am intersectat privirile pentru o secunda, vazand jocul format de picaturile de apa care ne gadilau prin haine. Apoi, eu am facut un gest involuntar, aproape din instinct, apucandu-l de mana si tragandu-l prin ploaie, lipindu-l de mine si cuprinzandu-l cu un brat, luand-o la fuga pana de partea cealalta, la intrarea spre cantina si magazin. Amandoi eram putin uzi si respiram greoi, ramanand la fel de apropiati, Kevin cu mana la piept, iar tinandu-l lipit de mine, ignorand privirile celorlati din incapere care ne priveau ciudat. Cu persoana potrivita, lumea ti se pare doar a ta.

Cand ne-am indepartat unul de celalalt, murmurand amandoi un ''Es tut mir Leid'' scurt, am realizat ca timpul s-a scurs foarte repede si ca mai avem doua minute din pauza sa luam mancare pentru tot grupul si sa ne intoarcem in clasa, inainte sa vina profesoara de istorie si sa faca o criza de isterie.
- Tu ia pizza si eu iau sucurile si sandwich-urile, ii spun lui Karl, iar el a dat din cap aprobator si a mers in cealalta parte a magazinului. Eu m-am intors spre vitrina din dreptul meu, dorind sa-i spun vanzatoarei tot ce am nevoie, insa ma lovesc de cineva, iar persoana respectiva cade jos.
- Auch, spune el, cu accent rusesc, ceea ce mie mi se parea neobisnuit.
- Imi pare rau, ii spun in rusa, oferindu-i mana ca sa-l ajut sa se ridice, observand parul scurt de un rosu aprins si ochii negri ca taciunea cu care ma privea.
- Ah, stai asa, spune el, scotand o poza din buzunar si privind-o cu atentie, apoi zambindu-mi prietenos. Tu trebuie sa fi Dominik, nu-i asa? Eu sunt Alexei, studentul de schimb, spune el.
- Oh, da. Studentul...murmur eu, gandindu-ma ca asta e cel mai prost moment in care sa fac cunostiinta cu cineva sau sa incep un tur al scolii. Mi-am intors si privirea, cautandu-l pe Karl, care a aparut de nicaieri cu partea mea de mancare pe care mi-a inmanat-o ''generos'', apucand apoi plasa cu sucurile pe care tot eu trebuia sa le iau si luand in alta mana o cutie mare de pizza.
- Privet, spune Alexei, incercand sa il salute pe Karl, dar el nu vorbea decat germana, limba lui materna, latina si engleza.
- Presupun ca asta e un salut? Ma intreaba Karl, vazandu-se vizibil enervat, probabil din cauza ca eu m-am prins in vorba si l-am lasat pe el sa ia totul.
- Ja, ii spun, oferindu-ma sa ii iau din greutati si sa car eu sucurile, asa cum am spus, insa el s-a tras deoparte.
- Le duc eu, Don Juan, spune el, afisand un zambet fals si aruncandu-si parul pe spate, lovindu-ma cu el in fata.
- Acum a durut, murmur eu, atragand atentia elevului strain. Vino, ii spun. Sa te duc in noua ta clasa temporara, iar el m-a prins de brat, zambind vesel, dar cu o tenta ciudata care imi dadea fiori. Asta va fi o zi lunga...

Es tut mir Leid*(germana) - Imi pare rau/Scuze.
Privet (rusa) - Buna/Buna ziua/Salut.
Ja (germana) - Da.

Alexei <= https://lh3.googleusercontent.com/-20YKy...o2_500.gif

[Kira's Scarlet]

Capitolul trei ~

Ajunsi in clasa, aproape am fost omorati de colegii din grupul nostru care nu voiau decat sa-mi ia mancarea din mana, ignorand complet elevul nou sau supararea vizibila a lui Karl. Toti erau prea ocupati sa-si potoleasca foamea si nu-i puteam condamna. Am pus pungile pe banca si i-am lasat pe toti sa se serverasca, luand si eu un sandwich si oferinduilu-i noului coleg, care l-a primit bucuros, aproape nevrand sa-mi dea drumul la mana. Oi fi eu pe jumatate rus, dar e clar ca cei din Ucraina sunt putin mai ciudati. Vazand asta, Karl a inceput sa maraie si sa se imbufne si mai tare., stand rezemat de marginea bancii lui Kevin. Oare ce o fi cu el? Cateodata nu il inteleg deloc, iar altadata suntem ca doua suflete gemene ce se sincronizeaza perfect. Noi doi suntem precum picaturile de ploaie. Venim din acelasi loc, cu acelasi scop, dar cadem in parti diferite. I-am lasat pe Kevin si pe Andon cu Alexei, care se uitau unii la altii confuzi, intrebandu-se cum o sa comunice, iar eu m-am dus langa brunet, luandu-l in brate si facandu-l sa tresara. A ofat usor, in timp ce eu mi-am incolacit mainile dupa talia lui descoperita de tricourile scurte pe care le purta, lasand la iveala un abdomen frumos conturat, incat si fetele erau invidioase pe infatisarea lui de print. Mi-am lasat usor capul pe umarului lui, asteptand un protest ce insa nu a venit, si am luat o muscatura din pizza ce o avea in mana, observand cat sos delicios ii se scurge pe degete. Nu am putut sa rezist tentatiei, asa ca i-am luat mana intr-a mea sa o curat de sos, luand in gura fiecare deget in parte, iar el a tresarit suprins.
- Ce faci? Aveam servetele in ghiozdan...spune el, rosind ca racul, insa eu am ignorat, concentrandu-ma numai pe gustul placut al sosului dulce-acrisor combinat cu crema lui de maini cu aroma de citrice si vanilie. E afrodisiac... Dupa ce am terminat, i-am dat drumul la mana, observand in sfarsit cat de dulce era atunci cand rosea. Poate ar trebui sa fac asta mai des, imi sopteam in gand, neluandu-mi ochii de la el.
- Mai esti suparat pe mine? Il intreb, iar el da din cap dezaprobator si se urca cu fundul pe banca, moment de care eu am profitat, bagandu-ma la el intre picioare, ignorand faptul ca eram in clasa. Desi, toti ceilalti erau captivati de prezenta ucraineanului si nu ne-ar fi bagat in seama nici daca am fi stat goi. As fi vrut sa ma las peste el, insa am simtit o mana prizandu-ma de umar. Am intors capul, vazandu-l pe Kevin care ma privea ciudat, vrand sa-mi spuna ceva, dar Karl a intervenit repede, nedandu-i timp sa deschida gura.
- Dominik o sa stea cu mine ora asta, spune el, facandu-i cu mana geamanului sau si trimitandu-l la plimbare, iar el a plecat mormaind niste injuraturi la adresa mea.

Dupa scurt timp, a intrat profesorul pe usa, facandu-i pe toti din clasa sa se aseze la locurile lor, instaurand linistea in incaperea slab luminata si vopsita in culori pale, cu peretii putin crapti pe alocuri. Eu m-am asezat in locul lui Kevin, iar brunetul in locul lui obisnuit, lasandu-ne amandoi capul pe suprafata rece din lemn, privindu-ne pe furis si ignorand tot ce spunea batranul ticnit cu servieta britanica din 1987. Sper ca ora asta sa treaca repede, imi sopteam in gand, tragand cu ochiul la cuvintele scrise pe tabla veche care abia se tinea pe picioare. Scoala asta are nevoie de modificari, dar profesorii sunt Hitlerii erei vechi care incearca sa omoare modernismul.

- Porumbeii din ultima banca, striga profesorul, iar eu si Karl ne uitam in jur, dezorientati precum puii care s-au pierdut de mama si nu stiu unde sa o caute. Acum ce am mai facut? Ma intrebam.
- Mergeti la femeia de serviciu si spuneti-i ca trebuie sa vina aici sa curete mizeria, zise el, iar noi il priveam confuzi.
- Care mizerie? Intreaba Karl.
- Cea provocata de colegii tai, domnisorule. Sau tu nu ai vazut cand fratele tau si colegul lui au varsat o intreaga sticla cu apa pe jos? Intreaba profesorul, de-a dreptul iritat. Inca n-ati plecat? Striga el. Ne-am ridicat repede si am luat-o la fuga spre usa, aproape alunecand ca la patinoar, incercand sa iesim afara fara sa luam podeaua in brate, inainte ca batranul sa scoata vreun topor din servieta si sa ne transforme in tinte de darts.
Pe hol era o liniste mormantala, nu tu elevi sau profesori, iar noi fiind boboci nu aveam idee pe unde ar trebui sa o luam si unde am putea gasi o femeie de serviciu. In ritmul asta, apa o sa intre in parchet.
- Hei...Esti suparat din cauza elevului cel nou? Il intreb pe brunet, insa el nu raspunde, privind inainte si grabind pasul, luand-o pe colt pe langa toalete. Am oftat, prinzandu-l de mana si azvarlindu-l pe usa, iar apoi intr-o cabina goala de culoare alba, pe care am incuiat-o. Am lasat jos capacul toaletei, asezandu-ma pe el si l-am prins pe Karl de mana, tragandu-l peste mine, in cea mai perfecta pozitie. Cu picioarele de o parte si de a alta, lipindu-l cu totul de mine.
- Ce te-a apucat si da-mi drumul, se revolta el.
- Shh, o sa ne auda cineva, ii soptesc, prinzandu-l de ceafa si unindu-mi buzele cu ale lui intr-un sarut lacom, salbatic si plin de dorinta. Nu credeam ca o sa fac asta vreodata cu un baiat, tinand cont ca nici cu fetele nu am prea multa experienta, insa el ma atrage ca un magnet si nu ma pot departa nici daca as vrea. Il plac inca din clasa a sasea, dar n-am avut niciodata curaj sa-i spun. Si-a incolacit mainile in jurul gatului meu, gemand adanc in sarut si mangaindu-mi pielea gatului cu unghile lui micute si feminine. Buzele noastre frematau de dorinta, lingandu-se si sugandu-se reciproc, impartasind dulceata fiecaruia sub forma de saliva. El si-a lasat toata greutatea corpului pe zona mea sensibila, facandu-ma sa gem puternic in gura lui, iar eu mi-am coborat mainile pe talie, apoi mai jos spre fese, strangand de ele, moment in care el m-a muscat de buza inferioara, departandu-ne usor si gafaind, in goana dupa oxigen.
- Asta a fost o amenintare? Il intreb soptit, frecandu-mi nasul de al lui intr-un mod romantic, necaracteristic mie.
- Se poate spune si asa. Acum hai sa ne intoarcem, zise el.
- Si profului ticnit ce o sa-i spunem? Il intreb.
- Ca scoala e bantuita si nu avem femei de serviciu, replica el, depunandu-mi un sarut pe gat, iar eu am ramas suprins, nestiind ce ar trebui sa fac. Tu esti pentru mine precum un trandafir salbatic. Cand ma astept mai putin, ma strapungi cu ai tai spini, dar durerea provocata ma transforma intr-un masochist.