Dragoste Insangerata!

[IngerulCuAripiFrante]

Vreau sa va multumesc de comenturi, si mai ales de critici. Apreciez foarte mult criticile si sper sa pot invata din asta.
Am venit cu cap 1. Nu cred ca ma pot ridica la asteptarile voastre asa din prima, dar eu am facut ce am putut pentru moment.
Lectura placuta.
Cap1. Lovitura brusca,



Orasul Forks.Invaluit in general de nori si ceata.Supus mereu furtunilor si vremii incetosate.Multora nu le place asta, insa in cazul meu este invers. Universul meu este intreg cand afara ploua. Si nu pentru ca as ura soarele sau vremea frumoasa, doar ca daca as fi expus la lumina solara, pielea mea in general alba ar devenii ca un diamant stralucitor in lumina reflectoarelor. Nu imi puteam permite sa ma descopar, asa ca atunci cand in oras era soare Carlisle ne scoatea la o asa zisa plimbare sau o excursie in familie. Crescusem asa, cu acea vreme mereu tulburata si plina numai de lacrimi. Mereu mergeam la scoala, sau oriunde altundeva numai cand afara ploua, sau patura groasa de nori cenusii ascundea cu grija ca un scut, luminile stralucitoare ale soarelui dupa care multi muritori tanjeau.
Asa imi aduc aminte ca acum o suta noua ani , tanjeam si eu dupa acea lumina puternica si caldura ce ar fi trebuit ca mereu sa aduca bucurie si sa ma invaluie placut. Insa nu a fost sa fie. Uneori sunt invidios pe oameni, ca desii ei nu alearga asa de repede ca mine, nu sunt la fel de puternici fizic si mereu sunt nevoiti sa manance mancarea normala specifica lor, aceea de care noi nu ne atingem, ma fac sa cred ca viata lor e mereu mult mai plina de peripetii si intamplari frumoase, sentimente si bucurii de care eu nu am avut parte. Nici nu stiu daca viata imi va rezerva asa ceva pe viitor, insa eu tot sper , si totusi….
-Domnule Cullen , se pare ca nu sunteti deloc atent la ora mea.
Nu prea am de ce.Am repetat nenorocirea asta de liceu de nenumarate ori, cred ca as putea sa ii predau profesorului si nu numai lui.
Ridic ochii negri si sumbri, ce deobicei exprima si reflecta raceala, superioritate, dizgratie si indiferenta pentru cei din jurul meu. Adica pentru oameni. Ma obisnuisem ca fetele sa fie atrase de mirosul meu, de privire si de orice parte din mine din cauza faptului ca desii eram mort, aveam ceva in mine ce atragea mereu, un fel de hormon ce actiona in special la femei. Insa se pare ca dezinteresul meu se facuse auzit prin toata scoala, se stia prea bine ca Edward Cullen nu considera nici o fata perfecta pentru el si ca nici nu va considera vreodata.Cel putin pana in momentul cand imi suna telefonul ce ma trezeste din toate gandurile mele inecate in general in sangele animalelor tinere, sau in ploaia ce curgea necontenit din patura sumbra si trista de nori ce invaluia orasul cat si padurea din afara orasului , unde obisnuiam sa vanam eu impreuna cu restul familiei mele.
Ma ridic din banca fara avertizment, si fiecare pas simt cum imi este urmarit de asa zisii colegi de clasa. Le auzeam gandurile incurcate, ganduri ce dese ori ma scarbeau sau ma derutau. In general eram indiferent la orice gand era trimis din clasa in mintea mea. Doar eu citeam gandurile din intreaga mea familie. Nu credeam ca exista persoana normala, sau om caruia sa nu ii pot citii gandurile, chiar daca in general evitam sa fac asta deoarece stiam deja la ce se gandesc. Fetele in general se gandeau la macheaje, coafor, sex, baieti frumosi si prosti pe care sa ii sufle de bani pana la ultimul cent. Asa am descoperit ca nici barbatii nu sunt departe de femei si ca au si ei in general ganduri asemanatoare. Pot spune ca aceste doua “rase” au multe in comun.
Nu si la mine. Sunt mereu genul de baiat perfectionist dar pierdut clar. Visele mele au fost spulberate odata cu transformarea mea in vampir. Insa asa cum oamenii au regulile lor, eu am una si singura ce o respect indiferent de repercursiuni. “Nu ucide omul”. Invatasem de la Carlisle , tatal meu adoptiv ca ma pot controla si ca nu trebuie sa vanez oameni ca sa traiesc. Nu! Nu era nevoie de asta. Asa am invatat toti de la el. Toti membri familiei suntem uniti si ne avem unul pe altul, desii nici unu nu suntem din sangele lui Carlisle si a mamei noastre adoptive Esme.
Ies pe usa clasei si raspund la telefonul din mana observand ca ma suna Carlisle.
-Da?
-Edward, am nevoie de tine la spital, poti venii cateva minute?
-Sigur, o sa ajung cat de repede pot.
-Multumesc Edward, stiam ca ma pot baza pe tine.
Zambesc doar si inchid. Tata era un minunat medic. Avea si un aspect fizic impresionant pentru un vampir. A ramas blocat in corpul sau la varsta de douazeci si trei de ani. Era genul de barbat priceput la toate, sot iubitor, dar si vanator inascut. Insa tot el ne-a determinat pe noi toti sa devenim “vegetarieni”. Multumita lui nici unu din nou nu mai raneste oamenii nevinovati. El este si cel mai inaintat in varsta dintre noi cat si in controlul de sine. Niciodata nu face rau nimanui, desii se intalneste in fiecare zi cu sange de om. Este capabil de orice. Un vampir intelegator, iubitor, dar si cel mai cu capu pe umeri dintre noi toti. El ne indruma, cu el vorbim absolut orice probleme am avea. Si nu ai putea sa regreti deoarece simpla conversatie cu el deja te face sa te destinzi, sa te simti mai liber si mai ales sa mergi pe calea cea buna.
Inaintez pe holul lung, mi se parea interminabil acel culuar rece. Odata iesit din cladire ma indrept catre masina, pregatit sa ma duc la spital pentru ai oferi ajutorul meu lui Carlisle. Si drumul mi se paruse parca tare greu de parcurs, pierdut in aceleasi ganduri ce nu imi dadeau pace. Cred ca niciodata nu aveam sa inteleg de ce eu eram cel mai distant dintre toti.
Odata ajuns , intru in cladirea spitalului, sperand sa pot iesii repede. Acel miros de pastille si injectii ma termina mai mult decat o gramada de sange omenesc. Nu apreciasem niciodata spitalele, mi se pareau ca niste lagare ale mortii. Mi se pareau defapt un fel de cimitir dar cu aspect mai placut si cu un miros mai dezgustator. Trecand pe langa oameni si asistente , aveam impresia ca deja trec pe langa viitoarele lor cadavre. Le simteam pulsurile scazute ale pacientilor, durerile si gandurile. Asistentele ma dezamageau complet, mereu pareau prietenoase si gata sa te ajute, insa daca le citeai putin gandurile realizai ca ele defapt nici macar nu ar dorii sa se atinga de un batran in scaunul cu rotile. Niste ganduri mai sinistre ca ale unui ucigas le strabatea mintea acelor femei, iar mintea bolnavilor si celor suferinzi era aproape goala, dar in acelasi timp plina de amintirile celor dragi. Le auzeam acele ganduri si sentimente transmise celor ce vor ramane dupa ei. Parerea de rau ca vor placa din lume si ca vor lasa copil, nepoti si multe alte persoane pe care le-au iubit. Cred ca asta era cel mai plauzibil motiv pentru care eram dezgustat de cladirea spitalului. Insa invingeam foarte repede asta cand venea vorba sa imi ajut semenii.
Ajung la doua usi mari pliabile albe, pe care scria mare si clar “Reanimare”. Stiam ca aici era Carlisle , deoarece ii simteam mirosul sau pur de vampir si stiam ca in general el ajuta pe cei ce ieseau dintr-o operatie grava, dandu-le sfaturi, intrebandu-I cum se simt si multe altele.
Intru direct in salonul foarte mare, lovindu-ma un iz de antibiotic si pastille ce ma face sa ma stramb scurt. Oftez si continui sa merg incet catre capatul mare al salonului alb, plin de pe o parte si alta cu paturi in care zaceau persoane neajutorate cu diferite probleme.
Ajung la un pat alb si observ ca Carlisle avea grija de o fata. Ma apropii si salut politicos observand-o pe tipa imediat. Era frumoasa, un par negru usor buclat niste ochii caprui inchis ce bateau catre negru si o structura a corpului foarte interesanta.
-Buna Carlisle !
-Buna Edward, te-am rugat sa vii ca sa iti dau niste dosare sa le duci acasa.
-Sigur!
-Bine stai doua minute aici, apropo ea e Bella .
Acesta pleaca fara sa apuc sa mai raspund ceva lasandu-ma singur in salon cu fata. O masor putin din cap in picioare, insa curiozitatea face sa incerc sa ii citesc gandurile. Insa realizez atunci pe loc ca.. nu pot. Cum adica nu pot? Nu o pot citii pe fata asta deloc. Mai rau insa este, cand ventilatorul din spatele ei aduce un miros dulce catre mine. Simt cum mi se taie genunchii, acel miros era mirosul ei. Mirosul sangelui ei ce parea mai curat ca al oricui. Simt cum o sete enorma incepe sa-mi stapaneasca mintea. Mirosul ei era mai mult angelic. Nu intalnisem nicaieri un miros asa placut, defapt ce spun placut, un miros superb. Era un miros total diferit de oricare om de pe planeta. Insa asta nu era bine pentru mine cat nici pentru ea. Abia ma puteam controla simtind acel iz cand ventilatorul ii flutura incet parul lung si negru , bretonul ei fiind sustinut gingas de o bentita neagra aproape inobservabila.
Dau pasi in spate multi, simtind spazme in tot corpul. Imi pun o mana la gura rezemandu-ma de o masuta din salon. Ochii mei negri ca o noapte oarba se fac un capruii-auriu. Trebuie sa plec repede de acolo. Inghit in sec si incerc sa ma departez de ea cat mai mult. Mirosul ala imi mangaia parca intregul corp, ma facea sa tremur si sa imi doresc mai mult ca orice in lume sangele ei.
-Hei, te simti bine?
Ii aud vocea si o privesc imediat. Avea o voce ce strapungea orice bariere de raceala. Orice sunet era in salon fusese strapuns violent de vocea ei calma si relaxata ce ma loveste ca un fulger dupa ceafa. Nu trebuia sa cedez tantatiei, nu trebuia sa o atac. Nu ii raspund mutand privirea catre fereastra observand ca ploaia se oprise, dar norii negri plumburii ramasesera acolo sus, acoperind maretul soare.
Aud usa salonului ca se deschide si il vad pe Carlisle ca intra cu un teanc de dosare in brate. Ma duc impleticindu-ma catre el, luandu-i-le din brate ca un fulger si iesind pe usile pliabile cu o viteza destul de mare.
Merg catre masina trantind in spate dosarele si ma sui in stanga, rezemandu-mi capu de volan. Simteam o atractie enorma, o slabiciune pentru acel sange ce il mirosisem. Parca fiecare parte si fiecare celula din corpul meu tipa si tanjea dupa acel sange ce parea delicios. Nu credeam ca exista om pe planeta care sa ma mai poate face sa-mi doresc sange cu atata dorinta aprinsa.
Pornesc si plec catre casa. Nu aveam chef sa discut cu nimeni. Nu imi statea capu decat la acea fata. La faptul ca era si frumoasa, si avea un miros extraordinar. Ma facuse dependent in doar cateva secunde. Capul meu deja se gandea la cum sa o ucida. Insa stiam ca nu aveam voie sa-mi incalc propria regula si unica.
Decid ca macar cateva zile sa nu dau pe la scoala. Fusesem ravasit de acel miros, iar daca o vedeam la scoala eram in stare sa o ucid fara intentie.
Trantesc dosarele lui Carlisle pe o masa si ma indrept catre camera mea fara sa scot un sunet. Odata ajuns, dupa ce cutreier scarile lungi ale locuintei imi fixez privirea in fereastra mare a camerei mele, admirand si constatand ca si ploaia are rolul ei.


Sper sa va placa, astept orice critici:D