28-07-2011, 10:19 PM
Am adus nextul, dupa cum am promis. Sper sa va placa. Va urez: Lectura Placuta !!!
Sper ca va placut. Astept cat mai multe comentarii.
Nextul il pun maine pe la pranz.
Va pup dulce :*:*:*
Bye.
Melodia Capitolului:
http://www.youtube.com/watch?v=7-N46KYwzOA
Dragoste Infinita
Capitolul 12
- All Alone -
Eu iau imediat cheia, descui usa si fug de acolo. Dupa ce trec de pragul usii incep sa merg normal, poate chiar prea incet, mult prea incet. Ma indreptam spre curtea scolii.
Simteam nevoie de a vorbii cu cineva, dar cu cine? Cu printenele mele noi nu-mi vine sa vorbesc, nu pot sa le spun nici un cuvant. Oare cu Sasuke? Nu. Nu mai puteam sta acolo, cu el. Simteam cum inima o sa-mi cedeze la cat a sarit in interiorul meu. De ce imi batea totusi inima atat de tare in interior? Cred ca nu o sa aflu niciofdata raspunsul la aceasta intrebare.
Off, simt totusi o durere extrema in interiorul sufletului meu. Am remuscari. Credeam ca nu voi regeta nimic din ceea ce am facut, dar acum o fac, regret totul, regret amarnic. Simt cum in interiorul meu sentimentele fata de Sasuke isi dau o lupta, nestiind care dintre ele este mai puternic. Ce pot face ca sa-mi dau seama ce simt fata de nenorocitul ala de Uchiha?
Eu il urasc, nu-l sufar nici un pic, nu am putut sa-l suport de cand l-am vazut, nu o sa incep acum. Asta nu o sa se intample niciodata, nu o sa ne intelegem nici daca ar fi sa mor. Nu am vrut niciodata sa-l cunosc. Ce mi-as dori sa pot da timpul inapoi si sa fac ca aceasta zi sa nu se fi intamplat niciodata, sau macar ca eu sa nu fiu in clasa cu el, sa nu ne intersectam drumurile niciodata, sa nu-l fi cunoscut. Fara sa imi dau seama soptesc incet:
- Mai bine ar fi foat sa nu te fi cunoscut ….
Sasuke:
Am rasmas singur, a fugit atat de repede, m-a parasit intr-un timp atat de scurt, pur si simplu a renuntat. Nu-mi vine sa cred. Sunt uimit de comportamentul Sakurei. Cat mi-as dori sa o cunosc mai bine si acum sa stiu ce se intampla cu ea de fapt. Ce mult imi doresc sa fim prieteni, sa vorbim despre absolut orice, sa nu avem nici un secret unul fata de celalalt, sa fim mai mult decat fratii daca se poate. Vreau ca ea sa fie a mea, doar a mea, sa o pot avea doar pentru mine, sa fiu totul pentru ea.
Ea este de acum viata mea, motivul pentru care traiesc, inseamna totul pentru mine. Daca ea va pati vreodata ceva nu mi-o voi ierta niciodata, voi face orice, absolut orice pentru a o apara, pentru a-I fi bine si pentru ca ea sa fie fericita. Chiar daca ea nu ma vrea aproape, eu trebuie sa fiu acolo, langa ea, pentru a o proteja si pentru a avea grija de ea. Pare atat de fragila, de firava, de neajutorata. Este asemeni unui mic ghiocel plapand ce iese la iveala la inceputul fiecarei primavera. Un ghiocel ce trebuie protejat si aparat de orice pericol, cat de mic. Ea este floarea din sufetul meu, floarea ce infloreste doar o data in viata, dar nu ofileste niciodata, este floarea de cires ce nu va muri vreodata, va fi o floarea ce creste etern, cu fiecare secunda pasiunea fata de ea crscand din ce in ce mai mult, pana la infinit.
Inima ma doare extreme de tare, sufletul meu plange, plange dupa cel al rozaliei mele, dupa floarea mea roz. Inimia ma inteapa cu putere, vrand parca sa se rupa in mii de bucatele, niste bucatele mici si taioase, cele mai mici bucatele posibile, cele mai dureroase si insangerate. O durere simt cum vine printer crapaturile inimii mele. Sufletul meu geme dupa dragoste, are nevoie de cineva special care sa-l faca sa se simta din nou viu, sa simta iubirea cu adevarat. Totul in interiorul meu cerceste cu disperare iubire, acea senzatie de dragoste, de afectiune ce nu ti-o poate da decat o singura persoana, unma speciala, unica, regina florilor ce se afla in inima mea, in sufletul meu, in mintea mea, in mine, in orice fac, gandesc sau misc.
Ochii ma inteapa ingrozitor. Simt cum o picatura de tristete cazuta din Iad, imi strapunge inima, tot corpul, ajungand la ochii mei, vrand sa cada cu disperare. Ceva in interiorul meu imi spune ca ar trebui sa o las libera, sa cada si sa arate tot ceea ce simt, durerea din interiorul meu, cum imi arde inima de durere, cum toata suferinta se avanta inspre mine, cuprinzandu-ma incet-incet cu totul, accentund durere cu fiecare secunda ce trecea.
Ma simt atat de singur, de parasite, abandonat. Parca toata lumea mea s-a dus, a murit, mai avand loc doar tristetea absoluta. Nu am puterea necesara pentru a o invinge, este mult prea greu, parca imposibil. Desi stiu ca nu voi avea vreodata sansa ca Sakura sa ma accepte, nu voi renunta niciodata. Chiar daca este ceva inutil sa incerc, este aproape imposibil, dar aproape nu inseamna ca trebuie sa renunt. Da, voi face orice este posibil pe lumea asta pentru Sakura, rozalia mea draga, mult iubita, viata mea.
Totusi simt ca ceva imi scapa, ma intreb ce o fi cu acest sentiment in interiorul meu. Ma face sa ma simt ciudat, slabil, trist. Vreau sa aflu ce se intampla, de ce simt aceasta nesiguranta, aceasta neliniste sufleteasca. De ce? Nu-mi pot explica sub nici o forma. Ce o fi cu mine azi? Totul in jurul meu se schimba, mai ales eu, parca devin alta persoana, sau mai bine zis, parca il descopar pe adevaratul eu, adevaratul Sasuke. Se pare ca am si eu o parte sentibila, profunda, plina de emotivitate. Asta ma face sa ma simt intr-un anumit fel mandru, satisfacut pentru ca nu sunt doar un baiat rece, retras, asa cum probabil ma vede toata lumea. Mai mult ca sigur asta crede si rozalia mea. Asta este! Trebuie sa ii arat ca nu sunt asa, sa o ajut sa-l cunoasca pe adevaratul Sasuke. Partea complicate acum vine, cum sa o fac sa-si dea seama cum sunt eu cu adevarat? Hmm, nu prea stiu, dar voi gasi eu ceva cat de curand, am nevoie urgenta de un plan.
Fara sa mai stau pe ganduri, ma duc dupa Sakura, trebuie sa ii spun ceva extrem de important!
Ies repede din magazia veche si incep sa alerg. In cateva secunde dau peste floarea vietii mele, stapana inimii mele. Este chiat in fata scarilor. Ma apropii incet de ea, fara sa ma auda. Intr-un minut ajung in spatele ei. Se pare ca ea nu si-a dat inca seama. Eram la doar un metro de ea. Deodata o aud cum sopteste ceva. Ma apropii un picot mai mult sa aud ce zice. Cand constat ce tocmai a spus raman socat. Sakura a zis:
- Mai bine ar fi foat sa nu te fi cunoscut …
Simteam nevoie de a vorbii cu cineva, dar cu cine? Cu printenele mele noi nu-mi vine sa vorbesc, nu pot sa le spun nici un cuvant. Oare cu Sasuke? Nu. Nu mai puteam sta acolo, cu el. Simteam cum inima o sa-mi cedeze la cat a sarit in interiorul meu. De ce imi batea totusi inima atat de tare in interior? Cred ca nu o sa aflu niciofdata raspunsul la aceasta intrebare.
Off, simt totusi o durere extrema in interiorul sufletului meu. Am remuscari. Credeam ca nu voi regeta nimic din ceea ce am facut, dar acum o fac, regret totul, regret amarnic. Simt cum in interiorul meu sentimentele fata de Sasuke isi dau o lupta, nestiind care dintre ele este mai puternic. Ce pot face ca sa-mi dau seama ce simt fata de nenorocitul ala de Uchiha?
Eu il urasc, nu-l sufar nici un pic, nu am putut sa-l suport de cand l-am vazut, nu o sa incep acum. Asta nu o sa se intample niciodata, nu o sa ne intelegem nici daca ar fi sa mor. Nu am vrut niciodata sa-l cunosc. Ce mi-as dori sa pot da timpul inapoi si sa fac ca aceasta zi sa nu se fi intamplat niciodata, sau macar ca eu sa nu fiu in clasa cu el, sa nu ne intersectam drumurile niciodata, sa nu-l fi cunoscut. Fara sa imi dau seama soptesc incet:
- Mai bine ar fi foat sa nu te fi cunoscut ….
Sasuke:
Am rasmas singur, a fugit atat de repede, m-a parasit intr-un timp atat de scurt, pur si simplu a renuntat. Nu-mi vine sa cred. Sunt uimit de comportamentul Sakurei. Cat mi-as dori sa o cunosc mai bine si acum sa stiu ce se intampla cu ea de fapt. Ce mult imi doresc sa fim prieteni, sa vorbim despre absolut orice, sa nu avem nici un secret unul fata de celalalt, sa fim mai mult decat fratii daca se poate. Vreau ca ea sa fie a mea, doar a mea, sa o pot avea doar pentru mine, sa fiu totul pentru ea.
Ea este de acum viata mea, motivul pentru care traiesc, inseamna totul pentru mine. Daca ea va pati vreodata ceva nu mi-o voi ierta niciodata, voi face orice, absolut orice pentru a o apara, pentru a-I fi bine si pentru ca ea sa fie fericita. Chiar daca ea nu ma vrea aproape, eu trebuie sa fiu acolo, langa ea, pentru a o proteja si pentru a avea grija de ea. Pare atat de fragila, de firava, de neajutorata. Este asemeni unui mic ghiocel plapand ce iese la iveala la inceputul fiecarei primavera. Un ghiocel ce trebuie protejat si aparat de orice pericol, cat de mic. Ea este floarea din sufetul meu, floarea ce infloreste doar o data in viata, dar nu ofileste niciodata, este floarea de cires ce nu va muri vreodata, va fi o floarea ce creste etern, cu fiecare secunda pasiunea fata de ea crscand din ce in ce mai mult, pana la infinit.
Inima ma doare extreme de tare, sufletul meu plange, plange dupa cel al rozaliei mele, dupa floarea mea roz. Inimia ma inteapa cu putere, vrand parca sa se rupa in mii de bucatele, niste bucatele mici si taioase, cele mai mici bucatele posibile, cele mai dureroase si insangerate. O durere simt cum vine printer crapaturile inimii mele. Sufletul meu geme dupa dragoste, are nevoie de cineva special care sa-l faca sa se simta din nou viu, sa simta iubirea cu adevarat. Totul in interiorul meu cerceste cu disperare iubire, acea senzatie de dragoste, de afectiune ce nu ti-o poate da decat o singura persoana, unma speciala, unica, regina florilor ce se afla in inima mea, in sufletul meu, in mintea mea, in mine, in orice fac, gandesc sau misc.
Ochii ma inteapa ingrozitor. Simt cum o picatura de tristete cazuta din Iad, imi strapunge inima, tot corpul, ajungand la ochii mei, vrand sa cada cu disperare. Ceva in interiorul meu imi spune ca ar trebui sa o las libera, sa cada si sa arate tot ceea ce simt, durerea din interiorul meu, cum imi arde inima de durere, cum toata suferinta se avanta inspre mine, cuprinzandu-ma incet-incet cu totul, accentund durere cu fiecare secunda ce trecea.
Ma simt atat de singur, de parasite, abandonat. Parca toata lumea mea s-a dus, a murit, mai avand loc doar tristetea absoluta. Nu am puterea necesara pentru a o invinge, este mult prea greu, parca imposibil. Desi stiu ca nu voi avea vreodata sansa ca Sakura sa ma accepte, nu voi renunta niciodata. Chiar daca este ceva inutil sa incerc, este aproape imposibil, dar aproape nu inseamna ca trebuie sa renunt. Da, voi face orice este posibil pe lumea asta pentru Sakura, rozalia mea draga, mult iubita, viata mea.
Totusi simt ca ceva imi scapa, ma intreb ce o fi cu acest sentiment in interiorul meu. Ma face sa ma simt ciudat, slabil, trist. Vreau sa aflu ce se intampla, de ce simt aceasta nesiguranta, aceasta neliniste sufleteasca. De ce? Nu-mi pot explica sub nici o forma. Ce o fi cu mine azi? Totul in jurul meu se schimba, mai ales eu, parca devin alta persoana, sau mai bine zis, parca il descopar pe adevaratul eu, adevaratul Sasuke. Se pare ca am si eu o parte sentibila, profunda, plina de emotivitate. Asta ma face sa ma simt intr-un anumit fel mandru, satisfacut pentru ca nu sunt doar un baiat rece, retras, asa cum probabil ma vede toata lumea. Mai mult ca sigur asta crede si rozalia mea. Asta este! Trebuie sa ii arat ca nu sunt asa, sa o ajut sa-l cunoasca pe adevaratul Sasuke. Partea complicate acum vine, cum sa o fac sa-si dea seama cum sunt eu cu adevarat? Hmm, nu prea stiu, dar voi gasi eu ceva cat de curand, am nevoie urgenta de un plan.
Fara sa mai stau pe ganduri, ma duc dupa Sakura, trebuie sa ii spun ceva extrem de important!
Ies repede din magazia veche si incep sa alerg. In cateva secunde dau peste floarea vietii mele, stapana inimii mele. Este chiat in fata scarilor. Ma apropii incet de ea, fara sa ma auda. Intr-un minut ajung in spatele ei. Se pare ca ea nu si-a dat inca seama. Eram la doar un metro de ea. Deodata o aud cum sopteste ceva. Ma apropii un picot mai mult sa aud ce zice. Cand constat ce tocmai a spus raman socat. Sakura a zis:
- Mai bine ar fi foat sa nu te fi cunoscut …
Sper ca va placut. Astept cat mai multe comentarii.
Nextul il pun maine pe la pranz.
Va pup dulce :*:*:*
Bye.
Melodia Capitolului:
http://www.youtube.com/watch?v=7-N46KYwzOA