Dincolo de adevar

[Lanna]

Multumesc pentru comentarii. Sper ca si urmatoarea parte sa va placa.


Partea a XIV a: Moartea unul Lord

Fosnetul deveni din ce in ce mai puternic. O mana il atinse usor pe umar si Thernep incerca sa-si intoarca capul, dar nu reusi.
-Sunt eu, Tysiah! soptii persoana aflata de partea cealalta a trunchiului.
-Tysiah, am crezut ca a-ti plecat! Sarah unde e? intreba cel legat, curios.
-In siguranta! Nu-ti fa griji!
-De ce nu a-ti fugit?
-Nu te puteam lasa aici! raspunse Tysiah, scotand un pumnal de la brau si taind franghia. Vino! Sarah ne asteapta!
-Imi pare rau! Nu pot! raspunse baiatul, cobarandu-si ochii in pamant.
-De ce nu?
-Locul meu e aici. Pur si simplu nu pot pleca. Aici e casa mea. Nu am pe nimeni acolo, afara. Eu apartin acestui loc si sunt un membru al Banditiilor Desertului. In schimb, tu ai o casa la care sa te intorci si o familie.
Facu o pauza lunga in care nimeni nu indrazni sa scoata o vorba.
In cele din urma, Tysiah intrerupse acea tacere si vorbi:
-Ce ai de gand sa faci aici? Nu ai suportat destule batai din partea lui?
-Nu ti-am spus tot adevarul. De fapt, Ragnor e ... tatal meu!
-Cum?
-Da! Mereu m-a aparat de pericolele din jur si debea acum inteleg ca toate acele pedepse nu erau doar pentru a-mi face rau, ci pentru a-mi arata cum sa devin o persoana mai puternica. Cand va veni timpul, voi pleca. Dar acum e prea devreme. Inca mai am multe de invatat de la tatal meu si de la viata. Poate ne vom vedea alta data. Drum bun in continuare! continua el, dupa care se indeparta usor.
Ajungand din nou la locul in care se afla Sarah, aceasta il intreba:
-Unde e Thernep?
-Nu a vrut sa vina!
-Cum adica? continua, scrutand padurea cu privirea. Nu incerca sa ma pacalesti. Acum nu e locul, nici timpul pentru glume. Serios, unde e?
-Ti-am spus! Nu a vrut sa vina! Avea alte treburi de care sa se ingrijoreze acum, veni raspunsul baiatului, care incepu sa aranjeze saua pe spatele calului.
Fata se lasa, dezamagita, pe iarba. Nu agrea situatia in care se afla acel baiat care tocmai ii salvase, dar nici comportamentul lui Tysiah in acele momente. Simtea ca o evita, ca nu ii spune ceva important. Nu ii mai pasa. O mintise si ii era de ajuns.
Dupa o scurta pauza de odihna, urcara amandoi in sa si pornira din nou la drum.
Doua ore mai tarziu, traversara un nou pod, asemanator celui de dinainte. Peisajul se schimba treptat si zonele cu misip fura inlocuite de verdeata.
Tot timpul drumului, cei doi nu schimbara o vorba. Sarah era suparata pe Tysiah si baiatul se gandea mereu la ultimele cuvinte ale tatalui sau, dar si la promisiunea pe care o facuse. Nu stia ce sa mai faca pentru a castiga iertarea fetei si pentru a-si devedi dragostea pe care i-o purta.
Nici fata nu era intr-o stare mai buna. Vroia sa-l ierte, insa nu o lasa inima ei indurerata. Ii era prea greu sa lase trecutul in urma si sa mearga mai departe, spre viitor.
Lmnele paraiau sub privirile pierdute ale celor doi. Vapaile focului aruncau raze luminoase asupra imprejurimilor si pe chipurile celor doi se putea vedea o urma de neliniste si vinovatie. Credeau ca nu exista nimic care sa-i faca sa iasa din acea stare de gandire profunda si nemultumire.
Brusc, o tufa incepu sa se miste inaintea lor. Doi ochi rosii si o pereche de colti ce straluceau sub razele palide ale focului iesira din spatele tufei respective.
Animalul se apropie si fata isi intinse mana spre el. Tysiah, insa, se arma cu o creanga pe care o gasi in apropiere. Era o persoana sperioasa din fire cand venea vorba de animale.
Sahrei parea ca nu-i era teama. Ii placeau animalele si, la randul lor, ele pareau ca o respecta. Isi intinse si mai mult mana spre capul animalului, vrand sa-l atinga si inchise ochii.
-Stiu! Iti simt frica! sopti ea, cu voce scazuta.
Animalul mai facu cativa pasi spre ea. Avea capul lunguiet si o pereche de ochi mici. Urechile scurte i se miscau la fiecare adiere a vantului si blana rosie ii acoperea trupul zvelt ca al unei gazele.
Era o abilitate pe care o avea doar Lanna si pe care o mostenise fiica ei. Era ca si cum ar fi comunicat cu animalele si ele, la randul lor, pareau ca o inteleg.
-Vino mai aproape! continua fata, sub privirea ingrijorata a lui Tysiah, care se astepta la un atac din partea animalului.
Dar acest lucru nu se intampla. Creatura lasa mana fetei sa-i atinga barbia, parca inchizand ochii. Se aseza langa ea, cu capul pe labele din fata, oftand, lucru ce il lasa buimac pe baiat.
Vazandu-si de treaba, lua o canistra cu apa si incepu sa bea, dar scuita o parte la auzul exclamatiei ferei:
-Il pastram!
-Cum? Ce? izbucni baiatul.
-Am spus ca o pastram. Mi-ar prinde bine un companion cu care sa pot vorbi on voie .
-Da! Atunci eu ce sunt? Un soldat de lemn care se supune ordinelor tale?
Fata nu-i raspunse. Continua sa alinte animalul care ii arunca baiatului un ranjet fioros.
Lui Tysiah inca nu ii venea a crede ca animalele nu-l placeau si era gelos pe Sarah. De ce era singurul la care vietuitoarele respundeau cu raceala , aratandu-si coltii?
Aducandu-si aminte de scrisoarea care inca statea in buzunarul lui, Tysiah o scoase si i-o intinse fetei.
-Poftim, mi-a dat-o Thernep inainte sa plecam de la casa lui Ragnor.
Sarah o lua si o deschise cu miscari lente ale degetelor. Incepu sa citeasca astfel incat sa se faca auzita si in urechile lui Tysiah.

- " Sah'ra,

Imi pare rau pentru tot. Eu si tatal tau nu am avut de ales. Toate lucrurile pe care le-am facut au fost pentru binele tau. Te-am trimis pe Terra pentru ca acela era singurul loc sigur in care sa cresti, departe de Lynnet, care te-ar fi omorat. Daca citesti aceasta scrisoare inseamna ca suntem in siguranta si vrem sa mai stii ca te iubim. Tatal tau iti transmite la multi ani si ii pare rau ca nu a avut ocazia sa te vada crescand si sa te auda cum ii spui pentru prima ora " tata ". Sper ca harta pe care ti-am facut-o sa-ti fie de ajutor in cautarea noastra.

Cu drag,
ai tai parinti iubitori,
Lanna si Ryhard! "

Din ochii fetei incepura sa alunece picaturi sarate. Nu stia ce sa mai faca. Nu isi putea controla sentimentele si fiecare incercare se termina la fel. Cu un esec.
Baiatul se apropie si o lua in brate. Nu ii placea sa o vada asa.
-Totul va fi bine! Ii vei gasi, ii vom gasi impreuna.
Sarah se ridica si puse scrisoarea in rucsacul de pe saua calului ce pastea linistit.
Urca pe animal si facu cativa pasi inainte. Tysiah stinse focul si ii urma exemplul. Nu trebuia sa o piarda din urma.
Timpul trecea pe langa ei, parca vrand sa-i prinda. In cele din urma, fata vazu imaginea unei cetati, din care mai ramasesera doar cateva ziduri si coloane de marmura. Era mult mai mic decai TAKAR-ul.
Descalecara, pornind inainte printre cladirile deramate.
-Totul aici mi se pare atat de familiar! incepu fata.
-Aici sunt ruinele Suutar-ului, vechea cetate in care te-ai nascut tu! ii explica baiatul. Sau, cel putin, ce a mai ramas din el!
-Casa mea ...
Atinse unul din peretii unei cladiri.
-Atatea amintiri! In peretii acestias sta tot trrecutul meu, viata mea.
Cateva strazi mai inainte se ridica o cladire mai impunatoare decat celelalte prin inaltimea ei si ferestrele largi.
-Si acolo ce e ? inreba fata, curioasa.
-Castelul, odata glorios, din Suutar, resedinta familiei Teynnar.
Deodata, un ras slab umplu aerul. O fetita alerga printre cladiri si intra pe o usa deschise de lemn carbonizat.
Sarah se lua dupa ea, in ciuda avertismentelor lui Tysiah. O urma indeaproape si intra dupa ea. Dar nu ajunse bine in pragul usii. Strigatul fetei facu inconjurul lor si ajunse la urechile baiatului.
Inaintea ei, in mijlocul unei incaperi mici era un pat metalic pe care se odihneau doua scelete umane. Pareau a fi o mama cu copilul ei, imbratisati.
-Vino! Nu-ti face bine sa stai aici! ii vorbi baiatul, luand-o de brat.
Un balansoar se legana in cealalta parte a camerei cu zgomot.
Tysiah o forta sa iasa, desi fata se opunea cu atata hotarare. Un fragment dintr-un cantec vechi assarian le umplu urechile.
Hotarara ca acela era cel mai loc in care sa doarma la noapte. Fata se strecura langa baiat, ascunzandu-si capul la pieptul lui. Se simtea in siguranta alaturi de el si simpla lui prezenta o facea sa uite de alte probleme.
Vremea rece incepea sa isi puna amprenta pe natura adormita si isi facea, incetul cu incetul, aparitia.
Cand, in cele din urma, adormi, in mintea ei aparu o noua viziune. Se afla in aceasi camera ca pana atunci, unde, pe acelasi pat, statea Lanna. Numai ca de data asta, avea in brate doi copii, gemeni. Stia ca unul din ei era ea, dar celalalt? Oare asta insemna ca mai avea un frate sau poate o sora?
Se trezi brusc.
-Erau doi copii! vorbi fata pentru ea.
Mintea ii zbura imediat la Arian si la reactia Lordului cand ii vazu pe ei doi unul langa celalalt.

***

La conac, starea lui Raytek se inrautati. Slabise mult in ultimele doua zile, parul isi pierduse culoarea in unele parti si pielea i se zbarcise. Drumul lui spre viata vesnica era aproape.
Doctorul D. incercase toate remediile pe care le cunostea, dar nimic nu parea a avea vreun efect.
In acesi zi , Lordul il chema pe Arian la el si ii vorbi, desi abia mai putea respira fara ajutorul aparatelor.
-Maiestate ...
-Asculta-ma! Lynnet ii va ucide pe toti cei ce ii vor sta in cale. Arian, dupa ce ma voi stinge, vreau sa pleci imediat de la conac. Tusii, scuipand sange.
Facu o pauza si respira adanc.
-Trebuie sa ma asculti! Lynnet e un pericol mai mare decat iti poti imagina.
-Voi face ce spune-ti! raspunse Arian hotarat.
Spre seara, Raytek nu mai putea vorbii. Otrava ii ajunsese la corzile vocale si plamanii incepeau sa-i cedeze. Parul ii era acum mai alb ca zapada proaspata din decembrie si chipul palid ii arata si mai imbatranit ca inainte.
Dimineata urmatoare doar aparatele il mai tineau in viata si nu il lasau sa plece intr-o lume, poate, mai buna pentru el.
Lynnet il mai vizita din cand in cand, dar nu statea mult, deoarece era dat afara de doctor. Si, de fiecare data, injura cat il tineau plamanii.
Dar clipa in care toata suferinta Lordului v-a disparea veni. Tot in ziua aceea, conacul era in doliu. Ochii erau singura parte a corpului care si-o mai putea misca.
Doctorul statea mereu langa aparatul ce ii masura bataile inimi, supraveghiindu-l indeaproape. Era tot ce putea face pentru bietul bolnav aflat pe patul de moarte.
Arian ii statea alaturi, privindu-l cu mila. Erau ultimele clipe in care ii putea vorbi astfel incat sa-l auda. Vroia sa-si acrifice propria viata pentru ca batranul sa nu moara, dar asta nu era posibil.
-Se stinge! vorbi doctorul.
Lynnet se afla la picioarele patului si il privea pe Raytek cu ura si viclenie.
" Iti place? Simti asta, Raytek? " isi spunea el in gand.
Dupa o tacere profunda, doctorul izbunci:
-Afara! Arian, tu ramai!
Nu ii placea cum se uita Lynnet la el, mai ales in acele momente grele pentru toti cei care tineau la batran.
Dar Lynnet nu parea ca se va misca din locul lui. Il privea pe Raytek cu ura si spera sa ajunga in focurile Infernului, loc in care sa-si petreaca intreaga viata nemuritoare.
Vazand ca barbatul nu pare dispus sa plece, doctorul repeta:
-Consiliere, va rog sa plecati! Nu pentru mine, ci pentru sarmanul batran ce zace pe acel pat.
Nici de data asta Lynnet nu reactiona.
Atunci, doctorul se vazu nevoit sa recurga la forta si chema doi Soimi ce stateau de paza la usa.
Vazundu-se amenintat, pleca in cele din urma, dar nu inainte de a-i arunca o ultima privire lui Raytek.
Arian lua mana lordului intra lui si vorbi:
-Ati fost ca un al doilea tata pentru mine, Maiestatea Voastra. Pentru asta, nu va voi uita niciodata!
Din ochi, o lacrimai se revarsa pe obraz. Stia ca Raytek nu mai are mult de trait si incerca sa se bucure de fiecare clipa pe care o mai putea petrece cu el.
Deodata, batranul facu ochii mari si aparatul incepu sa o ia razna. Indicatorul se misca pana ajunse la linia rosie, dupa care cobora brusc, ramanand acolo.
-S-a dus! sopti doctorul.
Arian, cu ochii scaldati de lacrimi, ii inchise pleoapele, vorbind:
-Adio, Maiestatea Vostra! Ve-ti ramane mereu in inima mea ca un om care nu s-a dat in laturi de la nimic si un adevarat erou.
-Ora decesului: 12:05, continua doctorul.



Aceasta este una din cele mai triste parti pe care am scris-o. Dar va asigur ca vor mai veni fragmente de genul. Sper ca nu v-am intristat, asa ca , drept cadou de Craciun, ca un fel de Christmas Extra, adaug o parte, tot despre Raytek, scrisa mai recent.
Hope you enjoy it!


In cele din urma, medicul se intoarse spre ea, spunanad:
-Multumesc!
Doar atat! Un singur cuvant, care insa, o facu sa tresara. Desi nu intelegea nimic, simtea ca era ceva legat de Stapan.
Dupa cateva momente, batranul isi deschise ochii cu miscari lenese ale pleoapelor.
Inainte, ii aparu imaginea Atharei, alaturi de doctor.
-Nu ai fugit? intreba acesta, dar vocea abia i se putea auzi.
Fata, insa, ii raspunse printr-un zambet. Incepea sa tina la el ca la un bunic, ca la bunicul pe care nu in conoscuse niciodata. Raytek. Si-l imaginain fiecare seara, cum arata, vocea lui, comportamentul lui si ii punea pe Sarah si Tysiah sa ii povesteasca despre el, desi auzise aceleasi lucruri de mii de ori. Chiar si pe Athys o intrerupea in mijlocul noptii sa ii spuna mai multe despre ma'yo# Raytek, bunicul pe crae nu il cunoscuse niciodata, desi ar fi dorit.

ma'yo# - bunic


( Fragment din Cap 3, partea [ Inca nu stiu. Nu m-am gandit la asta.] )

Cam atat pentru astazi. Sper ca v-am facut curioase. Apropo, acest Christmas Extra e pentru Fallen Angel si IceCat, care au citit povestea pana aici si au avut rabdare sa pun fiecare parte, dar si pentru cei care il vor citi intr-un viitor apropiat.

So, see you later!