Din nenumarate cugetari.

[Alisha]

Varsta minima:--
Gen: Amuzant...
Critica: Avansata

Cand karma se dovedeste a fi o pacoste

Nu m-am considerat niciodata o persoana norocoasa. Viata s-a incapatanat de fiecare data sa-mi aminteasca asta. Totul pare asemenea unui joc, iar eu sunt mereu pe pasul de al pierde, insa nu ma tem. Orice joc are trucurile lui si propriul ghid strategic, numai ca al meu pare sa fi fost corupt cumva. Asta, sau cineva acolo sus chiar ma uraste si se bucura de situatia in care ma aflu... Altfel nu mi-as putea explica intamplarile de azi, ma gandeam, in timp ce intorceam foita pe toate partile. Nu e nici o indoiala. E aceeasi.

Am asteptat ziua asta de foarte mult timp. Imi marcasem pana si data in calendar. Incercuita cu marker rosu, parea ca-mi zambeste prietenos de pe perete. Era inca destul de devreme, asa ca am mers agale pana la locul de intalnire. Mai multi tineri erau adunati in jurul unui barbat mai in varsta. Se uitau unii la altii si susoteau nelinistiti, in timp ce el isi plimba ochii deasupra lor, nepasator. Era un barbat inalt, si mai degraba plinut, insa postura lui si structura aristocratica a fetei impuneau respect. Nu a trebuit sa astept prea mult. De indata ce m-am apropiat de grup, mi-am auzit numele strigat si m-am grabit sa ma prezint.

-Giulia Oprescu?

-Eu sunt, domnule! Am raspuns, poate un pic prea entuziasmata, dar fara a ma lua in seama, Damian, instructorul, si-a intors spatele si mi-a spus sa urc in masina. Fara a mai scoate un cuvant, i-am urmat ordinele si la semnalul lui am dat sa pornesc motorul. Am incercat o data, de doua ori, insa fiecarei rotiri a cheii ii raspundea acelasi huruit infundat al motorului si pe urma liniste.

-Fira-i tu de rabla, daca nu pun eu ciocanul pe tine…am murmurat printre buze in timp ce am mai incercat o data sa pornesc motorul. Ei, vezi ca se poate? Un ranjet victorios mi-a aparut pe fata insa a disparut la fel de repede cum a aparut.

-Acum ca ai descoperit America, putem sa continuam? De preferinta azi? Desi nu parea prea afectat, tonul lui grav si fruntea incruntata ii tradau iritarea. Cineva s-a trezit pe partea gresita a patului. Am dat din cap afirmativ, cerandu-mi scuze si mi-am pus centura de siguranta de care uitasem. Hai c-am inceput bine. Ma gandeam in timp ce il priveam pe instructor notandu-mi greseala.

Am pornit, iar instructorul imi dadea din cand in cand indicatii, pe care eu le urmam fara probleme. Ohhh da! Conduc ca o adevarata profesionista! Un zambet prostesc imi brazda figura in timp ce manevram masina pe strazile inguste.

-Fa stanga aici. Parcheaza masina lateral in fata cafenelei si treci examenul. Bucuroasa peste masura, m-am indreptat spre locul cu pricina, insa cand sa iau curba, un ciclist mi-a aparut in fata si am tras puternic de volan spre dreapta. O bubuitura puternica urma, si am inghitit in sec privind fumul ce iesea de sub capota masinii.

-Ah…sa inteleg ca nu am trecut, nu?

-Nu! Iesi afara din masina mea! Damian rostise cuvintele pe un ton atat de amenintator si plin de furie incat m-am repezit la portiera, am deschis-o cu forta si am tasnit afara din masina, incercand in fel si chip sa-mi cer scuze.

Am oftat dezamagita lovind o piatra cu piciorul. Si cat de bine incepuse ziua. Mi-am ridicat privirea la masina pe care o lovisem in incercarea mea disperata de a evita ciclistul si am oftat din nou. Bara de spate abia se mai tinea intr-un capat, iar geamul era facut bucati. Am gemut descumpanita, stiind ca eu va trebui sa suport reparatia masinii. Insa acum nu era timp, trebuia sa ajung la scoala si proprietarul inca nu aparuse. Am rupt o foaie de hartie si am mazgalit cateva cuvinte. Am asezat-o cu grija de stergatorul masini si am fugit la liceu, fara a banui ca o pereche de ochi imi urmarea fiecare miscare.

In mod surprinzator, am ajuns la timp. M-am trantit pe scaun si mi-am lasat capul pe banca rece. Daca nu era dulaul ala care m-a fugarit pana la scoala nu as mai fi ajuns nici la Pastele cailor. Mi-am zis ducand o mana la piept, intr-o incercare de a-mi potoli bataile rapide ale inimii. Aveam romana, iar profesoara noastra era in concediu medical asa ca azi urma sa vina un suplinitor. Nu era nimic neobisnuit pentru noi. Multi profesori veneau la clasa noastra, insa foarte putini rezistau mai mult de un semestru. Iar in ceea ce priveste suplinitori… he he he, ei erau mult mai distractivi.

Usa s-a deschis fara prea mult zgomot, iar in clasa se facu dintr-o data liniste. Doar sunetul pasilor siguri ai suplinitorului se auzeau in sala. Nu m-am obosit sa-mi ridic privirea. Ce rost avea? Imediat clasa a izbucnit intr-un murmur continuu. Fetele chicoteau prosteste, asemenea unor scolarite amorezate, in timp ce baietii le priveau vizibil iritati, uitandu-se cand la ele cand la noul profesor. Vroind sa stiu ce anume declansase toata comotia, mi-am ridicat privirea, ochiul stang zbatandu-mi-se infricosator.

-Chiar nu mai poate nimeni sa doarma in ziua de azi? Am intrebat printre dinti, furioasa, ignorand exclamatiile de admiratie ale colegelor. Cineva si-a dres glasul si ne-am intors cu totii privirile catre profesor. Un tanar inalt, de nu mai mult de 25 de ani, cu umeri lati si silueta de sportiv, ne privea dur, ochii lui albastri analizandu-ne pe fiecare in parte. S-a rezemat de catedra si si-a incrucisat bratele asteptand sa se faca liniste. Multumit, a dat din cap si s-a prezentat, raspunzand calm tuturor intrebarilor noastre.

-Acum ca am terminat cu formalitatile, continua in timp ce un zambet inspaimantator isi facu aparitia pe buzele lui, dandu-i un aspect cu totul sadic. Vreau sa scoateti o foaie de hartie si sa scrieti un eseu de minim doua pagini despre cum ar trebui un elev sa se comporte in prezenta unui professor. Aveti treizeci de minute incepand de acum.

Strigatele de nemultumire nu au intarziat sa apara, insa au fost rapid inabusite de privirea amenintatoare a tanarului. Trecand pe langa banca fiecaruia, isi arunca privirea peste umarul lui dand din cap multumit din cand in cand. Ajuns in dreptul bancii mele, s-a oprit un moment si intr-un mod nu foarte subtil mi-a lasat o bucata de hartie, cu grija impaturita pe banca.

-Ramai dupa ore. Si fara nici o alta explicatie, se intoarse la catedra de unde ne putea supraveghea pe toti.
Am privit hartia suspicios, asteptandu-ma parca sa explodeze. Ciudat…imi pare destul de cunoscuta. Am ridicat-o si am desfacut-o cu o oarecare sfiala. Sfanta mama a clatitelor! Am exclamat simtind cum mi se taie respiratia si cum broboane reci de transpiratie mi se prelingeau pe frunte. Dar asta e chiar…Mi-am ridicat privirea inspaimantata catre suplinitor si vazandu-i expresia intunecata, si acel zambet malefic, ce promitea razbunare, mi s-au confirmat toate temerile. Masina pe care am lovit-o mai devreme era chiar a noului profesor. A acestui mic diavol ce se infrupta cu placere din suferintele noastre. Am intors hartia pe toate partile, am recitit-o de zeci de ori. Nu era nici o indoiala. Era exact biletul pe care il agatasem cu atata grija de stergatorul masinii in dimineata aceleiasi zile.

Repede, mult prea repede, soneria ce semnala sfarsitul orei se auzi si un fior imi strapunse corpul pana in maduva oaselor vazandu-ma singura in clasa. Ce prieteni de incredere am si eu. Mi-am zis privindu-i iesind si trimitandu-mi priviri compatimitoare. Lasilor! Tradatorilor! Mi-am intors atentia catre sursa problemelor mele si am inghitit in sec, privindu-l prudent. Poate nu e prea tarziu sa-mi fac testamentul…

[Alisha]

Varsta minima: no
Gen: Fictiune
Critica: Avansata

Franturi de paradis

"Ceea ce descriem noi drept un paradis este clipa in care visurile pe care le faurim azi vor fi indeplinite." ~Simone de Beauvoir

Portile mari de fier s-au deschis cu un scartait funebru inaintea sa. A ramas nemiscat pentru cateva momente respirand aerul proaspat al libertatii. Au trecut zece ani de atunci. Ani in care pana si lumina binecuvantatoare a soarelui era considerata un lux.

Intr-o noapte blestemata, politistii au navalit in casa lui si l-au luat fara drept de apel. A fost acuzat de un jaf pe care nu-l comisese, insa nu putea face nimic pentru a-si dovedi nevinovatia. Pistolul lui a fost gasit la locul faptei, iar el nu avea un alibi pentru aceea noapte. Zambea ironic in timp ce era purtat catre celula lui. Oh, dar avea un alibi, insa nu il putea folosi. Era un secret pe care trebuia sa-l pastreze cu pretul libertatii lui. Raspunse loviturilor crancene cu un zambet sfidator. Nu putea spune ca si-a petrecut ultima noapte de libertate in bratele sotiei celui mai bun prieten al sau, nu? Asta ar fi distrus-o. Asa ca, fara nici un regret, stranse din dinti ignorand valurile de durere ce-i strapungeau trupul iar si iar. Cazu istovit in genunchi, si privindu-si reflectia in lichidul metalic de pe podea isi facu o promisiune. Atunci cand totul se va sfarsi si isi va recapata libertatea, ea va fi din nou in bratele lui.

A pornit cu pasi increzatori lasand in urma ororile trecutului. Drumul se largea inaintea sa pustiu, rece, insa atat de ademenitor pentru sufletul lui. Inspira adanc amintindu-si promisiunea facuta in primele zile de arest. A sosit momentul sa o indeplineasca. In minte ii rulau tot felul de scenarii, unul mai infiorator decat celalalt. A trecut totusi un deceniu…poate ca l-a si uitat si traieste acum fericita alaturi de sotul ei. "Oare i-am trecut prin minte o clipa macar? S-a rugat vreodata pentru mine?" Inghiti in sec, naluca indoielii bantuindu-l. Si-a scuturat capul. Nu! Nu se va indoi de ea, de dragostea lor.

Se apropie cu pasi sovaitori de casa ei. Ochii iscoditori ai oamenilor il urmareau neconteniti, rumorile acompaniindu-l in marsul sau. "S-a intors! L-au eliberat..." "De mic a fost un copil problema." Barbatul ignora vocile ce-l urmau si se opri in fata unei gradini. Acolo, aplecata peste o tufa de trandafiri, o femeie de nici treizeci si cinci de ani, curata frunzele uscate fredonand un cantec vechi. Timpul isi lasase amprenta necrutatoare asupra ei. Parul ei blond, matasos era acum adunat intr-un coc in crestetul capului, suvite rebele atarnau ici colo mangaiandu-i obrazul tras. Nu isi pierduse eleganta miscarilor si blandetea ochilor, remarca barbatul cand femeia isi intoarse privirea catre el.

Uimita de ceea ce vedea, scapa sapaliga pe pamantul moale. Isi duse o mana la piept simtind cum inima i se strange dureros. Lacrimi cristaline i se prelingeau pe obraz si, neputand sa scoata un singur cuvant, se arunca in bratele lui. Imediat barbatul o stranse la piept, lipind-o toata de trupul lui. Isi afunda fata in parul ei si ii inspira adanc parfumul. Acum nimic nu mai conta. Era iar in bratele lui si nu isi putea dori nimic mai mult.

[hiimera]

Ceau! Sunt aici, deci să începem:
I - totul a decurs rapid, nu prea ai detaliat examenul de conducere şi ar fi mers puţin mai mult volum propoziţiilor, câteva sentimente sau mişcări, chiar şi reacţii puteau mai bine descrise. Te-ai rezumat la ceva simplu la prima lucrare, oricum nu necesita mare adunătură de sentimente siropoase.
Ultima parte nu a fost în deajuns de picantă, chiar dacă, surprinzător suplinitorul este cel pe care la lovit cu maşina. Da asta recunosc, este cu impact, dar felul în care ai descris - repede - a lăsat de dorit. Pe scurt tot simplu. Şi finalul a fost brusc, s-a rupt firul, puteai să mai continui puţin.

II - la a doua lucrare puteai amplifica sentimentele bărbatului, la început totul a fost cufundat în ceaţă (pentru mine), te-ai jucat într-un fel cu propoziţiile şi cuvintele de nu am mai înţeles aproape nimic. Nu ştiu cum, dar m-am încurcat, după mi-am dat seama.
Multe detalii nu ai prea oferit, personajul a parcurs o evoluţie rapidă şi nu prea l-ai descris şi aşa în mare la fel de sec şi simplu a fost.
Finalul mi-a plăcut ceva mai mult, am reuşit să-mi fac o imagine vizuală destul de buna în cap, a fost înduioşător şi la fel cum am mai spus - se putea şi mai bine.
Trebuie doar să pui mai mult accent pe sentimente, pe anumite gânduri şi gesturi, care scot în evidenţă personajul, îl fac viu, să spunem.

Cam atât, ca stil e bun, nu ai proleme cu greşelile şi altele, lucrezi destul de impecabil. Ceea ce-mi place. Trebuie doar să dai volum ideilor şi să dinamizezi mai mult acţiunea.
Succes în continuare.

[Alisha]

Pierduta

Cine sunt? Ce e locul asta? Cum am ajuns aici? Nu imi pot aminti nimic. Atat de mult intuneric…E cineva aici? Un scartait de usa si sunet de pasi apropiindu-se. S-au oprit in fata mea si am asteptat incordata. Ce fel de joc nebunesc e asta? O lumina s-a aprins deasupra, palpaind tematoare. Am inghitit in sec simtind cum inima imi bate nebuneste. Un fosnit de haine mi-a atras atentia si am privit inaintea mea. O fetita cu parul buclat, ce nu putea avea mai mult de zece anisori, ma privea timida pe sub ramele groase ale ochelarilor. Am privit-o lung fara a intelege de ce infatisarea ei imi trezea amintiri dureroase. De ce imi simteam inima strangandu-se vazand acei ochi tristi. Mi-am dres glasul si i-am vorbit soptit.

-Cine esti? De ce esti aici…de ce sunt eu aici? Copila dadu absent din umeri privindu-si captivata pantofiorii negri. Am inspirat adanc, urandu-mi tremurul din voce.

-Esti singura? Fata clatina din cap insa nu spuse nimic. Ne priveam in tacere fara a sti ce avea sa se intample. Dintr-un motiv anume nu imi puteam dezlipi privirea de a ei. Nu ma puteam desparti de acei ochi caprui in care se putea citi dezamagirea. Buza de jos ii tremura si imi era teama ca va plange. Isi ridica ochii umezi si imi sopti:

-De ce? Am inghitit in sec simtind un gol in stomac, nu pentru ca vedeam o fetita nevinovata plangand, ci pentru ca intelegeam cuvintele ascunse in spatele acelei intrebari. De ce ai facut asta? De ce ai incetat sa mai visezi? De ce ai renuntat la mine? De ce ai ucis copilul din tine? M-am clatinat pe picioare si am cazut in genunchi neputincioasa. Mi-am simtit obrajii umezi. Oare cand incepusem sa plang? Copila se apropie de mine si cu degete ei mici imi sterse lacrimile. As fi vrut sa ii multumesc…sau sa imi cer iertare…insa nu puteam rosti nici un cuvant. Doar un scancet patetic ce facu inconjurul camerei intunecate. Copila zambi trist si clatina din cap. Imi atinse fruntea si disparu in intuneric lasandu-ma singura. Singura si goala pe dinauntru. O epava ce se indrepta fara cale de scapare spre tarmul stancos atrasa de cantecul inselator al sirenelor. “De ce ai ucis copilul din tine?”