14-10-2008, 01:48 AM
@Akasuna Lynn ms :">
___________________________________________________
Traiesc intre doua hotare
Pe un pod care se clatina si pierde scanduri
Iar cand incerc sa-mi fac ordine in cap
Imi spun, "Doamne, cate ganduri... cate ganduri"
(Veritasaga - Multe)
Din insticnt m-am retras tarandu-ma in spate pe pamant. Nu realizam ce dorea sa faca, dar ceva imi spunea ca nu e momentul potrivit, ca trebuie amanat totul inca putin. Nu ma puteam hotari ce anume sa fac. Sa uit totul si sa plec undeva unde o pot lua de la inceput, sau sa raman pe acest taram unde sa-mi continui suferinta zilnica.
- Dar totusi de ce eu? am intrebat-o pe Ema cu un ton melancolic ridicandu-mi usor privirea din pamant.
Se vedea ca intelegea ce simt, probabil avand multe astfel de experiente de "salvare sufleteasca". Realizand ca mai am nevoie de inca putin timp s-a asezat langa mine pentru a discuta, incercand sa ma lamureasca.
- Ai fost aleasa. In acea noapte de august, ai fost insemnata de acea lumina!
Am tresarit brusc cand mi-am amintit de acea noapte. Ceea ce am crezut a fi un vis se dovedeste a fi totusi o intamplare adevarata care imi va schimba destinul. Atunci am realizat cat de firava e viata unui om, cum o intamplare ii poate curma cursul. Totul e ca un mare lac in care daca arunci o piatra se produc undele care afecteaza totul in lant. Asa a fost si acea seara pentru mine... Eu am fost aleasa sa parasesc aceasta lume, totul sa fie ca si cum n-as fi existat, istoria sa se schimbe. Mi-era greu sa recunosc, dar n-as fi dorit sa devin o anonima sau mai exact inexistenta. O durere usora ma apasa pe care nu o puteam explica, as fi vrut ca ochii sa nu-mi mai fie atat de grei si sa fiu o persoana puternica, asa cum mama m-a invata intotdeauna, dar nu m-am putut abtine si lacrimile au izbucnit. Mi-am dus palmele pe fata sa-mi ascund intr-un fel sau altul slabicinea in fata Emei. Bruneta a inteles ce simt si s-a apropiat de mine usor.
- E mai bine sa punem punct suferintei aici... soptindu-mi la ureche si ducand mana la fruntea mea.
Doua degete aproape au atins semnul, acesta incepand sa lumineze usor. In acel moment totul s-a oprit in timp pentru mine, n-am mai simtit nici tristetea, nici durerea. Ochii mi s-au inchis lasandu-ma purtata de acel val de lumina. Toata viata am vazut-o scurgandu-se in fata ochilor mei, toate momentele de bucurie, tristete, suferinte si nopti singuratice in fata ferestrei. Toate ma paraseau si ma lasau goala ca in momentul in care m-am nascut. Fata impiedicata si copilaroasa reinvia in mine, iar tot ce era "putred" pleca undeva departe. Ema a lasat un strop din vechile amintiri pentru a sti cine sunt si de unde vin.
Am deschis ochii odata ce si-a retras mana si am vazut-o pe tanara cu ochii negri in fata mea zambind ca intotdeuna privindu-ma bland.
- Cred ca e mult mai bine asa.
Sufletul si mintea erau limpezite de orice gand sau durere. Ema a intins mana pentru a ma ridica de jos, iar eu am prins-o ca si cand ar fi fost mana care m-ar fi salvat de la inec. Am ajuns in fata ei si simteam ca ceva bine s-a intamplat, dar nici n-am simtit nevoia sa intreb. Preferam acea stare de bine care ma facea sa plutesc.
Fata mi-a facut un semn cu ochiul sa o urmez, iar eu instinctiv am urmat-o fara alte intrebari. Ea era in fata mea, iar dupa cativa pasi s-a oprit. A intins mana, iar dupa cateva momente a aparut un cristal care lumina puternic. A rostit cateva cuvinte, pe care nu le-am auzit pentru ca au fost mai mult soptite, cand s-a deschis o poarta luminoasa. Pe fata mea se nastea mirarea iar Ema a citit asta usor dupa ce a intors capul. Expresia ei ma atragea sa o urmez din nou. Apropiindu-ma m-a luat de mana si m-a tras inautrul luminii.
Totul a durat mai putin de 10 secunde, ajungand acolo unde imi era destinat sa fiu.
___________________________________________________
Traiesc intre doua hotare
Pe un pod care se clatina si pierde scanduri
Iar cand incerc sa-mi fac ordine in cap
Imi spun, "Doamne, cate ganduri... cate ganduri"
(Veritasaga - Multe)
Din insticnt m-am retras tarandu-ma in spate pe pamant. Nu realizam ce dorea sa faca, dar ceva imi spunea ca nu e momentul potrivit, ca trebuie amanat totul inca putin. Nu ma puteam hotari ce anume sa fac. Sa uit totul si sa plec undeva unde o pot lua de la inceput, sau sa raman pe acest taram unde sa-mi continui suferinta zilnica.
- Dar totusi de ce eu? am intrebat-o pe Ema cu un ton melancolic ridicandu-mi usor privirea din pamant.
Se vedea ca intelegea ce simt, probabil avand multe astfel de experiente de "salvare sufleteasca". Realizand ca mai am nevoie de inca putin timp s-a asezat langa mine pentru a discuta, incercand sa ma lamureasca.
- Ai fost aleasa. In acea noapte de august, ai fost insemnata de acea lumina!
Am tresarit brusc cand mi-am amintit de acea noapte. Ceea ce am crezut a fi un vis se dovedeste a fi totusi o intamplare adevarata care imi va schimba destinul. Atunci am realizat cat de firava e viata unui om, cum o intamplare ii poate curma cursul. Totul e ca un mare lac in care daca arunci o piatra se produc undele care afecteaza totul in lant. Asa a fost si acea seara pentru mine... Eu am fost aleasa sa parasesc aceasta lume, totul sa fie ca si cum n-as fi existat, istoria sa se schimbe. Mi-era greu sa recunosc, dar n-as fi dorit sa devin o anonima sau mai exact inexistenta. O durere usora ma apasa pe care nu o puteam explica, as fi vrut ca ochii sa nu-mi mai fie atat de grei si sa fiu o persoana puternica, asa cum mama m-a invata intotdeauna, dar nu m-am putut abtine si lacrimile au izbucnit. Mi-am dus palmele pe fata sa-mi ascund intr-un fel sau altul slabicinea in fata Emei. Bruneta a inteles ce simt si s-a apropiat de mine usor.
- E mai bine sa punem punct suferintei aici... soptindu-mi la ureche si ducand mana la fruntea mea.
Doua degete aproape au atins semnul, acesta incepand sa lumineze usor. In acel moment totul s-a oprit in timp pentru mine, n-am mai simtit nici tristetea, nici durerea. Ochii mi s-au inchis lasandu-ma purtata de acel val de lumina. Toata viata am vazut-o scurgandu-se in fata ochilor mei, toate momentele de bucurie, tristete, suferinte si nopti singuratice in fata ferestrei. Toate ma paraseau si ma lasau goala ca in momentul in care m-am nascut. Fata impiedicata si copilaroasa reinvia in mine, iar tot ce era "putred" pleca undeva departe. Ema a lasat un strop din vechile amintiri pentru a sti cine sunt si de unde vin.
Am deschis ochii odata ce si-a retras mana si am vazut-o pe tanara cu ochii negri in fata mea zambind ca intotdeuna privindu-ma bland.
- Cred ca e mult mai bine asa.
Sufletul si mintea erau limpezite de orice gand sau durere. Ema a intins mana pentru a ma ridica de jos, iar eu am prins-o ca si cand ar fi fost mana care m-ar fi salvat de la inec. Am ajuns in fata ei si simteam ca ceva bine s-a intamplat, dar nici n-am simtit nevoia sa intreb. Preferam acea stare de bine care ma facea sa plutesc.
Fata mi-a facut un semn cu ochiul sa o urmez, iar eu instinctiv am urmat-o fara alte intrebari. Ea era in fata mea, iar dupa cativa pasi s-a oprit. A intins mana, iar dupa cateva momente a aparut un cristal care lumina puternic. A rostit cateva cuvinte, pe care nu le-am auzit pentru ca au fost mai mult soptite, cand s-a deschis o poarta luminoasa. Pe fata mea se nastea mirarea iar Ema a citit asta usor dupa ce a intors capul. Expresia ei ma atragea sa o urmez din nou. Apropiindu-ma m-a luat de mana si m-a tras inautrul luminii.
Totul a durat mai putin de 10 secunde, ajungand acolo unde imi era destinat sa fiu.