09-10-2008, 07:44 PM
jigoku ^_^ ms
Adda
http://img257.imageshack.us/img257/6814/addafa5.jpg
______________________________________________
Oricum vietii nu-i poti opri efectele
Nu poti plati pe nimeni sa simta regretele
In locul tau, joaca-ti rolul tau,
Fa-ti regulile tale si jocul tau...
(Veritasaga - Saga Continua)
Eram speriata... Spaima pe care o simteam m-a facut sa-mi pierd controlul asupra propriului corp. Incercam din rasputeri sa intorc capul sa vad cine e in spatele meu, dar acesta nu mai era sub controlul meu. Muschii s-au inmuiat, prin corpul meu strabatea un fior care imi crestea pulsul. Printr-un efort supraomenesc am reusit sa-mi intorc capul pana la nivelul umarului. Totul parea sa se deruleze in reluare, dar de fapt au fost doar cateva secunde. Cu coltul ochiului am incercat sa vad, dar n-am zarit nimic.
- Sunt aici! aceeasi voce se auzea din fata mea.
Am intors capul printr-o miscare brusca. Am vazut in fata ochilor o fata cu par lung, ondulat, care atarna pe spate. Ochii ei negri aveau o blandete rara in ei. Culoarea irisului se confunda cu pupila, iar asta ii facea si mai profunzi. Corpul meu reactiona la bunatatea de ochii ei asa am inceput sa nu mai fiu asa incordata. Un semn era prezent pe fruntea ei, dar era cu totul diferit de al meu.
- Cine esti? am intrebat cu o voce tremuranda.
- Nu te speria, si zambi cald. Trebuie sa mergem, rosti cu un glas putenic dar nu poruncitor uitandu-se intr-o parte si-n alta.
Nu intelegeam unde dorea sa mergem, curiozitatea si frica ma rodeau.
- Nu! Vreau sa stiu ce se intampla, am rostit incercand sa-mi dreg vocea.
- Nu avem timp. Trebuie sa mergem.
- Dar... am incercat sa obiectez.
- Bine, oftand usor. Ce doresti sa afli?
Uitandu-ma mirata spre ea, am incercat sa spun ceva. Aveam atat de multe intrebari sa pun dar toate intrebarile s-au evaporat intr-o secunda.
- Cine esti? asta se pare ca a fost cea mai logica intrebare care am putut sa o rostesc.
Pe fata ei aparu un zambet cald.
- Eu sunt Ema. Am venit sa te iau in Neomia. Semnul de pe fruntea ta arata ca trebuie sa vii acolo.
Acum devenisem si mai confuza. De ce aparuse acel semn pe fruntea mea? Ce e Neomia? De ce trebuia sa merg eu acolo? Multe intrebari curgeau in mintea mea, dar parca nu puteam sa intreb. Munca mi-a fost usurata de Ema in schimb, reluand explicatiile.
- Neomia e intr-un fel o lume separata de aceasta. Iti va placea acolo, zambi din nou. Desi majoritatea locuitorilor se nasc acolo, am venit sa te iau personal pentru ca am vazut ceva special in tine. Ai o inima curata, dar trista din cauza unor intamplari care le-ai avut pe parcursul vietii tale.
Mirarea de pe fata mea crestea din ce in ce mai tare. Toate lucrurile pe care le stia despre mine ma socau din ce ince mai tare, iar tonul pe care povestea totul a facut ca ochii mei sa se umezeasca.
- Si ce se va intampla cu lumea asta? Adica ei nu vor mai sti ca ai existat. E ca si cum n-ai mai existat; cursul istoriei se va schimba.
Asta m-a facut sa ma simt nesemnificativa. Toti sa ma uite? Desi, in urmatoarea secunda m-am simtit si mai neimportanta. Cine mi-ar duce dorul? In acea clipa am dorit sa plec cat mai departe, am dorit sa o iau de la inceput.
- Atunci sa mergem! am rostit pe un ton cat mai hotarat.
Ema ridica usor din sprancene cand vazu determinarea mea apoi afisa acelasi zambet pe fata.
- Foarte bine atunci! Dar... ezita fata. Mai e ceva!
Am tresarit usor la auzul acestor vorbe. Ema continua dupa ce privi adanc in ochii mei.
- Trebuie sa uiti totul... incetinindu-si vocea.
In acel moment imi venea sa rad si sa plang. Nici nu stiam cum sa reactionez. Mi se parea o gluma facuta intr-un moment nepotrivit. Tot ce am putut face a fost sa schitez un zambet sters.
- Cum adica sa uit? am intrebat asta mai mult ironic. Nu e chiar asa usor!
Tot ce mi-a aratat Ema in acel moment a fost un zambet chiar mai ironic decat replica mea.
- Asta rezolv eu.
In momentul urmator, am vazut-o langa mine apropiindu-si mana de fruntea mea.
Adda
http://img257.imageshack.us/img257/6814/addafa5.jpg
______________________________________________
Oricum vietii nu-i poti opri efectele
Nu poti plati pe nimeni sa simta regretele
In locul tau, joaca-ti rolul tau,
Fa-ti regulile tale si jocul tau...
(Veritasaga - Saga Continua)
Eram speriata... Spaima pe care o simteam m-a facut sa-mi pierd controlul asupra propriului corp. Incercam din rasputeri sa intorc capul sa vad cine e in spatele meu, dar acesta nu mai era sub controlul meu. Muschii s-au inmuiat, prin corpul meu strabatea un fior care imi crestea pulsul. Printr-un efort supraomenesc am reusit sa-mi intorc capul pana la nivelul umarului. Totul parea sa se deruleze in reluare, dar de fapt au fost doar cateva secunde. Cu coltul ochiului am incercat sa vad, dar n-am zarit nimic.
- Sunt aici! aceeasi voce se auzea din fata mea.
Am intors capul printr-o miscare brusca. Am vazut in fata ochilor o fata cu par lung, ondulat, care atarna pe spate. Ochii ei negri aveau o blandete rara in ei. Culoarea irisului se confunda cu pupila, iar asta ii facea si mai profunzi. Corpul meu reactiona la bunatatea de ochii ei asa am inceput sa nu mai fiu asa incordata. Un semn era prezent pe fruntea ei, dar era cu totul diferit de al meu.
- Cine esti? am intrebat cu o voce tremuranda.
- Nu te speria, si zambi cald. Trebuie sa mergem, rosti cu un glas putenic dar nu poruncitor uitandu-se intr-o parte si-n alta.
Nu intelegeam unde dorea sa mergem, curiozitatea si frica ma rodeau.
- Nu! Vreau sa stiu ce se intampla, am rostit incercand sa-mi dreg vocea.
- Nu avem timp. Trebuie sa mergem.
- Dar... am incercat sa obiectez.
- Bine, oftand usor. Ce doresti sa afli?
Uitandu-ma mirata spre ea, am incercat sa spun ceva. Aveam atat de multe intrebari sa pun dar toate intrebarile s-au evaporat intr-o secunda.
- Cine esti? asta se pare ca a fost cea mai logica intrebare care am putut sa o rostesc.
Pe fata ei aparu un zambet cald.
- Eu sunt Ema. Am venit sa te iau in Neomia. Semnul de pe fruntea ta arata ca trebuie sa vii acolo.
Acum devenisem si mai confuza. De ce aparuse acel semn pe fruntea mea? Ce e Neomia? De ce trebuia sa merg eu acolo? Multe intrebari curgeau in mintea mea, dar parca nu puteam sa intreb. Munca mi-a fost usurata de Ema in schimb, reluand explicatiile.
- Neomia e intr-un fel o lume separata de aceasta. Iti va placea acolo, zambi din nou. Desi majoritatea locuitorilor se nasc acolo, am venit sa te iau personal pentru ca am vazut ceva special in tine. Ai o inima curata, dar trista din cauza unor intamplari care le-ai avut pe parcursul vietii tale.
Mirarea de pe fata mea crestea din ce in ce mai tare. Toate lucrurile pe care le stia despre mine ma socau din ce ince mai tare, iar tonul pe care povestea totul a facut ca ochii mei sa se umezeasca.
- Si ce se va intampla cu lumea asta? Adica ei nu vor mai sti ca ai existat. E ca si cum n-ai mai existat; cursul istoriei se va schimba.
Asta m-a facut sa ma simt nesemnificativa. Toti sa ma uite? Desi, in urmatoarea secunda m-am simtit si mai neimportanta. Cine mi-ar duce dorul? In acea clipa am dorit sa plec cat mai departe, am dorit sa o iau de la inceput.
- Atunci sa mergem! am rostit pe un ton cat mai hotarat.
Ema ridica usor din sprancene cand vazu determinarea mea apoi afisa acelasi zambet pe fata.
- Foarte bine atunci! Dar... ezita fata. Mai e ceva!
Am tresarit usor la auzul acestor vorbe. Ema continua dupa ce privi adanc in ochii mei.
- Trebuie sa uiti totul... incetinindu-si vocea.
In acel moment imi venea sa rad si sa plang. Nici nu stiam cum sa reactionez. Mi se parea o gluma facuta intr-un moment nepotrivit. Tot ce am putut face a fost sa schitez un zambet sters.
- Cum adica sa uit? am intrebat asta mai mult ironic. Nu e chiar asa usor!
Tot ce mi-a aratat Ema in acel moment a fost un zambet chiar mai ironic decat replica mea.
- Asta rezolv eu.
In momentul urmator, am vazut-o langa mine apropiindu-si mana de fruntea mea.