Destine ÃŽncruciÅŸate

[curcubeu fara culori]

revin dupa mult timp cu ultima parte a capitolului 5 :D
Miaunella replica este spusa de Sakura, intr-adevar...ma bucur ca iti place ficul meu si sper sa il apreciezi si in continuare


Am început să merg din nou, iar el și-a potrivit pasul cu al meu. Așteptam să îmi spună ceva și evitam în mod intenționat să mă uit în direcția lui așa că mă mulțumeam să privesc ramurile copacilor de pe marginea drumului și razele ce săgetau coroanele lor bogate. Nu se auzeau decât pașii noștrii pe pietrișul uscat și începea să mă deranjeze că nu spunea nimic. Din moment ce el m-a oprit ar fi putut să spună ceva până acum.

-Ai de gând să spui ceva sau nu? Știi bine că am întârziat deja.
Cuvintele mi-au sunat mai dure decât am intenționat și mi-a părut rău că m-am răstit dintr-o dată la el. El nu a spus nimic, dar m-a apucat de încheietură și m-a forțat să mă întorc cu fața spre el. Am vrut să-mi trag mâna din strânsoarea sa, dar nu am reușit. Mi-am ridicat privirea și l-am privit în ochi. Erau tulburi și neliniștiți în timp ce încerca să spună ceva.

- Îmi pare rău, spuse atât de încet încât inițial am crezut că mi s-a părut. Îmi pare rău pentru felul în care m-am purtat. Știu că nu ai niciun drept să mă ierți, dar voiam să știi asta.
Nu puteam spune nimic, era prea șocată. Sasuke îmi cerea iertare? Mie? Era foarte schimbat față de cum era înainte sau așa dădea impresia. Acum ar fi fost momentul să spun ceva, dar nu știam ce. M-am uitat în continuare la el și mă durea să-l văd atât de chinuit, deși merita.

-În parte e și vina mea. Nu ar fi trebuit să vin niciodată acolo, i-am spus pe un tot mai blând.
Imediat ce am spus cuvintele am regretat pentru că știam că este o minciună odioasă și pentru că părea că tocmai primise o nouă lovitură. Chiar dacă se purtase așa cu mine, chiar dacă avusese alte intenții, în acele momente am simțit că mă dorea, că mă găsea atrăgătoare și asta eclipsa celelalte lucruri.

M-am gândit că era momentul potrivit să mă întorc la lucru așa că mi-am luat la revedere și am plecat în grabă înainte să aibă timp să mai spună ceva. După câțiva pași m-am întors și l-am văzut că rămăsese tot acolo cu o privire pierdută. Am oftat, dar i-am întors spatele și m-am grăbit să ajung la Tsunade.

* * *
Zilele următoare l-am văzut aproape zilnic pe Sasuke când îmi serveam prânzul, dar în afară de un salut rece nu scotea niciun cuvânt. Era ca și cum nu mi-ar fi cerut scuze niciodată și asta mă durea, deși nu o arătam. Într-o zi a plecat înaintea mea. Eram hotărâtă de-acasă să-i vorbesc indiferent de consecințe așa că m-m ridicat rapid de pe scaun și am ieșit.

L-am căutat din priviri și l-am zărit ceva mai departe de mine. Am alergat spre el și l-am strigat când am ajuns aproape. A rămas nemișcat în mijlocul drumului și s-a întors încet spre mine.
- Ce dorești? m-a întrebat pe un tot distant.
- Ce se întâmplă cu tine?
- Nu te privește asta, mi-a răspuns după care mi-a întors spatele și și-a continuat drumul.
- De ce nu-mi vorbești? am început să strig după el. De ce mă eviți? Ce am făcut?
Nu mi-a răspuns așa că am continuat:
- Suntem colegi. Nu poți să mă eviți la nesfârșit. Ce vei face în misiuni? Te vei preface că nu exist?
S-a întors brusc cu fața spre mine și fața lui era lipsită de obișnuita sa mască. Se vedea cât de chinuit era, prea multă suferință se citea pe chipul său angelic.
- Să înțeleg că nu-ți pasă decât de relația de colegialitate dintre noi. Decât atât, nu?

Parcă scuipa cuvintele unul după altul și fiecare părea încărcat cu ură. Nu înțelegeam ce voia să spună cu asta și i-am răspuns fără să mă gândesc.
- Știi bine că nu e adevărat. Ar fi trebuit să știi asta mai bine ca oricine că nu e numai asta. Eu...
Dar nu am mai putut continua pentru că lacrimi calde au început să-mi curgă pe obrajii îmbujorați.
- Nu voiam decât să îmi vorbești, am șoptit și m-am întors cu spatele la el.
Am vrut să plec imediat, dar două brațe puternice m-au îmbrățișat. Nu știu când a ajuns atât de aproape de mine, dar nu-mi păsa. Nu am avut puterea să mai spun nimic, să mă împotrivesc, nici măcar să mă întorc. Am continuat să plâng încet, în timp ce Sasuke își îngropase fața în părul meu.
- Îmi pare rău, mi-a șoptit în ureche și respirația sa caldă mi-a mângâiat gâtul. Nu ar fi trebuit să vorbesc așa, dar e vina ta.
M-am întors brusc spre el cu ochii înlăcrimați și obrajii roșii. Mă uitam la el și încercam să citesc în ochii săi ceea ce voia să spună. Nu voiam să cred că aș avea vreo influență asupra lui, după ce-mi dăduse de atâtea ori de înțeles că nu.
- Nu înțeleg ce vrei să spui, am spus încurcată.

Nu a făcut decât să râdă ușor și să-mi dea drumul. Mi-a întors spatele și a dispărut într-un nor de fum lăsându-mă singură în mijlocul drumului. Am rămas nemișcată câteva minute în timp ce priveam în gol, așteptând să se întoarcă. Când am realizat că nu se va întâmpla așa ceva mi-am șters rapid lacrimile de pe obraji și am pornit încet spre casă.

Am ajuns destul de târziu acasă și m-am îndreptat spre baie. Am dat drumul dușului și m-am băgat sub jetul de apă fierbinte, sperând să mă relaxez. Îmi plăcea senzația provocată de fiecare strop de apă la contactul cu pielea mea și am rămas sub duș mai mult ca de obicei. Când în sfârșit m-am convins că era timpul să ies din baie, am oprit apa și m-am acoperit cu un prosop. M-am șters rapid, m-am îmbrăcat în pijamale și apoi m-am băgat în pat, fiind prea obosită să îmi pregătesc ceva de mâncare. Am adormit rapid și toată noaptea am visat o lume ideală în care eram cu Sasuke.

Dimineața a venit mult prea rapid, soarele trezindu-mă brusc din vis. M-am ridicat din pat și am oftat adânc pentru că fusesem nevoită să revin la realitatea dureroasă. Mi-am urmat rutina și apoi am pornit spre biroul Hokage-ului. Găsisem un bilet în dimineața asta pe masa din bucătărie prin care Tsunade voia să mă vadă urgent, așa că acum mă îndreptam cât de repede puteam spre ea.

Când am ajuns în fața ușii am bătut ușor și, după ce am auzit un „Intră!” spus pe un ton plictisit, am deschis ușa și am pășit înăuntru. Mi-am îndreptat automat privirea spre biroul lui Tsunade și am observat că în birou nu se afla nimeni altul decât el. Nu știu cum de m-am pricopsit cu un așa noroc, dar începea să mă enerveze faptul că mă urmărea peste tot, dar nu făcea nimic altceva.
- Tu ce cauți aici? am întrebat pe un ton rece.
- Am fost chemat de Hokage. Tu?
- La fel, i-am răspuns și m-am întors cu spatele la el.
Mă comportam prostește, de parcă aș fi avut 5 ani și el mi-ar fi furat o bomboană. Noroc că Tsunade era acolo așa că discuția s-a oprit aici.
- Probabil vă întrebați de ce v-am chemat așa devreme, începu ea pe un ton calm.
Am dat amândoi scurt din cap și ea a continuat:
- Speram să nu se ajungă la asta, dar nu mai pot face nimic acum pentru a schimba ceva. Am o misiune pentru voi doi.
- Poftim?! am exclamat amândoi în același timp.
- Cum se poate așa ceva? am întrebat nedumerită. Parcă aveați nevoie de mine aici, am continuat.
- Îmi pare rău, Sakura, dar voi doi sunteți singurii disponibili din sat. Plus că nu aș lăsa această misiune pe mâna oricui.
- Dar..., am spus, însă ea m-a întrerupt.
- Niciun „dar”, Sakura. Chiar dacă aveți ceva divergențe între voi, va trebui să le rezolvați într-un fel sau altul pentru că veți merge în această misiune împreună fie că vă place, fie că nu. Mă bazez pe voi că o veți termina cu succes.
- Am înțeles, doamnă, am spus posomorâtă și Sasuke nu a făcut decât să aprobe din cap spusele Hokage-ului.
- Veți pleca în misiune mâine dimineață. Detaliile le veți primi mai târziu și voi proceda diferit față de alte misiuni. Sarcina pe care urmează să o îndepliniți este extrem de dificilă și periculoasă și puteți fi surprinși de dușmani. Așa că, pentru a le fi mai greu să afle scopul vostru real, am decis ca fiecare dintre voi să afle numai o parte din informații și este interzis să destăinuiți cuiva ceea ce vă voi spune. Nici măcar unul altuia.

Renunțasem să mă comport prostește când am văzut cât de serioasă era Tsunade, lucru ce nu-i stătea în fire. Aveam o presimțire că misiunea va fi la fel ca mersul pe o gheață mult prea subțire și o singură mișcare greșită ar însemna un eșec total. Nu voiam să mă gândesc la consecințe. Pentru a evita ca o tragedie să se întâmple va trebui să mă comport matur și să trec peste aceste gesturi stupide și puerile pe care le făceam în preajma lui Sasuke. Îmi voi asuma rolul de ninja și îmi voi ascunde sentimentele; voi reveni asupra lor numai după ce vom încheia misiunea cu succes, oricât de grea ar fi.

- Poți pleca, Sasuke, îi spuse Tsunade. Sakura, vreau să mai rămâi puțin.
- Da, doamnă.
Am așteptat amândouă ca Sasuke să plece și apoi Tsunade m-a privit serioasă în ochi. Avea în privire aceeași seriozitate de mai devreme și pe lângă asta o ușoară urmă de îngrijorare.
- Să știi că încă nu am încredere deplină în Sasuke, îmi spuse ea pe un ton îngrijorat. Poate că s-a întors în sat singur și l-am scutit de pedeapsă, însă nu am convingera că a rupt orice legătură cu vechii lui tovarăși.
Nu știam ce să spun, rămăsesem uimită pentru că ar fi putut atât de ușor să furnizeze informații prețioase dușmanilor.
- Nu vă pot contrazice oricât de mult aș vrea să o pot face, am spun și am oftat. Știu că puneți pe primul loc Konoha și faptul că doriți să îl protejați cât mai bine. Tot ce pot face este să sper că toate aceste lucruri sunt simple suspiciuni care vor dispărea cu timpul.
-Și eu sper la fel, îmi răspunse încurajator. Între timp vreau să-l supraveghezi pe Sasuke în timpul misiunii, să îi urmărești și cea mai mică mișcare. Crezi că poți face asta?

enjoy it

see ya ^_^