22-05-2010, 07:43 PM
Capitolul 1-Santajul (Partea a 2-a)
Hanabi o privi mirata pe Hinata. Mirarea ii survenea din faptul ca nu credea ca ce ii spune ii captase atit de mult atentia si interesul, a vrut sa o asculte pe sora sa din politete si ca sa o faca sa mai zimbeasca un pic, acum insa , era vorba de pura curiozitate:
-Hai, continua! Spuse Hanabi cu o voce in care i-se citea nerabdarea. In mintea ei, mereu si-a imaginat ca Hinata va fi cu Naruto, si ca urmare el urma sa fie tatal copilului si misterul aparitiei fatului va fi usor de deslusit. Acum ca se inselase, isi concentra auzul pe tot ce urma sa zica sora sa:
-Mergeam prin padurea ce era in apropierea cascadei de una singura, in toiul noptii. Era o liniste apasatoare, numai citeva bufnite scoteau din cind in cind sunetele lor ciudate, ce rasunau ca un ecou in mijlocul padurii si ochii lor stralucitori ma priveau insistent, parca dorind sa ma avertizeze in legatura cu decizia de a merge la cascade. In mod normal mi-ar fi fost frica sa imi mai continui calatoria intr-o astfel de atmosfera si m-as fi intors inapoi, dar in acea noapte, luna parea sa straluciasca mai tare si mai puternic ca oricind luminindu-mi drumul si inconurindu-ma cu multa caldura si siguranta risipind toata teama si neincrederea cu care de la inceput ma pornisem. Fara sa imi dau seama am ajuns la destinate si vazind cascada invaluita de stralucirea magica a lunii, m-am descaltat, nerabdatoare sa intru in marea de argint si sa ma contopesc cu cascada devenind o parte din ea, cum ea a devenit o parte din mine cu mult timp in urma. Cind eram pe cale sa pun piciorul in apa, privirea mi-a fost atrasa de o licarire verde. Era ciudat, nu mai vazusem asa ceva pina atunci.
Auzind aceasta, Hanabi a inceput sa rida cu pofta:
-Vai Hinata, n-ai mai vazut licurici pina atunci? Intreba fata printre risate.
-Am vazut licurici, dar ce era acolo, nu erau aceste fiinte luminescente, erau niste picturi ale unor serpi pe minerul unei sabie-katana in a care-i lame luna isi putea vedea chipul. Din curiozitate, am pus mina pe sabie pentru ai cerceta mai bine desenul. Atunci acei serpi fosforescenti au prins viata si au inceput sa se miste de la minerul sabiei, spre mina mea. Speriata, am aruncat sabia si serpii au disparut de pe mina si s-au intors inapoi pe minerul sabiei, devenind aceiasi pictura fara viata si totusi atit de reala....
Inconstient, m-am indepartat cu citiva pasi de sabie, nedorind sa repet experienta de care am avut parte cu citeva secunde in urma si atunci am dat cu ochii de o camasa. Era prafuita, iar materialul alb din care era cusuta, imbibata cu singe si culmea, era inca calda! Semn ca propritarul nu o dezbracase demult si, din pacate, am realizat ca nici departe de lucrurile sale nu era atunci cind de nicaieri, am simtit taisul sabiei periculos de aproape de gitul meu si respiratia celui ce o tinea atit de apropiata si acentuata :
-Tu nu ai auzit vre-o data de zicala'' Curiozitatea a ucis pisica''?
Auzindu-i vocea am inghetat. Nu am putut misca nici un deget, atit de legata de pamint ma simteam in acest moment. Am vrut sa-i raspund, dar n-am reusit decit sa inghit in sec. Cred ca as fi fost moarta pina acum daca mina nu incepea sa ii tremure si nu scapa sabia. Realizind ca sunt libera imi activasem byakuganul, gata sa ma intorc si sa-i lovesc punctele-chakra, deci m-am intors, dar inainte sa reusesc sa-l lovesc, el se clatina si cazu in bratele mele. Prizindu-l, am cazut in genunchi caci era greu, dar totusi am reusit sa-i pun capul pe genunchii mei ca sa-i pot vedea mai bine fata. Cind ma uit, pe cine crezi ca vad? Era chiar Sasuke Uchiha! Ma asteptam sa vad pe oricine, chiar sa fie si un necunoscut, dar nu pe el, nu in starea care se afla.....
Nu-l stiam personal, dar ii stiam tragedia familiei lui si mereu am simtit compasiune pentru el, dar nu-l placeam cum o faceau aproape toate fetele din sat de virsta mea si nici nu am avut vre-o data interesul sa-i vorbesc, poate doar sa imi exprim parerile de rau cu privire la tragegedia clanului sau, dar asta era prea putin si stiam ca el va trece pe linga mine si nu v-a asculta nimic din ce ii spun, cum face cu toate fetele, la urma urmei cu ce eram eu mai deosebita?
Acea compasiune a renascut in inima mea si am hotarit sa-l iau acasa si sa-i acord ingrijirile medicale necesare, crezindu-l inofensiv. L-am ridicat folosindu-mi chakra, si i-am pus mina stinga in jurul gitului meu si eu mi-am incolacit bratul in jurul taliei incepiind sa sar de pe copac pe altul, grabindu-ma sa ajung acasa pina nu pierdea prea mult singe din cauza ranilor multiple si adinci pe care le avea. Cind am ajuns acasa, l-am intins pe pat si am inceput sa ii sterg singele cu un prosop umed dupa care sa il ung cu un unguent special ce era preparat pentru a opri si a grabi cuagularea singelui. Imi amintesc ca atunci cind am ajuns sa-i ung pieptul, am ezitat putin, admirindu-i musculatura. Nu mai credeam ca voi admira cu atit de multa placere alt corp de baiat inafara de cel a lui Naruto.
Fiindu-mi frica sa nu-l trezesc, deabea daca il atingeam. Dupa ce am terminat sa-i sterg ranile, am plecat in camera alaturata, sa-i aduc o noua camasa alba ce era pe cale sa fie brodata cu simbolul clanului Hyuga. Din fericire pentru mine in dulap erau destule camasi ce trebuiau sa fie trecute pe mina cusitoresei, asa ca nu i-se observa lipsa. Cind m-am intors, el era treaz deja si privea dezorientat in jur:
-Uite, o camasa noua, imbrac-o. Il indemn eu intinzindu-i camasa si zimbindu-i usor. El o lua si o imbraca, dupa care imi zise:
-Nu stiai ca nu ar trebui sa primesti straini in casa, mai ales la aceasta ora tirzie, domnisoara Hyuga? Ma intreba privindu-ma intens. Stiam ca are dreptate, dar ce eram sa fac? Nu-l puteam lasa acolo, mai curind inima nu m-a lasat sa fac acest lucru, dupa sperietura grozava de care am avut parte din cauza lui, ar fi meritat. Totusi eram surprinsa ca ma cunostea:
-De unde ma cunosti? Si unde ai capatat asemenea rani grave?
-Ce fata prostuta esti, stiu tot ce se poate despre orice clan ale acestui sat amarit, iar despre clanul vostru indeosebi, si fara alte intrebari s-a innteles?
Nu i-am mai zis nimic, totusi in mintea mea aparu intrebarea: De ce uraseste el satul nostru?, e pina la urma si locul sau de bastina. Observind ca sunt prea ingindurata adauga:
-Am nevoe sa imi aduci toate hartile cu centrele strategice ale Konohai.
-De ce? De ce ai nevoe de mine? Il intreb eu surprinsa.
-Ce ti-am spus eu mai inainte , imi raspunde incrintindu-se.
-Sa nu mai pun intrebari....
-Bine. Ma voi intoarce peste doua saptamini si le voi lua de la tine.
Ce? n-am sa o fac, alea sun harti pentru aparare sau atac in caz de razboi, pe mini gresite satul ar fi intr-un pericol eminent, dar.....daca nu-i aduc mi-ar putea omori familia si nici asta nu imi permit.
-Bine, o voi face doar sa nu imi atingi familia. Ii zic cu ezitare.
-Sa vedem cum iti vei face treaba. Zimbi viclean si rautacios. Sa indraznesti sa nu vii la cascade peste doua saptamini, ca voi veni dupa tine, te voi rapi si te voi duce acolo unde nimeni nu o sa te poata gasi. Zicind aceasta sari peste geam si se facu nevazut in intunericul noptii.
Hanabi o privi mirata pe Hinata. Mirarea ii survenea din faptul ca nu credea ca ce ii spune ii captase atit de mult atentia si interesul, a vrut sa o asculte pe sora sa din politete si ca sa o faca sa mai zimbeasca un pic, acum insa , era vorba de pura curiozitate:
-Hai, continua! Spuse Hanabi cu o voce in care i-se citea nerabdarea. In mintea ei, mereu si-a imaginat ca Hinata va fi cu Naruto, si ca urmare el urma sa fie tatal copilului si misterul aparitiei fatului va fi usor de deslusit. Acum ca se inselase, isi concentra auzul pe tot ce urma sa zica sora sa:
-Mergeam prin padurea ce era in apropierea cascadei de una singura, in toiul noptii. Era o liniste apasatoare, numai citeva bufnite scoteau din cind in cind sunetele lor ciudate, ce rasunau ca un ecou in mijlocul padurii si ochii lor stralucitori ma priveau insistent, parca dorind sa ma avertizeze in legatura cu decizia de a merge la cascade. In mod normal mi-ar fi fost frica sa imi mai continui calatoria intr-o astfel de atmosfera si m-as fi intors inapoi, dar in acea noapte, luna parea sa straluciasca mai tare si mai puternic ca oricind luminindu-mi drumul si inconurindu-ma cu multa caldura si siguranta risipind toata teama si neincrederea cu care de la inceput ma pornisem. Fara sa imi dau seama am ajuns la destinate si vazind cascada invaluita de stralucirea magica a lunii, m-am descaltat, nerabdatoare sa intru in marea de argint si sa ma contopesc cu cascada devenind o parte din ea, cum ea a devenit o parte din mine cu mult timp in urma. Cind eram pe cale sa pun piciorul in apa, privirea mi-a fost atrasa de o licarire verde. Era ciudat, nu mai vazusem asa ceva pina atunci.
Auzind aceasta, Hanabi a inceput sa rida cu pofta:
-Vai Hinata, n-ai mai vazut licurici pina atunci? Intreba fata printre risate.
-Am vazut licurici, dar ce era acolo, nu erau aceste fiinte luminescente, erau niste picturi ale unor serpi pe minerul unei sabie-katana in a care-i lame luna isi putea vedea chipul. Din curiozitate, am pus mina pe sabie pentru ai cerceta mai bine desenul. Atunci acei serpi fosforescenti au prins viata si au inceput sa se miste de la minerul sabiei, spre mina mea. Speriata, am aruncat sabia si serpii au disparut de pe mina si s-au intors inapoi pe minerul sabiei, devenind aceiasi pictura fara viata si totusi atit de reala....
Inconstient, m-am indepartat cu citiva pasi de sabie, nedorind sa repet experienta de care am avut parte cu citeva secunde in urma si atunci am dat cu ochii de o camasa. Era prafuita, iar materialul alb din care era cusuta, imbibata cu singe si culmea, era inca calda! Semn ca propritarul nu o dezbracase demult si, din pacate, am realizat ca nici departe de lucrurile sale nu era atunci cind de nicaieri, am simtit taisul sabiei periculos de aproape de gitul meu si respiratia celui ce o tinea atit de apropiata si acentuata :
-Tu nu ai auzit vre-o data de zicala'' Curiozitatea a ucis pisica''?
Auzindu-i vocea am inghetat. Nu am putut misca nici un deget, atit de legata de pamint ma simteam in acest moment. Am vrut sa-i raspund, dar n-am reusit decit sa inghit in sec. Cred ca as fi fost moarta pina acum daca mina nu incepea sa ii tremure si nu scapa sabia. Realizind ca sunt libera imi activasem byakuganul, gata sa ma intorc si sa-i lovesc punctele-chakra, deci m-am intors, dar inainte sa reusesc sa-l lovesc, el se clatina si cazu in bratele mele. Prizindu-l, am cazut in genunchi caci era greu, dar totusi am reusit sa-i pun capul pe genunchii mei ca sa-i pot vedea mai bine fata. Cind ma uit, pe cine crezi ca vad? Era chiar Sasuke Uchiha! Ma asteptam sa vad pe oricine, chiar sa fie si un necunoscut, dar nu pe el, nu in starea care se afla.....
Nu-l stiam personal, dar ii stiam tragedia familiei lui si mereu am simtit compasiune pentru el, dar nu-l placeam cum o faceau aproape toate fetele din sat de virsta mea si nici nu am avut vre-o data interesul sa-i vorbesc, poate doar sa imi exprim parerile de rau cu privire la tragegedia clanului sau, dar asta era prea putin si stiam ca el va trece pe linga mine si nu v-a asculta nimic din ce ii spun, cum face cu toate fetele, la urma urmei cu ce eram eu mai deosebita?
Acea compasiune a renascut in inima mea si am hotarit sa-l iau acasa si sa-i acord ingrijirile medicale necesare, crezindu-l inofensiv. L-am ridicat folosindu-mi chakra, si i-am pus mina stinga in jurul gitului meu si eu mi-am incolacit bratul in jurul taliei incepiind sa sar de pe copac pe altul, grabindu-ma sa ajung acasa pina nu pierdea prea mult singe din cauza ranilor multiple si adinci pe care le avea. Cind am ajuns acasa, l-am intins pe pat si am inceput sa ii sterg singele cu un prosop umed dupa care sa il ung cu un unguent special ce era preparat pentru a opri si a grabi cuagularea singelui. Imi amintesc ca atunci cind am ajuns sa-i ung pieptul, am ezitat putin, admirindu-i musculatura. Nu mai credeam ca voi admira cu atit de multa placere alt corp de baiat inafara de cel a lui Naruto.
Fiindu-mi frica sa nu-l trezesc, deabea daca il atingeam. Dupa ce am terminat sa-i sterg ranile, am plecat in camera alaturata, sa-i aduc o noua camasa alba ce era pe cale sa fie brodata cu simbolul clanului Hyuga. Din fericire pentru mine in dulap erau destule camasi ce trebuiau sa fie trecute pe mina cusitoresei, asa ca nu i-se observa lipsa. Cind m-am intors, el era treaz deja si privea dezorientat in jur:
-Uite, o camasa noua, imbrac-o. Il indemn eu intinzindu-i camasa si zimbindu-i usor. El o lua si o imbraca, dupa care imi zise:
-Nu stiai ca nu ar trebui sa primesti straini in casa, mai ales la aceasta ora tirzie, domnisoara Hyuga? Ma intreba privindu-ma intens. Stiam ca are dreptate, dar ce eram sa fac? Nu-l puteam lasa acolo, mai curind inima nu m-a lasat sa fac acest lucru, dupa sperietura grozava de care am avut parte din cauza lui, ar fi meritat. Totusi eram surprinsa ca ma cunostea:
-De unde ma cunosti? Si unde ai capatat asemenea rani grave?
-Ce fata prostuta esti, stiu tot ce se poate despre orice clan ale acestui sat amarit, iar despre clanul vostru indeosebi, si fara alte intrebari s-a innteles?
Nu i-am mai zis nimic, totusi in mintea mea aparu intrebarea: De ce uraseste el satul nostru?, e pina la urma si locul sau de bastina. Observind ca sunt prea ingindurata adauga:
-Am nevoe sa imi aduci toate hartile cu centrele strategice ale Konohai.
-De ce? De ce ai nevoe de mine? Il intreb eu surprinsa.
-Ce ti-am spus eu mai inainte , imi raspunde incrintindu-se.
-Sa nu mai pun intrebari....
-Bine. Ma voi intoarce peste doua saptamini si le voi lua de la tine.
Ce? n-am sa o fac, alea sun harti pentru aparare sau atac in caz de razboi, pe mini gresite satul ar fi intr-un pericol eminent, dar.....daca nu-i aduc mi-ar putea omori familia si nici asta nu imi permit.
-Bine, o voi face doar sa nu imi atingi familia. Ii zic cu ezitare.
-Sa vedem cum iti vei face treaba. Zimbi viclean si rautacios. Sa indraznesti sa nu vii la cascade peste doua saptamini, ca voi veni dupa tine, te voi rapi si te voi duce acolo unde nimeni nu o sa te poata gasi. Zicind aceasta sari peste geam si se facu nevazut in intunericul noptii.