10-07-2011, 04:49 PM
Am decis să-mi creez un topic unde să-mi postez şi povestioarele mai scurte. De obicei scriu rar aşa ceva, dar dacă voi vedea că-mi iese bine, voi scri mai des. Inspiraţia vine pe neaşteptate, ca în următorul fic. Ideea mi-a venit privind un show renumit. Lectură plăcută.
edit: Ah, da, rog persoana atât de deşteaptă, care a votat după un minut după ce a fost postat, măcăr să CITEASCĂ înainte să deie clic pe trei steluţe frumoase şi colorate. Sau să lase un comentariu, să motiveze şi să o apreciez şi eu cum se cuvine.
Disclaimer: Personajele din fic sunt persoane reale şi nu îmi aparţin.
Rating:+18
Tip: Slash (yaoi)
Romance, mini;
Redat la persoana I şi III, după situaţie.
***
- Nu.
Parcă şi acum îmi răsună în minte această negaţie.
- Nu.
Mi s-a ruinat un vis, cel mai frumos, care era gata să devină realitate.
- Nu.
Nu eram în stare să suport acea privire rece, fără pic de milă, fără pic de căldură. Totul a fost o minciună.
***
Mereu mi-a plăcut să citesc rap. Era o pasiune foarte mare, care în comparaţie cu situaţia de la noi din ţară, a adus la viaţă o piesă nouă. După ce prietenii mei şi-au exprimat încântarea, iar mama m-a sfătuit să-mi încerc norocul la Ukraine's Got Talent, mi-am dat seama că aşa şi trebuia să fac cu mult timp în urmă. Eu preţuiesc timpul foarte mult şi nu-mi venea să cred că l-am pierdut în aşa hal. A venit vremea să dau startul şi să înving cu orice preţ.
***
Scena mă speriase un pic, dar mi-am luat aer în piept şi m-am calmat. Trebuia să merg înainte, orice nu s-ar fi întâmplat. Speram că totul va merge ca pe roate, mai ales că o persoană importantă mi-a promis că aşa va fi şi nu aveam de ce să nu-l cred, numai nu după tot ce s-a întâmplat, după tot ce-am făcut...
M-am prezentat juriului şi sub privirile curioase ale spectatorilor, mi-am început tirada. Aveam senzaţia că tuturor le place, de fapt aşa şi era... aproape aşa. Cum am rostit ultimul cuvânt, am făcut o plecăciune în faţa acelor oameni care aplaudau şi mi-am suflecat mânecile de la bluza mea roşie. Am primit o mulţime de aplauze, adresate numai mie şi eram încântat de aşa succes. Deja eram într-al nouălea cer, dar când colo...
- Într-un cuvânt, la noi în ţară totul e rău, iar în celelalte e totul bine? Bun... mie nu îmi place acest spectacol pe care l-ai dat şi asta e tot, a rostit Vlad Iama - unul din cei trei membri ai juriului.
L-am privit puţin mirat, dar aşteptam cu speranţă să accepte ceilalţi doi. Aveam nevoie de două voturi ca să trec în semifinală.
- Prieteni, hai să votăm... Vlad? întrebă blonda din mijloc.
Era Vlada Frolova, o recunoscusem de cum am apărut acolo. Eh, cum puteam să nu îi cunosc, când toată ţara îi ştiau în faţă.
- Eu spun nu, a zis el după o pauză nu chiar lungă.
S-a lăsat o linişte mortală sau poate aşa mi se părea mie. Mă simţeam oribil. Slava s-a întors la celălat coleg al ei, Igor Condratiuk şi a spus:
- Eu văd că Igor încă se gândeşte, dar eu una spun "da".
Sigur, ea a spus "da", dar domnul Condratiuk încă stătea pe gânduri. Parcă s-a renăscut speranţa mea, deja ştiam că totul va fi bine. Toţi oamenii au aplaudat din nou şi toţi aşteptau ultimul cuvânt, care avea să decidă soarta mea.
- Asta încă nu e tot, îţi trebuie doi de "da" ca să mergi mai departe şi văd că Igor încă nu s-a gândit la un răspuns. Igor? a insistat Slava, privindu-şi colegul tăios.
- Roman, tu eşti foarte talentat, doar că vreau să spun un singur lucru: nu prea-mi place spectacolul tău...
Mă privea atent şi tăcea. Sala aştepta. Eu i-am făcut un semn disperat, să-şi spună decizia mai repede, căci simţeam că încă puţin şi mor. Şi numai aud...
- Nu.
Parcă şi acum îmi răsună în minte această negaţie.
- Nu.
Mi s-a ruinat un vis, cel mai frumos, care era gata să devină realitate.
- Nu.
Nu eram în stare să suport acea privire rece, fără pic de milă, fără pic de căldură. Totul a fost o minciună.
Vedeam cum îi sclipesc ochii albaştri chiar şi prin sticla de la ochelarii săi eleganţi. Mă privea atât de ciudat şi mi s-a părut pentru o clipă că era mulţumit de decizia luată. Sala era în şoc, dar eu nu ştiam ce să cred. Am rămas cu gura căscată, nu eram în stare să înţeleg nimic. Mi-a dat o speranţă şi mi-a luat-o. Voiam să-l apuc de gulerul bluzei sale albastre şi să-l gâtui de faţa tuturor, căci era un nemernic! M-am abţinut.
Pur şi simplu s-a jucat cu încrederea mea. El începuse să le explice ceva oamenilor din sală, care se revoltau, dar nu l-am mai ascultat. Mi-am cerut scuze şi am fugit de pe scenă. Ştiam că cuiva putea să-i pară amuzant, dar mie sigur nu. Am întrebat un om din personal unde e camera de baie şi am intrat acolo. Trebuia să mă spăl pe faţă cu apă rece, aveam nevoie să mă calmez. Aveam de gând să ies de acolo şi să-l sun pe Grigorii să vină să mă ia cu maşina, să dispar şi să uit tot. Eu nu aveam maşină, iar drumul din Kiev până-n Dubna era destul de lung. Când am dorit să ies de acolo, uşa s-a deschis cu putere şi a intrat omul pe care mă aşteptam să-l văd în ultimul rând. Era domnul Condratiuk, care s-a rezemat de uşa ce o încuiase şi zise calm:
- Prea repede ai cedat, cine ştie, poate cu ajutorul publicului şi dacă lăsam după asta de la mine, mai aveai o şansă, dar tu ai ratat-o - bravo.
Simţeam cum îmi arde sângele în vene. Am devenit brusc extrem de enervat, privirea-mi devenise sălbatică, iar ochii mi se umpleau cu sânge. Probabil arătam oribil, dar şi jalnic. M-am dus şi am făcut ceea ce-mi doream chiar pe scenă, l-am apucat de gulerul bluzei şi l-am împins în uşă.
- Nesimţitule!
- Umf, copil zvăpăiat ce eşti, lasă-mă liber şi nu striga sau vrei să ne audă cineva din personal?
I-am dat drumul şi m-am dus la chiuvetă ca să mă spăl încă o dată pe faţă, transpirasem iar din cauza emoţiilor.
- Pentru ce am lăsat-o pe Carina? Pentru ce am fost de acord să fac acel lucru oribil cu tine, pentru ce m-am futut cu tine? Nu găsesc alte cuvinte...
- Dar ar trebui, căci vorbeşti prea urât. Trebuie să înţelegi, a fost nevoie să spun "nu" chiar dacă nu am vrut asta. Soarta ta era scrisă înainte să apari pe scenă, chiar nu îţi dai seama?
- Dar de unde-n p*** mea ştia cineva cum era să mă prezint, aaa?! E un concurs de talente şi dacă cream un efect nepaipomenit asupra publicului, atunci ce avea să faceţi? Sunteţi jalnici!
- Roma, fii serios. CiteÅŸti rap ÅŸi nu ne aÅŸteptam la cine ÅŸtie ce din partea ta...
M-am întors repezit şi i-am tras un pumn în nas, iar el nu a reuşit să se ferească. I-a ţâşnit sângele imediat şi m-a privit pierdut, dar şi-a revenit repede. M-a împins în peretele din spatele meu şi mi-a dat un pumn în burtă. Am crezut că mor de durere, am scâncit ca un căţel, probabil asta şi l-a inspirat să mă numească aşa:
- Căţel mic ce eşti, am de gând să te ajut şi măcăr nu aştepţi să vorbesc până la sfârşit! De când te-am cunoscut a fost clar că nu trebuia să mă leg cu tine...
- Atunci pleacă! Pleacă! i-am zis eu nervos, cu durere-n voce.
A urmat o pauză scurtă, dar apoi i-am auzit vocea sigură:
- Ştii şi singur pentru ce, am nevoie de tine şi nu mai era să vin aici, să risc, dacă nu era aşa.
M-a sărutat şi chiar dacă pe scenă pierdusem, aici am câştigat. S-a ataşat de mine ca un adolescent căruia-i joacă hormonii în tot corpul, nu mai conta că era bărbat în toată firea. Mă săruta fin, de parcă-i era frică să nu mă rănească iarăşi. Îmi lingea buzele şi le sugea uşor. Am surâs fără să vreau, întrerupând sărutul.
- Văd că ţi-ai revenit, acum te rog să mă asculţi. Nu puteam să merg împotriva lor acum, dar pot să te ajut cu cariera în altă parte. Ştii bine că am mulţi cunoscuţi şi prieteni în show-bussiness, nu e totul pierdut. M-a strâns în braţe, încurajator şi călduros. Ştiam că totul va fi bine. El mă făcea să sper... iarăşi.
***
Într-o cameră de hotel, al unui hotel simplu şi nu prea cunoscut din Kiev, pe patul comod acoperit cu lenjerie curată, se relaxau doi bărbaţi. Unul era mai tânăr, altul mai în vârstă, dar păreau extrem de fericiţi. Capul băiatului era aşezat pe pieptul bărbatului şi probabil asculta cum îi bate inima celui din urmă.
Îşi aduse aminte cum savura acele mângâieri, cum cerea atingeri fierbinţi, cum lăsa să-i fie sărutată fiecare părticică a corpului şi roşeaţa îi cuprinse obrajii. Cu câteva luni în urmă nici nu s-ar fi putut gândi la aşa ceva, nu ar fi ştiut cât îi place să simtă un penis în interiorul său, cum se mişcă şi îl umple. Nu s-ar fi gândit niciodată că adoră să fie pregătit cu acele degete lungi ale partenerului său sau că iubeşte poziţia perversă şaizeci şi nouă. Părea ireal, dar totuşi se întâmpla acum, aici, pentru totdeauna.
- Te iubesc... dar tu? întrebă el puţin sfiat.
- Da, te iubesc, - răspunse Igor cu vocea puţin răguşită.
Şi mai credea că totul s-a sfârşit, că acel "nu" blestemat a fost finalul. Nu era aşa - totul abia a început şi promitea să fie frumos.
***
edit: Ah, da, rog persoana atât de deşteaptă, care a votat după un minut după ce a fost postat, măcăr să CITEASCĂ înainte să deie clic pe trei steluţe frumoase şi colorate. Sau să lase un comentariu, să motiveze şi să o apreciez şi eu cum se cuvine.
Ukraine's got talent audition
Disclaimer: Personajele din fic sunt persoane reale şi nu îmi aparţin.
Rating:+18
Tip: Slash (yaoi)
Romance, mini;
Redat la persoana I şi III, după situaţie.
***
- Nu.
Parcă şi acum îmi răsună în minte această negaţie.
- Nu.
Mi s-a ruinat un vis, cel mai frumos, care era gata să devină realitate.
- Nu.
Nu eram în stare să suport acea privire rece, fără pic de milă, fără pic de căldură. Totul a fost o minciună.
***
Mereu mi-a plăcut să citesc rap. Era o pasiune foarte mare, care în comparaţie cu situaţia de la noi din ţară, a adus la viaţă o piesă nouă. După ce prietenii mei şi-au exprimat încântarea, iar mama m-a sfătuit să-mi încerc norocul la Ukraine's Got Talent, mi-am dat seama că aşa şi trebuia să fac cu mult timp în urmă. Eu preţuiesc timpul foarte mult şi nu-mi venea să cred că l-am pierdut în aşa hal. A venit vremea să dau startul şi să înving cu orice preţ.
***
Scena mă speriase un pic, dar mi-am luat aer în piept şi m-am calmat. Trebuia să merg înainte, orice nu s-ar fi întâmplat. Speram că totul va merge ca pe roate, mai ales că o persoană importantă mi-a promis că aşa va fi şi nu aveam de ce să nu-l cred, numai nu după tot ce s-a întâmplat, după tot ce-am făcut...
M-am prezentat juriului şi sub privirile curioase ale spectatorilor, mi-am început tirada. Aveam senzaţia că tuturor le place, de fapt aşa şi era... aproape aşa. Cum am rostit ultimul cuvânt, am făcut o plecăciune în faţa acelor oameni care aplaudau şi mi-am suflecat mânecile de la bluza mea roşie. Am primit o mulţime de aplauze, adresate numai mie şi eram încântat de aşa succes. Deja eram într-al nouălea cer, dar când colo...
- Într-un cuvânt, la noi în ţară totul e rău, iar în celelalte e totul bine? Bun... mie nu îmi place acest spectacol pe care l-ai dat şi asta e tot, a rostit Vlad Iama - unul din cei trei membri ai juriului.
L-am privit puţin mirat, dar aşteptam cu speranţă să accepte ceilalţi doi. Aveam nevoie de două voturi ca să trec în semifinală.
- Prieteni, hai să votăm... Vlad? întrebă blonda din mijloc.
Era Vlada Frolova, o recunoscusem de cum am apărut acolo. Eh, cum puteam să nu îi cunosc, când toată ţara îi ştiau în faţă.
- Eu spun nu, a zis el după o pauză nu chiar lungă.
S-a lăsat o linişte mortală sau poate aşa mi se părea mie. Mă simţeam oribil. Slava s-a întors la celălat coleg al ei, Igor Condratiuk şi a spus:
- Eu văd că Igor încă se gândeşte, dar eu una spun "da".
Sigur, ea a spus "da", dar domnul Condratiuk încă stătea pe gânduri. Parcă s-a renăscut speranţa mea, deja ştiam că totul va fi bine. Toţi oamenii au aplaudat din nou şi toţi aşteptau ultimul cuvânt, care avea să decidă soarta mea.
- Asta încă nu e tot, îţi trebuie doi de "da" ca să mergi mai departe şi văd că Igor încă nu s-a gândit la un răspuns. Igor? a insistat Slava, privindu-şi colegul tăios.
- Roman, tu eşti foarte talentat, doar că vreau să spun un singur lucru: nu prea-mi place spectacolul tău...
Mă privea atent şi tăcea. Sala aştepta. Eu i-am făcut un semn disperat, să-şi spună decizia mai repede, căci simţeam că încă puţin şi mor. Şi numai aud...
- Nu.
Parcă şi acum îmi răsună în minte această negaţie.
- Nu.
Mi s-a ruinat un vis, cel mai frumos, care era gata să devină realitate.
- Nu.
Nu eram în stare să suport acea privire rece, fără pic de milă, fără pic de căldură. Totul a fost o minciună.
Vedeam cum îi sclipesc ochii albaştri chiar şi prin sticla de la ochelarii săi eleganţi. Mă privea atât de ciudat şi mi s-a părut pentru o clipă că era mulţumit de decizia luată. Sala era în şoc, dar eu nu ştiam ce să cred. Am rămas cu gura căscată, nu eram în stare să înţeleg nimic. Mi-a dat o speranţă şi mi-a luat-o. Voiam să-l apuc de gulerul bluzei sale albastre şi să-l gâtui de faţa tuturor, căci era un nemernic! M-am abţinut.
Pur şi simplu s-a jucat cu încrederea mea. El începuse să le explice ceva oamenilor din sală, care se revoltau, dar nu l-am mai ascultat. Mi-am cerut scuze şi am fugit de pe scenă. Ştiam că cuiva putea să-i pară amuzant, dar mie sigur nu. Am întrebat un om din personal unde e camera de baie şi am intrat acolo. Trebuia să mă spăl pe faţă cu apă rece, aveam nevoie să mă calmez. Aveam de gând să ies de acolo şi să-l sun pe Grigorii să vină să mă ia cu maşina, să dispar şi să uit tot. Eu nu aveam maşină, iar drumul din Kiev până-n Dubna era destul de lung. Când am dorit să ies de acolo, uşa s-a deschis cu putere şi a intrat omul pe care mă aşteptam să-l văd în ultimul rând. Era domnul Condratiuk, care s-a rezemat de uşa ce o încuiase şi zise calm:
- Prea repede ai cedat, cine ştie, poate cu ajutorul publicului şi dacă lăsam după asta de la mine, mai aveai o şansă, dar tu ai ratat-o - bravo.
Simţeam cum îmi arde sângele în vene. Am devenit brusc extrem de enervat, privirea-mi devenise sălbatică, iar ochii mi se umpleau cu sânge. Probabil arătam oribil, dar şi jalnic. M-am dus şi am făcut ceea ce-mi doream chiar pe scenă, l-am apucat de gulerul bluzei şi l-am împins în uşă.
- Nesimţitule!
- Umf, copil zvăpăiat ce eşti, lasă-mă liber şi nu striga sau vrei să ne audă cineva din personal?
I-am dat drumul şi m-am dus la chiuvetă ca să mă spăl încă o dată pe faţă, transpirasem iar din cauza emoţiilor.
- Pentru ce am lăsat-o pe Carina? Pentru ce am fost de acord să fac acel lucru oribil cu tine, pentru ce m-am futut cu tine? Nu găsesc alte cuvinte...
- Dar ar trebui, căci vorbeşti prea urât. Trebuie să înţelegi, a fost nevoie să spun "nu" chiar dacă nu am vrut asta. Soarta ta era scrisă înainte să apari pe scenă, chiar nu îţi dai seama?
- Dar de unde-n p*** mea ştia cineva cum era să mă prezint, aaa?! E un concurs de talente şi dacă cream un efect nepaipomenit asupra publicului, atunci ce avea să faceţi? Sunteţi jalnici!
- Roma, fii serios. CiteÅŸti rap ÅŸi nu ne aÅŸteptam la cine ÅŸtie ce din partea ta...
M-am întors repezit şi i-am tras un pumn în nas, iar el nu a reuşit să se ferească. I-a ţâşnit sângele imediat şi m-a privit pierdut, dar şi-a revenit repede. M-a împins în peretele din spatele meu şi mi-a dat un pumn în burtă. Am crezut că mor de durere, am scâncit ca un căţel, probabil asta şi l-a inspirat să mă numească aşa:
- Căţel mic ce eşti, am de gând să te ajut şi măcăr nu aştepţi să vorbesc până la sfârşit! De când te-am cunoscut a fost clar că nu trebuia să mă leg cu tine...
- Atunci pleacă! Pleacă! i-am zis eu nervos, cu durere-n voce.
A urmat o pauză scurtă, dar apoi i-am auzit vocea sigură:
- Ştii şi singur pentru ce, am nevoie de tine şi nu mai era să vin aici, să risc, dacă nu era aşa.
M-a sărutat şi chiar dacă pe scenă pierdusem, aici am câştigat. S-a ataşat de mine ca un adolescent căruia-i joacă hormonii în tot corpul, nu mai conta că era bărbat în toată firea. Mă săruta fin, de parcă-i era frică să nu mă rănească iarăşi. Îmi lingea buzele şi le sugea uşor. Am surâs fără să vreau, întrerupând sărutul.
- Văd că ţi-ai revenit, acum te rog să mă asculţi. Nu puteam să merg împotriva lor acum, dar pot să te ajut cu cariera în altă parte. Ştii bine că am mulţi cunoscuţi şi prieteni în show-bussiness, nu e totul pierdut. M-a strâns în braţe, încurajator şi călduros. Ştiam că totul va fi bine. El mă făcea să sper... iarăşi.
***
Într-o cameră de hotel, al unui hotel simplu şi nu prea cunoscut din Kiev, pe patul comod acoperit cu lenjerie curată, se relaxau doi bărbaţi. Unul era mai tânăr, altul mai în vârstă, dar păreau extrem de fericiţi. Capul băiatului era aşezat pe pieptul bărbatului şi probabil asculta cum îi bate inima celui din urmă.
Îşi aduse aminte cum savura acele mângâieri, cum cerea atingeri fierbinţi, cum lăsa să-i fie sărutată fiecare părticică a corpului şi roşeaţa îi cuprinse obrajii. Cu câteva luni în urmă nici nu s-ar fi putut gândi la aşa ceva, nu ar fi ştiut cât îi place să simtă un penis în interiorul său, cum se mişcă şi îl umple. Nu s-ar fi gândit niciodată că adoră să fie pregătit cu acele degete lungi ale partenerului său sau că iubeşte poziţia perversă şaizeci şi nouă. Părea ireal, dar totuşi se întâmpla acum, aici, pentru totdeauna.
- Te iubesc... dar tu? întrebă el puţin sfiat.
- Da, te iubesc, - răspunse Igor cu vocea puţin răguşită.
Şi mai credea că totul s-a sfârşit, că acel "nu" blestemat a fost finalul. Nu era aşa - totul abia a început şi promitea să fie frumos.
***
![[Imagine: cucumberFou1rcopy.png]](http://i427.photobucket.com/albums/pp360/Myttsu-chan/cucumberFou1rcopy.png)
![[Imagine: 10cb0636.jpg]](http://xmages.net/storage/10/1/0/1/d/upload/10cb0636.jpg)