Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Desene...desenute...

#11
O să mă bag și eu dacă nu te superi, și să nu te deranjeze orice îți spun, pentru sunt destul de perfecționistă de fel. Și sinceră.
Voi comenta ultimile tale 4 creații.

Pentru început, admir faptul că ți–ai postat lucrările aici.
În al doilea rând, voi lua în calcul faptul că ai doar 13 ani. /acum trebuie să–mi amintesc cum desenam eu pe vremea aia
( asta nu înseamnă că voi falsa, îți voi da niște indicații potrivite unde este nevoie. )

I. Nu înțeleg mai nimic, adică (,) calitatea imaginii este foarte slabă. Încearcă te rog într–un loc cu mai multă lumină, de preferat naturală. Acum, înapoi la tehnică, ceea ce văd eu este o masă și, hem, cineva ? Înțeleg foarte bine creativitatea ușor abstractă dar sincer nu îmi pot da seama ce reprezintă. Din nou, posibil să fie lumina slabă, însă dacă aberez cumva, te rog să mă îndrumezi și poate aș fi în stare să deslușesc niște forme corecte.

II. Aici am multe de obiectat, deci ține–te bine.
Fața. Fața și capul în general, sunt ciudate. Îl faci prea lat și prea scund, ca un pătrat. O frunte nu văd deloc, doar sprâncenele. Ochii sunt de departe mult prea mari, nu le văd genele, și nici pleoapele. Nasul este un pic prea sus iar unghiul din care este desenat nu îl pune într–o valoare bună, urmărește–te în oglindă să vezi de ce.
Buzele, au o formă destul de OK, însă colții aceia nu stau bine, prea mari ( înțeleg că trebuiau să se vadă, ), și prea scoși înafară. ( Notă : colții nu trebuie să iasă din cadrul buzei inferioare, adică prea lungi, cel mai bine e dacă ajung pe la jumătatea ei. ). Bărbia este prea rotundă, practic inexistentă, deci îți sugerez să o delimitezi, să o faci mai ascuțită, mai pliată, dar să se observe un spațiu clar între buze și bărbia propriu–zisă
( Notă importantă : spațiul dintre buza inferioară și linia bărbiei trebuie să fie cel puțin egal cu cel dintre nas și gură, de preferat mai mare. )
Părul. Prea umflat în lateralul capului. Dacă vroiai să demonstrezi faptul că respectiva are părul creț, puteai în schimb să te ocupi puțin de blondul de pe creștetul capului, să îl faci mai mare și să delimitezi fruntea ca lumea.
Gâtul. Este bine. Medalionul acela trebuie amplasat mai jos, totuși.
Restul corpului, nu mă plâng, însă trebuie să afirm că umerii nu se raportează cum trebuie la decolteu, se văd sânii, se vede adâncitura dintre ei, dar e plasată prost. În comparație cu umerii, trebuie să fie ceva mai jos. ( privește–te în oglindă, e cel mai bun exercițiu ! )
Despre umbre nu comentez, sunt inexistente.

Background–ul este foarte reușit, în schimb, îmi place.


III. Brațele sunt prea scurte, au nevoie de o formă armonioasă. Al doilea ochi ar trebui totuși să se vadă, iar adâncitura dintre sâni este iarăși plasată prea sus, la fel și bărbia ( vezi ce am menționat la II. ). În rest, este chiar reușit, deci felicitări.

IV. Animăluțe. Capul iepurașului este cam măricel, și din nou nu pot vedea restul clar. Nu știu dacă ai colorat pe deasupra cu galben sau așa e poza, însă te rog foarte frumos să le faci de acum pe pervazul ferestrei, la lumina candidă a zilei.
Ce pot să mai spun, este un desen drăgălaș, dar știu că ai putea mai mult.


Din nou, îmi cer scuze, nu sunt un profesionist, dar încerc să mă afirm cum se cuvine. Ai nevoie de niște îndrumare și mă ofer să te ajut în legătură cu asta.
Sper doar să nu creadă nimeni că fac pe isteața, desenez de când mă știu și sincer cred că la vârsta pe care o ai, ar trebui să desenezi ceva mai bine.

Abia aștept să văd roadele flecărelilor mele, deci spor la desenat, te voi pândi. ^^
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -



Răspunsuri în acest subiect
Desene...desenute... - de Piersicuta - 22-08-2011, 09:27 PM
RE: Desene...desenuţe... - de RouXiss Đx - 15-09-2011, 07:01 PM
RE: Desene...desenuţe... - de Cătă - 15-09-2011, 08:25 PM
RE: Desene...desenuţe... - de Piersicuta - 16-09-2011, 07:31 PM
RE: Desene...desenuţe... - de Maria♥ - 19-09-2011, 10:36 PM
RE: Desene...desenuţe... - de Ana - 19-09-2011, 10:51 PM
RE: Desene...desenuţe... - de Maria♥ - 23-09-2011, 08:28 PM
RE: Desene...desenuţe... - de Piersicuta - 26-10-2011, 07:34 PM
RE: Desene...desenuţe... - de Shadow. - 08-12-2011, 01:34 PM
RE: Desene...desenuţe... - de Allen - 09-12-2011, 12:39 PM
RE: Desene...desenuţe... - de Lorely - 11-12-2011, 02:25 AM


Utilizatori care citesc acest subiect:
5 Vizitator(i)