Dementia

[Nya.]

Yumi era foarte trista. Ea niciodata nu suporta ca cineva sa se poarte cu ea in acest fel, sau sa ii foloseasca puterea. Desi in lupta era puternica si parea de neinvins, in "lumea ei", era cea mai sensibila fata pe care si-o putea imagina cineva. Cateva lacrimi i se scursera pe obrajii ei imbujorati, azi mai rosii ca oricand. 'De ce plang? Si mai ales... de ce pentru Roland? Sunt o proasta. Cu siguranta sunt cea mai slaba din grup...' Yumi se ridica rapid de pe scaun si fugi in graba spre camera ei. Alerga pe coridoarele lungi si invechite, pana ajunse la o usa neagra, cu o clanta stricata. Cand atinse clanta, aceasta cazu pe jos. Blonda injura, apoi intra in camera. Mucegaiul domnea in acea camera, ca si praful de altul, dar ceea ce te facea sa iti dai seama ca cineva traia acolo, era o poza cu un baiat si Yumi. Acel baiat fusese prietenul ei cel mai bun, dar dupa explozie, el a murit. Fata se arunca pe patul acoperit cu un material negru si subtire, si lua in brate o perna alba pe care i se impregnasera lacrimile, din fiecare noapte. Dintr-o data lucrurile din camera incepura sa se invarte si sa se miste, zburand. 'Oh, nu. Putere tampita, stai locului' Lasa mainile moi, apoi toate lucrurile cazura inerte pe podea. La usa cineva ciocanea usor, dar Yumi s-a prefacut ca nu aude. Cand a vazut ca acel cineva insista, zise un "Intra" monoton.

ooc: who wants