[ Death Note ] - Succesorul

[Unia]

Disclaimer: Nu deţin nici un personaj din animeul DN şi nu fac profit de pe urma acestora

In sfarsit, dupa atata timp, mi-am facut curaj sa postez primul meu fic pe un site. Nu-i cine stie ce, dar ma chinuia talentul si despre ce sa fie primul meu fic, daca nu despre anime-ul meu preferat, Death Note? Am inecercat sa creez o continuare a actiunii din anime. Dupa moartea lui Light lumea uita de Kira, dar ce se intampla cand apare cel ce vrea sa termine ceea ce a inceput Light Yagami?
Criticati-ma, criticati-ma ca nu ma supar.
Acestea fiind zise, sa incepem.

Succesorul


Prolog

Ma simteam imobilizata in centura de siguranta. Tineam ochii strans inchisi incercand sa scap de durerea ascutita de cap. Ma sprijineam cu fruntea de ceva rece; probabil de un geam. Eram se pare intr-o masina. Am incercat sa-mi eliberez bratul; am simtit o durere ascutita strabatandu-ma din varful degetului mijlociu pana in umar. Auzeam glasuri inabusite undeva afara dar nu reuseam sa deslusec o vorba. Am deschis incet ochii si lumina m-a izbit violent facandu-ma sa-mi zavorasc din nou pleoapele peste ochi. Am incercat sa-mi misc capul pe suprafata rece de care ma sprijineam dar in loc sa o simt lucioasa si alunecoasa s-a dovedit a fi aspra si sa-mi provoace zgarieturi fine pe frunte. Am incercat sa pun cap la cap tot ce simteam si sa incerc sa-mi aduc aminte ultimele lucruri pe care le vazusem sau facusem inainte sa-mi pierd cunostiinta. Am ajuns la concluzia ca eram intr-o masina. Nu mai stiam cum ajunsesem acolo, nici cine o condusese; datorita pozitiei capului mi-am dat seama ca eram pe scaunul de langa sofer, nu la volan. Mai mult ca sigur avusesem un accident, posibil sa ma fi lovit de fereastra din dreapta mea si sa fi lesinat; asta explica de ce era crapata acum. Am mai incercat inca o data sa deschid ochii. Am vazut o lumina puternica si pe masura ce ochii mei se adaptau lumea din jur a inceput sa prinda contur. Vedeam cateva siluete incetosate la cativa metri de masina. Am clipit de cateva ori si am incercat sa ma introc spre stanga. Am simtit cu parul de pe mana mi se ridica si am tresarit usor cand am dat cu ochii de silueta din stanga mea. Avea parul ciufulit si naclait de sange; capul lui se sprijinea de volan. Ciudat, airbag-ul nu se declansase. Avea un pistol in mana dreapta, iar degetul sau aratator era inca incordat pe tragaci. Imaginea acelui om a declansat ceva in mintea mea si am simtit dintr-o data o durere puternica in piciorul drept. Mintea mea o lua razna si am coborat privirea. Ochii mi s-au oprit pe balta uriasa de sange inchegat care se intinsese peste tot pe copasa mea. Nu mi-am putut reprima tipatul de groaza. Am privit speriata in jur. Vedeam inca in ceata si asta ma enerva la culme. Am clipit de cateva ori si am incercat sa strig dupa ajutor. Am vazut siluetele adunate in jurul masinii apropiindu-se. Durerea de picior crestea in intensitate de fiecare data cand incercam sa ma misc. Idiotul ala ma impuscase! Am incercat sa-mi desfac centura de siguranta care imi incorseta pieptul dar fara niciun rezultat. M-am lasat moale pe scaun. Un fel de ameteala ciudata incepu sa ma cuprinda. Imi simteam pleoapele grele de parca cineva atarnase plumb de ele.
- Hei! Ma auzi?Clipeste daca ma auzi!
Am clipit si am incercat sa-mi pastrez ochii macar intredeschisi in continuare. Vroiam sa raman treaza in continuare si sa fiu atenta la ce se intampla in jurul meu. Barbatul care vorbise cu mine striga catre ceielalti “Traieste! Avem un supravietuitor!” si se inderpata spre ei. In timp ce asteptam sa fiu salvata, mi-am rotit privirea prin masina. Oare aveam o geanta, o jacheta, un telefon sau tot ce mai aveam erau hainele de pe mine?Privirea mi-a cazut pe mapa neagra care cazuse intre scaune. Am intins mana si am apucat-o. Eram suficient de captivata ca sa nu ma mai simt obosita, in ciuda sangelui pierdut. Nu am reusit sa deslusec ce scria pe coperta mapei; inca vedeam in ceata. Am rasfoit paginile. Erau pagini intregi acoperite de cuvinte, dar n-am reusit sa le citesc. Pe una dintre pagini era scris ceva cu litere europene. Erau trei cuvinte care ocupau intreaga pagina si trecandu-mi mana peste litere mi-am dat seama cat de apasat fusesera scrise. Sigur persoana fusese furioasa. Pe alta pagina am vazut ceva foarte familiar. Forma simbolurilor, alaturarea lor in modul asta… Era un nume, dar al cui? Sigur mai vazusem asta inainte. Am inceput sa aud sunete confuze si simteam cum pleoapele mi se inchid incetul cu incetul.
- Nu-ti fa griji, totul va fi bine…bine…bine…

__________________
Avand in vedere ca are 42 de randuri, o sa las doar prologul pentru moment, sa vad ce parere aveti si o sa postez in curand si primul capitol. Daca e prea scurt prologul, spuneti-mi si dau un edit ca sa postez si primul capitol. Astept sa vad ce credeti.

[Flash]

Um, nu ai disclaimer. Editează primul post şi pune disclaimerul.
''Nu deţin nici un personaj din animeul DN şi nu fac profit de pe urma acestora''
Săru'mâna. [ cred că ştii ce se întâmplă dacă un fic nu are disclaimer ] Anyway, edit it and tnx.

[Unia]

CAPITOLUL 1

Mikoto’s P.O.V

Atmosfera din birou era relaxata ca de obicei. De cate ori aveam de studiat dosare preferam sa stau singura si sa reflectez ore intregi la trecutul murdar al persoanei in cauza. Aveam in fata mea trecutul, ii stiam prezentul iar viitorul lui depindea in parte de deciziile mele. Ma simteam al naibii de bine atunci cand detineam controlul. Totusi nimic nu se compara cu deplasarile pe teren. Investigarea locului unei crime, discutiile cu suspectii, asta era ceea ce facea meseria mea atat de frumoasa. Am sters de praf insigna agatata de suportul de creioane. Mikoto Harada, detectiv partcular. Nu mi-am putut reprima un zambet cand mi-am privit reflectia in luciul insingnei aurii. Eram mandra de titlul acela si ma bucuram de fiecare minut petrecut in calitate de detectiv. M-am lasat pe spate in fotoliu si am sorbit din cafeaua aburinda in timp ce degetele mele de la picioare se jucau in mocheta pufoasa. Pantofi erau aruncati undeva sub birou. Nu purtam pantofi cand eram singura in birou, picioarele mele erau si asa destul de chinuite pe parcursul zilelor lungi de investigatii. Am inceput sa rasofiesc visatoare cazierul de pe birou. Acuzatii de furt, tentativa de crima si chiar o tentativa de sinucidere. De ce ar scrie cineva despre o tentativa de sinucidere intr-un cazier? Treaba ma depaseste, dar fie, poate asa considera cel care l-a intocmit ca voi afla mai multe despre inculpat. Am mai rasfoit cateva pagini. Acuzatiile deveneau din ce in ce mai grele; pe ultima pagina era trecuta chiar si relatarea unei crime. Deci tipul si-a facut curaj pana la urma. Ce plictisitor. Mereu citeam aceleasi lucruri. Cand am intrat in politie ma asteptam sa am parte de ceva interesant in fiecare zi, dar criminali nu sunt prea originali. Aproape ca mi-e dor de el. Mereu facea lucrurile interesante. In spatele ferestrei se profila panorama gri si uda a orasului. Lumea arata foarte ciudat cand ploua. Mi-aduc aminte ca in ziua acea ploua…
- Mikoto-chan! Trebuie sa vorbim, neaparat!
Matsuda. Desi era mai in varsta decat mine mi se parea mult mai putin matur. Intrase ca o furtuna in birou iar acum isi tragea zgmotos sufletul privindu-ma cu niste ochi mari, speriati.
- Matsuda, ce se intampla? l-am intrebat zambind. Scena acea chiar ma amuza, Matsuda ma amuza de fapt intotdeauna.
- Tocmai am spus, trebuie sa vorbim! Se intampla ceva foarte ciudat si am o presimtirea tare neagra. Daca nu ma insel, s-ar putea sa fie vorba despre el din nou. Poate nu ma crezi, dar lasa-ma macar sa-ti arat ultimele rapoarte cu privire la decesele ce au avut loc in ultima saptamana.
Zambetul mi-a pierit complet de pe fata. Era imposibil, imposibil. Nu credeam ca as mai putea face fata unui caz ca asta desi cu cateva minute in urma ma plangeam de monotonia din orasul Tokyo. Trebuia sa aflu tot ce stia Matsuda. Treabuia sa vorbesc cu domnul Hisamatsu. M-am cutremurat si m-am ridicat de la birou.
- Haide, Matsuda. Sti unde trebuie sa mergem.


Fumul de tigare se ridica din scrumiera de argint. Hisamatsu-san ne privea pe deasupra ochelarilor in timp ce sorbea din paharul de whiskey. Akinari Hisamatsu era marele sef al politiei din Tokyo. Era bineinteles seful meu si mereu avea grija sa-mi reamintesca asta prin replici sau priviri subtile si pline de inteles. Nu avea mai mult de patruzeci si cinci de ani si nu cred ca aratase vreodata mai bine. Era ceva in aspectul lui fizic care ma atragea si ceva in atitiudinea lui care ma facea sa-I respect toate ordinele. Avea inele pe primele trei degete de la mana dreapta si frizura impecabila. Costumul cadea perfect pe el si nu parea sifonat sau vechi. Ne-am asezat pe fotoliile din salon. Mi-a complimentat tinuta, laudandu-ma pentru cat de bine stiu sa ma imbrac; intotdeauna elegant, niciodata exagerat. Am zambit si am simtit cum Matsuda devine din ce in ce mai agitat. Era de inteles, Hisamatsu abia daca ii aruncase o privire fugara atunci cand am intrat, nimic mai mult, era de inteles ca numai putea sa astepte momentul in care va fi remarcat.
- Ceva de baut? intreba Hisamatsu in timp ce-si umplea din nou propriul pahar.
- Nu, multumesc, i-am zis si l-am privit cat de serioasa am putut. Nu aveam timp de asa ceva.
- Matsuda-san?
- Domnule, cu tot respectul, nu cred ca e momentul. Am ceva foarte important sa va spun. Trebuie sa stiti, cum sa va spun, el…el s-a intors!
- Matsuda-kun, trebuie sa te realxezi. Orice ar fi, nu poate fi mai rau decat cazul Kira, nu-i asa? Spuse Hisamatsu si incepu sa rada.
- Domnule! Tipa Matsuda si se ridica fulgerator din fotoliu. El…
- Kira s-a intors Hisamatsu-san. Matsuda a studiat raportul deceselor de saptamana aceasta, am facut o pauza in timp ce Matsuda ii inmana raportul, si mai mult de 70% sunt criminali. Avem motive sa credem ca Kira a revenit. Nu in persoana, pentru ca stim ca acest lucru e imposibil, l-am vazut murind, dar printr-un urmas. Cineva care impartaseste aceleasi idei cu Kira si care simte nevoia de continue treaba neterminata a predecesorului lui. Singura intrebare care ma bantuie acum este: cum aflat acest Kira de munca celuilalt?
Matsuda ma privea cu ciuda pentru ca ii furasem replicile in timp ce ochii lui Hisamatsu fixau un anume punct din podea.
- Kira… sopti el si puteam simti tremurul din glasul lui.
In salon se lasa o tacere apasatoare. Nimeni nu vroia sa rupa linistea, nimeni nu vroia sa-si impartaseasca gandurile, desi toti simteam acelasi lucru. Kira se intorsese. Nu stiam nimic despre el, nu banuiam cine ar putea fi, nu aveam niciun indiciu. Trebuia sa incepem de la zero. Mi-am rotit ochii prin incapere si am zarit pentru prima oara forografia pe care o tinea Hisamatsu pe biroul din lemn de stejar. Protretul lui L Lawliet. Poate ca el era inspiratia lui. Pentru mine, L devenise aproape un model. Vroiam sa mor ca el, sa mor stiind ca mi-am dedicat fiecare clipa luptei impotriva criminalilor, ca m-am dedicat unei lumi mai bune. Oare noul Kira era mai destept, mai abil? Oare de ce era in stare? Gandurile astea ma macinau dar totodata asteptam cu nerabdare clipa in care voi prelua conducera anchetei.
Matsuda fu cel care rupse tacerea si vocea lui rasuna hoatarata. Nu semana cu vocea lui obisnuita.
- Cred ca suntem din nou pe urmele lui Kira nu, Mikoto-chan? Cred ca esti foarte nerabdatoare. Nu-ti fa griji, o sa-l prindem si de data asta. Nu cred sa fie mai bun decat Lght-kun.
Am zambit in directia lui Matsuda si m-am uitat in ochii lui Hisamatsu. Asteptam sa zica ceva. Cuvintele lui au fost seci iar tonul rece.
- Mikoto, conduci operatiunea. Anunta-i si pe ceielalti. Ma refer la toti, absolut toti politistii pe care ii avem. Vom avea nevoie de ei. Matsuda, o ajuti pe Miokoto. Daca te descurci bine, poate o sa ai parte si de o marire de salariu cand se va termina toata tarasenia asta. Maine, ora sapte, sediul politiei. Sa nu intarzie nimeni. Avem lucruri importante de discutat.
Nu am simtit nevoia sa mai spun ceva. Mi-am strans paltonul pe trup si mi-am luat umbrela. L-am ignorat pe Matsuda cand incerca sa ma convinga sa ies cu el la o cafea. Vroiam sa fiu singura. Simteam cum amintiri neplacute ma invadeaza si vroiam sa le las sa curga din mine. Sa fiu singura, asa cum m-am simtit si in ziua acea.

[Verrine]

God, nu pot sa cred ca nu ti-a comentat nimeni ficul pana acum O.O. Sunt bucuroasa sa fiu prima:X.
Deci, povestea mi se pare interesanta si originala. Imi palce ca ai adaugat si alte personaje si nu te-ai axat pe ideea de Light/L/Mello si ceilalti. Prologul mi-a placut, deis sincera sa fiu, mi s-a aprut putin grabit. Ai descris foarte bine modul in care se simtea fata, insa totusi cred ca totul s-a petrecut cam repede. Primul capitol... hm... voiam sa-ti precizez sa nu mai folosesti perfectul simplu. Nu da bine atunci cand narezi. Ai un stil curat si asta imi place, iar estetica mi se pare buna.
La capitolul "moduri de expunere" stai destul de bine. Descrierea este una proportionata si chiar imi inspira acel aer plin de mister, cu detectivi si criminali [ iubesc romanele politiste 8->]. Dialogul este bun, nu in exces, iar naratiunea pe masura celorlalte doua. Atitudinile personajelor mi-au placut, nu pare ceva SF.
Titlul ficului este unul sugestiv de unde iti poti da seama ce se va petrece in fic. E bun, ti-am zis, mi-a placut ideea.
Cam atat. Astept urmatorul capiol:X. [ inca ma mir ca nu a mai comentat nimeni o.O]

[Unia]

CAPITOLUL 2

Flashback
- Mikoto-chan, iti promit ca toata nebunia asta se va termina curand. Ei nu inteleg, nu au cum sa inteleaga. Tu esti singura care crezi cu adevarat in mine, singura care imi sustine ideile. Tu esti singura persoana pe care o vreau in jurul meu. Restul vor muri.
- Nu esti decat un criminal, un criminal, Light-kun.
- Uneori moartea e cea mai buna solutie, spuse ridicandu-mi capul ca sa ma poata privi in ochi.
- Si…Misa-chan?
- Nu am nevoie de ea, nu am avut niciodata. Cata vreme te am pe tine nu mai am nevoie de altceva. Cand se va termina totul, spuse si ma stranse in brate, eu voi fi zeul noii lumi, iar tu, zeita mea. Maine va fi lovitura finala, mai asteapta pana maine.
End of flashback

Trecusera 2 ani de la moartea lui Light, doi ani in care m-am gandit neincetat la ziua ploiaoasa cand viata celui pe care il iubeam cel mai mult s-a stins. Am fost iubita lui Kira si, oricat de nebunesc ar suna, l-am iubit mai mult decat as putea exprima in cuvinte. Am stiut mereu ca eu sunt singura care poate vedea dincolo de monstruozitatea crimelor savarsite de Light, ca sunt singura care poate sa inteleaga adevarata lor insemnatate si scopul celui care le savarsea. Si totusi…pe scarile fabricii abandonate, plin de sange si disperat, Light nu se deosebea prea tare de un criminal prins asupra faptului. De ce il vedeau toti ca pe o amenintare? Nu am putut intelege atunci dar cred ca inteleg acum. Traind alaturi de cel care vedea moartea unora necesara pentru salvarea vietii altora, am inceput sa percep altfel moartea. Pentru Light, si foarte curand si pentru mine, moartea a devenit necesara. Light s-a transformat curand int-un monstu caruia nu-I pasa de niciuna din victime, care si-a omorat propriul tata doar pentru ca ii statea in cale. Nu era o singura zi in care sa nu ma tem pentru propria-mi viata. Sa ma tem ca nu voi mai trai ca sa vad visul iubitului meu, ce a devenit curand si idealul meu, materializanduse. Dar ziua acea m-a schimbat. In ziua acea am descoperit ca nu moartea mea era cea mai mare pedeapsa pe care o puteam primi, ci moartea lui Light. Un criminal cu sange rece care sfida orice lege pentru a duce la bun sfarsit planul lui nebunesc, iubitul meu, tot ce imi puteam dori de la viata. Eram singura persoana fata de care isi putea deschide sfletul cu adevarat, singura persoana in care avea incredere. Nu o arata prea des, dar ma iubea. Am inteles asta abia in ultimele lui momente de viata, singurele moment in care am fost cu adevarat singuri, cand nu ne-a mai pasat de nimeni si de nimic.

Flashback
- Light-kun!
- MIkoto-chan, nu-ti fie teama. Mie nu imi mai e teama de moarte acum.
- Dar…dar Light, tu…tu nu poti muri acum! Ce se va intampla cu lumea ta, cu lumea asta?ce se va intampla cu mine? De ce n-ai stiut sa te opresti cand mai puteai…
Imi sterse lacrmile cu dosul palmei si ma privi in ochii umezi.
- Asculta-ma. Sa nu crezi ca lumea asta poate fi salvata. Recunosc acum ca am gresit. Nu incerca sa continui prostia asta. Nu as vrea sa suferi asa cum am suferit eu. Tu poti schimba lumea si stiu ca o vei face asa cum trebuie.
- Te iubesc, Light-kun…
End of flashback

L-am privit cum se stinge sub ochii mei si acolo, pe scarile reci din metal ale unei fabrici abandonate, am relizat, poate pentru prima oara, ca intotdeauna e mai greu pentru cei care raman decat pentru cei care pleaca. Asa am decis sa nu mai las pe nimeni sa moara. Ma simteam uneori inconjurata de oameni care n-au dreptul sa traiasca, oameni care nu stiu ce sa faca cu viata sau oameni care fac totul gresit. De aceea sunt acum detectiv particular. Sa nu mai las pe nimeni sa moara fara rost. Bine inteles ca nimeni nu stie adevaratul motiv. Nimeni nu a stiut vreodata ca eu sunt iubita celui pe care-l fugareau, pe care vroiau sa-l omoare.
Eram atat de adancita in ganduri, ca soneria mobilului meu m-a speriat ingrozitor. Am tresarit si am rasturnat cana de cafea de pe masa. Lichidul maroniu s-a intins pe toata suprafata biroului de stejar inecand toate hartiile. Am urlat o injuratura si am inceput sa-mi caut telefonul in geanta. Evident ca pana am reusit eu sa-l gasesc prin multitudinea de farduri, pixuri, creioane, bonuri fiscale, servetele mototolite si alte nimicuri persoana care apela inchisese.
1 missed call from Matsuda
Matsuda?! Ce vrea Matsuda cu mine in momentul asta. I-am spus foarte clar ca nu am chef sa ies cu el. L-am sunat totusi, avand in vedere noul caz, putea fi ceva mai important decat credeam. Mi-a raspuns o voce alarmata, asa cum e Matsuda de obicei. Am inceput sa ma joc cu un pix prin marea de cafea de pe birou in timp ce ii explicam ca nu am timp de convorbiri inutile si ca vreau sa nu ma mai deranjeze.
- Am o idee, Mikoto-chan.
Hmm, Matsuda, o idee. Asta putea fi periculos. Totusi, l-am lasat sa continue. In ultima vreme avusese idei bunicele. Chiar eram curioasa sa vad ce vrea. N-am spus nimic, iar el si-a dat seama ca avea permisiunea sa continue.
- Pai, care a fost primul pas pe care l-a facut L? A cautat printre rudele celor din politie.
- Pentru ca Light avea acces la informatiile politiei si astfel nu putea sa fie decat vreo ruda de politist. Si ce-I cu asta?
- Poate ar trebui sa ne adresam rudelor fostilor Kira. Takada, Misa si Light. Gandeste-te, cine ar putea sa fie un Kira bun decat cineva care l-a cunoscut pe fostul Kira. Am dreptate?
- Matsuda, nu-I o idee rea. Ca sa inteleg, tu crezi ca exista cineva care sa vrea sa termine treaba fostului Kira, ca cineva credea in el si ca vrea sa termine ce a inceput el? Dar ar putea fi oricine dintre admiratorii lui.
- Crezi ca ei ar avea curajul necesar, dupa tot ce s-a intamplat cu fosti Kira? Cred ca doar un membru al familiei ar putea sa-l iubeasca intr-atat incat sa fie in stare sa-si riste viata pentru un ideal.
Nu era o idee rea. L facuse acelasi lucru, cred ca-l puteam lua ca exemplu, doar fusese cel mai bun detectiv al vremurilor acelea. L-am urat pentru ca il ura si Light, dar in adancul sufletului il admiram nespus. Era inteligent si curajos si nu prea ii pasa ce credeau ceielalti despre rationamentele lui, uneori nebunesti.
- Bine Matsuda. Facem cum spui tu. Ne vedem maine dimineata.
- Sayonara, Mikoto-chan. Daca te-ai razgandit in legatura cu propunerea mea… sti, eu, tu si o cafea…
Bietul baiat, chiar nu stie cand sa se opreasca. Am inchis telefonul in semn ca nu. Nu eram interesata de Matsuda, de fapt nu eram interesata de niciun barbat. Nu aveam chef de intalniri si alte chestii de genul asta. Aventura cu Light imi ajunsese cat pentru o viata intrega. Macar pentru o perioada o sa incetez sa ma mai gandesc la existenta sufletelor pereche. Cand am simtit ca mi-am gasit jumatatea, el s-a dovedit a fi un sociopat care voia sa faca lumea un loc mai bun ucigand jumatate din populatiem ca apoi sa poata domni asupra ei. Ce pot sa spun, chiar ca am noroc in dragoste.
Am iesit pentru cateva minute. In adancul sufletului stiam ca vor fi mai mult de cateva minute, aveam un chef nebun sa ma pierd prin propiul meu oras. Nici nu era greu. Mi-am luat umbrela portocalie care se potrivea cu noua mea esarfa si am cautat aproape un sfert de ora dupa cizmele mele de piele. Cele de toamna. Eram indragostita de haine. Mi-as fi petrecut zile intregi colidand magazinele, penduland printre haine si abandonandu-ma placerii in magazinele de pantofi. Daca imi placea sa fac ceva, atunci imi placea sa-mi cumpar pantofi. Aveam tone de incaltari. Unele mai ciudate, altele foarte elegante. Imi luase vreo trei zile sa-I aranjez pe categori, dar acum dulapul meu de pantofi era cel mai organizta loc din casa. Erau aranjati in functie de anotimp, de materialul din care erau confectionati si de ocazie. Ii iubeam pe toti si n-as fi renuntat la colectia mea pentru nimic in lume. Totusi sa cauti printre atati pantofi nu era prea usor si de obicei imi aranjam tinuta de ziua urmatoare in noaptea precedenta. Mi-am imbracat paltonul si am mai aruncat o privire in oglinda. Un zambet satisfacut imi inflori in coltul buzelor si am iesit pe usa.
Ma plimbam pe strazile aglomerate ale capitalei nipone. Imi placea sa observ agitatia locuitorilor si zambeam de cate ori unul dintre pietoni injur un sofer, sau un cuplu punea capat relatiei zgomotos in plina strada. Era o priveliste fascinanta, atat pentru turisti cat si pentru mine. Nu exista periode mai linistite aici. Oriunde m-as fi intors, amestecul etnic imi izbea toate simturile. Oameni de toate culorile impanzeau strazile si magazinele. Mirosul diverselor mancaruri traditionale am imbata uneori, alteori era pur si simplu dezgustator, iar sunetul diverselor dialecte provoca durere urechilor mele. Incercand sa evadez din vacarmul ala, m-am indreptat spre plaja. Era ceva de mers, dar eram cu masina si oricum nu aveam ce face. Ma tot gandeam la idee aceea stupida pe care mi-o sugerase Matsuda. Cu cat ma gandeam mai mult la ea, mi se parea din ce in ce mai inspirata. Nu era deloc o idee rea, doar ca trebuia sa ma gandesc foarte atent la rudele fostilor Kira. Am coborat din masina si briza ingheteata a Marii Japoniei ma izbi in obraz. Nu era cel mai placut loc in care sa te afli intr-o zi de noiembrie. Exact ce-mi trebuia. Vantul imi sufla in par, ciufulindu-l. Misa nu mai are nicio ruda, talharul ala i-a omorat intreaga familie. Despre Takada nu stiu absolut nimic, nu m-a interesat niciodata trecutul unei posibile rivale. Sayu si Sachiko Yagami nu par chiar asasini profesionisti. Oricum ele n-au stiut niciodata ca Light era Kira, deci nu prea au de ce sa-si doreasca sa duca la bun sfarsit planul lui. Mai ramane Mikami. N-ar trebui sa fie prea greu sa aflu mai multe despre el, doar lucra ca procuror. Cu siguranta as putea sa aflu mai multe despre familia lui daca m-as intersa la sediul politiei. Am oftat gandindu-ma la cat de grea se anunta batalia asta. Nu stiam ce urma sa fac, nu banuiam pe nimeni. Anchetele sunt ingrozitoare la inceput. Aveam cat de cat experienta cu Kira, dar nu ma gandisem niciodata ca ar putea sa apara din nou. Poate ca e doar un idiot pus pe sotii. Ce prostie, n-am cum sa cred asta. Marea se agita in fata mea. Ma simteam de parca mi-as privi sufletul in oglinda. Succesorul lui Kira… Doamne, ce viata am si eu. M-am asezat pe nisip. Nu stiu cate grade erau afara, dar am simtit ca m-am asezat pe zapada. Bine, poate ca nici chiar asa. Am incercat sa-mi adun gandurile, sa meditez…

- Mikoto-chan, n-ar trebui sa stai asa pe jos. O sa racesti. A trecut asa de mult timp… Parca esti mai frumoasa acum, hehe.


____________________
@unde'i punctul: mersi de comentariu. ^^ Macar am un cititor.

[Miranda.]

Te rog sa aduci continuarea ca sa aflu cine este aceasta persoana misterioasa.Singera sa fiu chiar nu stiu despre cine vorbesti .Cine este Mikoto?Cine este Takada?Iar MIkami cine este?Nu am vazut ultimul episod din DN asa ca nu stiu.Dar Near si Mello nu o sa apara?Desi nu se poate mi-asi fi dorit ca Light sa traiasca.Poti sa-mi dai si mie un mp in care sa-mi spui ultimul episod din DN?Te-asi fi recunoscatoare pe veci.Bafta la scris si sa sti ca ai idei bune.

[Unia]

Capitolul 3

Vocea aceea, dar mai ales, rasul inconfundabil… Am simtit fiori strabatandu-mi corpul si m-am rasucit infricosata. Nu-mi venea sa-mi cred ochilor. Creatura care il omorase pe Light statea in fata mea, ranjind.
- Ryuk? Glasul meu era un amestec de teama, uimire si curiozitate. Ce cauta Ryuk aici? Evident se plictisea din nou. Ce voia de la mine? Probabil doar sa rada de mine. Nu cred ca avea sa ma ajute daca era aici sa rada de vreun nou Kira. Si totusi, cine era noul Kira?
- Chiar ca a trecut mult Mikoto-chan. Ai cumva, din intamplare, mere la tine? Mi-a fost dor de ele.
Nu aveam mere la mine. Acum doi ani, nu plecam niciodata fara, Ryuk nu era chiar cel mai inteligent shinigami si de cate ori aveam nevoie sa-mi zica ceva de Light il mituiam cu un mar. Dar acum nu mai aveam nevoie.
- Ceva imi spune ca nu te afli aici doar de dorul merelor.
- Intotdeauna ai fost inteligenta Mikoto, dar sti foarte bine ca n-o sa-ti spun de ce sunt aici.
Ultima lui fraza se termina intr-un hohot de ras care invaluia plaja pustie. Se intoarse si dadu sa plece, dar n-aveam de gand sa-l las sa scape asa usor.
- Stai pe loc. Nu-ti mai merge de data asta, Kira nu ne mai poate face nimic. Acum ma au pe mine si sti ca o sa le spun tot ce stiu despre el. O sa-l prindem imediat ce incepe sa omoare, ce vorbesc, o sa-l prindem inainte sa inceapa sa omoare, o sa-l prindem si o sa-l inchidem pentru tot restul vietii lui!
Nu ma asteptam sa urlu asa. Dar nu fusesem niciodata maii nervoasa. De cand lucram cu politia nu mi se mai intamplase niciodata ca cel mai mare indiciu sa mi se dezvaluie doar ca sa-mi rada in fata, doar ca sa isi bata joc de mine.
Se intoarse si isi desfacu aripile. Imi arunca o privire ciudata si un zambet ii inflori pe buze.
- O sa le spui ca ai fost iubita lui Kira?
M-a lasat masca. Desi stiam ca nu le voi spune niciodata ca am fost iubita lui Kira, abia acum constientizam ca daca nu le spun, nu prea mai am cum sa le spun toate informatiile pe care le stiam. Ce nedrept. L-am privit plecand si am mai stat ceva timp pe plaja. Nu voiam sa plec de acolo, stiam ca atunci cand ma voi misca totul va fi real si va trebui sa dau ochii cu Matsuda si cu restul. Si nu voiam sa fac asta. Mai bine le-as fi spus adevarul atunci si m-ar fi omorat si pe mine o data cu Light.

Ajunsa acasa mi-am verificat mesajele inregistrate de telefonul fix. Trei de la Matsuda si doua de la Hisamatsu. La naiba, nu aveam chef sa ii sun. Am scos firul telefonului ca sa ma asigur ca nici ei nu ma suna inapoi. Mi-am cautat telefonul mobil in poseta si l-am stins. Nu aveam chef de socializare in momentul acela. Am trecut in baie si am lasat apa sa curga in cada. Intre timp, am cautat adresa lui Mikami. Light mi-o daduse cu ceva timp in urma ca sa ma pot asigura ca isi face treaba ca lumea. Eram un fel de supervizor al asistentilor lui Kira si imi placea asta. Cu ocazia asta am facut curat in al doilea sertar din birou. Nu l-am mai deschis de cand a murit Light. Dupa doua zile de la eveniment, am ingramadit acolo toate prostiile pe care le-am adunat de-a lungul timpului, toate nimicurile care imi aduceau aminte de el. Pixul lui preferat, biletele de la primul concert la care am fost impreuna, o bratara din piele, fostul lui numar de telefon pe care il aveam scris pe o bucata de servetel… Gunoaie. Cand am dat in sfarsit de adresa lui Mikami am descoperit scrisul armonios al celui alaturi de care credeam ca o sa-mi petrec tot restul vietii. Cuvinte scrise doar pentru mine. Doar pentru mine…

Mikami era mort si nu prea mai aveam ce sa vad in casa lui. Politia curatase totul in ziua cand au aflat cine era de fapt. Nu prea vroiam sa intru acolo dar nu aveam de ales. Mi-am turnat niste vin in pahar si l-am luat cu mine in baie. Am lasat hainele sa alunce pe pardoseala si m-am scufundat in spuma alba din cada. Caldura ma invaluia si mirosul subtil de mandarine al spumei de baie imi gadila placut narile. Ma afund tot mai adanc in apa si simt ca ma scufund printre amintiri. Acum doi ani obisnuiam sa impart cada asta cu Kira. Cu un criminal. Am sorbit din vin si am privit insistent tavanul. Ce as fi putut gasi in casa lui Mikami? Eram sigura ca ascundea ceva pe undeva. Nu era el cea mai inteligenta fiinta de pe pamant, dar nu era nici foarte prost. Cu siguranta lasase ceva in urma. Light nu se gandea niciodata la posibilitatea esecului, mereu avea impresia ca e invincibil si ca dupa moarte lui L nu mai era nimeni la fel de destept ca el. Dar Mikami era mai prevezator, asta pentru ca era obsedat de idealul lui Kira. Isi doarea atat de mult o lume sigura, in care crima e un cuvant inexistent, incat poate ca pastra ceva ca o mostenire pentru un nou Kira. Mi-aduc aminte cand imi spunea ca trebuie sa fiu tare, ca nu se stie daca nu cumva va trebui sa preiau sarcina lui Kira intr-o zi. Nu stiu la ce se referea, chiar nu stiu ce voia sa zica cu asta, dar sper ca se ascunde totusi ceva sub cuvintele lui. Ceea ce ma deranjeaza acum este Ryuk. Nu stiu ce stie si de ce a venit aici. Nu putea sa urmareasca spectacolul din lumea lui? Niciodata nu a vrut sa se implice deci nu cred ca e aici ca sa il ajute pe noul Kira. Sau poate? Dar daca noul Kira i-a cerut ajutorul? In cazul asta, sigur noul Kira il cunostea pe Light. Dar cum? Cum au facut cunostiinta? Light avea multi prieteni in facultate, dar a cam rupt legaturile cu ei in ultimii lui ani de viata. Ca sa nu mai vorbim ca noi ne spuneam totul. Daca era cineva, oricat de neinsemnat, as fi stiut si eu de el. Am sorbit ultimele picaturi de vin si o idee m-a lovit pe neasteptate. Daca noul Kira era un fan de-a lui Light pe vremea cand Light traia, acesta ar fi aflat si l-ar fi facut ucenicul lui. L-ar fi convins sa il ajute, asa cum facuse cu Takada, Mikami si Misa. Deci cu siguranta acel cineva aflase de Kira dupa moartea lui. Sau nu? Sau stia inainte dar nu a vrut sa faca publica afinitatea lui pentru Kira? Toate intrebarile ma chinuiau, poate mai mult decat dragostea pentru Light care inca nu se stinsese. Fiecare gand pe care il aveam imi aducea aminte tot mai mult de el. Ma simteam singura, mai singura decat ma simtisem vreodata in acesti doi ani. Matsuda ar fi facut orice ca sa il las sa se apropie de mine, dar nu puteam sa fac asa ceva. Erau lucruri pe care nu I le puteam spune si nu voiam sa-l mint in fiecare zi. Matsuda merita mai mult decat o relatie bazata pe minciuna, merita pe cineva care sa-l iubeasca cu adevarat, pe cineva pur si inocent, care sa nu fi avut niciodata legatura cu Kira. Am oftat din adancul sufletului si am intins mana dupa un prosop. Mi-am invelit trupul inca ud si, cu ochii inchisi, incercam sa retraiesc senzatia pe care o aveam cand bratele puternice ale lui Light ma imbratisau asa. Am zambit si o lacrima mi se scurse pe obraz. Oricat de greu mi-ar fi fost, era de datoria mea sa rezolv cazul asta. Poate ca daca ajutam la prinderea acestui Kira, lumea ma va ierta pentru ca il ajutasem pe fostul Kira.

- Sah mat.
- Felicitari, Hisamatsu-san! Chiar nu aveam nicio sansa impotriva geniului dumnevoasrta, nici nu stiu de ce am mai incercat.
- Matsuda, nu e nevoie sa ma complimentezi asa. Sti foarte bine ca nu imi place lauda asta fara rost si ca nu iti va aduce niciun beneficiu.
Am intrat zambind in birou. Matsuda si Hisamatsu jucau sah in fiecare dimineata; cu toate acestea, Matsuda nu castigase niciodata. Nu era chiar un bun strateg. M-am asezat pe unul din scaunele de la masa unde avea sa se tine sedinta. Era 06:45, mai aveam un sfert de ora pana cand sa vina si ceielalti. Matsuda se aseza langa mine si incepu sa-mi povesteasca ceva. Nu am retinut un singur cuvant din ceea ce indruga Matsuda, ochii mei erau atintiti asupra lui Hisamatsu-san. Trebuia sa ii spun despre Ryuk, doar ca nu stiam cu s-o fac. Cum ai putea sa ii spui sefului tau ca te-ai intalnit cu un zeu al mortii? Mai ales ca intreaga discutie dintre mine si Ryik se baza pe intamplari de pe vremea cand traia Light, am vorbit despre lucruri pe care nu I le puteam spune lui Hisamatsu fara ca el sa creada ca am vreo legatura cu Kira. Pentru moment trebuia sa fiu tacuta. Nu ma puteam destainui. M-am intors cu fata la Matsuda si i-am zambit ca si cand as fi ascultat cu atentie povestea lui amuzanta.
- Esti superba, Mikoto-chan.
- Mutumesc, Matsuda, dar sper ca sti ca asta nu o sa te duca nicaieri. Nu o sa oes cu tine doar pentru ca ma flatezi.
Si-a coborat privirea si eu mi-am pus mana prieteneste pe umarul lui.
- Capul sus, Matsuda. Avem lucruri mai rele de discutat acum.
Oamenii incepeau sa vina. Hisamatsu s-a asezat in capul mesei si ii saluta cu un gest din cap pe fiecare. Matsuda s-a ridicat pentru cateva minute si s-a intors cu doua cesti de cafea aburinda in maini.
- Daca nu ai vrut sa vi la cafea cu mine, Mikoto-chan, am vnit cafeaua la noi.
Am zambit si mi-am intors capul inspre Hisamatsu-san. Era real, totul era real. Kira se intorsese si noi eram pe urmele lui. Urma o calatorie cel putin interesanta si tot ceea ce imi doream era sa ies vie din chestia asta.

____________________
@Myranada: Imi pare rau ca te-am facut sa astepti, dar nu pot sa scriu oricum, chiar nu am stiut cum sa-mi transpun in scris ideile. Am reusit insa sa scriu capitolul asta in sfarsit. Sper sa iti placa.
@toti cei care imi citesc ficul: Ati putea sa fiti asa de dragut incat sa-mi lasati si comentariu? Chiar as aprecia.

[Miranda.]

Daca vrei iti las eu comentarii in locul lor. Imi place foarte mult aceasta poveste deoarece nu stiu cine anume este noul Kira. Chiar nu imi trece prin mine o persoana. Iar venirea lui Ryuk mi-a atras si mai mult atentia. Dar sper ca acest nou succesor a lui Light sa fie un membru din grupul original ( nu unul inventat). Nu iti zic ce trebuie sa faci, doar spun ce ar fi tare. Super rs fi ca Kira sa fie: Matsuda sau Hisamatsu. Dar nu prea cred. Sper sa vi repede cu continuarea. Dar daca nu poti sa sti ca astept.