Dear Love, where are you?

[Lexxu]

Nu vă mai place? >.<
Ei bine, pentru cei care încă mai citesc... am adus nextul >:D<. Lectură plăcută şi Ja nee'.




Capitolul 4.


Derrick P.O.V


Mă aflu în trenul ce duce spre New-York. În aceelaşi compartiment, cu acest străin, aşteptând... şi iar aşteptând să văd ce se v-a întâmpla. Sunt curios, să aflu dacă, el chiar e demon sau e doar o minciună, şi o fii vreun pedofil care "m-a prins" cică. Mă descurc eu, o scot la capăt şi pe asta.. nu ar fi prima dată când sunt pus în situaţii naşpa.
Privesc geamul. Picăturile de apă, se loveau de sticlă puternic, curăţând praful ce-l acumulase până în acest moment. Cerul e întunecat, poate mai întunecat ca niciodată, aş putea spune.. însă stelele totuşi strălucesc. Sunt frumoase.. lumina lor, mă încălzesc pe dinăuntru oarecum. Le puteam observa, deoarece trenul se oprise într-o staţie, aşteptând ca alţii oameni să intre.
După cinci minute de pauză, trenul porneşte iar, cu o viteză mai mare de această dată. Mă întreb de ce.
Îmi plimb privirea prin compartimentul ocupat doar de mine şi acel străin, căutând ceva anume.. ceva.. care să-mi atragă atenţia, să mă pot linişti fie şi pentru câteva momente. Moartea Taniei şi a părinţilor mei.. a fost.. a fost extrem de dureros când am aflat de oameni care m-au făcut..au murit.. după aceea aflând de moartea ei, îngrijitoarei mele. Nu e uşor, şi nici nu v-a fi, dar trebuie să fiu tare pentru a mă putea răzbuna.. pentru a putea să sfârşesc această ură dintre cele două famili. Am înţeles că cearta asta nu e de când sunt eu pe lume.. sau tatăl meu.. ci de mai demult.
Trebuie să pun punct la această ură.
În primul rând ca să pot trăi în pace, alături de familia pe care o voi avea.. sau măcar alături de acest străin, care la prima vedere pare că vrea să mă ajute, deşii e "demon".
Dacă totul merge bine, o să ascult de el, o să mă răzbun, iar apoi îi voi rămâne veşnic îndatorat. O să fac orice îmi cere.. pentru a putea să trăiesc în pace.
Nu mai vreau să mă chinui, să fug.. nu sunt un laş, dar nici un super erou care să facă faţă. Trebuie să învăţ de la cineva ce trebuie să fac, trebuie să învăţ să mă lupt.. căci, la acest capitol sunt cam varză.
Trebuie să fiu îndrumat de cineva, şi am senzaţia că omul ăsta e persoana care trebuia să apară demult... să-l ajute şi pe tatăl meu. Chiar, oare de ce nu a făcut-o? De ce mă ajută pe mine.. când pe el nu l-a ajutat? E o capcană..? iar, eu am căzut în ea.. pierzând lupta înainte de a începe?
Aceste întrebări mă macină de ceva ore bune. Îmi masez fruntea cu două degete, reuşiind parcă, parcă să mă relaxez puţin. În momentul ăsta nu-mi doresc decât o masă caldă, împreună cu un ceai fierbinte şi să nu uităm de răzbunare.
Chiar dacă trebuie să opresc acest sentiment care a făcut "războiul" între cele două famili să apară, şi eu îl simt pentru acel criminal. Chiar dacă nu-l cunosc personal, chiar dacă nu-i cunosc nici măcar vocea.. îl urăsc enorm, pentru că din vina lui am rămas orfan. Îmi doresc să ardă în flăcările iadului, îi doresc moartea.. chiar în acest moment.
Omul de lângă mine, îşi plimbă privirea prin compartiment, oprind-o asupra mea. Mă priveşte insistent câteva momente, făcându-mă să devin intimidat, deşi nu-s genu care face pe timidul. Îmi simt obraji încălzindu-se rapid. Pun pariu că acum am o noanţă rozalie în obrăjori, şi nu mă refer la acei "obrăjori".
- La ce anume te gândeşti, puştiule? întreabă bărbatul, curios.
Ezit cu răspunsul. Ar trebui să-i zic? sau.. să.. ştiu ! O să-l pun la încercare acum, vreau să ştiu dacă e demon sau se joacă, cu mine. Îmi ridic chipul, la fel şi privirea spre el. Acum că era dimineaţă, puteam să-l observ. Urât nu era, dar nici extrem de frumos. Nu era însă nici exagerat de bătrân însă nici tânăr. Mă întreb câţi ani are..
Îmi revin din visare, amintindu-mi că acest om îmi aşteaptă răspunsul.
- La nimic. răspun eu scurt şi la obiect.
Acesta afişează un zâmbet, trecându-şi mâinile prin părul său, apoi îmi spune :
- Tu pe mine nu mă poţi minţi, puştiule. Hai să-ţi zic la ce te gândeai : la cum să te răzbuni, la familie, la ură şi mai ales.. ceea ce mi-a stârnit şi mie interesul mai mult, e că te gândeai că-mi vei rămâne veşnic îndatorat pentru că-ţi acord ajutorul meu.
După ce-şi terminase "discursu", domnu' cititor de gânduri.. am rămas pur şi simplu cu gura căscată. Cum dracului îmi ştia gândurile? Dacă îl făceam gras, ştia şi asta?
Nu era nici o cale să-i "blochez" drumul spre gândurile mele proprii şi intime? Totul devine din ce în ce mai ciudat.. şi mai interesant.
- Şi să ştii că nu-s gras şi nici pedofil.
Acum că-mi ştie toate gândurile, ce naiba mă fac?! Nu o să fiu înstare să-i ascund nici că nu mă trece la baie.. sau când o frec pe una, la naiba! E aiurea într-un fel.. în timp ce în alt fel îmi stârneşte interesul despre el şi altele.
Vreau să ştiu de unde provine, cum de are puterea asta de a-mi citit gândurile şi cel mai important, de ce mă ajută când nici nu mă cunoaşte?!
- Acum, îmi ştii şi gândurile! Bravo. -mă opresc- Cine eşti tu defapt? întreb eu ridicând uşor o sprânceană.
Acesta îşi arcuieşte buzele într-un zâmbet al naibi de frumos, pregătindu-se să-mi vorbească, doar că înainte să poată spune ceva..
De după uşa compartimentului se auziră nişte replici, ce reuşise cu uşurinţă să bage spaima în mine..

" - Prostule! puştiu ăla e în tren.. şi ne scapă! La naiba cu tine! Îmi vine să-ţi dau un pic de lapte chiar acum.. poate-ţi revi! replică o voce.
- O să-l găsim noi pe păpuşel ăsta! Nu-ţi fă griji isteţule.. şi apropo, beaţi tu laptele, eu nu am nevoie de el ! spuse altă voce. "

Puteam simţi cum sângele îmi fierbea în vene, cum deveneam din ce în ce mai agitat, vrând să devin invizibil. Nu vreau să pierd acum! Tania şi-a dat viaţa ca eu să scap, trebuie să pot face ceva.
Paşi se auzeau din ce în ce mai tare.. dându-mi seama că sunt aproape de compartimentul nostru. Lupta s-a sfârşit.. am pierdut înainte să pot face, ceva.. orice.
Îmi pare rău că nu am avut puterea de a schimba soarta familiilor. Nu-s bun de nimic! Poate că mi-e menit să mor chiar acum..
Am auzit un scârţâit, dându-mi seama că ei vroiau să deschidă uşa.. criminali aceeia. Îmi închid ochii, strângându-i, astfel aveam de gând să stau.. nevăzând scena în care sunt omorât sau.. cel de lângă mine e omorât.
- Haideţi! Ce mai aşteptaţi?! Omorâţi-mă odată... nu mai supor..dar nu apucasem să termin căci bărbatul ce îmi promise ajutorul lui, îmi puse mâna la gură.
- Nu te mai agita atât, suntem pe o clădire, nu ne mai aflăm în tren. Apropo.. sunt Drake.
Priveam uluit, prin preajmă. Întradevăr ne aflam pe o clădire imensă ce aparţinea New-York-ului. Peisajul e superb. Mi-aş dori ca în fiecare dimineaţă să pot sta aici meditând şi sorbind liniştit din caffea..
Totuşi mă întreb cum am ajuns aici.. şi dacă e din vina, acestui Drake.. cum a facut asta? La naiba! Vreau ca cineva să-mi răspundă la întrebări.


P.S : capitol necorectat.