Dear Love, where are you?

[Lexxu]

Şi nextuuuuuuuu' pam pam pam pammmm. Lectură plăcută şi Ja'nee:*.


Capitolul 2.


După 12 ani...


Tania P.O.V


E o zi destul de frumoasă. Razele soarelui treceau prin perdeaua transparentă, ajungând undeva prin încăpere. Mici paşi se aud, iar un trup îşi face apariţia în camera mea. Această încăpere era decorată cu stil de către răposata Alissa, mama lui Derrick. Acel albastru, semăna perfect cu noanţa din privirea băiatului. Au trecut 12 ani de la moartea celor doi. Îmi pare aşa rău pentru tot ce se întâmplă.. e aiurea cum o cearta dintre două familii pot face atâtea victime. Nu e corect pur şi simplu. Generaţie de generaţie, a fost la fel. Nimeni nu-i poate face să termine, însă am un vag sentiment că Derrick v-a opri totul. Acest copil emană căldură, dragoste, bunătate. E imposibil să nu te îndrăgosteşti de el. Deşi.. nu cred că v-a fi la fel de fericit când v-a afla că părinţii lui au fost ucişi fără milă. V-a căuta să se răzbune pentru tot, dar într-un final dragostea v-a învinge. Sunt sigură de asta. Zâmbesc, mângâindu-l pe cap. Copilul plângea. Îl i-au în braţe şi spun:
- Ce ai păţit, Derrick?
- Vreau să vină mama şi tata acasă! Nu i-am mai văzut de 12 ani... unde sunt? întrebă băiatul cu lacrimi în ochii.
Nu ştiam ce să-i zic. În fond nu-i puteam spune "ştii părinţi tăi au fost ucişi, împreună cu "înlocuitorii" lor, iar tu eşti un orfan. Eşti o ţintă pentru criminali." Nici vorbă, nu puteam să-i zic aşa ceva, cel puţin nu încă. Ar fi fost un dezastru total, nici nu încape îndoială. Privesc în gol, gândind rapid ce argument să găsesc.
- Uite, Derrick, părinţii tăi sunt plecaţi cu afaceri mari. Nu trebuie să te simţi singur, mă ai pe mine. Spun eu zâmbindu-i cald.
Copilul începu să plângă mai tare şi se întoarse cu spatele la mine. Murmură ceva, însă nu am putut auzi din cauza sughiţurilor sale. I-am spus să zică mai tare..
- Nu te vreau pe tine! Îi vreau pe ei! Şi dacă sunt cu afacerile, nu puteau să sune sau ce? zice el.
Replica lui m-a lăsat fără cuvinte pur şi simplu. Nici nu ştiu ce ar trebui să zic.. cum să-l consolez.. E aşa complicat. Mă apropiu de el, vrând să îl i-au în braţe, acesta ferinduse. Îmi aruncă priviri pline de dispreţ, de parcă eu sunt de vină pentru tot ce se întâmplă. Fără să-mi dau seama, tânărul dispăru din cameră, lăsându-mă singură. Mă întreb unde a plecat.. probabil e în camera lui, nu am de ce să-mi fac griji. Îmi i-au o carte de pe micuţa mobilă, începând să citesc. Am citit această carte de vreo 10 ori, nereuşind să mă satur de ea. E atât de frumoasă, chiar dacă acţiunea e între doi băieţii. Între ei, domneau ura, ca mai apoi să-şi facă loc dragostea. E frumos, cred eu. Citesc şi iar citesc de vreo 2 ore. Timpul trece repede când ai ocupaţie. Închid cartea, îndreptându-mă spre camera lui Derrick. Aveam de gând să văd ce face. Ajunsă în faţa uşii hotărăsc să ascult puţin, poate doarme.. sau plânge. Defapt chiar plânge. Intru în cameră, reuşind să-i atrag atenţia.
- Ce faci copile? întreb eu pe un ton blând.
- Dispari! Nu vreau să văd pe nimeni... zice el plângând mai tare.
Însă nu-l ascult, înaintând cu paşi mici în camera acestuia. Am de gând să-l lămuresc acum ce s-a întâmplat, înainte ca să ne găsească acei.. oameni fără suflet şi să-i fure viaţa micuţului. E un copil fără apărare acum, dar, eu ştiu că o să se descurce. O să ajungă cineva important, ştiu sigur. Oricum îmi simt sfârşitul, se apropie cu paşi rapizi de mine. Trebuie să-i zic adevărul înainte să-mi închid ochii definitiv. Îl i-au în braţe, reuşind să-l liniştesc un pic. Îl privesc, cu regret, el chiar nu merită o asemenea soartă. Îmi dreg glasul şi zic:
- Derrick, trebuie să-ţi spun ceva. Tu fii doar atent şi nu mă întrerupe, bine?
- Ascult. Zice el serios, ştergându-şi lacrimile amare ce îi invadaseră chipul angelic.
- Mai demult, înainte să te naşti tu, tatăl tău sau bunicul tău.. - făcu o pauză - a fost un dezastru, cele două famili care erau împreună la bine şi la rău se certaseră, astfel ca ura să-şi facă loc în acest conflict. De generaţie în generaţie, era lăsat un copil orfan, deoarece de fiecare dată un copil scăpa. Data trecută au scăpat doi, ei fiind tatăl tău şi unchiul tău. Doi gemeni de toată splendoarea. În urmă cu 12 ani, părinţii tăi au fost răpiţi de către cealaltă familie şi ucişi fără pic de milă la fel şi unchiul împreună cu mătuşa ta. Tu ai scăpat, datorită faptului că în seara incidentului erai cu mine. Mi-ai fost încredinţat în grijă de însuşi tatăl tău. Acesta mi-a cerut să-ţi dau acestă scrisoare deşi.. trebuia să ţi-o dau la 18 ani.
Lacrimile tânărului se scurgeau pe chipul său acum palid. Era într-o stare urâtă poţi să-ţi dai seama uşor doar privindu-l. Însă nu a stat aşa mult timp. Şi-a şters lacrimile amare, spunându-mi:
- De ce mi-o dai acum, dacă trebuia să mi-o dai la 18 ani?
- Păi pentru că îmi simt sfârşitul cum se apropie cu paşii rapizi. Acum.. -făcu o pauză- vreau ca tu să pleci de aici, să mă dai uitării, să fugi agăţându-te de viaţă pentru a putea scăpa. I-a această scrisoare cu tine. În ea este şi testamentul cu proprietăţiile care îţi vor aparţine la 18 ani. Până atunci, i-a aceşti bani, nişte haine şi fugi. Să nu îndrăzneşti să te întorci sau altceva.. altfel vei găsii moartea. Hai du-te, nu mai ai mult timp la dispoziţie ca să pleci. Zic eu.
Acesta scăpă un oftat, ridicându-se de pe suprafaţa moale. Scoate un ghiozdan în care îşi aruncă neglijent hainele, o sticlă cu apă şi ceva mâncare.
- Mai trebuie să ştiu şi altceva? întrebă acesta.
- Păi, ai o verişoară pe nume Amy. Caut-o când eşti major şi mută-te cu ea pentru ai oferi siguranţă. Acum du-te!!
Băiatul mă cuprinde într-o îmbrăţişare caldă, depunându-mi un sărut fugar pe obrajii.
- Te iubesc... Tania. Spuse sărind pe geam.
- Åži eu pe tine Derrick! spun eu.
Încep să plâng. Tristeţea mă acaparase. Plângeam că nu-l puteam creşte în continuare.. că l-am obligat să plece, cu toate că e pentru binele lui!
Gândurile îmi fură alungate. Se auzeau bătăi puternice în uşă. Poate copilul şi-a uitat ceva.. Mă grăbesc să deschid uşa, zâmbind. Însă priveliştea mi-a şters imediat zâmbetul de pe faţă. L-am trimis la timp de aici. Doi tipi, înalţi solizi, cu măşti negre erau în faţa mea. Unul din ei m-a imobilizat, eu scăpând un scâncet de durere.
- Unde e puştiu? întrebă unul din ei.
- Habar nu am. Zic eu aşteptându-mi sfârşitul.
- Nu vrei să vorbeşti hă?! hoaşca dracu'! Mori odată.
Cu această replică, 5 gloanţe îmi pătrunseră corpul, eu muriind pe loc. Îmi pare rău că nu am putut să rezist până ce Derrick făcea 18 ani, îmi pare rău... Totul se lumină în faţa ochilor mei, apărând patru îngeri atât de cunoscuţii mie. Erau Kanibal şi fratele său geamăn, împreună cu soţiile lor. Le zâmbesc trist, apoi zic :
- Îmi pare rău că v-am dezamăgit..
- Nu e nimic, Tania, ai făcut tot posibilul, însă îţi mulţumesc, că ai dat-o pe Amy şi l-ai scăpat pe Derrick în ultimul moment. Acum poţi să ni te alături şi tu, însfârşit.
Zicând acestea, mici cristale îmi apar în ochii parcurgând întreg chipul. Îi i-au în braţe şi simt cum îmi i-au zborul. Tot coşmarul s-a terminat pentru mine, dar pentru Amy şi Derrick abea începe. "Succes copii.. ve-ţi avea nevoie..".