12-08-2012, 01:03 AM
We meet again, virtual diary.
Forumul imi indica ca am mai scris aici candva, asa ca, fiind curios din fire, am luat thread-ul la puricat si-am dat peste postarea mea din 2 noiembrie 2011. Inainte sa citesc si sa vad concret ceea ce contine, aveam in cap cam la ce se refera. In orice caz, groaznic. O perioada de foc din timpul scolii, cu zeci de lucruri de invatat si de facut, timp insuficient parca, dureri de cap si stres. Acum, in vacanta de vara, nu pot sa reinviu cu exactitate acea emotie terifianta, nici nu-mi doresc asta, totusi simplul gand ma infioara - asta cu atat mai mult cu cat nu mai e mult si incepe scoala. Momentan sunt rezervat in ceea ce priveste clasa a noua si ce tine de ea, nu pot spune ca nu am emotii; incerc, cu toate acestea, sa fiu optimist si sa las la o parte gandurile negre. Nu poate fi naiba atat de negru, pana la urma.
In ceea ce priveste vara asta si perioada prin care am trecut in ultimele luni de zile si care s-a incheiat intr-un mod dramatic acum cateva zile bune, pot afirma ca-mi pare rau ca au trebuit sa se intample toate astea. Serios, nici acum, ca stau sa ma tot gandesc minute in sir, nu-mi dau seama de ce una, de ce cealalta si cum am putut fi atat de orb si inflexibil la rugamintile insistente ale persoanelor din jur care se indoiau de tot ce se petrecea. Ramane doar sa ma conving de ideea ca bunul Dumnezeu a vrut sa-mi ofere o lectie de viata si sa-mi arate mai multe lucruri de care sunt pe deplin constient acum. Lectia mi-am invatat-o, chiar daca inca mai exista remuscari firesti. Nu doresc asa ceva nimanui, iar eu nu o sa mai trec prin asa ceva niciodata pentru ca nu sunt prost, jurnalule. Nu trec peste asta fara sa le multumesc prietenilor si oamenilor apropiati care au fost alaturi de mine pana in ultimul moment si care, la final, m-au ajutat sa trec peste anumite momente nu tocmai placute. Regret ca inca mai exista persoane oarbe care se afla in situatia mea, in sfera de actiune a aceluiasi individ, care refuza sa vada adevarul. Dar asta este, in viata mai trebuie sa te dai si singur cu capul de anumite situatii ca sa vezi ca nu e bine si ca drumul apucat nu duce nicaieri. Ma face sa ma gandesc la ideea ca uneori trebuie sa inchizi usi, nu din orgoliu, ci pentru ca nu duc nicaieri.
Acum, ca am pus un punct si am inceput un alineat nou, trebuie sa repar si anumite chestiuni de care, se pare, mi-am batut joc in tot acest timp de ratacire si orbire sufleteasca de care inca incerc sa scap. Sper doar ca voi reusi sa revin la bunele relatii cu toata familia, cu unele persoane pe care s-ar putea sa le fi ranit in ultimele 8 luni si, cel mai important, sa-mi recapat comuniunea frumoasa cu Dumnezeu pe care am distrus-o din cauza unor lucruri pe care nu doresc sa le mai mentionez vreodata. E greu, uneori tare greu.
Revenind la un oarecare prezent, sunt multumit de faptul ca azi vremea a avut o tentativa de imbunatatire, a plouat cat de cat si norii au brazdat cerul pe parcursul intregii zile. Sper ca asta sa se mentina si maine, duminica, chiar daca meteorologii spun ca temperaturile tind sa creasca din nou. Detest asta... si ma intristeaza gandul ca din nou vom avea parte de o vreme relativ caniculara si fara precipitatii. Abia daca au cazut cativa stropi peste Brasov, ca se si duce totul. O vara incredibil de secetoasa, sper doar ca toamna sa nu fie asa. E singurul lucru pe care-l mai cer acum... Azi am fost si la bunica si m-am inveselit un pic, m-am jucat cu adorabilul ei catelus, am mai si citit din Padurea spanzuratilor (am ajuns la jumatate cu ea, m-am intins si am fost si lenes, puteam s-o termin de mult timp. De placut imi place, insa nu o gasesc extraordinara. Totusi, sunt increzator ca va aparea ceva pana la final care sa-mi schimbe opinia) si am mai si dormit cateva ore.
Nu stiu ce voi face maine cu siguranta, insa in cap am multe. Trebuie sa imi continui comentariul pentru concursul de pe zup, sa scriu poezia pentru duelul cu Arya, sa mai citesc, sa scriu pe blog, sa scriu la povestea pe care i-o voi face cadou bunei mele prietena Anna de Adormirea Maicii Domnului si tot asa. Sper doar ca viitorul sa nu-mi mai rezerve surprize neplacute pentru o perioada, mi-a cam ajuns cu ele.
Acum ca m-am descarcat, o sa trec mai departe. Poate am sa mai scriu aici.
Rares~
Forumul imi indica ca am mai scris aici candva, asa ca, fiind curios din fire, am luat thread-ul la puricat si-am dat peste postarea mea din 2 noiembrie 2011. Inainte sa citesc si sa vad concret ceea ce contine, aveam in cap cam la ce se refera. In orice caz, groaznic. O perioada de foc din timpul scolii, cu zeci de lucruri de invatat si de facut, timp insuficient parca, dureri de cap si stres. Acum, in vacanta de vara, nu pot sa reinviu cu exactitate acea emotie terifianta, nici nu-mi doresc asta, totusi simplul gand ma infioara - asta cu atat mai mult cu cat nu mai e mult si incepe scoala. Momentan sunt rezervat in ceea ce priveste clasa a noua si ce tine de ea, nu pot spune ca nu am emotii; incerc, cu toate acestea, sa fiu optimist si sa las la o parte gandurile negre. Nu poate fi naiba atat de negru, pana la urma.
In ceea ce priveste vara asta si perioada prin care am trecut in ultimele luni de zile si care s-a incheiat intr-un mod dramatic acum cateva zile bune, pot afirma ca-mi pare rau ca au trebuit sa se intample toate astea. Serios, nici acum, ca stau sa ma tot gandesc minute in sir, nu-mi dau seama de ce una, de ce cealalta si cum am putut fi atat de orb si inflexibil la rugamintile insistente ale persoanelor din jur care se indoiau de tot ce se petrecea. Ramane doar sa ma conving de ideea ca bunul Dumnezeu a vrut sa-mi ofere o lectie de viata si sa-mi arate mai multe lucruri de care sunt pe deplin constient acum. Lectia mi-am invatat-o, chiar daca inca mai exista remuscari firesti. Nu doresc asa ceva nimanui, iar eu nu o sa mai trec prin asa ceva niciodata pentru ca nu sunt prost, jurnalule. Nu trec peste asta fara sa le multumesc prietenilor si oamenilor apropiati care au fost alaturi de mine pana in ultimul moment si care, la final, m-au ajutat sa trec peste anumite momente nu tocmai placute. Regret ca inca mai exista persoane oarbe care se afla in situatia mea, in sfera de actiune a aceluiasi individ, care refuza sa vada adevarul. Dar asta este, in viata mai trebuie sa te dai si singur cu capul de anumite situatii ca sa vezi ca nu e bine si ca drumul apucat nu duce nicaieri. Ma face sa ma gandesc la ideea ca uneori trebuie sa inchizi usi, nu din orgoliu, ci pentru ca nu duc nicaieri.
Acum, ca am pus un punct si am inceput un alineat nou, trebuie sa repar si anumite chestiuni de care, se pare, mi-am batut joc in tot acest timp de ratacire si orbire sufleteasca de care inca incerc sa scap. Sper doar ca voi reusi sa revin la bunele relatii cu toata familia, cu unele persoane pe care s-ar putea sa le fi ranit in ultimele 8 luni si, cel mai important, sa-mi recapat comuniunea frumoasa cu Dumnezeu pe care am distrus-o din cauza unor lucruri pe care nu doresc sa le mai mentionez vreodata. E greu, uneori tare greu.
Revenind la un oarecare prezent, sunt multumit de faptul ca azi vremea a avut o tentativa de imbunatatire, a plouat cat de cat si norii au brazdat cerul pe parcursul intregii zile. Sper ca asta sa se mentina si maine, duminica, chiar daca meteorologii spun ca temperaturile tind sa creasca din nou. Detest asta... si ma intristeaza gandul ca din nou vom avea parte de o vreme relativ caniculara si fara precipitatii. Abia daca au cazut cativa stropi peste Brasov, ca se si duce totul. O vara incredibil de secetoasa, sper doar ca toamna sa nu fie asa. E singurul lucru pe care-l mai cer acum... Azi am fost si la bunica si m-am inveselit un pic, m-am jucat cu adorabilul ei catelus, am mai si citit din Padurea spanzuratilor (am ajuns la jumatate cu ea, m-am intins si am fost si lenes, puteam s-o termin de mult timp. De placut imi place, insa nu o gasesc extraordinara. Totusi, sunt increzator ca va aparea ceva pana la final care sa-mi schimbe opinia) si am mai si dormit cateva ore.
Nu stiu ce voi face maine cu siguranta, insa in cap am multe. Trebuie sa imi continui comentariul pentru concursul de pe zup, sa scriu poezia pentru duelul cu Arya, sa mai citesc, sa scriu pe blog, sa scriu la povestea pe care i-o voi face cadou bunei mele prietena Anna de Adormirea Maicii Domnului si tot asa. Sper doar ca viitorul sa nu-mi mai rezerve surprize neplacute pentru o perioada, mi-a cam ajuns cu ele.
Acum ca m-am descarcat, o sa trec mai departe. Poate am sa mai scriu aici.
Rares~