02-02-2011, 06:32 PM
M-am trezit de dimineaţă şi după ce am mâncat m-am uitat la un singur One Tree Hill că la 10.30 trebuia să fiu la rodipet ca să mă întâlnesc cu un coleg, Andrei, ca să mergem la bibliotecă. Eu îmi dusesem singură cărţile şi cum el nu citeşte şi trebuia să le ducă până pe 4, iar eu mă făceam legumă în casă l-am însoţit.
Doar că am luat adidaşii, pfu. Nu mi-am dat seamă că încă mai e zăpadă. Dar măcar de data asta nu am mai alunecat, însă el aluneca hard :]] Dar n-a căzut. Ah, şi nu mai spun că mă ţineam de el de frică să nu cad iar =]]
Deja aveam 2 cărţi, dar n-am rezistat în faţa Cărţii Viitorului de Cecelia Ahern şi Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus de Marc Levy. Îmi plac mult autorii aceştia şi n-am putut să le las acolo ştiind că nu le-am citit.
Am mers apoi la cealaltă bibliotecă, pentru că noi copii fără minte am împrumutat într-o zi de la 2 biblioteci. Am mers pe faleză şi era să mor de alb şi de lumină. Nu credeam că mai e încă muultă zăpadă.
Apoi am mers acasă. Nu are rost să mai spun cât am râs pe drum :]
Şi am început să citesc Cartea Viitorului. Aş vrea să mă mai uit la un One Tree Hill pentru că s-a terminat cu foarte mult suspans, dar asta e. Mă întorc la citit.
Xoxo, AlermixD.