Cu sau fara prieteni-pareri si dezbateri

[Jessica.]

Prietenii adevărații există, doar trebuie să ne dăm seama care sunt. În primul rănd prietenul nu te lasă la greu, e mereu lăngă tine și la bine dar și la rău. Un prieten nu e ăla cu care ai vorbit de trei ori și ați ieșit odată la un suc. Ăla e un amic cu care mai ieși din cănd în cănd. Și care, cel mai probabil, te bărfește cu cine apucă. Prietenul e aceea persoană pe care o suni după o despărțire, o ceartă cu părinții sau o notă proastă și el suferă alături de tine. Ăla ți-e prieten, ăla care vine la tine cănd are chef, te sună fără motiv, îți dă o palmă dacă o iei pe o cale greșită și e alături de tine mereu.
Am noroc cu trei prietene care-mi sunt alături necondiționat. Pe una o cunosc de unsprezece ani și de zece ani suntem cele mai bune prietene. Chiar dacă stăm în țări diferite tot ținem una la alta și ne suntem alături. A fost lăngă mine de căte ori aveam nevoie de un sfat sau o îmbrățișare.Chiar dacă nu ne putem vedea zilnic vorbim mereu la telefon și pă mess. Fără ea cred că n-aș mai fii eu, de căte ori făcea căte o prostie ea era cea care mă certa și mă trezea la realitate. E adevărat că am crescut, ne-am mai maturizat și ne-am schimbat dar tot la ea apelez cănd am o problemă și ea la fel. Suntem ca două surori și mă bucur că pănă acum nu ne-am certa rău. Mă ascultă chiar dacă e noapte și îi e somn, ea stă cu mine și mă susține sau mă ceartă, depinde de caz. Celelalte prietene stau în în același oraș cu mine și mă ascultă, și ele, necondiționat. Îmi sunt alături mereu, la bine și la rău.
Ăștia sunt pretenii adevărații. Aceia pe care îi cunoștii de ceva timp și ai niște amintiri cu ei, pe care nu le poți uita. Celilați cu care ies și vorbesc sunt doar niște amici, nu le zic secretele mele și nu îi sun la trei noaptea. Oricum, nici nu cred că mi-ar răspunde. I-ar durea în cot de mine și problem mele.*laughs* În orice caz prietenii adevărații nu ar vrea să te schimbi, ei te acceptă așa cum ești. Ar trebui să ne prețuim mai bine prietenii, acum se găsesc mai greu prieteni adevărați
Deci sunt pro prietenilor.

[Mizantropul]

Pâi într-o lume aşacruntă ca-n ziua de azi nu poţţi luptaisngur. Adică chiar dacă eşti cel mai bun trebuie să "vânezi în haită" ca să supravieţuieşti.
Mereu vei aveanevoie de cineva " to cover and guard your back".
E destul şi un prieten care ştii că te poţi bazape el oricând. De prietenii de ocazii te poţi lipsi sau nu, eu îigăsesc destui de folositori în discuţii şi a te distra cu ei. Dar când vine vorba de greu, puţini se-arată.
Mda, dacă tu n-ai dat de un aşa priten, îmi pare rău sincer, până la urmă aici e vorba şi de încredere.
Chiar nu poţi face totul singur. Trebuie să aipecineva săte ajute consoleze, cuiva căruia să telauzi căai făcut aia, etc.

[raduux.]

Şi eu sunt de părere că ai nevoie de cineva alături pentru a face faţă.. vieţii de zi cu zi, până la urmă ;D. Şi fireşte că, având prieteni, trebuie automat să-ţi iei în calcul şi gândul că ei te pot trăda, căci a greşi e omeneşte xD.
Eu personal am trecut recent printr-un incident de genul, în care nu mi-am văzut vina, însă prietenii mei apropiaţi au văzut-o şi din cauza conflictului nu mai vorbim de vreo 2-3 luni (de unde vorbeam zilnic, căci eram colegi de clasă). Totuşi, asta nu m-a descurajat. Din fericire, mai am şi alti prieteni însă, ipotetic vorbind, dacă aş rămâne fără niciun prieten, aş încerca să nu gândesc că e un capăt de drum, că nu voi putea găsi pe altcineva să umple golul. Nu spun că prieteni buni se găsesc pe toate drumurile, sau că e uşor să îi înlocuieşti pe cei pierduţi, dar nici imposibil nu e.
În concluzie, chiar dacă ar fi să-mi pierd toţi prietenii, nu m-aş resemna la gândul că ei au dispărut din viaţa mea şi nu aş alege să “răzbat” de unul singur, pentru că aşa ceva mi se pare mult prea greu.

[Mykoto]

Eu cred ca prietenii nu fac altceva decat sa te traga in jos, sa-ti distruga munca ta de-o viata si sa nu te lase sa traiesti in liniste.Nu exista prieteni adevarati.Toti asa-zisii prieteni se folosesc de tine si ajung sa te barfeasca pe la spate si sa te injura de toti sfintii ca-ti pare rau ca ai considerat prietennul/prietena tau/ta.
Este mai bine fara ,atata timp cat esti in stare sa te descurci singur.Imi place sa ma fac inteleasa si sa conversez atunci cand ma plictisesc, insa de multe ori ma consider ghinionista.Am avut o colega (s-a intamplat cea genul Naruto-Sasuke BFF varianta feminina) si culmea asemanarii cu Naruto : ea blonda,eu bruneta,ea vorbareata si eu tacuta . (si se mai mira lumea de ce urmaresc naruto !).In fine, si vai ce prietene eram, chiar BFF si ne vizitam si mai stiu eu ce si ne "bateam "in note obtinute si in gluma cand amandoua luam 10 si pana intr-o zi cand eu luasem 10 si ea 9. Si de-aici tot taraboiul ca nu ne-am mai vb niciodata cu BFF , ca n-am mai vizitam nik impreuna si am ajuns sa ne uram la propriu si sa fiu "prietene foarte indepartate"doar pe fata,cand pe la spate ne aruncam fulgere una in fata celeilalte. Deci la ce sunt buni prietenii ? LA propriile tale interese, dupa care le poti da talpasita.

[Alicia]

Sincer, Mykoto mi se pare penibila povestea ta. Daca intradevar erati prietene nu va certati de la o nota. Am un coleg cu care ma inteleg super cu toate ca lua mereu note mai mici.

Eu cred ca prieteni sunt persoanele cu care te intelegi bine si in care poti avea incredere. Am vazut in mai multe posturi ca nu exista prieteni adevarati. Asta depinde de orice persoana, poate unii nu merita sa aiba prieteni adevarati. Acei BFF pe care ai au toti nu sunt altceva decat amici. Pana prin liceu nu cred ca poti avea mai mult decat atat.
Adevaratii prietenii sunt cei din familie, cum ar fi o sora sau un frate, poate chiar parinti. Dar sincer, cine le spune absolut tot? Cu familia nu poti sa vorbesti despre toate tampeniile cu care vorbesti cu prietenii.

[Fata cu par de foc]

In primul si primul rand, omul este o fiinta sociabila, ,,de turma'', si daca ii functioneaza bine aceste aptitudini va fi tentat sa evite singuratatea - parerea mea. Oricine ar zice ca fost dezamagit de oameni si i-ar fi mai bine singur, de fapt isi creeaza un gol pe care nu vrea sa si-l mai umple, de teama ori de sila, dar acel gol este, intr-un fel sau altul, perceput ca ceva negativ. Deci raspunsul meu este destul de simplu: CU prieteni, all the way.
Iar ca s-o mai lungim putin cu instinctele - relatiile au o complexitate destul de mare si asigura, pana la urma, supravietuirea in societate. Nu prea ai cum, de unul singur. Prietenii nu numai ca iti tin mintea ocupata, uneori cand ai nevoie, dar iti stimuleaza instinctele de socializare, felul in care reactionezi si spontaneitatea, poti apela la ei pentru diverse ,,resurse'' - cine zice ca nu se foloseste in niciun fel de prieteni e putin ipocrit, deseori apelam la ei pentru a fi ajutati fara ca acesta sa fie singurul nostru scop de interactionare, iti pot asigura si anumite ,,relatii'', adica prin ei cunosti alte persoane care te-ar putea ajuta. M-am abatut putin de la esenta prieteniei, dar vroiam sa subliniez ca omul are nevoie de alti oameni.
Revenind, cineva zicea ca nu are nevoie de prieteni, fiindca te tradeaza. Unu la mana, cine baga toti oamenii in aceeasi oala are el, in sine, o problema. Doi, doar fiindca anumite persoane nu corespund standardelor obligatorii pentru a fi numite prieten - loialitate, etc.. nu inseamna ca teoria prieteniei e gresita si trebuie adaptata unor nimicuri.
O mare greseala, ca si in cazul iubirii - si ma regasesc! - este idealizarea. Am cunoscut destule tipologii de oameni si am reusit, dintre acestea, sa imi gasesc ce mi se potriveste, astfel ca am acolo cativa oameni pe care ii pot numi, mandra, prieteni. De tradat, am fost si tradata, poate si eu am tradat fara sa stiu la viata mea. De aceea, asa cum noi nu putem oferi perfectiunea intr-o relatie de niciun fel, n-o putem nici pretinde. N-am pretentia ca un prieten adevarat sa fie doar acela care e dispus pentru tine la orice ora, te ajuta absolut mereu, intotdeauna are timp de tine, mereu stie de ce ai nevoie, sau alte prostii. Sunt si ei oameni, au si ei defecte, au si ei viata lor, nu sunt raspunzatori pentru a ta. Ai fi si tu egoist sa ceri asa ceva. Dar pana la urma, fiecare stie ce-i mai bine pentru el si cert este ca putem trai fara ei, dar eu o consider o viata risipita si saracita in experienta.

P.s. Alicia, la Mykoto cre-ca e si varsta aferenta. Abia de la adolescenta in sus mai poti avea pretentii, cand se mai coace omul la minte. Atunci se dezvolta masiv si oamenii, dar si relatiile pe care le au (bine, in cazurile fericite).

[TLDR]

M-am tot gandit.. Cum e mai buna viata? Cu un prieten langa tine care sa te ajute la greu sau singur mergand pe calea tristetii , infruntand totul, fiind pe cont propriu?

Personal sunt croit pe sistemul: nu am incredere in nimeni! Doar in mine. Ca traiesc cu mine zi de zi.

Normal ca daca ai niste relatii se poate ca viata sa fie mai simpla. Te pot ajuta prietenii. Dar la randul tau o sa fii dator... ca prietenul la nevoie se cunoaste.

Dar daca mergi singur afli de ce esti in stare. Depinde si cum esti croit sufleteste. Dar in viata inveti. Si de la prieteni si de la cei care-ti pun bete-n roate. Asa ca te poti obisnui si cu singuratatea daca este nevoie. Dar omul in general e animal social. Oricat de introvertit ar fi tot cauta acceptare.