De-a v-ati ascunselea.

[Abbeh.]

Merci, Zwai, de comentariu. ( :

Am venit cu capitolul, dupa o lunga intarziere. Ma rog, nu ma mai lungesc acum. Spor la citit ( :

Capitolul unsprezece.

E greu sa plangi acolo
Unde radeai odata
Sa vezi cum fericirea
In lacrimi e scaldata.

Viata nu ar fii la fel fara tristetile si nostalgiile ei, dar, de asemenea, nu ar fii viata fara fericire, bucurii si iubire. Uneori imi doresc sa ma fii nascut prin anul 1800, poate as fii fost mai fericita; stiu ca atunci vremurile erau altele si ca este posibil sa fii fost mai rau atunci, dar cred ca as risca. As risca sa ma intorc in trecut daca as stii ca il pot lua pe Eric cu mine.
Ce inseamna, cu adevarat, iubire ? stiu eu, oare, ce e aceasta ? stie, oare, cineva, definitia ei ? Dar nu cea stiintifica, caci de-ar fii ca noi sa iubim cu creierul, totul ar fii mai simplu, caci am constientiza mai usor ca nu e bine sa iubesti o anumita persoana, insa noi iubim cu inima, cu sufletul, cu toata fiinta noastra, ne punem increderea si inima in palma altei persoane si dorim ca aceasta sa aibe grija de ea. Dar nu mereu are, uneori se plictiseste si o arunca, nepasator, intr-un colt. Am o singura viata si vreau sa o traiesc cum trebuie, vreau sa rad, sa iubesc si sa ma simt bine, vreau sa plang, vreau sa ma simt vie.
Plecarea din spitalul acesta nu poate sa-mi faca decat bine, abia astept sa ma simt iar libera, sa respir aerul dulce si umed de afara si sa alerg pe strazi, sa intarzii la ore, sa mananc pe fuga si sa ma bucur de orele de volei si baschet de la sport. Toate chestiutele acestea banale care inainte-mi displaceau, acum imi lipsesc si abia astept sa imi reiau activitatea si, mai mult decat atat, sa fiu fericita cu Eric.
in mine se zbate un ciudat sentiment de confuzie, amestecat totusi cu hotarare. il iubesc pe Eric, dar Alex imi lipseste, cu atat cu cat se apropie ziua in care ne-am despartit. Se face un an, un an intreg fara el, va fii o zi pe care o voi ... trai, sa zicem. Sincer, nu vreau sa ies in oras si sa fac pe viteaza, vreau sa stau in pat, cu pisica mea adorabila langa mine, cu telefonul cu muzica si casti langa mine, cu calculatorul deschis si filme de dragoste plus multe servetele si ciocolata si sa plang. Sa plang tot, sa-mi vars amarul si sa-mi elimin groaznicele sentimente pe care (cred ca) le mai am pentru Alex. El a fost prima mea iubire, dat fiind si faptul ca nu ma atasez atat de usor de persoane, dar pe el l-am iubit – pe el si numai pe el. Mi-a alcatuit, timp de doi ani, intreg universul, iar o despartire nu-i nicicand usoara. Totusi, pana acum doar stateam trista si plangeam dupa el, insa acum a aparut Eric si mi-a aratat ca pot fii iar fericita, m-a invatat sa cred din nou in iubire si sa zambesc iar, dar parca tot teama imi era. il luam acum pe Alex drept un sablon, de genul ”nu mai vreau pe nimeni ca tine”, insa cautam un Alex in fiecare baiat pe care il intalneam, cautam calitatile lui in toti baietii, la fel si defectele, iar fiecare melodie sau intamplare pur si simplu imi amintea de el. Era inevitabil sa nu-mi amintesc de el, iar asta ma sfasia intr-un oarecare mod pe dinauntru si ma facea doar sa vreau sa il uit de tot sau sa-l am iar inapoi. Dar acum nu-l mai vreau, nu-l mai cunosc, nu-l mai vad si nu-l mai simt; nu-l mai simt actual, nu mai stiu cine e si-mi displace ceea ce a devenit. Nu vreau sa-l cunosc acum, nu stiu ce e, dar oricum ceva nepotrivit pentru mine, ceva ce mi-ar frange inima iar si iar si iar daca i-as mai da ocazia, iar eu nu am nevoie de asta. Eu am nevoie de iubire, de speranta, de zambete si incredere; am nevoie de Eric.
Am privit pe fereastra si am lasat amintirile sa se deruleze, pentru ultima data. Toate amintirile, de cand il cunoscusem pe Alex, in imprejurarea in care o facusem si pana acum ...

- Esti o pustoaica rasfatata, Michelle, mi-a strigat Alex razand
- Cine vorbeste ! i-am raspuns eu.
M-a ridicat in brate si m-a invartit; tipam si radeam si ma strangeam mai tare de el, sa-l simt mai bine – pe el, parfumul lui, tot. M-a privit cu ochii lui mari si verzi – mereu am crezut ca ochii lui sunt albastri.
- Ochii tai sunt asa verzi, am spus incet, mormait, cand el s-a oprit si m-a pus jos.
A ras si m-a sarutat. stia. A procedat asa, pentru ca stia ca il iubeam. si pentru ca ma iubea, nu-i asa ? O facea ! Mi-as fii dorit sa opresc timpul, pentru ca in acele momente eram infiniti, eram deasupra lumii, nimeni si nimic nu ne putea atinge. Era al meu, iar eu a lui si asta era tot ceea ce conta cu adevarat. Mai tarziu, ne-am dus la karaoke si, crede-ma pe cuvant, Alex nu poate fii mai afon decat este ! incercam sa zambesc discret cand canta, dar nu m-am putut abtine si-am ras ca o nebuna; despre mine totusi ... Eu am luat locul trei la concursul din seara aceea, dar Alex mi-a spus razand ca sigur s-a facut o greseala, pentru ca el merita locul intai. L-am aprobat, razand si eu.
Mereu radeam cand era aici, amandoi, era totul bine. si-apoi ma intreb: daca Dumnezeu ne-a vrut impreuna, de ce ne-a facut sa locuim in orase atat de diferite si de departate ? Iar daca nu ne-a vrut impreuna, atunci de ce a mai facut sa ne cunostem si sa simtim asta, asa cum n-am mai simtit-o pentru nimeni, niciodata ? Prostia mea a fost ca m-am aruncat cu capul inainte, din simplul fapt ca el era diferit. Muzica pe care o asculta, felul in care vorbea, infatisarea lui, personalitatea, maturitatea ... Absolut tot era diferit la el, sau cel putin asta am vrut eu sa vad. Am vrut sa-l vad perfect, pentru ca in perioada aceea aveam nevoie de cineva special, iar eu l-am ales pe el. M-am agatat de el cu o disperare nebuna, nevrand sa-i mai dau drumul nicicand, devenind vulnerabila si grijulie, lucruri care mie nu-mi stateau in fire. Mereu am parut fata micuta, dulce si cuminte, care sta in banca ei si n-are treaba cu nimeni si, in general, cam asa am fost, dar asta pana cand ma calcai pe coada. Sunt o fire foarte orgolioasa si nu suport sa fiu calcata in picioare – nimeni nu are dreptul sa imi faca asta. Nimeni nu are dreptul sa se atinga de orgoliul meu, iar de sufletul meu ... Nici nu mai spun, cred ca e de la sine inteles. Dar Alex le atinsese pe amandoua; se stersese pe papuci cu orgoliul meu, pentru ca, da!, eram o proasta si ii dadusem voie, la naiba, iar sufletul mi-l sfasiase in mii si mii de bucatele, nu stiu daca intentionat sau din greseala.
Cand a disparut din viata mea, am crezut c-o sa fiu bine si c-o sa supravietuiesc fara nicio problema, in fond, cu ce ma ajuta pe mine acest strain nepoftit ? Cine era el sa vina in viata mea si sa ma faca sa ma simt asa ? Asa, vulnerabila, asa, de parca nu as fii suficient de buna ? Era un nimeni, un anonim nenorocit caruia ii dadusem voie sa-mi fie papusar, imi lasasem propria persoana sa devina o marioneta condusa de el. De el, un nestiutor. Dar indiferent de tot, de toate gandurile nu foarte bune aduse la adresa lui, trebuie sa cunosc ca-l iubeam. si nu doar ieri si azi si, poate, maine. il iubeam in trecut, in prezent si-n viitor. Ma impacase intr-un fel cu faptul c-am sa-l iubesc, cu faptul ca nimeni nu o sa mai fie ca el, dar nu era de ajuns pentru mine … Nu era, nu voiam sa accept. Nu stiu cum as fii reactionat daca el s-ar fii intors inapoi, avand in vedere despartirea … Nu a fost dura, nu m-a inselat, pur si simplu distanta a mai doborat o relatie. Bravo tie, distanto, sper sa esti fericita acum !

Niciodata nu as fii crezut ca sunt in stare sa ma omor, sa-mi pun pur si simplu capat zilelor, pentru ca sunt o lasa si, indiferent de cat de mult as spune ca-mi urasc viata, nu concepeam inainte gandul c-as putea sa mor. Dar taci, tu nu stii cum e fara el … Daca nu stii, taci, nu ma critic, nu-ti spune „nebuna!”, pentru ca pur si simplu habar nu ai ce era in sufletul meu atunci. si apoi, nici macar nu ai dreptul sa ma judeci, sunt om, fac greseli. si, da, daca ar fii vorba de Alex, as mai gresi inca o data si inca o data si de un infinit de ori. As alege sa-l iert si sa-l pierd de o mie de ori dac-as stii ca pe mine ma iubeste. Sau poate ca nu. Poate ca as fii prea orgolioasa ca sa il accept inapoi mereu si mereu. Era un capitol inchis in viata mea si trebuia sa-l las asa. Chiar trebuia si stiam asta …
Am privit telefonul de lumina si vibra si l-am luat in mana; ma uitam la el de parca nu mai vazusem unul in viata mea, dar pe ecran era numele lui si … Inima mea o luase iar razna.
- Michelle … mi-a spus cu o voce dezamagita, sparta.
Am tusit si am asteptat sa-si continue propozitia. Aveam sa ii spun ca sunt bine, cu Olivia si nu pot vorbi prea mult.
- Am vorbit cu Olivia, m-a sunat, mi-a spus apoi.
- Te-a sunat ? am spus cu o urma de disperare in glas.
- Da, mi-a spus de … stii tu, ce ai facut …
- Eu … Nu consider ca trebuie sa-mi explic gestul, Alex.
- stii, nici eu nu consideram asta daca Olivia nu-mi spunea ca ai decurs la asta din cauza mea. Uite, Michelle, atat de daunator am devenit pentru tine ? Pentru ca, te rog sa ma crezi, nu intentionez nicio secunda sa-ti fac rau. Atat doar ca nu pot nici cu tine, nici fara tine.
- Pai, cu mine n-ai putut, asa ca ce ar fii sa te inveti fara mine ? Erai tot, pricepi ? Tot. si doar pentru ca nenorocita asta de distanta a stat intre noi si ne-a despartit, nu inseamna ca am incetat pur si simplu sa te iubesc. Nu atat de simplu. Am luptat pentru tine, mult, si din greu si tot ce am vrut a fost sa lupti pentru mine si sa-mi arati ca ai nevoie de mine, ca ma iubesti … Dar tot ce ai aratat tu in ultimele luni de relatie a fost indiferenta- si sa astept sa-ti aduci aminte de mine ? Nu, e greu, dureros, trist, de nesuportat !
- Iarta-ma, n-am intentionat, stii de perioada aia mai … Chiar te iubesc.
- Nici macar nu stiu ce sa spun …
- Nu spune nimic. Doar iubeste-ma si tu. Asa, de departe. Am sa vin sa te vad candva.
Am inchis. Nu as fii stiut ce sa spun oricum. Era o aiureala. De ce se intorcea acum si calca pe amintiri ? …