Dansul lotusului

[Clau~]

Oh, Doamne~ Uitasem cat de mult ador povestea asta. Cred ca revin la sistemul meu saptamanal de postare, de acum, asa ca: pregatiti-va~ Clau se intoarce. :]] In alta ordine de idei, povestea este depaaarte de a se termina, va spun. * asta o sa fie cel mai lung fic al meu... * Asa ca urati-mi succes si mult spor la scris, dragilor~ * blows kisses *

Kira's Scarlet: Aw~ Chiar te-am emotionat asa de mult? Ma bucur~ Si eu ador relatia celor doi si pe ei, in general. Si nu ma deranjeaza ca il vezi pe Ryu ca pe un copil. El oricum este mai mic decat Hasu cu vreo trei ani, deci cam ai dreptate. :]] Si e un copil, oricum... Un copil natarau; dork... Multumesc pentru comentariul dulce si multumesc pentru compliment~ Nu sunt geniala, totusi. :]] * hug *
Mikky-rock68: Asta a si fost ideea, sa se apropie; si da, se vede de la o posta ca se plac. Capitolul asta iti va intari aceasta idee, presimt~ Prietenii lui Ryu... Doamne, sunt niste scumpi, mai ales Airi~ Fetita aceea e imposibil de draguta; nu poti sa nu o placi~~ Nu am vrut sa te fac asa curioasa... * guilty smile * Solly~ Dar ma bucur, in acelasi timp, ca ti-am starnit interesul si atentia~ * hug * Multumesc pentru comentariul si sustinerea ta, placintica~

Capitol: 15


Ploaie de petale

Tot restul zilei cei doi o petrecura impreuna cu grupul de copii; Ryu cumparase, pana la urma, dulciuri pentru ei, si mancara cu totii, in timp ce printul inventa o poveste si le-o spuse, captivandu-i pe toti. Brunetul ii invata pe unii baieti chiar unele figuri de lupta, Ryu intervenind si el, doar pentru a crea amuzament. Cand, insa, printul il intreba pe brunet de unde stie sa lupte asa bine, acesta se pierdu putin; inca nu era timpul ca Ryuzaki sa afle ce era el. In plus, destinul avea sa ii separe in curand, oricat de crud ar fi sunat asta. Destinul nu tinea cont de ei; asta era tot ce stia. Si era mai bine ca Ryuzaki sa nu afle ce destin criminal il astepta pe el. Norocul lui ca, exact in momentul in care satenul puse intrebarea, copiii fura amuzati de un soim puternic ce trecu pe cer si isi canta strigatele de vanatoare. Astfel, ideea indemanarii lui Hasu fu uitata.

Acum, cand stateau la baza scarilor Casei florilor, Ryu tinandu-si caii langa el si Hasu privindu-l usor trist, aproape ca nu mai era loc de cuvinte.
- Daca vrei... Te conduc pana sus, spuse zambind satenul, amandoi vrand sa prelungeasca acea zi. Insa ea era pe sfarsite, caci soarele deja se preda bratelor puternice ale muntelui si ceata navalea peste campia de la poalele acestuia intr-o cascada de nectar gazos. Satul parea si el din ce in ce mai amortit, desi voci si strigate strabateau pana la ei; totul se pregatea pentru ca noaptea sa-si ocupe tronul si sa-si reia domnia peste intreg tinutul. Hasu nu putu decat sa dea din cap afirmativ si, dupa ce printul lega caii de trunchiul subtire al unui cais tanar, o pornira amandoi, cu linistea apasandu-i inca pe umeri, spre casa ce aproape ca stralucea in lumina rosiatica a soarelui; daca nu ai fi fost foarte atent, ai fi crezut ca a luat foc, la fel ca intreg peisajul din jurul lor. Cei doi ajunsera si la usa casei si constientizara ca ziua chiar se incheiase. O pala de vant agita crengile copacilor plantati pe panta pe care era organizata gradina si desprinse cateva flori firave de pe varfurile acestora. Hasu zambi catre print, iar Ryu ii zmabi la randu-i, linistea dintre ei fiind strabatuta doar de soaptele vantului si de o pasre mica si neagra ce trecu pe cer cu un ciripit scurt.
- Mersi..., pronunta, in cele din urma, brunetul si zambi dragut printului, dandu-si cateva fire de par de pe fata, ce fusesera impinse de vant. O alta adiere puternica facu un roi de petale parfumate sa treaca printre ei, Ryu privind in tot acel timp uimit chipul frumos al brunetului. Soarele arunca reflexii jucause si rosiatice pe acesta, infrumusetand nuanta rece a ochilor lui, iar florile de cais scuturate ii impodobira intreaga faptura ca o aura stralucitoare. Hasu se uita putin stanjenit la barbatul din fata lui, vrand sa verifice daca are ceva pe fata. Auzi chicotul lui Ryu si il vazu zambind la fel de prostesc ca intotdeauna, apoi il auzi ciripind jucaus:
- Nu ai nimic. Doar m-am gandit ca... Esti foarte frumos. Ryuzaki isi incheie fraza cu un zambet dulce, apoi mana lui se intinse, aproape inconstient, spre chipul lui Hasu. Brunetul inghiti in sec si se intoarse cu fata spre usa, incercand sa-si controleze bataile rapide ale inimii prin plasarea unei maini pe piept; insa nu avu niciun efect.
- Cu bine... Noapte buna, pronunta Hasu, aproape sugrumat de stanjeneala si Ryu deschise gura sa spuna ceva, apoi zambi trist si spuse pe un ton stins:
- Asa e... Noapte buna. Le voi spune si lui Pata si Furtuna ca le-ai urat noapte buna. Apoi printul vru sa plece si cu, un oftat, se intoarse, insa se opri cand auzi vocea lui Hasu strigandu-i numele. Brunetul, inghitind din nou pentru a indeparta emotia din glas, se apropie de barbatul saten si se ridica usor pe varfuri, sarutand obrazul celuilalt. Ryu ramase surprins, uitand aproape sa respire, apoi zari roseata din obrajii lui Hasu si chicoti vesel.
- Mersi..., replica jenat, din nou, brunetul si o lua la fuga spre casa, inchizand usa in urma lui. Ryu chucoti din nou, apoi zambi in coltul gurii, o alta rafala de vant aducand cu sine petale de cais scuturate. Printul o lua in jos pe scari, zambind fericit, apoi ofta pentru el si se uita pentru o ultima data inapoi spre casa, zarind caderea de petale rozalii. Incaleca pe Furtuna, tinand fraul lui Pata intr-o mana si porni spre palat, cu acelasi zambet invingator pe chip, de parca s-ar fi intors de la razboi si ar fi doborat o intreaga armata cu mainile goale.

***


Mult mai tarziu dupa aceasta, Hasu se plimba printre tarabele inca neinchise ale oamenilor, uitandu-se dupa niste frunze de trifoi rosu si niste macese. Luase cina in urma cu putin, impreuna cu Kiku, care nu se putu abtine sa-l intrebe despre ce facuse in acea zi. Cand afla ca pierduse timpul impreuna cu printul mostenitor, aceasta incepu sa chicoteasca vesel si sa il sacaie, spunandu-i ca Ryuzaki are ceva pentru el cu siguranta; Hasu, insa, stanjenit, o contrazise, aducand ca argument datoria pe care o avea printul pentru el. Ajund la acel capitol, femeia incepu sa ii povesteasca despre Hangul, fratele mai mare al printului; Kuki ii spuse ca, desi are maniere desavarsite si este galant si atent cu ea, e cam inocent si cateodata i se pare cam lunatic, pentru ca ii vorbea despre faptul ca va deveni rege si ca, poate, intr-o zi, o va lua de sotie.
- Domnisorule, nu ati vrea niste leacuri? se auzi o voce in spatele lui si vazu, prin intunecimea inca incompleta a noptii, o femeie scunda ce ii zambea ospitalier. Hasu se apropie de aceasta si scruta atent plantele ce le avea, alegand o legatura de frunze de menta de pe taraba.
- Buna alegere, domnisorule. Sa stiti ca sunt de calitate plantele. Un secret... Pana si familia regala cumpara de aici. Hasu zambi aproape amuzat de incercarea femeii de a-si vinde marfa.
- Ah, da? Si ce cumpara familia regala? intreba acesta, cu acelasi zambet dragut pe chip.
- De exemplu, mai devreme, un soldat a venit sa cumpere niste matraguna*. Hasu se incrunta usor si replica, intrigat de ceea ce spusese femeia:
- Matraguna? Dar nu e o planta otravitoare?
- Poate fi folosita si ca leac. Dar in cantitati mici. Hasu medita putin, scene diverse aparandu-i in minte; isi aminti de sageata pe care o primi in umar in ziua cand il intalnise pentru prima data pe print, apoi de atacul de la Casa florilor si de numele printului scris pe biletul ce ii semna sentinta la moarte. Ochii i se marira considerabil si, aproape tremurand, plati femeii banii pentru menta, apoi o lua la fuga - cam incet, din cauza kimonoului lui negru - auzind-o pe femeie strigandu-l in spate. Daca presimitirile si calculele lui erau corecte... Atunci trebuia sa se grabeasca.

iii

Slujnica pasea atent pe podeaua din lemn, incercand sa nu faca prea mult zgomot. Tinea in mana o tava cu ceai aburind si se indrepta spre camera printului mostenitor, cu un zambet fin pe chip; printul se simtise excelent in acea dupa-amiaza, remarcase ea. Chiar si cand logodnica sa, Riou, il certase pentru lipsa lui nu facu altceva decat sa zambeasca si sa o imbratiseze pe femeie. Probabil ca era fericit pentru ca scapase putin de palat, se gandi femeia. Cu toate ca nu intelegea ce era asa intersant in acel sat. Palatul era de sute ori mai bun. Insa, nu avea ea dreptul sa il judece pe print. Aproape ca ajunse la usa camerei lui Ryuzaki, cand auzi o voce groasa din spate oprind-o.
- Scuze, dar as vrea sa duc eu ceaiul fratelui meu. Am cateva lucruri de vorbit cu el. E in regula? spuse Hangul cu un zambet fals pe chip. Femeia dadu zambitoare din cap si inmana tava lui Hangul, ce o lua si isi apleca putin capul. Femeia se apleca politicos in fata lui, apoi o lua pe hol, pasii ei disparand usor-usor intr-un ecou, ce, pana la ruma, nu se mai auzi. Hangul ranji in coltul gurii, ochii lui stralucind ciudat, si sprijini tava de un genunchi, pentru a scoate de la brau o pungulita cu niste frunze tocate. Puse frunzele in ceaiul inca fierbinte, apoi chicoti pentru el, amintindu-si de cuvintele lui Chiroi: "Pune frunzele astea in ceaiul lui Ryuzaki si va dormi pe veci...". Barbatul batu apoi la usa camerei fratelui lui si intra, gasindu-l pe Ryuzaki citind.
- Ah, Hangul, ce surpiza, spuse Ryu si lasa cartea, ajutandu-si fratele cu ceaiul. Ai venit sa vorbesti cu mine? intreba printul in timp ce se asezau pe doua perne, de o parte si de alta a unei mese scunde.
- Cam asa.
- Ceai? intreba ospitalier Ryuzaki, insa Hnagul isi clatina vehement capul. Doar nu sunt prost...
- Voiam sa vorbim despre plecarea ta de azi. Inteleg ca ai nevoie sa iesi, insa nu e cam periculos acum? Cand asasinii sunt cu ochii pe tine? pronunta fratele mai mare, cu o expresie ingrijorata falsificata pe chip. In sinea lui zambea demonic cand il vedea pe Ryu band ceaiul.
- Da, da, vechea poveste. E periculos, insa aveam o datorie fata de cineva. Si inca o am, daca ma gandesc mai bine. Plus ca acum stiu sa lupt mai bine. Nu degeaba am capatat toate vanataile astea incercand sa-l inving pe Yoshi, spuse chicotind printul si gustul amar din gura il facu sa se strambe. Ce pusesera slujnicele in ceiaul acela? Hangul ofta vrand sa para preopcupat si ingrijorat, apoi se ridica de pe perna, vazand ca printul terminase deja ceaiul.
- Se pare ca nu te pot convinge... Ai terminat ceaiul deja?
- Da... A fost cam amar... In orice caz, multumesc ca te-ai interesat de mine, pronunta zambind dragut si multumit barbatul mai tanar, facandu-l pe Hangul sa se piarda putin. Printul mai mare inghiti in sec si lua tava cu recipientele goale, spunand:
- Sa ai o noapte linistita. Duc eu acestea de aici.
- Noapte bana si tie, spuse printul mostenior si se intinse putin, oftand pentru el. Hangul isi pleca usor capul si iesi din camera, amintindu-si de urmatorul ordin al lui Chiroi: "Trebuie sa scapi de toate vasele. Spala-le si asigura-te ca nu ramane urma de otrava pe ele. Ai inteles?".
- Am inteles..., sopti aproape neajutorat barbatul si o lua pe hol, pasii lui deranjand linistea calma din jur.

* Matraguna este o planta otravitoare; inainte se folosea ca remediu, insa in urma deceselor cauzate a fost exclusa din lista plantelor benefice. Fructele pot fi mortale si restul plantei, in functie de doza, pot avea acelasi efect.