20-05-2010, 05:50 PM
Capitolul 15
Ce repede a trecut săptămâna asta. Mai ales că nu mai trebuia să învăţ. În această săptămână am dat 110% din mine dansului. Azi era ziua cea mare. De fapt pentru mine era nesemnificativă, însă pentru Chris’ şi Cezar, probabil era cea mai aşteptată zi. Ziua în care mă vor ’învinge’. Mă aflam în sala de antrenament de la şcoală. Echipa era împrăştiată prin toată sala. Puteam să le simt tensiunea. Mai ales pe cea a lui Horaţiu. Era prima lui apariţie pe scenă. Deşi întârzia mereu şi mă visa tot timpul, se mişca destul de bine.
Purtam uniforma specifică. Împreună cu fetele, eram îmbrăcată cu o pereche de pantaloni verzi şi un tricou galben, destul de larg. Umărul drept era gol, iar părul era prins într-o coadă. În picioare purtam o pereche de adidaşi albi. Destul de drăguţă uniforma. Pe tricou era cusută emblema liceului. O spirală înconjurată de trandafiri. Ce îmi displăcea în fiecare an? Mereu directorul şi profesorii ne alegeau ţinutele. Îmi amintesc în primul an, Hamilton voia să ne ducem în rochii mai jos de genunchi şi adidaşi. Doamne! Cât de nebun trebuie să fii? Dacă aş alege eu ţinutele am câştiga cu siguranţă şi fără să dansăm. Băieţii erau îmbrăcaţi la fel, însă aveau pantalonii lungi.
Îmi priveam chipul în oglindă. Am tras aer adânc în piept. Îmi era greu. Niciodată nu am crezut că se va ajunge aici. Nu puteam să mă fac de râs sau să pierd. Întreaga şcoală era de faţă. Însă am încredere în mine şi în echipa mea.
Secretara a venit în încăpere şi ne-a anunţat că s-a dat adunarea. Câteva clipe mă despart de victorie. Am ieşit din sală, însoţită de cei 5. Am ajuns în sala de festivităţi. Scaunele erau pline, iar şuşotelile se auzeau în încăpere. Deasupra scenei se afla un LCD mare. La câţiva metri de scenă se afla masa juriului. Directorul, Hamilton şi Bordeianu’. Idiotul ăsta mereu făcea în aşa fel încât să nu mă duc la concurs. Doar pentru că i-am aruncat acum doi ani laboratorul de chimie în aer, asta nu înseamnă că trebuie să încerce să trimită nişte amatori să reprezinte liceul. Dracu’ să-l ia de director adjunct.
Am păşit pe scenă, unde se afla scumpul meu frate, prietenul lui şi echipa lor de rataţi.
Directorul şi-a dres vocea, atragându-ne atenţia. Pff, te rog. Niciodată nu e ascultat.
- Foarte bine competiţia dintre cele două echipe va începe în acest moment. Kassandra, te las pe tine să decizi care echipă e prima.
- Am să las echipa adversă să fie prima. Un eşec se încheie cu o victorie.
Bătrânul m-a aprobat. Echipa mea s-a retras, în timp ce cealaltă a făcut un pas în faţă. M-am oprit în faţa lui Chris’.
- Mult noroc păsărică. Sper să cazi din cuib şi să îţi frângi aripile.
Am vrut să plec, însă m-a tras în braţele lui şi m-a sărutat scurt pe buze.
- Acum că am asta, o să am noroc. Dar nu uita! O să îţi pară rău pentru tot ce ai făcut.
Mi-a dat drumul şi s-a alăturat colegilor lui. Mi-am continuat drumul, coborând de pe scenă. În câteva clipe, muzica a început să se audă în difuzoare. Am recunoscut imediat melodia. Jay Sean- Down. Nu va avea nici o şansă împotriva celor de la Paradiso Girls.
Au început să se mişte. Se sincronizau destul de bine. Monica făcea o mulţime de greşeli. Asta o să le coste victoria. Bine că am scăpat de ea. Îl priveam pe Chris’ şi eram...fermecată. Nu am ştiut niciodată că se poate mişca aşa de bine. Cezar dansa şi el binişor, dar se vedea cu ochiul liber că era potrivit pentru firma tatei.
După câteva minute s-au oprit. Nici măcar poziţie de final nu aveau? Dumnezeule! Ce caută ei pe scena mea?
Directorul nu a spus nimic. Cei şase s-au retras. Cezar şi Chris’ găfâiau puternic, mai puternic decât ceilalţi. Chiar s-au străduit. Chiar vor să mă învingă. Ce drăguţ.
Colegii mei au păşit pe scenă. M-am apropiat uşor de ei, trecând cu încetinitorul pe lângă cei doi băieţi.
- Priviţi şi învăţaţi! Am reuşit să şoptesc.
Am urcat pe scenă, alăturându-mă echipei mele. Imediat muzica a început să se audă în difuzoare. Purtam o cască micuţă în ureche şi un microfon era prins de aceasta. Am început să mă mişc şi să cânt în acelaşi timp. Uite un atu pe care concursul ’Colors of dance’ îl apreciază. Talentul dublu. Sincronizarea noastră era perfectă. Nici o greşeală. Totul era făcut ca la carte. Exact cum am plănuit. După ce muzica s-a oprit, am rămas în poziţie.
Directorul a chemat şi cealaltă echipă . A schimbat câteva vorbe cu colegii lui, apoi s-a ridicat de pe scaun. A luat microfonul în mână şi ne-a privit.pe toţi.
- Trebuie să vă spun că ambele echipe au fost bune. Însă a fost una care a strălucit. Christofer, Cezar v-aţi descurcat de minune. Împreună cu echipa voastră. Însă vă lipseşte experienţa. Kassandra, ca de obicei ne-a surprins prin talentul tău. Sau mai bine spus talentele tale. Reprezinţi de mulţi ani şcoala la acest concurs şi sunt bucuros că ai acceptat acest duel. Trebuie să dăm tuturor o şansă. Atât eu cât şi colegii mei, am hotărât, ca echipa care va participa la concursul ’Colors of dance’ şi va reprezenta liceul Spiral este...
Tipul ăsta face anume. Inima a început să îmi bată cu putere. Dacă nu câştigam? Eram pierdută. Trebuia să mă mut din şcoală, din cartier, din ţară, poate şi de pe planetă. Horaţiu era lângă mine şi m-a apucat de talie. Mi-am acoperit chipul cu ambele mâini şi m-am întors cu faţa către băiat.
- Echipa Kassandrei! Kassandra va reprezenta din nou liceul. Sper să aduci locul I.
Mi-am deschis ochii brusc. Bianca şi Daniel au început să sară în sus de bucurie, iar Horaţiu a început să mă învârte. Am început să ţip şi instinctiv l-am îmbrăţişat pe roşcat. M-a lăsat jos. Mi-am îndreptat privirea spre echipa adversă. Cezar nu părea prea afectat, însă Chris’... nici nu puteam să îi descriu expresia. A plecat fără a spune ceva. Am coborât de pe scenă, încercând să îl prind din urmă. Ma simţeam prost. Pe de o parte.
S-a urcat în maşina lui şi a pornit în viteză. Voia să scape de mine? O, nu! Asta nu se va întâmpla. M-am urcat şi eu în maşină şi am pornit după el. Trebuia să vorbesc cu el. Să îmi cer scuze. Am fost dură. Prea dură. Încerca să scape de mine, băgându-se prin toate străzile cartierelor. După zece minute s-a oprit. M-am uitat împrejur. Totul era pustiu. Am oprit motorul şi m-am dat jos din maşină. Blondul stătea rezemat de capota lui şi privea în faţă. M-am apropiat de el. Şi-a aprins o ţigară, ignorându-mă. În faţă se afla un gard micuţ de scânduri, iar dincolo de el se vedea oraşul. Peisajul era minunat. Cred că pe timp de noapte te cucerea.
- Ce vrei?
Vorbele lui m-au făcut să tresar şi să mă trezesc la realitate. Mi-am întors privirea. Îmi zâmbea cu căldură. M-am apropiat de el, dorind să îl ating, dar vorbele lui m-au oprit.
- Nu mă atinge! De ce eşti aici? Nu ai spus că am să ajung singur? Uite-mă! Sunt singur! Numai eu am rămas în cuib.
Cuvintele lui parcă îmi străpungeau inima. De ce a trebuit să fii atât de rea, Kassandra? M-am strecurat în braţele lui şi i-am prins faţa între mâini. Ochii lui erau trişti. L-am sărutat scurt pe buze. Nu ştiu ce se întâmpla cu mine. Cred că îl iubesc.
M-a prins de talie şi mi-a lipit trupul de al lui. Şi-a aruncat ţigara şi şi-a pus mâna în părul meu, apropiindu-mi chipul de al lui. M-a sărutat tandru, strecurându-şi limba printre buzele mele. A început să o mângâie, să se joace cu ea. Mi-am pus mâinile în părul său, adâncindu-mă în sărut. Îmi plăcea. Foarte mult. Aş putea să trăiesc numai din săruturile şi atingerile lui. A rupt sărutul, privindu-mă în ochi.
- Ai câştigat! De ce eşti aici? De ce mă laşi să te sărut? De ce?
- Nici eu nu ştiu. Dar vreau să fiu aici. Simt că trebuie să fiu aici.
- Pentru ce? Ca să mi te dăruieşti? Sau mai întâi te culci cu Horaţiu şi apoi vii la mine?
L-am pălmuit. De două ori. Cum îndrăznea? Cred că am făcut o greşeală când am venit după el. Am vrut să plec, însă m-a apucat de încheietură şi m-a trântit pe capota maşinii lui. S-a pus peste mine, prizându-mi şi cealaltă mână. M-a sărutat violent, introducându-şi limba în gura mea. Am început să mă zbat, încercând să mă eliberez. Nu voiam să se comporte aşa. Mi-a prins ambele mâini deasupra capului, ţinându-le cu o singură mână. A început să mă pipăie, strecurându-şi mâna pe sub tricoul meu. Mi-a atins sânii. I-am dat un genunchi între picioare, iar băiatul a căzut în genunchi. M-am dat jos de pe capotă, acoperindu-mi gura cu încheietura.
- Eşti un idiot Christofer. Nu vreau să te mai văd niciodată.
Am fugit către maşină, urcându-mă în ea. Am pornit motorul, îndepărtându-mă de acel loc. Lacrimile au început să mi se prelingă pe obraji. Ce se întâmplă cu Chris’? De ce se purta atât de urât cu mine?
Nici nu ştiu cum am ajuns acasă. M-am dus direct în camera mea, fără să văd pe nimeni. Am încuiat uşa şi am căzut pe podea. Mi-am acoperit chipul cu ambele mâini, începând să plâng. De ce simţeam că inima mea era distrusă? De ce Chris’ mă considera o curvă? M-am îndrăgostit. Asta ştiam sigur. Dar îl iubeam pe vechiul Chris’. Amabil, timid, cu zâmbetul pe buze. Acest Chris’ era un străin. Un străin care mă ura. Şi pe care eu îl iubeam.
Ce repede a trecut săptămâna asta. Mai ales că nu mai trebuia să învăţ. În această săptămână am dat 110% din mine dansului. Azi era ziua cea mare. De fapt pentru mine era nesemnificativă, însă pentru Chris’ şi Cezar, probabil era cea mai aşteptată zi. Ziua în care mă vor ’învinge’. Mă aflam în sala de antrenament de la şcoală. Echipa era împrăştiată prin toată sala. Puteam să le simt tensiunea. Mai ales pe cea a lui Horaţiu. Era prima lui apariţie pe scenă. Deşi întârzia mereu şi mă visa tot timpul, se mişca destul de bine.
Purtam uniforma specifică. Împreună cu fetele, eram îmbrăcată cu o pereche de pantaloni verzi şi un tricou galben, destul de larg. Umărul drept era gol, iar părul era prins într-o coadă. În picioare purtam o pereche de adidaşi albi. Destul de drăguţă uniforma. Pe tricou era cusută emblema liceului. O spirală înconjurată de trandafiri. Ce îmi displăcea în fiecare an? Mereu directorul şi profesorii ne alegeau ţinutele. Îmi amintesc în primul an, Hamilton voia să ne ducem în rochii mai jos de genunchi şi adidaşi. Doamne! Cât de nebun trebuie să fii? Dacă aş alege eu ţinutele am câştiga cu siguranţă şi fără să dansăm. Băieţii erau îmbrăcaţi la fel, însă aveau pantalonii lungi.
Îmi priveam chipul în oglindă. Am tras aer adânc în piept. Îmi era greu. Niciodată nu am crezut că se va ajunge aici. Nu puteam să mă fac de râs sau să pierd. Întreaga şcoală era de faţă. Însă am încredere în mine şi în echipa mea.
Secretara a venit în încăpere şi ne-a anunţat că s-a dat adunarea. Câteva clipe mă despart de victorie. Am ieşit din sală, însoţită de cei 5. Am ajuns în sala de festivităţi. Scaunele erau pline, iar şuşotelile se auzeau în încăpere. Deasupra scenei se afla un LCD mare. La câţiva metri de scenă se afla masa juriului. Directorul, Hamilton şi Bordeianu’. Idiotul ăsta mereu făcea în aşa fel încât să nu mă duc la concurs. Doar pentru că i-am aruncat acum doi ani laboratorul de chimie în aer, asta nu înseamnă că trebuie să încerce să trimită nişte amatori să reprezinte liceul. Dracu’ să-l ia de director adjunct.
Am păşit pe scenă, unde se afla scumpul meu frate, prietenul lui şi echipa lor de rataţi.
Directorul şi-a dres vocea, atragându-ne atenţia. Pff, te rog. Niciodată nu e ascultat.
- Foarte bine competiţia dintre cele două echipe va începe în acest moment. Kassandra, te las pe tine să decizi care echipă e prima.
- Am să las echipa adversă să fie prima. Un eşec se încheie cu o victorie.
Bătrânul m-a aprobat. Echipa mea s-a retras, în timp ce cealaltă a făcut un pas în faţă. M-am oprit în faţa lui Chris’.
- Mult noroc păsărică. Sper să cazi din cuib şi să îţi frângi aripile.
Am vrut să plec, însă m-a tras în braţele lui şi m-a sărutat scurt pe buze.
- Acum că am asta, o să am noroc. Dar nu uita! O să îţi pară rău pentru tot ce ai făcut.
Mi-a dat drumul şi s-a alăturat colegilor lui. Mi-am continuat drumul, coborând de pe scenă. În câteva clipe, muzica a început să se audă în difuzoare. Am recunoscut imediat melodia. Jay Sean- Down. Nu va avea nici o şansă împotriva celor de la Paradiso Girls.
Au început să se mişte. Se sincronizau destul de bine. Monica făcea o mulţime de greşeli. Asta o să le coste victoria. Bine că am scăpat de ea. Îl priveam pe Chris’ şi eram...fermecată. Nu am ştiut niciodată că se poate mişca aşa de bine. Cezar dansa şi el binişor, dar se vedea cu ochiul liber că era potrivit pentru firma tatei.
După câteva minute s-au oprit. Nici măcar poziţie de final nu aveau? Dumnezeule! Ce caută ei pe scena mea?
Directorul nu a spus nimic. Cei şase s-au retras. Cezar şi Chris’ găfâiau puternic, mai puternic decât ceilalţi. Chiar s-au străduit. Chiar vor să mă învingă. Ce drăguţ.
Colegii mei au păşit pe scenă. M-am apropiat uşor de ei, trecând cu încetinitorul pe lângă cei doi băieţi.
- Priviţi şi învăţaţi! Am reuşit să şoptesc.
Am urcat pe scenă, alăturându-mă echipei mele. Imediat muzica a început să se audă în difuzoare. Purtam o cască micuţă în ureche şi un microfon era prins de aceasta. Am început să mă mişc şi să cânt în acelaşi timp. Uite un atu pe care concursul ’Colors of dance’ îl apreciază. Talentul dublu. Sincronizarea noastră era perfectă. Nici o greşeală. Totul era făcut ca la carte. Exact cum am plănuit. După ce muzica s-a oprit, am rămas în poziţie.
Directorul a chemat şi cealaltă echipă . A schimbat câteva vorbe cu colegii lui, apoi s-a ridicat de pe scaun. A luat microfonul în mână şi ne-a privit.pe toţi.
- Trebuie să vă spun că ambele echipe au fost bune. Însă a fost una care a strălucit. Christofer, Cezar v-aţi descurcat de minune. Împreună cu echipa voastră. Însă vă lipseşte experienţa. Kassandra, ca de obicei ne-a surprins prin talentul tău. Sau mai bine spus talentele tale. Reprezinţi de mulţi ani şcoala la acest concurs şi sunt bucuros că ai acceptat acest duel. Trebuie să dăm tuturor o şansă. Atât eu cât şi colegii mei, am hotărât, ca echipa care va participa la concursul ’Colors of dance’ şi va reprezenta liceul Spiral este...
Tipul ăsta face anume. Inima a început să îmi bată cu putere. Dacă nu câştigam? Eram pierdută. Trebuia să mă mut din şcoală, din cartier, din ţară, poate şi de pe planetă. Horaţiu era lângă mine şi m-a apucat de talie. Mi-am acoperit chipul cu ambele mâini şi m-am întors cu faţa către băiat.
- Echipa Kassandrei! Kassandra va reprezenta din nou liceul. Sper să aduci locul I.
Mi-am deschis ochii brusc. Bianca şi Daniel au început să sară în sus de bucurie, iar Horaţiu a început să mă învârte. Am început să ţip şi instinctiv l-am îmbrăţişat pe roşcat. M-a lăsat jos. Mi-am îndreptat privirea spre echipa adversă. Cezar nu părea prea afectat, însă Chris’... nici nu puteam să îi descriu expresia. A plecat fără a spune ceva. Am coborât de pe scenă, încercând să îl prind din urmă. Ma simţeam prost. Pe de o parte.
S-a urcat în maşina lui şi a pornit în viteză. Voia să scape de mine? O, nu! Asta nu se va întâmpla. M-am urcat şi eu în maşină şi am pornit după el. Trebuia să vorbesc cu el. Să îmi cer scuze. Am fost dură. Prea dură. Încerca să scape de mine, băgându-se prin toate străzile cartierelor. După zece minute s-a oprit. M-am uitat împrejur. Totul era pustiu. Am oprit motorul şi m-am dat jos din maşină. Blondul stătea rezemat de capota lui şi privea în faţă. M-am apropiat de el. Şi-a aprins o ţigară, ignorându-mă. În faţă se afla un gard micuţ de scânduri, iar dincolo de el se vedea oraşul. Peisajul era minunat. Cred că pe timp de noapte te cucerea.
- Ce vrei?
Vorbele lui m-au făcut să tresar şi să mă trezesc la realitate. Mi-am întors privirea. Îmi zâmbea cu căldură. M-am apropiat de el, dorind să îl ating, dar vorbele lui m-au oprit.
- Nu mă atinge! De ce eşti aici? Nu ai spus că am să ajung singur? Uite-mă! Sunt singur! Numai eu am rămas în cuib.
Cuvintele lui parcă îmi străpungeau inima. De ce a trebuit să fii atât de rea, Kassandra? M-am strecurat în braţele lui şi i-am prins faţa între mâini. Ochii lui erau trişti. L-am sărutat scurt pe buze. Nu ştiu ce se întâmpla cu mine. Cred că îl iubesc.
M-a prins de talie şi mi-a lipit trupul de al lui. Şi-a aruncat ţigara şi şi-a pus mâna în părul meu, apropiindu-mi chipul de al lui. M-a sărutat tandru, strecurându-şi limba printre buzele mele. A început să o mângâie, să se joace cu ea. Mi-am pus mâinile în părul său, adâncindu-mă în sărut. Îmi plăcea. Foarte mult. Aş putea să trăiesc numai din săruturile şi atingerile lui. A rupt sărutul, privindu-mă în ochi.
- Ai câştigat! De ce eşti aici? De ce mă laşi să te sărut? De ce?
- Nici eu nu ştiu. Dar vreau să fiu aici. Simt că trebuie să fiu aici.
- Pentru ce? Ca să mi te dăruieşti? Sau mai întâi te culci cu Horaţiu şi apoi vii la mine?
L-am pălmuit. De două ori. Cum îndrăznea? Cred că am făcut o greşeală când am venit după el. Am vrut să plec, însă m-a apucat de încheietură şi m-a trântit pe capota maşinii lui. S-a pus peste mine, prizându-mi şi cealaltă mână. M-a sărutat violent, introducându-şi limba în gura mea. Am început să mă zbat, încercând să mă eliberez. Nu voiam să se comporte aşa. Mi-a prins ambele mâini deasupra capului, ţinându-le cu o singură mână. A început să mă pipăie, strecurându-şi mâna pe sub tricoul meu. Mi-a atins sânii. I-am dat un genunchi între picioare, iar băiatul a căzut în genunchi. M-am dat jos de pe capotă, acoperindu-mi gura cu încheietura.
- Eşti un idiot Christofer. Nu vreau să te mai văd niciodată.
Am fugit către maşină, urcându-mă în ea. Am pornit motorul, îndepărtându-mă de acel loc. Lacrimile au început să mi se prelingă pe obraji. Ce se întâmplă cu Chris’? De ce se purta atât de urât cu mine?
Nici nu ştiu cum am ajuns acasă. M-am dus direct în camera mea, fără să văd pe nimeni. Am încuiat uşa şi am căzut pe podea. Mi-am acoperit chipul cu ambele mâini, începând să plâng. De ce simţeam că inima mea era distrusă? De ce Chris’ mă considera o curvă? M-am îndrăgostit. Asta ştiam sigur. Dar îl iubeam pe vechiul Chris’. Amabil, timid, cu zâmbetul pe buze. Acest Chris’ era un străin. Un străin care mă ura. Şi pe care eu îl iubeam.